Francofonia românească, încotro?
În martie 2010, sărbătoarea Francofoniei în întreaga lume este pusă sub semnul aniversării a 40 de ani de existentă a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF). Pentru aceasta, ca în fiecare an, de altfel, Abdou Diouf, Secretarul General al OIF, a propus ca tema generală de dezbatere: "Préparer la Francophonie de demain" ("Să pregătim Francofonia de mâine").
În opinia noastră, pentru noi, românii, să te gândeşti la ce va deveni Francofonia, ca mişcare culturală, socială şi politică ce porneşte de la ideea cultivării limbii franceze ca limbă de comunicare în plan internaţional, înseamnă, mai întâi, să recunoşti parcursul acestei limbi în spaţiul românesc, mai apoi să continui să cultivi limba franceză în contextul relaţiilor economice, sociale şi culturale cu statele membre ale lumii francofone, în fine, să crezi în plurilingvismul european ca unică şansă de dezvoltare a entităţilor care formează Noua Europa. Şi toate acestea se pot întâmpla pentru că mişcarea francofonă promovează acele valori umane ce conduc la tolerantă, solidaritate, respectul şi dezvoltarea identităţii naţionale, diversitatea şi varietatea culturilor şi tradiţiilor în interiorul spaţiului francofon, în întreaga lume.
"Istoria României a devenit modernă atunci când românii au descoperit Franţa şi Revoluţia franceză", spunea Nicolae Manolescu, Ambasadorul ţării noastre la UNESCO. În secolul al XVIII-lea, odată cu traducerea lui Voltaire sau Fénelon în limba romană, franceza a devenit limba diplomatică, primul Consulat francez fiind înfiinţat la Bucureşti în 1795, sub conducerea lui Emile Gaudin. La numai un an distanţă, la Iaşi, apare cel de-al doilea consulat, dar şi primul ziar în limba franceză "Le Courrier de Moldavie". Paul Morand, în cartea sa Bucarest, avea să spună, la începutul secolului XX, că independenţa română s-a născut din naveta pe care românii o făceau între Paris şi Bucureşti ("De ces navettes entre Paris et Bucarest este née l'indépendance roumaine").
În 1838, profesorul Jean-Alexandre Vaillant publică primul dicţionar francez-român. Franceza începe să fie predată în majoritatea şcolilor din Bucureşti şi Iaşi, iar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, franceza devine obligatorie în toate şcolile româneşti. Apar primele ziare în limba franceză: "La Voix de la Roumanie" (tr: "Vocea României"), "Le Moniteur Roumain", „Le Journal de Bucarest”. Aproape toţi scriitorii generaţiei 1848 au început prin a scrie în franceză: Alecsandri, Russo, Kogălniceanu. Odobescu şi Hasdeu la începutul secolului XX îşi făceau corespondenţa privată în limba franceză.
Istoricii francezi Jules Michelet şi Edgar Quinet susţin independenţa statului român obţinută în 1877. Prima constituţie se inspiră profund din modelul francez. Este „epoca de aur” a Francofoniei în România. Toate domeniile vieţii româneşti sunt puternic influenţate de cultura franceză.
La Paris, o întreagă elită românească scrie, publică şi animă saloanele literare: prinţesa Marthe Bibesco, Hélène Văcăresco, Regina Maria (1938, "Histoire de Ma Vie", publicată la Plon); Tristan Tzara inventează Dadaismul; Panait Istrati, Cioran, Eliade şi Ionesco, viitori parizieni, îşi fac studiile în România, iar Institutul francez din Bucureşti devine cea mai importantă Misiune culturală franceză în străinătate.
De altfel, este imposibil să separi literatura romană de influenţa franceză: Tudor Arghezi, Baudelaire al nostru, Benjamin Fondane, Ilarie Voronca, Gelu Naum, Gherasim Luca, Ion Minculescu, cu toţii au avut un puternic filon francez al creaţiilor literare, ceea ce îi face să aparţină, în egală măsură, celor două culturi. Să nu uităm că George Călinescu, în „La Découverte de l'Occident", spune că limba romană literară a fost fondată pe baza limbii franceză, la începutul secolului al XIX-lea.
Limba Franceză a contribuit într-o măsură covârşitoare la modernizarea limbii române. Aşa se face că 15-20% din cuvintele de bază ale limbii române provin din franceză. Limbă franceză a avut, pentru limba romană, atât un rol de limbă de tranzit, multe cuvinte din alte limbi intrând în română graţie francezei, cât şi unul de limbă de rezistenţă. În perioada comunistă, cartea franceză era bine ascunsă, ca o adevărată comoară, în multe biblioteci de români. În Basarabia, românii au cunoscut alfabetul latin mai întâi prin intermediul limbii franceze.
De aici caracterul literar, artistic, "aspectul uman” pe care franceza îl îmbracă în spaţiul românesc, aerul său de familie", cum spunea Theodor Baconschi, fost Ambasador în României la Paris. În 1989, o lume întreagă descoperă în România o francofonie şi o francofilie miraculos de bine conservate, cărora preşedintele francez Francois Mitterand le aduce un omagiu în 1991.
Cu prilejul Sommet-ului Francofoniei de la Bucureşti (septembrie 2006), s-a prezentat locul pe care îl are astăzi Francofonia în România: 24 de universităţi membre ale Asociaţiei Universităţilor Francofone (AUF); 40.000 de studenţi care studiază franceza; 14.000 profesori de limbă franceză; adică, 88% dintre tinerii români învaţă franceza cel puţin 4 ani.
Preşedintele Traian Băsescu spunea, cu această ocazie, că „este foarte greu să scoţi România din realitatea sa francofonă”, vorbind şi despre necesitatea creării unei universităţi francofone. La fel, Nicolae Titulescu, Fondatorul Societăţii Naţiunilor, spunea la mijloc de secol XX că „atunci când este vorba de România şi Franţa e greu să separi sentimentul de raţiune” ("Quand îl s'agit de la Roumanie et de la France îl est difficile de separer le coeur de la raison"). Astăzi, dincolo de Francofonia statistică, istorică, literară sau artistică, România cultivă francofonia economică, prin miile de companii franceze, belgiene, elveţiene sau canadiene implatate în toată ţara. Este timpul ca România să redescopere un alt important palier al Francofoniei: Africa, un continent cu care avem relaţii solide.
Francofonia joacă, în continuare, un imens rol în modernizarea statului român. Modelul francez este unul nou, atât în domeniul educaţiei, cât şi cel juridic, iar statele lumii francofone reprezintă importanţi parteneri în toate domeniile vieţii sociale, economice, culturale, politice. În aceeaşi măsură, francofonia românească trebuie să ne întărească rădăcinile culturale şi istoria, ea reprezentând una din şansele noastre în stabilirea unei relaţii mai bogate şi mai puternice cu trecutul nostru comun.
Où va la francophonie roumaine ?
En mars 2010, la fête de la Francophonie dans le monde entier est mise sous le signe du 40e anniversaire de l’Organisation Internationale de la Francophonie (OIF). A cette occasion, M. Abdou Diouf, Secrétaire général de l’OIF, a proposé comme thème général de débat « Préparer la Francophonie de demain ».
Selon notre opinion, pour nous autres, Roumains, réfléchir à ce que deviendra la Francophonie, mouvement culturel, politique et social qui part de l’idée de cultiver la langue française en tant que langue de communication au plan international, signifie, avant tout, reconnaître l’évolution de cette langue dans l’espace roumain, puis continuer de cultiver la langue française dans le contexte des relations économiques, sociales et culturelles avec les Etats membres du monde francophone et, enfin, croire au plurilinguisme européen comme unique chance de développement des entités qui forment la Nouvelle Europe. Tout cela est possible parce que le mouvement francophone est le promoteur de ces valeurs humaines qui s’appellent tolérance, solidarité, respect et développement de l’identité nationale, de la diversité des cultures et des traditions dans l’espace francophone et le monde entier.
« L’histoire de la Roumanie est devenue moderne lorsque les Roumains ont découvert la France et la Révolution française », disait Nicolae Manolescu, ambassadeur de la Roumanie à l’UNESCO. Au XVIIIe siècle, avec la traduction de Voltaire ou Fénelon en roumain, le français est devenu langue diplomatique. Le premier consulat français a été ouvert à Bucarest en 1795, sous la direction d’Emile Gaudin. Un an plus tard, Jassy voit l’ouverture du deuxième consulat, mais aussi la parution du premier journal en français – « Le Courrier de Moldavie ». Paul Morand, dans son livre intitulé « Bucarest », allait dire, au début du XXe siècle : « De ces navettes entre Paris et Bucarest est née l’indépendance roumaine. »
En 1838, le professeur Jean-Alexandre Vaillant publie le premier dictionnaire français-roumain. Le français devient discipline d’étude dans la majorité des écoles de Bucarest et Jassy et, dans la seconde partie du XIXe siècle, l’enseignement du français devient obligatoire dans toutes les écoles roumaines. A la même époque paraissent plusieurs journaux en français : « La voix de la Roumanie », « Le Moniteur Roumain », « Le Journal de Bucarest ». Presque tous les écrivains de la génération 1848, tels que Alecsandri, Russo, Kogălniceanu, ont commencé par écrire en français. Au début du XXe siècle, Odobescu et Hasdeu faisaient leur correspondance privée en français.
Les historiens français Jules Michelet et Edgar Quinet soutiennent l’indépendance de l’Etat roumain, conquise en 1877. La première Constitution est fondamentalement inspirée du modèle français. C’est l’ »époque d’or » de la Francophonie en Roumanie.
A Paris, toute une élite roumaine écrit, publie et anime les salons littéraires : la princesse Marthe Bibesco, Hélène Văcăresco, la reine Maria (1938, « Histoire de ma vie » publiée chez Plon) ; Tristan Tzara invente le dadaïsme ; Panait Istrati, Cioran, Eliade et Ionesco, tous futurs Parisiens, font leurs études en Roumanie et l’Institut français de Bucarest devient la plus importante mission culturelle française à l’étranger.
D’ailleurs, il est impossible de séparer la littérature roumaine de l’influence française ; les créations littéraires de Tudor Arghezi - notre Baudelaire -, Benjamin Fondane, Gelu Naum, Gherasim Luca, Ion Minculescu témoignent de l’existence d’un puissant filon français, ce qui les fait appartenir, en égale mesure, aux deux cultures. N’oublions pas que George Călinescu, dans sa « Découverte de l’Occident », affirme que les fondements de la langue roumaine littéraire ont été jetés au début du XIXe siècle, en s’étayant sur la langue française.
La langue française a massivement contribué à la modernisation de la langue roumaine. C’est ainsi que 15-20% des mots de base de la langue roumaine proviennent du français. Pour la langue roumaine, le français a été en égale mesure une langue de transit (car beaucoup de mots provenant d’autres langues sont entrés dans le roumain grâce au français) et une langue de résistance (car pendant la période communiste les livres français étaient cachés, comme des trésors, dans bien des bibliothèques des Roumains). En Bessarabie, les Roumains ont connu l’alphabet latin d’abord par l’intermédiaire de la langue française.
D’ici le caractère littéraire, artistique, l’ »aspect humain » que revêt le français dans l’espace roumain, son « air de famille », dont parlait Theodor Baconschi, à l’époque ambassadeur de la Roumanie à Paris. En 1989, le monde découvre en Roumanie une francophonie et une francophilie miraculeusement conservées, auxquelles le président Mitterrand rend hommage en 1991.
A l’occasion du Sommet de la Francophonie de Bucarest (septembre 2006), on a présenté le bilan de la Francophonie dans la Roumanie d’aujourd’hui : 24 universités membres de l’Association des Universités Francophones (AUF) ; 40 000 étudiants du français ; 14 000 professeurs de langue française ; cela veut dire que 88% des jeunes roumains apprennent le français pendant au moins 4 ans.
A la même occasion, le président Traian Băsescu disait qu’il serait difficile de séparer la Roumanie de sa réalité francophone, parlant aussi de la nécessité d’ouvrir une université francophone. Au milieu du XXe siècle, Nicolae Titulescu, fondateur de la Société des Nations, disait : « Quand il s’agit de la Roumanie et de la France il est difficile de séparer le cœur de la raison. » Aujourd’hui, au-delà de la Francophonie statistique, historique, littéraire ou artistique, la Roumanie cultive la francophonie économique, à travers les milliers de compagnies françaises, belges, suisses ou canadiennes implantées dans tout le pays. Par ailleurs, il est grand temps que la Roumanie redécouvre un autre palier important de la Francophonie : l’Afrique, un continent avec lequel nous avons dé jà des relations solides.
La Francophonie continue de jouer un rôle immense dans la modernisation de l’Etat roumain. Le modèle français est un modèle nouveau, tant dans le domaine de l’éducation que dans le domaine juridique, et les Etats du monde francophone représentent des partenaires importants dans tous les domaines de la vie sociale, économique, culturelle et politique. Dans la même mesure, la francophonie roumaine est censée consolider nos racines culturelles et notre histoire, représentant une de nos chances dans l’établissement une relation plus riche et plus puissante avec notre passé commun.
