Comunicat de presa
06 iunie 2011
În zilele de 6 şi 7 iunie 2011, la Oslo, Parlamentul norvegian găzduieşte lucrările Comisiei pentru probleme juridice şi drepturile omului, la care, din partea Camerei Deputaţilor, vor participa domnii deputaţi Adrian Năstase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi Tudor Panţîru, membri ai Delegaţiei Parlamentului României la APCE.
Cu această ocazie membrii Comisiei APCE vor avea schimburi de vedere pe marginea propunerii de raport a domnului deputat Tudor Panţîru, "Combaterea tuturor formelor de discriminare şi intoleranţă bazate pe religie" şi pe marginea proiectului de raport al domnului senator Gyorgy Frunda, "Elaborarea unui protocol adiţional la Convenţia Europeană privind Drepturile Omului: standarde de bază pentru minorităţile naţionale".
Pe ordinea de zi a lucrărilor Comisiei APCE mai figurează adoptarea unor proiecte de rapoarte, recomandări şi rezoluţii cu privire la "Abuzul secretului de stat şi securitatea naţională: obstacole în controlul parlamentar şi judiciar cu privire la violarea drepturilor omului" (raportor parlamentul elveţian Dick Marty); "Parlamentele naţionale - garanţi ai drepturilor omului în Europa" (raportor parlamentarul cipriot Christos Pourgourides), participarea la audierea "Viabilitatea Curţii Europene a Drepturilor Omului: Sistem în primejdie ?" şi la seminarul "Consolidarea statului de drept în Europa".