Luni, 23 iunie, în cadrul Sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg, deputatul Ionuţ Stroe, Şeful delegaţiei Parlamentului României la APCE, a pledat pentru dublarea eforturilor statelor Uniunii Europene de diversificare a surselor de gaze naturale cu scopul formării unei pieţe energetice europene competitive care să prevină riscul manipulărilor de furnizare şi preţ.
În opinia parlamentarului român, în contextul crizei ucrainene a gazelor naturale, Uniunea Europeană are interesul de a diminua dependenţa a aproximativ 15 state membre de gazul rusesc şi de a gândi soluţii pe termen lung pentru acoperirea creşterilor previzionate în consum la nivelul anului 2030.
În intervenţia sa, parlamentarul român a subliniat faptul că "realizarea Coridorului Sudic care să lege UE de câmpul de gaze Shah Deniz din Azerbaidjan este una din cele mai bune opţiuni pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz pe care Europa o are în viitorul apropiat. Însă provocarea majoră o constituie întărirea rolului acestui Coridor ca alternativă de furnizare, ceea ce se poate face doar printr-o integrare cât mai eficientă a Europei Centrale şi de Sud-Est, unde se află ţările cu cea mai mare vulnerabilitate".
Totodată, domnul Stroe a evidentiat faptul că acest proiect nu va înlocui gazul venit dinspre Rusia dar, în schimb "va injecta competiţia în toate pieţele europene de gaz, fapt ce permite limitarea efectelor negative ale monopolului energetic".
În aceeaşi măsură, domnul Stroe a enunţat caracterul complementar al relaţiilor UE-Rusia şi a pledat pentru continuarea relaţiilor şi beneficiilor ce decurg din aceasta, inclusiv printr-o mai bună integrare a pieţelor energetice.
Marţi, 24 iunie, domnul deputat Ionuţ Stroe urmează a-l interpela, în plenul APCE, pe Preşedintele Republicii Azerbaidjan, domnul Ilham Aliyev, cu privire la tranzitul energetic cu Uniunea Europeană, în contexul în care Azerbaidjan şi Rusia au creat, recent, prin companiile de stat SOCAR şi ROSNEF, un joint-venture care are ca scop explorarea şi cooperarea în domeniul resurselor de petrolul şi gaz, domnia sa fiind interesat în ce măsură acest parteneriat afectează proiectul Coridorului de Gaz Sudic pe care Azerbaidjan l-a semnat cu Comisia Europeană.