Presă
Presă
Centrul educaţional
Centrul educaţional
Societatea civilă
Societatea civilă
| Sunteti aici: | Prima pagina > Relatii publice > Presa > |
Relatii publice
Presa
COMUNICAT DE PRESĂ
Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-a întâlnit marţi după-amiază cu noul Preşedinte al organizaţiei, parlamentarul turc Mevlut Cavusoglu.
Cu acest prilej, Preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la APCE, deputatul Cezar Florin Preda a transmis Preşedintelui APCE un mesaj de felicitări din partea Preşedintei Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Alma Anastase, precum şi invitaţia de a efectua o vizită oficială în România.
În cadrul convorbirii, au fost subliniate relaţiile excelente de colaborare dintre membrii delegaţiilor parlamentelor din cele două ţări, în cadrul activităţii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, precum şi dorinţa de a le consolida şi dezvolta.
Domnul Mevlut Cavusoglu a adresat mulţumiri pentru sprijinul acordat de parlamentarii români în procesul de alegere a sa în funcţia de Preşedinte al APCE şi a arătat că va avea în continuare nevoie de acest suport, pentru îndeplinirea cu succes a obiectivelor de reformă şi modernizare a organizaţiei. Preşedintele APCE a subliniat că alegerea unui parlamentar turc în această funcţie are o semnificaţie deosebită, Turcia fiind prima ţară, în afara celor ce s-au regăsit printre membrii fondatori ai organizaţiei, care, nefiind membră UE, a obţinut alegerea unui reprezentat al său în această poziţie.
Noul Preşedinte al APCE a mulţumit pentru mesajul transmis din partea Preşedintei Camerei Deputatilor şi a precizat că România se găseşte cu siguranţă pe lista ţărilor pe care le va vizita în calitate de Preşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
La întrevedere a fost prezent Reprezentatul permanent al României pe lângă Consiliul Europei, domnul ambasador Stelian Stoian.
