Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2016-2020 (dep.)
2012-2016 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-prezent > Camera Deputaților > Natalia-Elena Intotero > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la președintele Comisiei pentru învățământ, doamna deputat Natalia Elena Intotero (Grupul parlamentar al PSD)

Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților, în colaborare cu Comisia pentru învățământ, tineret și sport a Senatului și Revista Patronatului Român, a organizat dezbaterea cu tema ,,Dezvoltarea României prin educație și antreprenoriat”, în ziua de marți, 1 februarie 2022.

La dezbatere au participat reprezentați ai Guvernului, ai mediului academic și universitar, ai autorităților locale, reprezentanți ai asociațiilor și organizațiilor din mediul de afaceri, reprezentanți ai studenților, elevilor și părinților.
Pe parcursul dezbaterilor s-a subliniat că este necesar a se analiza oportunitatea introducerii educației antreprenoriale, ca mijloc de dezvoltare a societății, în sistemul de învățământ și creării de materiale educaționale necesare pentru predarea antreprenorialului. În acest sens, crearea de legături între mediul politic-administrativ, mediul educațional și mediul de afaceri cu scopul de a stimula inițiativa antreprenorială și a dezvolta sectorul educației antreprenoriale în România este deosebit de importantă.
Consolidarea educației antreprenoriale în școli, instituții de învățământ profesional și universități va avea un impact pozitiv asupra caracterului dinamic al antreprenoriatului în cadrul economiilor naționale. Educația antreprenorială îi va ajuta pe tineri să își dezvolte capacitatea de inserție profesională și să manifeste un spirit antreprenorial mai accentuat în activitatea lor din cadrul organizațiilor existente, la nivelul sectoarelor social, public și privat.
Comisia Europeană a subliniat în ultimii ani nevoia de integrare a învățării în spirit antreprenorial în toate sectoarele educației, inclusiv în învățarea informală. Statele membre sunt invitate să ofere tinerilor o experiență practică în domeniul antreprenoriatului înainte de absolvirea învățământului obligatoriu, având în vedere importanța învățării prin practică în cadrul procesului de educație și formare. Așadar, investiția în educația antreprenorială poate fi una dintre cele mai rentabile investiții pe care o poate face Europa.
Doamna președinte Natalia Elena Intotero a subliniat că ”în momentul în care fac pasul spre majorat, tinerii noștri trebuie să înțeleagă cum arată un contract de muncă, cum se accesează un credit și care sunt riscurile asociate. Prin Legea nr. 273/2021 pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011, am reușit să includem educația financiară și educația juridică între componentele cheie din învățământul preuniversitar. Trebuie să continuăm cu astfel de demersuri”.
Formarea „competențelor pentru secolul XXI” necesită eforturi în direcția dezvoltării competențelor transversale, precum spiritul antreprenorial, și scoate în evidență capacitatea de a gândi critic, de a lua inițiativă, de a rezolva probleme și de a colabora. „Competențele antreprenoriale” ar trebui să contribuie la realizarea unei activități antreprenoriale concrete și la sporirea capacității de inserție profesională a tinerilor. În ultima perioadă a devenit din ce în ce mai evident faptul că efectele crizei au modificat substanțial regulile jocului concurențial. În acest context, educația antreprenorială trebuie dezvoltată și adaptată în concordanță cu cele mai recente evoluții economice.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 6 decembrie 2022, 23:58
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro