Direcţia de relaţii parlamentare cu ţările europene, America de Nord şi organismele multilaterale ale acestora
În perioada 29 iunie - 3 iulie a.c., se vor desfăşura la Vilnius, Lituania, lucrările celei de-a 18-a Sesiuni anuale ale Adunării Parlamentare a OSCE (AP OSCE), la care vor participa, din partea Delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE, doamna deputată Rodica Nassar (PSD+PC), preşedinta Comisiei pentru sănătate şi familie şi domnii deputaţi Petru Movilă (PD-L) şi Miron Ignat (Minorităţi).
Tema centrală a reuniunii este "Abordarea noilor provocări la adresa securităţii" care va fi dezbătută atât în cadrul lucrărilor sesiunii plenare, cât şi în cadrul Comisiilor de specialitate.
Un punct important pe ordinea de zi a sesiunii este reprezentat de alegerea de către plenul Adunării a preşedintelui AP OSCE pentru următorul mandat şi ocuparea altor posturi din cadrul Adunării care devin vacante la sfârşitul Sesiunii din acest an.