Curriculum Vitae
Activitate parlamentară
2016-2020 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Gabriel Petrea > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la domnul deputat Dănuț Păle (Grupul parlamentar al PSD)

Miercuri, 4 decembrie, plenul Camerei Deputaților a adoptat Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

La această inițiativă legislativă, deputatul buzoian Dănuț Păle a depus un amendament care privește salarizarea personalului din cadrul ANSVSA, amendament care prevede că, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru personalul din structura Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, care ocupă funcții și își desfășoară activitatea în condiții ce impun acordarea sporurilor specifice, în conformitate cu prevederile art. 23 și art. 25 al Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, personal care nu avea în plată sporuri în luna decembrie 2018, respectiv pentru personalul nou încadrat, se acordă sporurile cuvenite, în cuantumul corespunzător, raportat la salariul de bază existent în plată în luna decembrie 2018.
„În forma actuală a legii, sporurile specifice pentru condițiile de muncă puteau fi acordate doar personalului care a avut acele sporuri la salariul de bază existent în plată în decembrie 2018. O parte a personalului ANSVSA și al structurilor din subordine au avut cuprinse sporurile specifice condițiilor de muncă doar în funcție de asumarea diferiților ordonatori de credite sau în baza unor decizii ale instanțelor de judecată, ceea ce în contextul actual duce la o serie de discriminări în cadrul aceleiași categorii de salariați. Am dorit, astfel, să aduc o modificare prin care categoriile de personal din același compartiment, cu aceeași expunere la factorii de risc, să beneficieze de sporurile cuvenite. Vor fi avantajați cei care după majorarea salariului din decembrie 2017 nu au ajuns la grilele maximale stabilite pentru 2022 și nu au putut beneficia de sporurile pentru condițiile specifice de muncă”, a declarat Dănuț Păle, deputat PSD, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.
De asemenea, aceeași propunere legislativă votată astăzi, la inițiativa deputaților social-democrați, prevede și acordarea unei majorări salariale pentru personalul de conducere din cadrul Bibliotecii Naționale a României, a Bibliotecii Academiei Române, a bibliotecilor și a muzeelor de importanță națională și a celorlalte muzee.
„Din fericire, majoritatea deputaților au înțeles importanța proiectului”, a conchis Dănuț Păle.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 3 decembrie 2022, 8:20
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro