--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

Comunicat de presa 26 octombrie 2009

În zilele de 27 şi de 28 octombrie 2009, sub egida Preşedinţiei Române a ICE, Senatul României va organiza sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a Iniţiativei Central-Europene. Exercitarea Preşedinţiei române coincide cu marcarea a 20 de ani de existenţă a organizaţiei.

Lucrările vor fi prezidate de către domnul Borbély László, şeful Delegaţiei române şi preşedinte în exerciţiu al Dimensiunii Parlamentare a Iniţiativei Central-Europene. La reuniuni au confirmat participarea delegaţii parlamentare din statele membre ICE, preşedinţi ai comisiilor, din cadrul Parlamentului României, al căror domeniu de competenţă este relevant pentru tematica Adunării, oficiali guvernamentali, precum şi reprezentanţi ai unor foruri interparlamentare regionale - Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre şi Dimensiunea Parlamentară a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est.
Tema generală a Adunării va fi Atenuarea impactului crizei economice globale în spaţiul ICE: rolul parlamentelor, iar cele două sesiuni de lucru se vor concentra pe măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă şi de protecţie a grupurilor sociale vulnerabile şi, respectiv, promovarea unui cadru investiţional adecvat, ca premisă a unei redresări economice viabile.
În marja reuniunii Adunării Parlamentare, vor avea loc şi reuniunile Comisiei permanente şi ale celor trei comisii generale - pentru probleme economice, pentru probleme politice şi afaceri interne, şi pentru afaceri culturale. Funcţia de preşedinte al Comisiei generale pentru probleme economice este deţinută, în prezent, de către domnul senator Vasile Pintilie.
Reuniunea va prilejui şi alegerea membrilor Subcomisiei pentru relaţiile cu organizaţiile parlamentare internaţionale şi regionale, poziţie pentru care, din partea delegaţiei române, candidează domnul deputat Aurel Vainer.
Lucrările Adunării Parlamentare ICE se vor încheia cu adoptarea Documentului final, care va fi transmis Reuniunii la nivel înalt a prim-miniştrilor şi Reuniunii miniştrilor afacerilor externe din statele membre ICE, care vor avea loc în zilele de 12 şi 13 noiembrie a.c.