ORDONANȚĂ nr.25 din 30 ianuarie 2002
privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale
Textul actului publicat în M.Of. nr. 89/2 feb. 2002

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României, precum și ale art. 1 pct. II.11 din Legea nr. 751/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

CAPITOLUL I
Dispoziții generale

Art. 1. - Prezenta ordonanță reglementează controlul postprivatizare, precum și modul de urmărire a executării obligațiilor asumate de cumpărători, pe perioada derulării contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale, societățile și companiile naționale.

Art. 2. - Prezenta ordonanță se aplică contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect acțiuni deținute de stat la societățile comerciale, care au fost încheiate de Fondul Proprietății de Stat sau de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și sunt în derulare, pentru efectele produse de acestea după intrarea ei în vigoare.

CAPITOLUL II
Definiții

Art. 3. - În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) societate privatizată/societate - societate comercială înființată în baza prevederilor Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale, cu modificările ulterioare, societate comercială care a fost înființată prin decizie a autorităților administrației publice locale în baza Legii administrației publice locale nr. 69/1991, republicată, cu modificările ulterioare, societate națională, companie națională sau societate comercială rezultată din reorganizarea regiilor autonome de interes național sau local, ale căror acțiuni deținute de stat au făcut, fac sau vor face obiectul contractelor de vânzarecumpărare încheiate de Fondul Proprietății de Stat sau de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului în calitate de succesor legal al acestuia;
b) acțiuni - valori mobiliare emise de societățile comerciale, care fac obiectul contractului; acțiunile pot fi ordinare sau preferențiale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare;
c) contract - acordul de voință exprimat în scris cu privire la vânzarea/cumpărarea de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale, încheiat între Fondul Proprietății de Stat sau Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și cumpărător;
d) vânzător - Fondul Proprietății de Stat sau, după caz, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, ca parte în contract, denumită în continuare A.P.A.P.S. sau Autoritate;
e) cumpărător - persoană fizică sau juridică de drept privat, de cetățenie, respectiv de naționalitate română sau străină, parte în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu Fondul Proprietății de Stat sau, după caz, cu A.P.A.P.S.;
f) investiții - imobilizările corporale sau necorporale definite conform legislației contabile, aportul în numerar sau în natură, care sunt intrate în patrimoniul societății cu caracter definitiv; imobilizările corporale, chiar dacă nu sunt puse în funcțiune la scadență; cheltuielile suportate de cumpărător pentru achitarea unor datorii ale societății către creditori ai acesteia, alții decât cumpărătorul; sumele acordate - în lei sau în valută - de către cumpărător societății, cu titlu de împrumut, convertite ulterior în aport la majorarea capitalului social al societății conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare;
g) scadență - termenul până la care cumpărătorul s-a angajat să își îndeplinească obligațiile contractuale;
h) consolidare - actualizarea valorii obligațiilor asumate prin contract de către cumpărător;
i) angajament investițional - volumul de investiții asumat de cumpărător prin contract;
j) documente doveditoare - documente care atestă realizarea în termen a obligațiilor contractuale (note contabile, bilanț, certificat de înscriere de mențiuni eliberat de oficiul registrului comerțului, raport întocmit de cenzorii societății sau de către firme specializate de audit), precum și orice alte înscrisuri stabilite de părți ca instrumente care probează îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate;
k) informații confidențiale - date cu privire la situația economico-financiară a societății, care fac obiectul analizei postprivatizare, precum și la clauzele contractuale prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni;
l) perioada de derulare a contractului - perioada în care oricare și toate obligațiile părților contractante vor fi fost îndeplinite conform clauzelor contractuale și prevederilor prezentei ordonanțe;
m) surse proprii - sumele de bani virate direct de către cumpărător în numele și pe contul său, în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale;
n) subsidiar - persoană juridică la care cumpărătorul este asociat, cu excepția societății ale cărei acțiuni fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

Art. 4. - (1) Societățile privatizate prin încheiere de contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni sunt supuse controlului postprivatizare pe perioada de derulare a acestora. Sunt supuse controlului postprivatizare pe perioada de derulare a contractului și societățile care în urma privatizării au fuzionat, după caz, cu altă societate comercială sau cu cumpărătorul, precum și cele rezultate prin divizare, dacă aceste operațiuni au avut loc înăuntrul perioadei de derulare a contractului.

(2) Controlul postprivatizare se exercită de către A.P.A.P.S., prin departamentele de specialitate, și are ca obiective:

a) urmărirea modului în care sunt respectate de către cumpărător obligațiile asumate prin contractele respective;
b) urmărirea evoluției principalilor indicatori economicofinanciari ai societăților la care au fost vândute acțiuni ale statului prin contracte aflate în perioada de derulare.

Art. 5. - Societățile prevăzute la art. 3 lit. a) au obligația de a pune la dispoziție A.P.A.P.S. toate documentele și informațiile care atestă atât modul de realizare a obligațiilor contractuale, cât și evoluția situației economice și financiare a acestora, pe întreaga perioadă de derulare a contractului.

Art. 6. - Rezultatele analizei și controlului postprivatizare cu privire la situația economico-financiară a societăților care intră sub incidența prezentei ordonanțe nu vor fi făcute publice de către A.P.A.P.S., fiind utilizate numai în legătură cu scopul urmăririi postprivatizare a activității acestora și în strictă concordanță cu obligațiile contractuale.

Art. 7. - Controlul postprivatizare se va exercita cu privire la:

a) plata prețului, integral sau în rate, în cuantumul și la scadențele prevăzute în contract;
b) plata dividendelor cuvenite A.P.A.P.S. în calitatea sa de acționar, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
c) respectarea clauzelor de natură socială;
d) efectuarea investițiilor, inclusiv a celor referitoare la mediu, în cuantumul și la termenele asumate prin contract;
e) respectarea prevederilor legale privind înregistrarea în capitalul social al societăților a valorii terenurilor pentru care au fost eliberate certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, precum și modul de distribuire a acțiunilor nou-emise pentru această valoare;
f) modul de realizare a angajamentelor asumate de reprezentanții legali ai societăților prin convențiile de asistență financiară încheiate, inclusiv a programelor de restructurare aprobate, potrivit legii;
g) respectarea oricăror alte obligații asumate de cumpărător prin contract.

CAPITOLUL III
Obligațiile societăților

Art. 8. - (1) Reprezentanții legali ai societății sunt obligați să transmită Autorității, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data scadenței fiecărei obligații contractuale a cumpărătorului, un raport cu privire la modul de îndeplinire a acesteia.

(2) Totodată reprezentanții legali ai societății au obligația de a depune la A.P.A.P.S. o copie de pe situațiile financiare, întocmite în conformitate cu legislația în vigoare, în maximum 15 zile lucrătoare de la data la care au fost depuse la direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București, după caz.

(3) Societățile care aplică programe de restructurare, aprobate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr.98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, cu modificările ulterioare, sunt obligate să informeze A.P.A.P.S. cu privire la modul de realizare a acestora, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la aplicarea fiecărei măsuri, respectiv de la finalizarea programelor respective.

(4) Reprezentanții legali ai societăților, menționați la alin. (1), au obligația să permită personalului Autorității verificarea scriptică și, după caz, faptică a modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de către cumpărător, precum și a situației economico-financiare a societăților respective.

Art. 9. - (1) Reprezentanții legali ai societăților și, după caz, cumpărătorul sunt obligați să comunice Autorității situația în care, conform prevederilor legale în vigoare, pentru societate a fost declanșată procedura de reorganizare judiciară sau de faliment ori, după caz, procedura de lichidare voluntară.

(2) Aceeași obligație le revine reprezentanților legali ai cumpărătorului, persoană juridică, în situația în care pentru acesta a fost declanșată una dintre procedurile prevăzute la alin. (1).

(3) Comunicarea prevăzută la alineatele precedente va fi transmisă Autorității în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data primirii de la tribunal a înștiințării cu privire la declanșarea procedurii în cauză, respectiv de la data desemnării lichidatorilor în cazul lichidării voluntare.

CAPITOLUL IV
Atribuțiile Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

Art. 10. - A.P.A.P.S. are, în principal, următoarele atribuții:

a) urmărește derularea contractelor de vânzarecumpărare de acțiuni, cu privire la clauzele conținute în acestea, precum și cu privire la modul de îndeplinire a obligațiilor asumate de cumpărător;
b) transmite Guvernului rapoarte anuale privind rezultatele activității de control al respectării clauzelor contractuale, precum și cu privire la evoluția economico-financiară a societăților respective, pe perioada de derulare a contractului;
c) sesizează instanțele de judecată în cazurile în care se constată nerespectarea clauzelor contractuale, precum și organele de cercetare, după caz;
d) inițiază, după caz, rezoluțiunea contractului, cu solicitarea de daune-interese;
e) încheie cu cumpărătorul, la solicitarea acestuia, acte adiționale la contract în perioada de derulare, pe baza unei analize economico-financiare în urma căreia se constată necesitatea revizuirii clauzelor respective;
f) transmite administratorilor societăților date privind obligațiile asumate de cumpărător prin contract, precum și scadențele pentru executarea acestora;
g) în îndeplinirea atribuțiilor sale A.P.A.P.S. colaborează cu Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Conturi, Corpul de control al primului-ministru, Garda Financiară și cu alte organe sau instituții ale administrației publice centrale și locale cu atribuții în domeniul controlului financiar-contabil;
h) îndeplinește angajamentele proprii asumate prin contractele de vânzare-cumpărare.

CAPITOLUL V
Modalitatea de stabilire și urmărire a realizării angajamentelor asumate prin contracte

Art. 11. - În scopul asigurării condițiilor necesare pentru urmărirea modului de realizare a obligațiilor contractuale și organizării în mod corespunzător a activității de control postprivatizare, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, la încheierea contractelor se vor avea în vedere următoarele:

1. investițiile asumate, inclusiv cele pentru protecția mediului, vor putea fi efectuate sub formă bănească, cu condiția ca sumele în cauză să fie înregistrate în contul curent bancar;

2. sumele vărsate de cumpărător în contul obligației de investiții, cu excepția celor destinate protecției mediului, pot fi utilizate de societate, în condițiile prevăzute de lege, inclusiv pentru plata datoriilor societății către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, bugetul Fondului asigurărilor sociale de sănătate, bugetele locale etc., ale căror scadențe sunt anterioare datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni;

3. investiția este considerată realizată dacă, în conformitate cu prevederile contractului, cumpărătorul prezintă în termen de 30 de zile lucrătoare de la data scadenței documentele financiar-contabile care să ateste virarea sumelor respective în contul curent bancar al societății până la data scadentă, însoțite de o declarație pe propria răspundere dată de către administratorii și cenzorii societății ori de o firmă specializată de audit, prin care se confirmă operațiunea în cauză;

4. societatea are obligația ca, în termen de maximum 90 de zile lucrătoare de la data scadenței obligației investiționale, să inițieze procedura de majorare a capitalului social și a înregistrării acesteia la oficiul registrului comerțului, în numele și pe seama cumpărătorului care a virat sumele în cauză în contul curent bancar, în conformitate cu obligația asumată prin contract, potrivit reglementărilor legale în vigoare;

5. ceilalți acționari, alții decât cumpărătorul, pot beneficia de dreptul de preferință la subscripție pentru a participa la majorarea capitalului social, urmând a-și exprima această opțiune în condițiile și în termenul prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Art. 12. - În cazul investițiilor asumate pentru protecția mediului, documentele prevăzute la art. 11 pct. 3 vor fi însoțite și de confirmarea eliberată de autoritatea de mediu competentă privind realizarea măsurilor prevăzute în programul de conformare, anexă la avizul de mediu eliberat în scopul privatizării societății în cauză.

Art. 13. - (1) Efectuarea de către alte persoane decât cumpărătorul a investițiilor asumate prin contract de acesta va fi considerată ca realizată sub condiția suplimentară a prezentării de către cumpărător a dovezii prin care terțul s-a angajat ferm și irevocabil să execute obligațiile respective în numele și pe contul cumpărătorului, cu respectarea art. 11. Sunt considerate ca realizate și obligațiile de investiții efectuate de asociații și/sau subsidiarii cumpărătorului, în nume propriu.

(2) Sunt asimilate investițiilor efectuate și sumele aferente părții cuvenite cumpărătorilor, persoane fizice sau juridice, în calitate de acționari, din profitul net și care, în urma unei hotărâri a adunării generale a acționarilor, au fost repartizate pentru fondul de dezvoltare/surse proprii de finanțare din care s-au efectuat investiții în exercițiul financiar curent sau următor.

Art. 14. - În sensul prezentei ordonanțe nu sunt recunoscute ca investiții realizate de cumpărător în contul obligației asumate prin contract:

a) sumele acordate de acesta societății, care îi conferă un alt drept decât acela de a dobândi acțiuni;
b) sursele proprii ale societății sau atrase de către aceasta, cu excepția celor prevăzute la art. 13 alin. (2).

Art. 15. - (1) În cazuri bine justificate din punct de vedere al oportunității economico-financiare A.P.A.P.S. poate ca, la solicitarea cumpărătorului și pe baza documentației prezentate de societate și/sau de cumpărător, după caz, să convină cu acesta:

a) reeșalonarea programului de investiții în cadrul perioadei prevăzute în contract;
b) prelungirea termenului de realizare a investițiilor peste scadența/scadențele prevăzută/prevăzute în contract, dacă prin aceasta cumpărătorul nu își pierde poziția de adjudecatar conform grilei de punctaj pentru selecția ofertanților, aplicată la încheierea contractului;
c) modificarea structurii angajamentelor de investiții prevăzute în contracte, fie prin înlocuirea acestora, fie prin renunțarea la unele dintre ele;
d) reeșalonarea termenelor de plată a ratelor aferente prețului datorat pentru pachetul de acțiuni;
e) efectuarea unei novații sau delegații;
f) rezilierea sau rezoluțiunea, după caz, a contractului prin acordul de voință al părților;
g) orice alte modificări considerate necesare de către A.P.A.P.S.

(2) În situația în care din documentația prezentată conform alin. (1) rezultă că există condiții ca societatea și/sau cumpărătorul, după caz, să plătească sumele restante datorate Autorității, reprezentând dividende, sume primite pentru restructurare, prețul, angajamente investiționale etc., A.P.A.P.S. poate încheia cu societatea, respectiv cu cumpărătorul, la solicitarea acestuia, acte adiționale pentru reeșalonarea plății, respectiv a angajamentelor.

(3) În cazul ratelor scadente aferente plății prețului, prevederile alin. (2) se aplică numai cu condiția încadrării în termenul final prevăzut în contract.

(4) În cazul în care angajamentul investițional este redus la solicitarea cumpărătorului, acesta este obligat să plătească Autorității sumele reprezentând diferența dintre valoarea inițială a investițiilor asumate și valoarea diminuată a angajamentului investițional. Plata diferenței se poate face imediat sau în rate.

(5) Pentru ratele reeșalonate începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se vor percepe dobânzi la nivelul dobânzii legale stabilite de Banca Națională a României pentru obligațiile comerciale, conform Ordonanței Guvernului nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești.

Art. 16. - Este interzisă exceptarea de la plată a majorărilor, penalităților sau a dobânzilor, după caz, aferente sumelor plătite cu întârziere/neplătite, atât în ceea ce privește plata ratelor/prețului pentru pachetul de acțiuni, cât și în ceea ce privește nerealizarea investițiilor, inclusiv a celor de mediu, la termenul final prevăzut în contracte, respectiv în actele adiționale la acestea.

Art. 17. - Prevederile art. 16 se aplică și pentru penalitățile/daunele datorate Autorității de către societate, aferente dividendelor, ratelor aferente sumelor alocate pentru fondurile de restructurare, precum și altor sume datorate acesteia.

Art. 18. - (1) Plata penalităților nu exonerează cumpărătorul de îndeplinirea obligațiilor asumate prin contract.

(2) La întocmirea actelor adiționale se va introduce în mod obligatoriu o clauză prin care se va garanta realizarea investițiilor și/sau plata prețului acțiunilor, prin contract de gaj în favoarea Autorității asupra acțiunilor care fac obiectul contractului. În cazul în care se constată că acțiunile sunt grevate de sarcini, cumpărătorul are obligația de a prezenta garanții financiare.

(3) Penalitățile datorate de cumpărător pentru nerealizarea obligațiilor contractuale până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe pot fi eșalonate la plată, la cererea cumpărătorului, de către A.P.A.P.S., în cadrul perioadei de derulare a contractului.

Art. 19. - În perioada de derulare a contractelor care conțin obligații asumate de către cumpărător transmiterea acțiunilor de la acesta către terți este condiționată de obținerea prealabilă a acordului scris al Autorității, în lipsa căruia aceasta poate cere în instanță declararea nulității transmisiunii acțiunilor.

Art. 20. - (1) A.P.A.P.S. poate, în cazuri bine justificate, să accepte, la solicitarea cumpărătorului:

a) efectuarea unei delegații imperfecte, atunci când cumpărătorul aduce în contract angajamentul unui al doilea debitor alături de el, pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale;
b) efectuarea unei novații prin schimbare de debitor, prin schimbarea debitorului inițial (cumpărătorul) din contract cu o altă persoană care se angajează față de A.P.A.P.S. să execute întocmai obligațiile contractuale.

(2) Acordul A.P.A.P.S. pentru situațiile prevăzute la alin. (1) poate fi dat numai în următoarele condiții:

a) noul debitor trebuie să întrunească condițiile prevăzute pentru ofertanți de reglementările legale în vigoare referitoare la achiziționarea unui pachet de acțiuni deținut de A.P.A.P.S. în societățile comerciale cu capital de stat;
b) noul debitor preia toate obligațiile contractuale ale cedentului-debitor inițial, inclusiv eventualele penalități pentru nerespectarea unor obligații contractuale ale cedentului aferente perioadelor trecute - în cazul novației prin schimbare de debitor;
c) noul debitor/delegat este ținut solidar cu debitorul inițial pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale, inclusiv eventualele penalități pentru nerespectarea unor obligații contractuale aferente perioadelor trecute, fără ca debitorul inițial/delegant să fie descărcat în mod expres de obligațiile față de A.P.A.P.S. - în cazul unei delegații imperfecte;
d) în cazul novației prin schimbare de debitor, pentru contractele cu plata în rate, se va negocia cu noul debitor plata sumelor aferente prețului contractului, inclusiv a dobânzilor și eventualelor penalități datorate la plata prețului și neonorate de debitorul inițial. Plata sumelor datorate Autorității cu titlu de preț și penalități și/sau dobânzi se va efectua de către noul debitor în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la semnarea actului adițional.

(3) În vederea analizării și aprobării cesiunii totale sau parțiale a acțiunilor trebuie prezentate Autorității următoarele:

a) solicitarea făcută în acest sens de cumpărător, însoțită de angajamentul ferm și necondiționat al viitorului debitor privind preluarea integrală a obligațiilor contractuale;
b) toate documentele prevăzute de legislația de privatizare în vigoare pentru ofertantul-cesionar care achiziționează un pachet de acțiuni de la A.P.A.P.S., inclusiv documentele privind bonitatea noului debitor, mai puțin dovada plății taxei de participare la licitație și garanția de participare;
c) în cazul în care cumpărătorul și/sau noul debitor sunt societăți comerciale, este necesară aprobarea adunării generale a asociaților cu privire la efectuarea novației/delegației;
d) orice alte documente, care în urma analizei se impun ca fiind necesare, privind asigurarea legalității novației/delegației și îndeplinirii obligațiilor stipulate în contract și care sunt solicitate de către A.P.A.P.S.

(4) Novația sau, după caz, delegația se realizează prin act adițional la contract care va stabili sancțiunile care se vor aplica în cazul în care părțile nu respectă prevederile acestuia.

(5) Pentru garantarea obligațiilor pe care le preia noul debitor vor fi instituite garanții suplimentare (contract de garanție reală mobiliară asupra unui număr de acțiuni care se va conveni între părți, garanții financiare etc.), dacă astfel de garanții nu au fost prevăzute în contractul inițial.

(6) Novația/delegația își produce efecte numai din momentul semnării actului adițional la contract. Este interzisă, sub sancțiunea nulității, înscrierea în registrul acționarilor societății a modificărilor structurii acționariatului societății în lipsa prezentării documentului sus-menționat.

Art. 21. - (1) În cazul desființării contractului, A.P.A.P.S. va reține de la cumpărător:

a) cu titlu de daune-interese, al căror cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul prețului sau al părții din preț achitate de cumpărător până la data notificării rezoluțiunii contractului, sumele achitate de cumpărător;
b) penalitățile achitate de cumpărător cu orice titlu.

(2) Pentru alte prejudicii cauzate Autorității sau societății de către cumpărător aceasta poate cere instanței judecătorești daune-interese.

(3) Determinarea întinderii prejudiciilor și/sau a daunelorinterese prevăzute la alin. (2) se va face pe baza unei expertize economico-financiare întocmite de persoane fizice și/sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de operațiuni, desemnate de instanța judecătorească.

(4) Cheltuielile aferente efectuării expertizei economicofinanciare prevăzute la alin. (3) vor fi avansate de către Autoritate sau, după caz, de către societate și vor fi recuperate de la cumpărător.

Art. 22. - În cazuri justificate de situația economicofinanciară a societății sau a cumpărătorului, A.P.A.P.S. și cumpărătorul pot conveni continuarea contractului prin renunțarea la punerea în aplicare a unei sentințe definitive de desființare a contractului sau la aplicarea pactului comisoriu, în cazul contractelor care conțin astfel de clauze.

Art. 23. - Este interzisă desființarea contractelor în cazul societăților aflate în procedură de reorganizare judiciară sau faliment, reglementată de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, precum și în cazul celor aflate în procedura de lichidare voluntară reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare.

Art. 24. - În cazul în care majorarea capitalului social al societății se face prin aport în numerar, prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile ale cumpărătorului asupra societății, exprimate în valută, cu acțiuni la aceasta, conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, precum și în cazul în care obligația de investiții asumată de cumpărător este stabilită în echivalent valută, data de referință pentru conversia sumelor respective este data aprobării majorării capitalului social în adunarea generală a acționarilor, respectiv data vărsământului sumei în valută, iar suma în lei se calculează prin raportare la cursul de referință al Băncii Naționale a României valabil la acea dată.

CAPITOLUL VI
Dispoziții tranzitorii

Art. 25. - (1) În scopul organizării și desfășurării în condiții unitare a controlului postprivatizare prevederile art. 11 pct. 2 și 3, art. 13, art. 15 alin. (1), (2) și (3), art. 18 și 24 se aplică și contractelor aflate în derulare pentru perioada rămasă să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

(2) Pentru perioada de derulare a contractului împlinită până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe Autoritatea poate conveni cu cumpărătorul, prin act adițional, aplicarea prevederilor alin. (1).

(3) Termenul prevăzut la art. 11 pct. 3 este de 45 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, pentru situațiile menționate la alin. (2).

Art. 26. - (1) În cazul în care angajamentul investițional prevăzut în contractele în curs de derulare și a căror scadență este anterioară intrării în vigoare a prezentei ordonanțe nu a fost realizat la termenele intermediare, respectiv pe obiectivele prevăzute în contract, dar, cumulat până la încheierea perioadei de investiții prevăzute în contract rezultă respectarea întocmai a obligației, nu se datorează penalități/majorări de întârziere. În cazul în care la scadență se constată nerealizarea sau realizarea parțială a obligației totale de investiție, cumpărătorul datorează Autorității, începând cu respectiva dată, penalitățile contractuale calculate la valoarea nerealizată. Termenul de prescripție pentru dreptul Autorității de a solicita penalitățile respective începe să curgă de la data încheierii perioadei de investiții prevăzute în contract.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică sumelor, stabilite cu acest titlu prin sentințe definitive, datorate Autorității până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, iar sumele plătite nu se restituie.

Art. 27. - (1) Pentru contractele încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe obligațiile contractuale privind efectuarea investițiilor, aflate în perioada de derulare, se consideră ca fiind realizate în următoarele situații:

a) când anexa la contract conține specificația "program de investiții", angajamentul investițional se consideră realizat în urma aportului în numerar, indiferent dacă sumele au fost folosite pentru efectuarea de investiții sau pentru finanțarea unor nevoi curente ale societății, cu condiția ca sumele în cauză să fie evidențiate în contul curent bancar. Operațiunea de evidențiere în contul curent bancar poate fi efectuată și ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, dar nu mai târziu de termenul final al obligației de investiții prevăzute în contract;
b) când în contracte nu au fost specificate expres obiectivele de investiții, obligațiile de investiții sunt considerate ca fiind realizate indiferent dacă acestea sunt sau nu adiacente obiectului principal de activitate al societății pentru care s-a încheiat contractul;
c) în contractele cu clauză de atestare a investițiilor prin certificat emis de cenzorii societății sau de o firmă specializată de audit și care nu conțin specificația expresă "însoțit de documente" sau care conțin clauza "documente rezonabile", obligația de investiții se consideră realizată numai dacă în certificatul de atestare, emis de cenzori sau de o firmă specializată de audit, se specifică în mod clar că:
- suma investită corespunde valorii investiționale asumate prin contract;
- înregistrarea în contabilitate a investițiilor efectuate ca aport în natură sau sub formă bănească este realizată în conformitate cu legislația contabilă în vigoare;
- sursele de finanțare a investițiilor corespund prevederilor din contract;
d) în contractele care conțin clauza de atestare a executării angajamentului investițional prin majorarea de capital social și înregistrarea acestei operațiuni la oficiul registrului comerțului:
- obligația de investiție se consideră realizată dacă virarea sumelor în cauză în contul curent bancar de către cumpărător și înregistrarea acestei operațiuni în contabilitatea societății au fost făcute în cadrul termenului prevăzut în contract, fără a fi necesară prezentarea dovezii înregistrării la oficiul registrului comerțului a majorării capitalului social, dar cu obligația prezentării la A.P.A.P.S. a dovezii virării sumelor respective și înregistrării lor în contabilitatea societății;
- în cazul majorărilor de capital prin aport în natură, cumpărătorul trebuie să prezinte Autorității dovada înregistrării în contabilitatea societății a bunurilor respective ca mijloace fixe aduse în nume propriu, precum și declarația pe propria răspundere a reprezentanților legali ai societății, prin care aceștia certifică existența în societate a mijloacelor fixe respective, în baza angajamentului asumat de cumpărător prin contract;
e) achiziționarea unui bun în regim de leasing poate fi considerată realizare a investiției asumate prin contract, dacă bunul ce face obiectul contractului de leasing este achitat integral de către cumpărător în conformitate cu obligațiile contractuale, iar dreptul de proprietate asupra bunului este transferat societății până la scadența prevăzută în contract.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și pentru obligațiile contractuale neexecutate pentru care perioada de derulare a expirat, dacă părțile convin astfel prin act adițional la contract.

Art. 28. - (1) Pentru contractele încheiate la societățile din domeniul turismului și comerțului interior, create prin divizare pe baza normelor specifice interne ale Fondului Proprietății de Stat și apoi privatizate, controlul postprivatizare se limitează la clauzele privind obligația obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor și majorarea capitalului social cu valoarea acestora.

(2) În cazul societăților prevăzute la alin. (1) litigiile în curs având ca obiect obligarea cumpărătorilor la respectarea clauzelor referitoare la investirea pe o perioadă de 2 ani de la încheierea contractului a 50% din profit și la menținerea unui număr de salariați cu contract de muncă, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, sunt considerate lipsite de obiect.

(3) În aplicarea prevederilor alin. (2) Autoritatea va notifica situația la instanța judecătorească pe al cărei rol se află procesul.

Art. 29. - (1) În cazul contractelor aflate în perioada de derulare, încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, care conțin angajamente investiționale sub forma aportului în natură, data de referință pentru transformarea în lei sau în valută, după caz, a contravalorii investițiilor se consideră, după cum urmează:

a) pentru contractele în care este inserată clauza de majorare a capitalului social data de referință se consideră data aprobării în adunarea generală a acționarilor a raportului de evaluare întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
b) pentru contractele în care nu s-a inserat clauza de majorare a capitalului social data de referință este considerată data achitării facturii de către cumpărător.

(2) În situațiile prevăzute la alin. (1) contravaloarea investițiilor se calculează prin raportare la cursul de referință al Băncii Naționale a României aplicabil pentru acea dată.

(3) Data de referință stabilită conform alin. (1) va constitui și reperul în funcție de care se apreciază respectarea/nerespectarea scadenței prevăzute în contract pentru efectuarea obligației de investiții, în situația în care în contract părțile nu

au convenit o altă dată.

Art. 30. - În situația în care contractele stipulează obligativitatea efectuării de investiții în numerar exprimate în valută, data de referință pentru transformarea în lei a contravalorii sumelor în cauză o reprezintă data la care s-a efectuat vărsământul în contul curent bancar al societății.

Art. 31. - (1) Pentru contractele care conțin angajamente investiționale de protecție a mediului, aflate în curs de executare, cumpărătorul este obligat să încheie, după caz, cu A.P.A.P.S. acte adiționale prin care urmează să fie reglementate următoarele:

a) precizarea volumului de investiții în conformitate cu termenele scadente prevăzute în contract;
b) includerea sau modificarea cuantumului penalităților pentru neefectuarea investițiilor de mediu;
c) reducerea volumului valoric de investiții angajat prin contract corespunzător obiectivelor din programul de conformare, anexa la contract, pe baza confirmării de către autoritatea de mediu competentă a realizării măsurilor din programul de conformare;
d) cuantificarea investițiilor de mediu în conformitate cu obligația asumată prin contract și stabilirea de termene corespunzătoare;
e) punerea de acord a termenelor în care trebuie prezentat certificatul de atestare a realizării investițiilor de mediu cu termenele scadente prevăzute în contract pentru realizarea acestora;
f) modificarea programului de investiții de mediu în cazul în care, după semnarea contractului, cumpărătorul prezintă un nou program de conformare aprobat de autoritatea de mediu competentă.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 16, pentru perioada anterioară încheierii actelor adiționale, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), cumpărătorul nu datorează penalități de întârziere.

CAPITOLUL VII
Sancțiuni

Art. 32. - (1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000.000 lei la 300.000.000 lei nerespectarea dispozițiilor prevăzute la art. 38.

(2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100.000.000 lei la 500.000.000 lei administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societății care utilizează sumele reprezentând investițiile de mediu în alte scopuri decât cele prevăzute în contracte, având drept consecință nerealizarea obiectivelor din programul de conformare.

(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei persoana care încalcă dispozițiile prevăzute la art. 8 alin. (4).

(4) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 70.000.000 lei administratorul, directorul, directorul executiv, reprezentantul legal al societății care:

a) nu respectă obligațiile prevăzute la art. 8 alin. (2) și/sau art. 8 alin. (3);
b) nu respectă termenul de 10 zile lucrătoare prevăzut la art. 9 alin. (3);
c) nu respectă obligațiile prevăzute la art. 33.

(5) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000.000 lei la 30.000.000 lei administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societății care:

a) nu respectă prevederile art. 8 alin. (1) sau ale art. 11 pct. 4;
b) nu efectuează operațiunea de evidențiere în contabilitate a sumelor reprezentând aport în numerar în contul curent bancar până la termenul final al obligației de investiții, prevăzută în contract.

(6) Faptelor prevăzute în prezentul capitol, dacă sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit Codului penal sau unor legi penale speciale, constituie infracțiuni, li se aplică prevederile legii penale.

(7) Procesele-verbale de stabilire și sancționare a contravențiilor, întocmite de personalul Autorității în urma controlului, se vor comunica Ministerului Finanțelor Publice, urmând ca acesta să urmărească încasarea amenzilor, potrivit Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

(8) Cuantumul amenzilor prevăzute în prezentul articol se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului.

CAPITOLUL VIII
Dispoziții finale

Art. 33. - În cazul societăților care fac obiectul unor contracte în derulare, iar cumpărătorul este acționar majoritar, prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare:

a) schimbarea formei juridice a societății este posibilă doar cu acordul prealabil al Autorității, exprimat prin încheierea unui act adițional la contract, în cazul în care modificarea respectivă poate determina nerealizarea obligațiilor asumate prin contract de către cumpărător. Acordul nu este necesar în cazul în care legea obligă la schimbarea formei juridice a societății, în acest caz cumpărătorului revenindu-i obligația de a înștiința A.P.A.P.S. și de a încheia cu aceasta un act adițional în termen de 45 de zile lucrătoare de la apariția situației care determină modificarea statutului juridic al societății;
b) fuziunea între cumpărător și societate este interzisă până la realizarea integrală a obligațiilor asumate prin contract sub sancțiunea nulității de drept.

Art. 34. - (1) În cazul angajamentelor investiționale pentru protecția mediului este interzisă utilizarea de către societate a sumelor în cauză în alte scopuri decât efectuarea de investiții cu această destinație.

(2) Schimbarea destinației sumelor respective atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz.

(3) Răspunderea pentru utilizarea sumelor respective pentru destinația prevăzută în contract revine în egală măsură administratorilor societății și conducerii executive a acesteia.

Art. 35. - (1) Controlul postprivatizare în cadrul societăților, în domeniul urmăririi respectării obligațiilor contractuale, ca urmare a unor sesizări și solicitări primite, precum și prin autosesizare, se efectuează de către A.P.A.P.S.

(2) Declanșarea acțiunilor de control se face, după caz, prin colaborare și cu alte instituții cu competență în domeniul controlului.

(3) Notele de control care pun în evidență indicii cu privire la existența unor fapte de natură penală vor fi transmise și organelor de cercetare competente.

Art. 36. - (1) În caz de neexecutare a obligațiilor asumate de cumpărător prin contracte în care executarea acestor obligații este garantată prin constituire de garanții reale mobiliare, A.P.A.P.S. poate cere instanței atribuirea bunurilor afectate garanției, chiar în lipsa unei stipulații în acest sens în contract.

(2) Pentru contractele în derulare prevederile alin. (1) sunt aplicabile dacă părțile convin aceasta prin act adițional la contract.

Art. 37. - Încheierea de către A.P.A.P.S. a unor acte adiționale prin care se aduc modificări clauzelor de natură socială se va face numai pe baza acordului dintre reprezentanții legali ai salariaților, conducerea societății și cumpărător.

Art. 38. - (1) Ministerele, celelalte organe ale administrației publice centrale și locale, alte instituții cu atribuții în ceea ce privește eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor deținute de către societăți au obligația ca în termen de 15 zile calendaristice de la data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor să comunice aceasta Autorității.

(2) Pentru certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, autoritățile prevăzute la alin. (1) vor face comunicarea în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea solicitării adresate de A.P.A.P.S. în acest sens.

Art. 39. - A.P.A.P.S. va elabora și va supune spre aprobare Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, normele metodologice de aplicare a acesteia.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Ministrul Autorității pentru Privatizare
și Administrarea Participațiilor Statului,
Iacob Zelenco,
secretar de stat

Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

București, 30 ianuarie 2002.
Nr. 25.


Marți, 15 octombrie 2024, 06:56

Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.