primită de la domnul deputat Neculai Iftimie (neafiliat)
Libertate vs acceptarea inacceptabilului
În perioadele dificile, se ivesc, ca roiurile de lăcuste “pescuitorii în ape tulburi “. Este o categorie de oameni care își caută proeminența negând adevăruri evidente, incitând la nesupunere civică, introducând teme false și creând panică.
|
Una dintre cele mai importante cuceriri ale civilizației moderne este respectarea drepturilor și libertăților cetățenești. Au fost cucerite cu greu, de-a lungul a sute de ani și nimeni nu este dispus , în lumea de astăzi, să-și cedeze drepturile și libertățile.
Există, însă, în viață, momente extrem de grele, iar noi trecem acum printr-o asemenea etapă în care trebuie, în mod obligatoriu, să ne recalibrăm opțiunile civice.
Trebuie să acceptăm ceea ce, până de curând, ni se părea inacceptabil. Trebuie să admitem o restrângere parțial și momentan a drepturilor noastre fundamentale. De această înțelegere superioară a cedării depinde viața noastră, a tuturor, depinde chiar viitorul lumii în care trăim.
Statul în casa, purtarea măștii și a mănușilor în spațiul public, controlul temperaturii, respectarea distanțării fizice, limitarea călătoriilor nu sunt nici atentate la dezvoltarea personală, nici măsuri injurioase la adresa cetățeanului, nici expresia unei dictaturi discreționale. Sunt necesități de bun simț ale momentului.
“Pescuitorii în ape tulburi” sunt cei care încearcă să ne distragă atenția de la esența lucrurilor, de la acceptarea rațională a unei oarecare restrângeri a drepturilor noastre, evident, pe termen limitat. Ei lansează teme false și propagă informații neadevarate. Ei sunt cei ce instigă la revolte nejustificate care pot duce la crearea de haos. De ce? Pentru a se instala în conștiința publică și a trage foloasele acestei situații.
Nu este ușor să accepți inacceptabilul, dar omul este o ființă eminamente rațională așa că da, trebuie să ne salvăm, cedând momentan câte ceva din libertatea noastră cea de toate zilele. |