COMUNICAT DE PRESĂ
DIRECŢIA GENERALĂ AFACERI EXTERNE
În perioada 23-27 iunie 2008, la Strasbourg, vor avea loc lucrările celei de a III-a părţi a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Principalele teme aflate pe agenda forului european sunt:
Lupta împotriva deteriorării mediului marin al Mării Negre - raport susţinut de parlamentarul român Laurenţiu Mironescu;
Starea democraţiei în Europa- considerată dezbaterea centrală a Sesiunii APCE, aceasta include şi raportul deputatului român Ştefan Glăvan referitor la educaţia pentru democraţie;
Dezbatere de politică generală asupra situaţiei din China;
Prevenirea primei forme de violenţă împotriva copiilor: abandonul după naştere;
Activitatea Comisiei Internaţionale a Crucii Roşii;
Rezultatele misiunilor de observare ale alegerilor parlamentare din Georgia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei;
Modul de funcţionare al instituţiilor democratice în Azerbaidjan;
Între personalităţile ce se vor adresa plenului APCE, de această dată se află: domnul BORIS TADIC, Preşedintele Republicii SERBIA, domnul JAKOB KELLENBERGER, preşedintele Comisiei Internaţionale a Crucii Roşii, domnul JEAN LEMIERRE, preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Din partea Camerei Deputaţilor vor participa la lucrări membrii Delegaţiei parlamentare permanente la APCE: Cezar Preda (PD-L), Ştefan Glăvan (PC), Mihai Tudose (PSD), Laurenţiu Mironescu (PD-L), Adrian Miuţescu (PNL) şi Minodora Cliveti (PSD).