--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat de presa 02 septembrie 2013
COMUNICAT DE PRESĂ

Prezent la reuniunea Biroului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), de la Dubrovnik, din 2 septembrie 2013, domnul deputat Ionuț Stroe, șeful Delegației Parlamentului României la APCE și vicepreședinte al Adunării, a avut mai multe intervenții, printre care una privind moțiunea de revizuire a prevederilor Regulamentului Adunării în ceea ce privește mandatul președintelui acesteia.

Domnul deputat Ionuț Stroe a reiterat faptul că respectul față de cooperare și echilibru sunt principiile pe care sunt fondate adunările parlamentare. Adunarea are dreptul, a mai subliniat parlamentarul român, să modifice regulamentul, însă, a apreciat acesta, momentul nu este potrivit. Vicepreședintele APCE a arătat faptul că moțiunea ar trebui respinsă întrucât aceasta încearcă eludarea regulilor stabilite anterior, reguli care au fost adoptate tocmai în spiritul respectării reprezentării echilibrate. Supusă la vot, membrii Biroului au votat împotriva acestei moțiunți, propunerea de trimitere a acesteia la comisia de regulament fiind, astfel, respinsa.
De asemenea, Biroul Adunării a dezbătut subiecte de actualitate ale scenei politice internaționale.
Referindu-se la situația din Siria, membrii Biroului au condamnat posibila utilizare a armelor chimice, subliind faptul că utilizarea acestora, în orice circumstanțe și de către orice parte, reprezintă o violare a tratatelor internaționale și o crimă împotriva umanității. De asemenea, parlamentarii europeni au reiterat faptul că rezolvarea conflictelor necesită soluții diplomatice, violența nefiind o soluție potrivită pentru realizarea unei păci durabile. Biroul s-a arătat în mod special revoltat de numărul mare de refugiați, peste un milion, și cheamă la acordarea imediată a asistenței necesare acestora.
În ceea ce privește situația din Egipt, membrii Biroului au făcut apel la un proces de reconciliere în care să fie implicate toate părțile și la dialogul politic, care ar preveni recurgerea la violență pe viitor, ar permite reinstaurarea stabilității și ar crea condiții favorabile pentru organizarea alegerilor libere și democratice. Biroul urmărește îndeaproape evoluția situației din această țară, solicitând, în acest sens, investigarea actelor de violență și a crimelor, indiferent care ar fi autorul acestora. De asemenea, Comisia pentru afaceri politice și democrație va avea o audiere, la întâlnirea sa de la Paris, din 4 septembrie, pe marginea situației din această țară.