--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ
privind participarea la Sesiunea anuală 2012 a Conferinţei Parlamentare privind Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) (Geneva, 15-16 noiembrie 2012)

Comunicat de presa 15 noiembrie 2012
COMUNICAT DE PRESĂ 
 privind 
 participarea la Sesiunea anuală 2012 a Conferinţei Parlamentare privind Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) 
 (Geneva, 15-16 noiembrie 2012)

În perioada 15-16 noiembrie 2012, la Geneva, va avea loc Sesiunea anuală 2012 a Conferinţei Parlamentare privind Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

La acestă acţiune Camera Deputaţilor este reprezentată de doamna deputat Oana Manolescu, membră a Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI) şi membră a Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor.
Astfel de reuniuni parlamentare fac parte din seria de activităţi pe care Parlamentul European împreună cu Uniunea Interparlamentară (UIP) le desfăşoară, începând din anul 2002, în cadrul procesului intitulat Conferinţa parlamentară privind OMC. La aceste reuniuni au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai parlamentelor, guvernelor şi societăţii civile competente în problematica comerţului internaţional.
În acest an, agenda reuniunii va include, printre altele, informaţii privind evoluţiile recente în cadrul Rundei de negocieri Doha, precum şi dezbateri privind comerţul ca instrument de creştere economică, creare de locuri de muncă şi combaterea sărăciei.