--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat de presa 29 mai 2012
COMUNICAT DE PRESĂ

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Florin Iordache, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), s-a întâlnit în după-amiaza zilei de marţi, 29 mai 2012, cu participanţii la reuniunea Comisiei pentru cultură, ştiinţă, educaţie şi media a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Miercuri, 30 mai a.c., doamna deputată Maria Stavrositu, membră a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, îi însoţeşte pe participanţii la reuniune într-o vizită de documentare în judeţul Constanţa.
Cu această ocazie, parlamentarii europeni vor avea un schimb de opinii cu prefectul judeţului Constanţa, vor efectua o vizită la Universitatea Ovidius, prilej cu care se vor întâlni cu reprezentanţi ai mediului academic, studenţi şi mass-media. Totodată, membrii Comisiei pentru cultură a APCE vor vizita Muzeul de arheologie şi Edificiul roman cu mozaic.