--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat de presa 02 septembrie 2010
COMUNICAT DE PRESĂ

Aflat în vizită oficială în România, Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), domnul Mevlüt Çavusoglu, a felicitat autorităţile române pentru abordarea înţeleaptă a problemei minorităţilor naţionale şi a apreciat că ţara noastră poate fi considerată un model în această privinţă.

Atât în întrevederile cu oficialii români, cât şi în conferinţa de presă susţinută la finalul vizitei, Preşedintele Çavusoglu a reafirmat poziţia APCE faţă de măsurile luate de unele state din vestul Europei în legătură cu populaţia de etnie romă. Consiliul Europei se va alătura instituţiilor europene în demersul vizând crearea unor politici europene pentru integrarea romilor şi se pronunţă ferm pentru respectarea drepturilor omului şi a valorilor fundamentale ale democraţiei pentru toate popoarele şi etniile din spaţiul european.
În privinţa problemelor regionale, APCE sprijină continuarea procesului democratic în Republica Moldova şi întărirea statului de drept în această ţară şi încurajează România ca, la rândul său, având în vedere relaţiile tradiţionale şi vecinătatea dintre cele două ţări, să sprijine acest proces.
Preşedintele Çavusoglu a afirmat că APCE apreciază voinţa politică a autorităţilor române în combaterea corupţiei şi sprijină efortul Parlamentului României de a asigura instrumentele necesare.
Înaltul demnitar şi-a exprimat satisfacţia pentru programul complex al vizitei, pe care a caracterizat-o drept un deosebit succes, program care a cuprins întrevederi cu Preşedintele României, cu Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, cu Ministrul Afacerilor Externe, cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi o vizită de documentare în judeţul Tulcea.