--
Sunteti aici: Prima pagina > Relatii publice > Presa >

Relatii publice

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat de presa 07 aprilie 2014
COMUNICAT DE PRESĂ

Astăzi 7 aprilie 2014, cu ocazia celei de-a doua părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) (Strasbourg, 7 – 11 aprilie 2014), șeful Delegaţiei Parlamentului Românei la APCE, deputatul Ionuţ Stroe, în cadrul dezbaterilor libere, pe marginea temei privind Republica Moldova şi situaţia din Transnistria-urmare a alipirii Crimeei la Rusia, a atras atenţia asupra riscului de escaladare a conflictului din Transnistria.

În intervenția sa, parlamentarul român a subliniat faptul că "România pledează pentru o implicare sporită a Republicii Moldova în regiune, în primul rând prin liberalizarea vizelor şi semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană" şi, totodată, a apreciat faptul că suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova trebuie să fie păstrate și garantate, întrucât acestea nu sunt negociabile.
Regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova a fost recent descrisă ca un loc potențial de instabilitate în regiune, în lumina evoluțiilor din Crimeea. Astfel, parlamentarul român consideră ca fiind "necesară o poziţie mult mai fermă a comunitătii internaţionale care să arate că episodul Crimeea nu se poate repeta în Transnistria sau în orice altă parte", precum şi "intensificarea eforturilor internaţionale pentru găsirea de soluţii paşnice, în conformitate cu dreptul internațional".
În continuare, domnul Stroe a apreciat faptul că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei ar trebui să continue să joace un rol important la menținerea și îmbunătățirea dialogului dintre Chișinău, cetățenii săi şi liderii de la Tiraspol.