În perioada 11-13 iunie 2009, la Bucureşti, va avea loc cea de a 33-a sesiune plenară a Adunării Generale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN).
Lucrările vor fi prezidate de doamna Roberta Alma Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Preşedintele în exerciţiu al APCEMN.
În cadrul ceremoniei de deschidere vor rosti alocuţiuni Preşedintele României, domnul Traian Băsescu şi Preşedintele Senatului, domnul Mircea Geoană şi va fi prezentat mesajul preşedinţiei azere (în exerciţiu) a Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre de către E.S. domnul Eldar HASANOV, Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în România.
Tema centrală a dezbaterilor va fi "Strategiile şi politicile pentru diminuarea consecinţelor crizei economico-financiare în statele membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre".
Pe perioada desfăşurării evenimentului, Preşedintele Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Alma Anastase, are prevăzute întrevederi cu Preşedintele Adunării Naţionale (Parlamentul) a Republicii Serbia, doamna Prof. Dr. Slavica Djukić-Dejanović (vineri, 12 iunie, ora 15.00, Sala Nicolae Titulescu) şi cu domnul Valeri Yazev, vicepreşedinte al Dumei de Stat din Federaţia Rusă (sâmbătă, 13 iunie, ora 10.00, Sala Nicolae Titulescu).
Potrivit principiului rotaţiei între statele membre, la încheierea sesiunii plenare de la Bucureşti, preşedinţia APCEMN va fi preluată de domnul Valeri Yazev, vicepreşedinte al Dumei de Stat din Federaţia Rusă, în numele Parlamentului Federaţiei Ruse.
Ziariştii vor avea acces, în limita locurilor disponibile, la sesiunea de deschidere din 12 iunie a.c., începând cu ora 10.00 (sala I.I.C.Brătianu, nivel P) şi la conferinţa de presă de la încheierea lucrărilor, prevăzută să se desfăşoare la sala I.C.Brătianu, sâmbătă, 13 iunie, ora 12.00.