Curriculum Vitae
Press releases
Parliamentary activity
2012-2016 (dep.)
legislative initiatives
questions & interpellations
speaches
voting records
Links:
www.iondinita.ro
 
You are here: Home page > Legislature 2012-2016 > Chamber of Deputies > Ion Diniță > Press releases Versiunea pentru printare

Accidentul aviatic în care a fost implicat un elicopter Puma Socat aparținând Forțelor Aeriene Române, prăbușit în apropierea comunicației Berești-Bistrița, județul Bacău, în timpul executării unui zbor în formație, aduce în atenția opiniei publice numeroasele astfel de incidente petrecute în România ultimilor ani. Numai anul trecut au avut loc două astfel de evenimente, soldate cu nouă morți și trei răniți. În total, în ultimii 13 ani, pe teritoriul României au avut loc 20 de accidente în care au fost implicate elicoptere, majoritatea ale Forțelor Aeriene, zeci de militari pierzându-și viața, iar mulți dintre cei care au supraviețuit rămânând traumatizați pentru tot restul zilelor.
Accidentul din județul Bacău ridică un nou semn de întrebare asupra necesității existenței unei forțe aeriene de înalt nivel în Armata Română. Din păcate, în anii 2000 statul român a considerat că nu avem nevoie de prea mult efort și investiții în domeniul aviatic, bazele noastre militare extrem de competitive dispărând una câte una, iar profesioniștii trimiși acasă. Mai mult, pe fondul crizei economice mondiale, investițiile din aviația militară s-au redus drastic, iar faptul că militarii români folosesc încă aparate de zbor demne de expus la muzeu își arată consecințele, unele dintre cele mai nefaste. Consider că statul român trebuie să ia măsuri urgente pentru a preîntâmpina astfel de tragedii aviatice, iar una dintre acestea ar fi înzestrarea Armatei cu mijloace performante, demne de evoluția tehnicii în domeniu și de o țară membră NATO și Uniunea Europeană.
Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania friday, 21 june 2024, 14:54
Telephone: +40213160300, +40214141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro