Cu ocazia lucrărilor Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de la Paris, de astăzi, 8 decembrie 2011 doamna deputată Maria Stavrositu, membră a Comisiei APCE și raportor APCE, a prezentat un raport cu privire la participarea sa la Conferința "Tendințe curente ale evoluției mecanismelor naționale de gen în țările europene", care a avut loc la Kiev, în perioada 25 - 26 octombrie 2011.
Pe ordinea de zi a Comisiei APCE de la Paris sunt prevăzute în continuare discuții pe marginea proiectului de raport al doamnei Maria Stravrositu, "Bune practici pentru promovarea egalității de gen în partidele politice", precum și cu privire la chestionarul care însoțește raportul.