Comunicat de presa
14 octombrie 2013
Luni, 14 octombrie 2013, la Londra, va avea loc Seminarul cu tema Rolul parlamentelor naționale în implementarea hotărârilor Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), organizat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), la care vor participa domnul deputat Daniel Florea, președintele Subcomisiei pentru monitorizarea executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului și doamna deputată Alina Ștefania Gorghiu, secretar al aceleiași subcomisii.
Seminarul are ca scop sprijinirea membrilor parlamentelor naţionale în procesul de îmbunătăţire a cunoștinţelor privind Convenţia Europeană a Drepturilor Omului și în demersurile pentru asigurarea executării hotărârilor CEDO. De asemenea, seminarul își propune examinarea existenţei atât a structurilor cât și a mecanismelor de verificare a standardelor Convenţiei, la nivel parlamentar.
În proiectul de program al reuniunii sunt prevăzute intervenţii ale domnilor Christopher Chope, Președintele Comisiei juridice și pentru drepturile omului a APCE, Robert Walter, Președintele delegaţiei Marii Britanii la APCE, Peter Leuprecht, fost Secretar General Adjunct al Consiliului Europei.