Nicolae-Ciprian NICA
Amendamente depuse

Toate amendamentele | Amendamentele admise | Amendamentele respinse

1.) Proiect de Lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice și de înființare a Autorității pentru Administrarea și Reglementarea Pieței Funciare (PL-x nr. 579/2013)
Nr. Text initial Amendament Motivare A/R
1.  

Art.2 - (2)        Prevederile prezentei legi se aplică cetățenilor români, respectiv cetățenilor unui stat membru al Uniunii Europene, ai  statelor care sunt parte la Acordul privind Spațiul Economic European (ASEE) sau ai  Confederației Elvețiene, precum și apatrizilor cu domiciliul în România, într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat care este parte la Acordul privind Spațiul Economic European (ASEE) sau în   Confederația Elvețiană, precum și persoanelor juridice având naționalitatea română, respectiv a unui stat membru al Uniunii Europene, a statelor care sunt parte la Acordul privind Spațiul Economic European (ASEE) sau a Confederației Elvețiene. Cetățenii și persoanele juridice aparținând unui stat membru al Uniunii Europene sau statelor care sunt parte la Acordul privind Spațiul Economic European sau Confederației Elvețiene pot achiziționa teren agricol în România în condiții de reciprocitate.

În baza Deciziei Consiliului UE 2009/392/CE din 27.11.2008 s-a încheiat un Protocol la Acordul între UE și Elveția privind libera circulație a persoanelor, ca urmare a aderării României și Bulgariei la UE. Anexa 1 la protocol prevede Măsuri tranzitorii cu privire la dobândirea de terenuri și reședințe secundare. Protocolul a intrat în vigoare la 1.06.2009. A