primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
15,47 milioane de lei pentru partide, în timp ce serviciile esenţiale ale statului caută resurse pentru a funcţiona
În luna septembrie 2026, partidele politice au primit din bugetul de stat 15.470.004 lei, în timp ce sistemul sanitar înregistra un deficit de 98 de milioane de lei pentru salarii, cheltuieli materiale, unităţi de primiri urgenţe şi servicii de ambulanţă, aproximativ 1.550 de salariaţi ai CFR Marfă se confruntau cu neplata salariilor, iar educaţia continua să poarte consecinţele unei subfinanţări recunoscute inclusiv de cea mai înaltă autoritate a statului.
În luna septembrie 2026, din bugetul de stat au fost viraţi către partidele politice 15.470.004 lei: Partidul Social Democrat a primit 5.132.818 lei, Alianţa pentru Unirea Românilor - 3.035.116 lei, Partidul Naţional Liberal - 2.794.483 lei, Uniunea Salvaţi România - 1.983.502 lei, SOS România - 1.319.399 lei, Partidul Oamenilor Tineri - 1.063.111 lei, Partidul Mişcarea Populară - 72.619 lei, iar Forţa Dreptei - 68.956 lei.
În aceeaşi lună, Ministerul Sănătăţii a recunoscut existenţa unui necesar financiar de 98 de milioane de lei pentru funcţionarea sistemului sanitar, dintre care 36 de milioane de lei pentru salariile personalului din unităţile de primiri urgenţe aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, 20 de milioane de lei pentru cheltuielile materiale ale aceloraşi unităţi, 30 de milioane de lei pentru cheltuielile materiale ale UPU-urilor din spitalele autorităţilor locale şi 12 milioane de lei pentru funcţionarea serviciilor judeţene de ambulanţă.
Pentru acoperirea acestei insuficienţe, 56 de milioane de lei urmează să fie preluaţi din alte programe ale Ministerului Sănătăţii, inclusiv 26 de milioane de lei din Programul HIV/SIDA, 7 milioane de lei din Programul de securitate transfuzională şi 3 milioane de lei din Programul "Mama şi copilul", iar alte 42 de milioane de lei sunt redistribuite pentru cheltuielile materiale ale unităţilor de primiri urgenţe şi pentru funcţionarea serviciilor judeţene de ambulanţă.
Mai mult, chiar în luna septembrie, pentru menţinerea activităţii unităţilor de primiri urgenţe au fost deplasate 21,5 milioane de lei din trimestrul al IV-lea în trimestrul al III-lea, iar alte 20 de milioane de lei din Programul Naţional de Vaccinare au fost redirecţionate către serviciile judeţene de ambulanţă, ceea ce înseamnă că intervenţia medicală de urgenţă, vaccinarea, programele HIV/SIDA, securitatea transfuzională şi protecţia mamei şi copilului ajung să fie puse într-o competiţie financiară pe care niciun sistem sanitar coerent nu ar trebui să o accepte drept normalitate.
În acelaşi timp, aproximativ 1.550 de salariaţi ai CFR Marfă au rămas fără salarii de luni de zile, Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane semnalând public situaţia acestor angajaţi şi solicitând intervenţia statului pentru protejarea unor drepturi salariale deja născute prin munca prestată, ceea ce adaugă tabloului financiar al acestui septembrie o contradicţie greu de justificat: există resurse certe şi predictibile pentru finanţarea formaţiunilor politice, în timp ce oameni angajaţi într-o companie de stat aşteaptă plata muncii deja efectuate.
Nici educaţia nu poate fi separată de această discuţie, câtă vreme, la începutul noului an şcolar, Preşedintele României afirma explicit că educaţia nu a beneficiat, de ani la rând, de finanţarea corespunzătoare şi că această insuficienţă a produs consecinţe asupra sistemului de învăţământ, recunoaştere care obligă la o examinare mult mai severă a modului în care statul distribuie resursele atunci când pretinde că fiecare categorie bugetară trebuie să suporte limitele finanţelor publice.
Avem, prin urmare, în aceeaşi lună, ambulanţe pentru care trebuie găsite alte surse de finanţare, unităţi de primiri urgenţe susţinute prin redistribuiri, programe HIV/SIDA, de securitate transfuzională şi "Mama şi copilul" din care sunt preluate resurse, bani retraşi din vaccinare pentru serviciile de ambulanţă, aproximativ 1.550 de salariaţi ai unei companii de stat fără salariile datorate şi un sistem de educaţie despre care chiar Preşedintele României admite că nu a beneficiat de finanţarea corespunzătoare, în timp ce subvenţiile acordate partidelor politice însumează 15,47 milioane de lei într-o singură lună.
Nu contest existenţa temeiului legal pentru finanţarea publică a partidelor politice, însă legalitatea unei cheltuieli nu poate suspenda judecata asupra proporţiei sale şi nici obligaţia politică de a o raporta la celelalte datorii ale statului, mai ales atunci când lipsa resurselor nu mai priveşte cheltuieli secundare, ci ambulanţa care trebuie să ajungă la pacient, unitatea de primiri urgenţe care trebuie să funcţioneze fără întrerupere, salariul datorat pentru muncă deja prestată şi educaţia pe care statul însuşi o recunoaşte drept insuficient finanţată.
Bugetul unui stat exprimă o concepţie despre ordinea obligaţiilor sale, pentru că fiecare sumă acordată unei destinaţii şi fiecare sumă refuzată alteia traduc în limbaj financiar o alegere politică, iar atunci când sănătatea este obligată să mute resurse între vaccinare, ambulanţă, HIV/SIDA, securitate transfuzională şi "Mama şi copilul", în timp ce formaţiunile politice îşi primesc integral subvenţiile lunare, apare legitim întrebarea dacă austeritatea şi disciplina financiară sunt aplicate după aceeaşi măsură tuturor beneficiarilor banului public.
De aceea, cuantumul subvenţiilor acordate partidelor politice şi raportarea lor la starea finanţelor publice trebuie supuse unei reevaluări politice şi bugetare explicite, nu pentru a nega principiul finanţării publice a activităţii politice, dar pentru a stabili dacă actuala dimensiune a acestor alocări mai poate fi justificată atunci când servicii indispensabile ale statului sunt menţinute prin transferul banilor dintr-o necesitate publică în alta.
Un stat care ia bani din vaccinare pentru ambulanţe, din HIV/SIDA, securitate transfuzională şi "Mama şi copilul" pentru a acoperi alte necesităţi sanitare, care are salariaţi ai unei companii publice rămaşi fără plata muncii şi care recunoaşte subfinanţarea educaţiei nu poate exclude finanţarea partidelor de la aceeaşi exigenţă a cumpătării bugetare, pentru că solidaritatea financiară nu poate fi cerută exclusiv societăţii, în timp ce structurile politice care hotărăsc distribuţia banului public rămân protejate de consecinţele aceleiaşi penurii pe care o invocă pentru ceilalţi.
