HOTĂRÂRE nr.899 din 29 iulie 2003
privind stabilirea condițiilor referitoare la aprobarea de model pentru aparatul de control în transporturile rutiere, la omologarea de tip a limitatoarelor de viteză, precum și a condițiilor de montare, reparare, reglare și verificare a aparatelor de control în transporturile rutiere și a limitatoarelor de viteză
Textul actului publicat în M.Of. nr. 588/19 aug. 2003

În temeiul art. 107 din Constituție și al art. 12 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr.19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile Ordonanței Guvernului nr.17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere și a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naționale, în conformitate cu prevederile art. 10 din Acordul european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaționale (A.E.T.R.), încheiat la Geneva la 1 iulie 1970, la care România a aderat prin Legea nr. 101/1994,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

CAPITOLUL I
Definiții și dispoziții generale

Art. 1. - Prevederile prezentei hotărâri stabilesc condițiile referitoare la acordarea aprobării de model pentru aparatul de control în transporturile rutiere, acordarea omologării de tip pentru limitatorul de viteză, precum și montarea, repararea, reglarea și verificarea acestora.

Art. 2. - În sensul prezentei hotărâri, expresiile utilizate se definesc după cum urmează:

a) aparat de control - ansamblul dispozitivului destinat să fie montat la bordul unui autovehicul pentru a indica, înregistra și, după caz, a stoca într-un mod automat sau semiautomat date privind deplasarea acestui autovehicul și anumiți timpi de lucru ai conducătorilor auto, denumit în continuare tahograf;
b) limitator de viteză - dispozitiv care are rolul de a limita viteza maximă a unui autovehicul la o valoare prescrisă și care poate fi omologat ca entitate tehnică independentă. Sistemele de limitare constructivă a vitezei maxime a unui autovehicul și care sunt integrate în construcția autovehiculului din fabricație trebuie să respecte aceleași condiții ca și limitatoarele de viteză.

CAPITOLUL II
Norme privind tahografele

Art. 3. - (1) Se admite introducerea pe piață a tahografelor numai dacă au aprobare de model, în conformitate cu reglementările în vigoare.

(2) Aprobarea de model se acordă de către Biroul Român de Metrologie Legală dacă tahograful este conform normelor de metrologie legală și normelor tehnice aplicabile.

(3) Biroul Român de Metrologie Legală recunoaște aprobările de model acordate de autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene sau din statele părți la A.E.T.R.

Art. 4. - Activitatea de montare sau reparare a tahografelor, precum și orice intervenție asupra tahografelor, care afectează integritatea sigiliilor de protecție, se efectuează numai de către agenți economici autorizați de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", conform reglementărilor specifice în vigoare.

Art. 5. - Orice tahograf individual, nou sau reparat, se certifică în ceea ce privește buna funcționare și exactitatea indicațiilor și înregistrărilor, conform normelor specifice în vigoare sau, după caz, conform legislației din Uniunea Europeană sau prevederilor A.E.T.R., de către fabricant sau reprezentanții agreați ai acestuia.

Art. 6. - (1) La montarea la bordul unui autovehicul, tahograful și instalația în ansamblu trebuie să fie conforme cu reglementările specifice în vigoare.

(2) Verificarea după montare a tahografului și a instalației în ansamblu se efectuează de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român" sau de către agenți economici autorizați de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", conform reglementărilor specifice în vigoare.

(3) Orice intervenție asupra tahografului care necesită modificarea reglajului de montare trebuie să respecte prevederile alin. (1) și (2).

Art. 7. - Verificările periodice ale tahografului montat pe autovehicul se efectuează la cel mult 2 ani de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român" sau de către agenți economici autorizați de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", conform reglementărilor specifice în vigoare.

CAPITOLUL III
Norme privind limitatoarele de viteză

Art. 8. - (1) Vor fi echipate cu limitator de viteză autovehiculele care aparțin categoriilor M2, M3, N2 și N3, destinate circulației pe drumurile publice, care au cel puțin 4 roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h.

(2) Echiparea cu limitatoare de viteză a autovehiculelor prevăzute la alin. (1) se realizează în conformitate cu etapele stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului.

Art. 9. - (1) Se admite introducerea pe piață a limitatoarelor de viteză numai dacă au omologare de tip.

(2) Omologarea de tip a limitatoarelor de viteză se acordă de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", dacă acestea sunt conforme reglementărilor specifice în vigoare.

(3) Limitatoarele de viteză omologate conform legislației din Uniunea Europeană sau Acordului privind adoptarea de prescripții tehnice uniforme aplicabile vehiculelor cu roți, echipamentelor și componentelor ce pot fi montate sau utilizate pe vehicule cu roți și condițiile de recunoaștere reciprocă a omologărilor eliberate pe baza acestor prescripții, încheiat la Geneva la 20 martie 1958, la care România a aderat prin Decretul nr.371/1976, se consideră că îndeplinesc cerința prevăzută la alin. (1).

Art. 10. - Orice operațiune de montare, reparare sau reglare a limitatoarelor de viteză, precum și orice intervenție asupra limitatoarelor de viteză, care afectează integritatea sigiliilor de protecție, trebuie efectuate numai de către agenți economici autorizați de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", conform reglementărilor în vigoare.

Art. 11. - (1) Viteza maximă reglată trebuie să fie indicată pe o plăcuță aplicată într-un loc vizibil.

(2) Verificări periodice ale funcționării limitatorului de viteză montat pe autovehicule, referitoare la viteza reglată, trebuie efectuate la cel mult 2 ani de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român" sau de către agenți economici autorizați de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", conform reglementărilor specifice în vigoare.

CAPITOLUL IV
Contravenții și sancțiuni

Art. 12. - Constituie contravenții următoarele fapte:

a) efectuarea de activități de montare, reparare sau verificare a tahografelor ori de activități de montare, reparare, reglare sau verificare a limitatoarelor de viteză de către agenți economici neautorizați;
b) nerespectarea normelor specifice privind certificarea tahografelor individuale, noi sau reparate;
c) nerespectarea cerințelor de efectuare a verificării periodice a tahografelor sau a limitatoarelor de viteză montate pe autovehicul, la termenele prevăzute la art. 7 și art. 11 alin. (2);
d) nerespectarea reglementărilor specifice privind verificarea tahografelor sau limitatoarelor de viteză;
e) utilizarea autovehiculelor, prevăzute la art. 8, neechipate cu limitator de viteză sau echipate cu limitator de viteză care nu respectă reglementările specifice în vigoare;
f) lipsa evidenței operațiunilor efectuate asupra tahografelor și limitatoarelor de viteză;
g) refuzul de a pune la dispoziția organelor de control abilitate evidența operațiunilor efectuate asupra tahografelor și limitatoarelor de viteză.

Art. 13. - Contravențiile prevăzute la art. 12 se sancționează după cum urmează:

a) cele prevăzute la lit. a) și g), cu amendă de la 15.000.000 lei la 25.000.000 lei, aplicabilă agenților economici respectivi;
b) cele prevăzute la lit. b), d) și f), cu amendă de la 10.000.000 lei la 15.000.000 lei, aplicabilă agenților economici care efectuează activitățile respective;
c) cele prevăzute la lit. c) și e), cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei, aplicabilă deținătorului autovehiculului.

Art. 14. - Contravențiile prevăzute la art. 12 se constată și se sancționează de către personalul împuternicit în acest scop de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Art. 15. - Contravențiilor prevăzute la art. 12 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată și modificată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

CAPITOLUL V
Dispoziții finale

Art. 16. - Verificarea tahografelor și a limitatoarelor de viteză se realizează numai cu mijloace de măsurare care respectă normele de metrologie legală.

Art. 17. - Regia Autonomă "Registrul Auto Român" asigură evidența autorizațiilor eliberate agenților economici, precum și a celorlalte date prevăzute în reglementările specifice în vigoare.

Art. 18. - Agenții economici autorizați trebuie să dețină evidența operațiunilor efectuate asupra tahografelor și limitatoarelor de viteză conform prezentei hotărâri și să o prezinte organelor de control abilitate, la cererea acestora.

Art. 19. - Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va aproba reglementările specifice necesare aplicării prezentei hotărâri în termen de 60 de zile de la data publicării acesteia.

Art. 20. - (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării.

(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă orice prevederi contrare.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului,
Traian Panait,
secretar de stat

p. Ministrul economiei și comerțului,
Mihai Berinde,
secretar de stat

p. Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat

București, 29 iulie 2003.
Nr. 899.


Miercuri, 09 octombrie 2024, 14:57

Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.