COMUNICAT DE PRESĂ
Domnii deputaţi Vladimir Mircea Fârşirotu (Grupul parlamentar PRM), Béla Sóki (Grupul parlamentar UDMR) - membri ai Delegaţieii Parlamentului României la AP OSCE, şi Paul Magheru (Grupul parlamentar PRM) - membru supleant al Delegaţiei, vor participa, în perioada 31 octombrie - 5 noiembrie a.c., la observarea alegerilor prezidenţiale şi pentru Congres care vor avea loc în Statele Unite ale Americii la data de 4 noiembrie a.c., în cadrul Misiunii Adunării Parlamentare a OSCE care va fi condusă de preşedintele AP OSCE, domnul Joăo Soares.
Acţiunea se înscrie pe linia contribuţiilor Parlamentului României la programul de observare a alegerilor dezvoltat de Adunarea Parlamentară a OSCE, între altele, în vederea sublinierii importanţei instituţiei legislative în cadrul sistemului instituţional democratic.