Pentru a marca sprijinul său pentru Ziua internaţională a democraţiei, organizată de Naţiunile Unite la 15 septembrie, Biroul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a făcut următoarea declaraţie:
Sentimentul unui declin al valorilor democratice provocat de criza economică şi financiară este din ce în ce mai puternic în Europa şi în lume. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a atras atenţia, de ceva timp, asupra acestui fapt, subliniind diminuarea încrederii cetăţenilor în instituţiile democratice şi în liderii politici, rata scăzută de participare la alegerile electorale şi sprijinul în creştere al populaţiei faţă de partide xenofobe şi populiste. Ținând seama de prăpastia care se adâncește între cetăţeni şi instituţiile democratice, Adunarea salută faptul că, în acest an, s-a pus accentul, în cadrul acestei manifestări, pe dialogul şi participarea cetăţenilor ca factori esenţiali ai democraţiei.
Democraţia pluralistă, precum şi respectarea drepturilor omului şi a statului de drept constituie fundamentele societăţii europene, pe care Consiliul Europei are datoria să le apere şi să le prezerve. Adunarea Parlamentară estimează că modelul tradiţional de guvernare democratică poate fi modernizat, pentru a răspunde noilor realităţi şi că trebuie depuse toate eforturile pentru a identifica noi perspective în situația actuală de criză. Acest obiectiv poate fi atins printr-un dialog mai deschis, prin adoptarea unor decizii îndrăzneţe și punerea în aplicare a unor idei inovatoare. Avem nevoie de un răspuns comun la provocările cu care se confruntă democraţia; Adunarea Parlamentară se angajează să promoveze acest răspuns în cadrul viitoarei Conferinţe europene a Preşedinţilor de Parlament (Strasbourg, 20- 21 septembrie 2012) şi al Forumului mondial al democraţiei (Strasbourg, 5 -11 octombrie 2012).
În întreaga Europă, criza afeactează în primul rând tânăra generaţie. Adunarea Parlamentară susține că tinerii ar trebui să participe mai activ la luarea deciziilor, la procesul democratic şi la construirea unei societăţi mai solidare, prospere şi juste. Într-o rezoluţie recentă, Adunarea a lansat următorul avertisment: " dacă nu se îmbunătățește în mod vizibil, Europa riscă nu numai să vadă apărând o " generaţie pierdută" de tineri descurajați, ci să-şi submineze stabilitea politică şi coeziunea, justiţia şi armonia socială, precum şi competitivitatea şi perspectivele de dezvoltare pe termen lung în context mondial ". Tinerii constituie un atuu major pentru Europa şi trebuie ca vocea lor să fie auzită și ascultată. Astfel, Adunarea Parlamentară va dobândi o dimensiune nouă - Adunarea Europeană a Tinerilor (Strasbourg, 5- 7 octombrie 2012), care va reuni aproximativ 170 tineri şi membri din statele membre al Consiliului Europei și din alte țări; participanţii vor elabora împreună recomandări cu privire la tineret şi la democraţie, care vor fi prezentate Forumului mondial al democraţiei ".