În interpelarea sa, deputatul român a precizat că reacția Consiliului Europei cu privire la promulgarea de către Ucraina a noii legi privind educația, care limitează drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale de a studia în limba lor maternă, a fost defazată față de dezbaterile din cadrul Parlamentului Ucrainei. Totodată, mai multe ONG-uri au semnalat, de câteva luni și în mod activ, aceste încălcări ale dreptului la educație ale minoritățile naționale de pe teritoriul ucrainean. În acest context, domnul deputat Korodi a adresat Secretarului general Jagland întrebarea „Ce va face Consiliul Europei pentru a asigura respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța în limba lor?”
În răspunsul său, Secretarul general al Consiliului Europei a declarat că tratează acest subiect cu o atenție deosebită. În acest sens a avut întâlniri cu autoritățile ucrainene, precum și cu Ministrul educației ucrainean și se află în strânsă legătură cu Comisia de la Veneția, căreia i-a fost deja trimisă legea pentru a fi examinată.
De asemenea, domnul Jagland a reamintit de existența unor instrumente juridice care oferă cadru juridic clar pentru respectarea drepturilor minorităților: Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare și Convenția-cadru a Consiliului Europei pentru protecția minorităților naționale.