Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
moțiuni
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
2008-2012 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Ludovic Orban > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Dezbaterea publică găzduită de PNL s-a bucurat de prezența doamnei consilier prezidențial Elena Simina Tănăsescu din partea Președinției României, a domnului Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, și a domnului Darius Vâlcov, ministrul Finanțelor Publice, alături de reprezentanți ai Corpului Diplomatic și ai organizațiilor profesionale din domeniul juridic, precum domnul Cristian Jurchescu, președintele Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și domnul Constantin Sima, președinte al Asociației Procurorilor din România. Totodată, la eveniment au luat parte numeroși reprezentanți ai societății civile, ai mediului academic și parlamentari PNL și ai altor partide.
Dezbaterea a fost deschisă de către doamna Alina Gorghiu, co-președinte al PNL, care a prezentat poziția PNL și a supus discuțiilor câteva teme cu privire la înființarea unei noi structuri ce urmează să gestioneze confiscarea bunurilor dobândite din infracțiuni: "În opinia mea, a celor mai mulți dintre cetățeni și a Grupului parlamentar al PNL, recuperarea prejudiciilor din dosare penale ar trebui să constituie o prioritate a Guvernului. Vorbim de sume extrem de importante de care bugetul de stat este privat și de care, în mod normal, ar putea să beneficieze sectoare importante ca sănătatea, educația, infrastructura sau altele, sume pe care, din păcate, ANAF le face cadou condamnaților pentru fapte de corupție. Am auzit că ieri s-a dat vina pe magistrați. În opinia mea, eșecul în ce privește recuperarea prejudiciului nu poate fi deloc imputată magistraților din România, este o problemă a Guvernului și sper că vom vedea și puțină voință politică pentru a putea face pași importanți în recuperarea acestor prejudicii".
Doamna Gorghiu a solicitat miniștrilor Justiției și Finanțelor Publice ca actul normativ care va avea drept obiect înființarea unei structuri în măsură să gestioneze aceste aspecte, să fie adoptat în urma unei dezbateri publice și parlamentare, sub forma unui proiect de lege și nu prin Ordonanță de Urgență, cererea liberală fiind agreată de către ministrul Robert Cazanciuc.
Discuțiile din cadrul dezbaterilor au reliefat o serie de probleme cu care se confruntă autoritățile care au în atribuție confiscarea și valorificarea bunurilor, între care procedura greoaie și de durată, lipsa unui sistem informatic unitar și metodele utilizate de către persoanele condamnate de a înstrăina bunurile.
Domnul Ludovic Orban, liderul Grupului parlamentar al PNL, a prezentat concluziile dezbaterii organizate astăzi. "Mă bucur că s-au făcut niște angajamente de la nivel guvernamental chiar la dezbaterea organizată de principalul partid de opoziție, respectiv Partidul Național Liberal. Ministerul Finanțelor și mai ales ANAF-ul, care nu a fost prezent astăzi, trebuie să facă publice situația dosarelor întocmite și stadiul acestor dosare de recuperare a prejudiciilor. Această situație, care în momentul de față nu este publică, face ca, la ora actuală, nimeni să nu poată să urmărească, nici din media și nici din societatea civilă, în ce măsură se recuperează prejudiciile rezultate în urma comiterii de infracțiuni. De asemenea, am reținut ideea că ministrul Justiției va elabora un sistem de organizare prin constituirea unei baze de date referitoare la aceste confiscări și mai ales la bunurilor supuse acestor confiscări. Acest lucru este foarte important pentru că mass-media și societatea civilă trebuie să aibă oricând acces la aceste informații și trebuie să poată să urmărească modul în care decurge această operațiune amplă de recuperare a prejudiciilor", a declarat liderul deputaților PNL.
Domnul Ludovic Orban a atras atenția asupra faptului că dezbaterea desfășurată la Grupul PNL a arătat că este nevoie de mai multă transparență în activitatea de gestionare și valorificare a bunurilor supuse confiscării. "Cred că ne-am atins scopul prin organizarea acestei dezbateri. Astfel, în contextul în care domnul Robert Cazanciuc s-a angajat că va veni cu propuneri pentru îmbunătățirea cadrului legislativ, așteptăm cu mare interes ca Ministerul Justiției și Guvernul să elaboreze proiectul de lege care să stea la baza îmbunătățirii cadrului legislativ și, de asemenea, obiectivul esențial al aceste legi trebuie să fie acela de a putea recupera într-o proporție cât mai mare prejudiciile imense care s-au creat, în special din cauza faptelor de corupție, dar și din cauza evaziunii fiscale și a altor tipuri de infracțiuni", a mai spus domnul Orban.
În finalul dezbaterii, doamna deputat Claudia Boghicevici, vicelider al Grupului Parlamentar al PNL, a mulțumit tuturor celor care au participat la discuții, anunțând că parlamentarii liberali vor continua seria dezbaterilor publice pe teme importante. "Mă bucur că dezbaterea de astăzi a reușit să aducă la masa dialogului atât societatea civilă, cât și structurile direct interesate de această temă. Se dovedește, astfel, că acest gen de dezbatere poate fi dusă în afara dezbaterii politice pentru a găsi soluții concrete", a încheiat viceliderul Grupului parlamentar al PNL.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 21 mai 2024, 9:24
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro