--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ
Participarea delegaţiei GRUI la cea de-a 130-a Adunare a UIP (Geneva, 16-20 martie 2014)

Comunicat de presa 20 martie 2014
COMUNICAT DE PRESĂ 
  
Participarea delegaţiei GRUI la cea de-a 130-a Adunare a UIP 
(Geneva, 16-20 martie 2014)

Delegaţia GRUI, alcătuită din dl. deputat Valeriu Andrei Steriu, şeful delegaţiei, dl. senator Mario Ovidiu Oprea, secretar al Biroului Permanent al Senatului, dna. deputat Viorica Marcu şi dl. deputat Cristian Constantin Roman, şi-a continuat activitatea în diferitele structuri decizionale şi specializate ale organizaţiei, care s-au întrunit pe parcursul celor cinci zile ale sesiunii UIP.

În ziua de 18 martie, dl. deputat Valeriu-Andrei Steriu s-a adresat plenului Adunării cu o alocuţiune pe tema "UIP la 125 de ani: un angajament reînnoit în sprijinul păcii şi democraţiei". Cu acest prilej, domnia sa: a reiterat angajamentul membrilor GRUI în susţinerea obiectivelor şi valorilor promovate de UIP ; a evocat principalele repere ale participării Parlamentului României la activitatea organizaţiei şi beneficiile obţinute în planul diplomaţiei parlamentare şi al consolidării instituţiei parlamentului; a exprimat poziţia GRUI cu privire la rolul şi evoluţia viitoare ale UIP, subliniind importanţa unei cooperări aprofundate şi mai substanţiale între UIP şi Naţiunile Unite.
În cadrul dezbaterilor Comisiei UIP pentru dezvoltare durabilă, finanţe şi comerţ, dl. deputat Valeriu-Andrei Steriu a adus în atenţia participanţilor principalele provocări ce trebuie depăşite pentru asigurarea unei dezvoltări durabile, provocări legate în principal de modurile nesustenabile de consum şi producţie, de tendinţele, actuale şi persistente, în dinamica populaţiei la scară globală, de inegalităţile de ordin economic şi social.
În ultima zi a sesiunii, reprezentanţii GRUI în Consiliul Director al UIP - dl. deputat Valeriu-Andrei Steriu, dl. senator Mario-Ovidiu Oprea şi dna. deputat Viorica Marcu - au participat la scrutinul în urma căruia a fost ales noul Secretar general al organizaţiei, în persoana dlui. Martin Chungong (Camerun), fost secretar general adjunct, a cărui cariera în Secretariatul UIP a început în anul 1993.
În marja Adunării UIP, dl. senator Mario-Ovidiu Oprea şi dl. deputat Valeriu-Andrei Steriu, membri ai Grupului geopolitic 12 Plus, au avut întrevederi cu omologi din Suedia şi Marea Britanie, pentru realizarea unui schimb de opinii privind subiectele prioritare de pe agenda relaţiilor bilaterale şi stabilirea unor acţiuni viitoare de cooperare, atât la nivelul şi pe problematica UIP, cât şi în contextul general al dialogului şi schimburilor în plan parlamentar cu respectivele ţări.
Lucrările celei de-a 130-a Adunări a UIP s-au încheiat joi, 20 martie, prin adoptarea a patru rezoluţii ce conţin recomandări în atenţia guvernelor şi parlamentelor, cu privire la măsurile de dezarmare nucleară, reducerea riscurilor care pun în pericol dezvoltarea durabilă, protejarea drepturilor copiilor, îndeosebi ale copiilor migranţi neinsotiţi, şi soluţionarea crizei de securitate şi umanitare declanşată în urma cu un an în Republica Centrafricană.
Cu aceeaşi ocazie, preşedintele UIP, dl. Abdelwahad Radi (Maroc), a prezentat o Declaraţie, care evidenţiază crizele multiple ce marchează actualul context internaţional, cu precădere cele din Ucraina, Republica Arabă Siriană, Republica Centrafricană, şi face un apel, în numele membrilor UIP, la identificarea unor soluţii paşnice, bazate pe dialog politic, înţelegere şi respect reciproc.