LEGE nr.164 din 30 iulie 1998
pentru modificarea și completarea unor prevederi ale Legii nr.70/1991 privind alegerile locale, republicată
Textul actului publicat în M.Of. nr. 284/31 iul. 1998

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.79 din 18 aprilie 1996, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

"(4) Cetățenii cu drept de vot, care și-au stabilit reședința într-o altă unitate administrativ-teritorială cu cel puțin 3 luni înaintea alegerilor, își vor exercita dreptul de vot în unitatea administrativ-teritorială respectivă."

2. Articolul 17 va avea următorul cuprins:

"Art. 17. - (1) La cererea cetățenilor cu drept de vot, care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri cu cel puțin 3 luni înaintea scrutinului, vor fi trecuți de către primar într-o listă electorală suplimentară, pe baza actului de identitate.

(2) Primarul din localitatea de reședință va solicita primarului din localitatea de domiciliu radierea din lista electorală a persoanei în cauză. Solicitarea se va face în scris sau telefonic. Solicitările telefonice sub formă de note vor fi consemnate într-un registru special.

(3) În ziua votării, persoanele din categoria celor prevăzute la alin. (1), omise din listele suplimentare, vor fi trecute în lista suplimentară de către președintele biroului electoral al secției de votare, pe baza actului de identitate.

(4) În lista suplimentară vor fi trecute, de către președintele biroului electoral al secției de votare, și persoanele care se prezintă la vot și fac dovada că domiciliază în circumscripția electorală respectivă, dar au fost omise din listă.

(5) Modelul și conținutul listei electorale suplimentare se stabilesc în condițiile art. 104."

3. La articolul 23, litera b) va avea următorul cuprins:

"b) veghează la întocmirea, în termen, a copiilor de pe listele electorale permanente și la organizarea secțiilor de votare."

4. La articolul 26, litera a) va avea următorul cuprins:

"a) primesc de la primari copiile de pe listele electorale permanente și asigură condițiile necesare verificării acestora de către alegători; primesc de la birourile electorale de circumscripție buletinele de vot pentru alegătorii ce urmează să voteze la secția respectivă, ștampila de control și ștampilele cu mențiunea Votat;"

5. La articolul 28, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:

"(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și pentru municipiul București."

6. La articolul 64, după alineatul (10) se introduce alineatul (11) cu următorul cuprins:

"(11) Pentru cartea de identitate, ștampila cu mențiunea Votat și data se imprimă pe o etichetă autocolantă, aplicată pe versoul acesteia. Modelul etichetei autocolante, precum și condițiile de tipărire, gestionare și utilizare a acesteia se vor stabili prin hotărâre a Guvernului."

7. La articolul 77 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:

"b) în etapa a II-a, biroul electoral de circumscripție va înregistra numărul de voturi neutilizate pentru fiecare partid, formațiune politică, alianță politică, alianță electorală sau candidat independent; voturile neutilizate ale candidatului sau ale candidaților independenți, cărora li s-au atribuit mandate în etapa I, se vor împărți în mod egal partidelor, formațiunilor politice, alianțelor politice sau alianțelor electorale care au realizat coeficientul electoral în etapa I, adăugându-se voturilor neutilizate ale acestora; mandatele neatribuite vor fi repartizate partidelor politice, formațiunilor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale care au realizat coeficientul electoral în etapa I, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi neutilizate, câte unul pentru fiecare partid politic, formațiune politică, alianță politică sau alianță electorală, până la epuizarea lor. Dacă nu se realizează repartizarea tuturor mandatelor, operațiunea se repetă până la epuizarea acestora, în aceleași condiții."

8. Articolul 105 va avea următorul cuprins:

"Art. 105. - Prin act de identitate, în sensul prezentei legi, se înțelege cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, adeverința care ține loc de buletin de identitate ori pașaportul diplomatic sau de serviciu, iar în cazul militarilor în termen și al elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar."

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 9 iulie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ANDREI IOAN CHILIMAN

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 9 iulie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI
ULM SPINEANU

București, 30 iulie 1998.
Nr. 164.


Vineri, 02 decembrie 2022, 22:25

Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.