În perioada 28 septembrie-1 octombrie 2014, a avut loc la Varşovia, Polonia, cea de-a XXVII-a sesiune a Adunării Regionale Europa a Adunării Parlamentare a Francofoniei-APF.
La această acţiune din partea Delegaţiei Parlamentului României la APF au participat doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu, Şefa Delegaţiei şi domnul deputat Daniel Budurescu, membru al Delegaţiei.
În cadrul sesiunii de deschidere au avut alocuţiuni domnul Paul McIntyre, Preşedintele Adunării Parlamentare a Francofoniei, domnul Jan Wyrowinski, Vicepreşedinte al Senatului polonez şi domnul Jean-Paul Wahl, Şeful Misiunii Regionala Europa a APF.
Dezbaterile reuniunii s-au concentrat în trei sesiuni, pe următoarele teme: Francofonia în Polonia- angajamentul tinerilor francofoni în promovarea democraţiei multiculturalismului şi plurilingv ismului; Aspecte practice ale activităţilor francofone- provocările vieţii cotidiene ale francofonilor în ţările în care franceza nu e limbă oficială; Multiculturalismul şi multilingvismul, valori universale în istoria Europei Centrale şi de Est în secolele XX şi XXI.
Temele de discuţie ale reuniunii de la Varşovia au fost decise în luna martie a acestui an, la Bucureşti, la Reuniunea Şefilor delegaţiilor parlamentare membre ale APF din Regiunea Europa.
Doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu, Şefa Delegaţiei Parlamentului României la APF, a avut o intervenţie, la finalul lucrărilor, în cadrul celei de-a treia sesiuni: Multiculturalismul şi multilingvismul, valori universale în istoria Europei Centrale şi de Est în secolele XX şi XXI.
Referitor la multiculturalismul şi plurilingvismul din Europa Centrală şi Orientală, doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu a apreciat că ultimele reuniuni ale Regionalei Europa au reprezentat un adevărat periplu francofon, constituind o punte francofonă de la Chişinău, Bucureşti-Suceava, la Varşovia. Se creează astfel un nou pion al Francofoniei. S-a evidenţiat rolul limbii franceze şi al valorilor Francofoniei în manifestarea identităţii popoarelor din această parte a Europei.
Doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu a evidenţiat faptul că, dincolo de discursul francofon, atât în România, cât şi în Republica Moldova şi în Polonia importante sunt rezultatele promovării valorilor francofone.
În acest context, doamna Sanda-Maria Ardeleanu a subliniat faptul că în România a fost semnată în data de 29 august 2014, o Convenţie de parteneriat, între Ministerul Român al Educaţiei din România şi Institutul Francez din România.
Această importantă Convenţie are ca obiectiv punerea în aplicarea a unei serii de acţiuni culturale şi educative în favoarea elevilor şi profesorilor români pentru promovarea limbii franceze şi a Fancofoniei în învăţământul preuniversitar. În continuarea intervenţiei sale, doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu a relevat că educaţia tinerilor francofoni români este cea mai importantă, având în vedere că viitorul Francofoniei în această regiune a Europei depinde de aceştia, ei fiind continuatorii Francofoniei.
In continuarea intervenţiei sale, doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu a salutat, şi cu această ocazie importantă, inaugurarea, la Bucureşti, în data 16 septembrie 2014, a Biroului Regional al OIF pentru ţările din Europa Centrală şi de Est (BRECO).
În încheierea intervenţiei sale, doamna deputat Ardeleanu a adresat mulţumiri tuturor vorbitorilor care au făcut aprecieri pozitive la adresa României şi a subliniat faptul că modelul francofon polonez funcţionează in România şi modelul francofon românesc funcţionează în Polonia.
Doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu şi-a exprimat încrederea în destinele Francofoniei şi ale limbii franceze în ţările francofone care nu au limba franceză ca limbă oficială şi, în acest context, doamna Ardeleanu a îndemnat membrii APF la rezistenţă şi la susţinerea limbii franceze.
La reuniune s-a decis organizarea următoarei sesiuni a Regionalei Europa în Armenia, în toamna anului 2015.
Delegaţia României a avut o întrevedere cu Ambasadorul României in Republica Polona, domnul Ovidiu Dranga, în marja sesiunii APF. În cadrul întrevederii discuţiile s-au axat pe rolul şi importanţa Francofoniei şi a utilizarii limbii franceze ca limbă oficială in spatiul francofon în domeniul economic, politic şi cultural. Cu această ocazie membrii delegaţiei au fost informaţi despre activitatea şi priorităţile Misiunii diplomatice a României la Varşovia în domeniul Francofoniei şi a promovării limbii franceze ca o limbă prioritară în spaţiul francofon. Astfel, s-a desprins concluzia necesităţii unei pieţe a muncii care să impună limba franceză respectiv, să existe oportunităţi de educaţie şi muncă.
În continuarea discuţiilor, domnul ambasador Ovidiu Dranga a propus lansarea unui proiect de revitalizare a Uniunii Latine în România, urmând axa Latino-Europa. Astfel, România se oferă să repună Uniunea Latină cu un anume proiect.
Delegaţia României a apreciat iniţiativa domnului ambasador Ovidiu Dranga şi l-a asigurat de tot sprijinul în eforturile şi demersurile ca această iniţativă să fie cunoscută atât la nivel parlamentar, cât şi la nivelul Ministerului de Externe şi să fie pusă în practică si, mai mult decât atât, doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu a sugerat ca Uniunea Latină să se desfăşoare sub egida Alianţei Civilizaţiilor a ONU.