"Apărarea anti-rachetă este expresia unei legături transatlantice reînnoite, care va face ca NATO să fie mai puternică și mai bine adaptată provocărilor prezentului. România sprijină o Alianță puternică și relevantă bazată pe un parteneriat trans-atlatic solid", le-a spus ministrul de externe român Teodor Baconschi parlamentarilor NATO sâmbătă.
Parlamentului român i se va cere în curând să ratifice înțelegerea privind desfășurarea elementelor sistemului împotriva rachetelor balistice al SUA în România, ceea ce reprezintă un pas important spre consolidarea securității ambelor state, a afirmat acesta. În prezentarea sa, "Viziunea României asupra viitorului NATO", adresată Comitetului Politic al Adunării Parlamentare a NATO, Baconschi și-a exprimat speranța că tratatul va fi încheiat până la sfârșitul anului.
"România consideră facilitățile de apărare anti-rachetă din țara noastră ca fiind o importantă contribuție și o parte a unui viitor sistem de apărare anti-rachetă al NATO. Noi vedem acesta nu numai ca un proiect strategic, ci ca unul dedicat viitorului Alianței", a afirmat ministrul de externe.
El i-a asigurat pe parlamentari că România este hotărâtă să conlucreze cu alți aliați în vederea aducerii proiectului de apărare anti-rachetă în poziția unuia dintre principalele rezultate al summitului NATO din Chicago de anul viitor.
Baconschi a subliniat contribuția importantă a României la eforturile comunității internaționale în Afganistan, unde se află mai mult de 1.900 militari români, și contribuția sa la instruirea Forțelor de Securitate Afgane.
Cu privire la acțiunile NATO în Libia, pe care România le consideră a fi un succes, ministrul de externe a îndemnat la "o evaluare mai profundă a lecțiilor învățate, începând cu modalitățile în care funcționează sistemele de avertizare timpurie".
România sprijină eforturile continue ale NATO și ale altor actori în stabilizarea Balcanilor de Vest și dorește să ajungem la o Europă de Sud Est al cărei viitor este ancorat în instituțiile democratice stabile și cu tradiție ale zonei Euro-Atlantice, a adăugat el.
În zona Mării Negre, România va contribui la dezvoltarea modalităților în care NATO poate încuraja securitatea regională și dorește un parteneriat puternic cu țările din zona Caucazului și Asiei Centrale, ceea ce ar îmbunătăți, de asemenea, capacitatea NATO de a își îndeplini misiunile din Afganistan, a afirmat Baconschi.
Frontiera Euro-Atlantică, bazată pe democrație, libertate și securitate ar trebui să nu se oprească la granițele de est ale Alianței, a afirmat ministrul, adăugând că România "a fost și va continua să fie un avocat putenic și activ al întăririi parteneriatului cu Republica Moldova, consolidându-și astfel angajamentul către calea europeană".
România consideră că este important să mențină Ucraina angajată pe calea cooperării și reformelor. "În același timp, sperăm că Parteneriatul NATO - Rusia va deveni un parteneriat strategic", a încheiat acesta.