În perioada 24 - 25 februarie 2013 va avea loc, la Dublin, reuniunea preşedinţilor Comisiilor de finanţe din parlamentele ţărilor membre ale UE, organizată de Parlamentul irlandez, în contextul deţinerii preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către această ţară în primul semestru al anului 2013.
Camera Deputaţilor va fi reprezentată la această acţiune de domnul deputat Vlad-Alexandru Cosma, membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.
Pe ordinea de zi sunt înscrise dezbateri privind: viitoarele strategii pentru integrare, creştere economică şi un control monetar îmbunătăţit; evoluţia Uniunii economice şi monetare; Cadrul Financiar Multianual.
In proiectul de program sunt prevăzute alocuţiuni ale vicepreşedintelui Comisiei Europene şi comisarului pentru politici economice şi monetare, domnul Olli Rehn, ministrului irlandez de finanţe, domnul Michael Noonan, comisarului european pentru programare financiară şi buget, domnul Janusz Lewandowski.