primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Când 292 de lei devin 100, iar protecţia copilului ajunge să depindă de catalog
Un copil care nu îndeplineşte condiţiile instituite prin această propunere legislativă poate ajunge să primească doar 100 de lei alocaţie de stat lunar, în loc de 292 de lei, ceea ce înseamnă o diminuare de 192 de lei în fiecare lună, de 2.304 lei într-un an pentru un singur copil şi de 4.608 lei anual pentru o familie cu doi copii aflaţi în aceeaşi situaţie.
Aceasta este realitatea care trebuie examinată înaintea oricărei justificări construite în jurul disciplinei, frecvenţei şcolare sau combaterii abandonului, deoarece propunerea legislativă (PL-x 484/2026) pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii nu se limitează la instituirea unui stimulent educaţional distinct, dar reduce cuantumul alocaţiei de la 292 de lei la 100 de lei şi transferă o parte substanţială a sprijinului financiar către un mecanism condiţionat de îndeplinirea unor criterii privind prezenţa şi conduita şcolară.
Bursa de prezenţă ar urma să fie acordată copiilor care frecventează cursurile şi care au obţinut media 10 la purtare sau calificativul "foarte bine" în anul şcolar anterior, ceea ce înseamnă că nu discutăm despre adăugarea unei recompense educaţionale peste protecţia existentă, ci despre diminuarea unei prestaţii cu caracter general şi reconstruirea unei părţi din sprijinul acordat copilului sub forma unui beneficiu condiţionat.
Alocaţia de stat nu este un premiu pentru prezenţă, performanţă ori conduită şi nici o contraprestaţie oferită copilului în schimbul unui anumit comportament, dar o formă de ocrotire instituită în considerarea calităţii sale de minor. Statul poate recompensa rezultatele şcolare, poate institui burse şi poate crea instrumente de stimulare a frecvenţei, însă protecţia copilului nu poate fi convertită într-un mecanism de disciplinare.
Tocmai din această perspectivă, Consiliul Legislativ a emis aviz negativ şi a formulat obiecţii asupra soluţiei propuse, iar expunerea de motive evocă însăşi Decizia Curţii Constituţionale nr. 277/2006, prin care a fost înlăturată condiţionarea alocaţiei de frecventarea cursurilor, Curtea reţinând că finalitatea constituţională a acestei prestaţii este aceea de ocrotire specială a copilului.
Problema devine cu atât mai serioasă cu cât proiectul îşi construieşte justificarea pornind chiar de la realităţi care îi contrazic soluţia. În propria expunere de motive sunt enumerate sărăcia, lipsa resurselor necesare educaţiei, mediul rural, dificultăţile familiale şi accesul limitat la resurse printre factorii asociaţi abandonului şi părăsirii timpurii a şcolii.
Cu alte cuvinte, proiectul recunoaşte că absenteismul poate fi expresia unei vulnerabilităţi, dar propune simultan diminuarea resursei financiare a copilului tocmai în momentul în care această vulnerabilitate devine vizibilă.
Abandonul şcolar trebuie combătut, dar nu prin diminuarea protecţiei financiare a copilului care, prin absenţe repetate, poate exprima deja o fragilitate socială, familială sau educaţională pe care statul are obligaţia să o identifice şi să o corecteze, nu să o transforme într-un temei de sancţionare economică.
Şi totuşi, propunerea legislativă nr. 484/2026 a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, în timp ce Consiliul Legislativ emisese un aviz negativ.
Această diferenţă de apreciere nu este lipsită de semnificaţie politică, deoarece o comisie parlamentară competentă în materia drepturilor fundamentale a considerat acceptabilă o soluţie care diminuează sprijinul financiar acordat copilului şi condiţionează o parte a acestuia de conduita şcolară, deşi asupra construcţiei normative fuseseră formulate anterior obiecţii explicite.
Mai există şi o dificultate de coerenţă internă, bursa este denumită "de prezenţă", însă acordarea ei nu depinde numai de frecventarea cursurilor, dar şi de media 10 la purtare sau de calificativul "foarte bine" în anul şcolar anterior. Prezenţa şi conduita sunt astfel reunite într-un mecanism financiar unic, deşi exprimă criterii distincte şi nu pot fi tratate ca noţiuni echivalente.
În plus, minorul nu stabileşte întotdeauna dacă familia dispune de resurse pentru transport, dacă locuieşte în proximitatea unităţii de învăţământ, dacă mediul familial îi permite o frecvenţă neîntreruptă sau dacă dificultăţile materiale pot fi depăşite prin simpla sa voinţă.
A transforma asemenea împrejurări într-un criteriu indirect de diminuare a sprijinului financiar înseamnă a converti vulnerabilitatea într-o culpă şi lipsa resurselor într-un motiv de restrângere a protecţiei.
Combaterea abandonului şcolar presupune identificarea timpurie a copilului aflat în risc, intervenţie socială, acces la transport, hrană, consiliere, programe remediale, cooperarea dintre familie, şcoală şi instituţiile publice şi răspunderea efectivă a autorităţilor care au obligaţia de a menţine copilul în educaţie.
Nu contest necesitatea combaterii absenteismului, contest însă ideea că disciplina şcolară poate fi construită prin diminuarea protecţiei copilului. Bursa poate recompensa prezenţa şi conduita, alocaţia trebuie să rămână o formă de ocrotire a minorului, nu un instrument prin care vulnerabilitatea acestuia este transformată într-o sancţiune financiară.
