 |
|
primită de la domnul deputat Dorin Silviu Petrea (Grup PSD)
Stimate doamne,
Stimați domni,
Dragi colegi,
Lipsa locurilor de muncă pentru tineri a devenit o problemă periculoasă și în măsură să destabilizeze economia atât la nivel național, cât și european. Subiectul șomajului în rândul tinerilor a ajuns una dintre temele majore de discuții ale liderilor politici din tot mai multe state, iar România trebuie să analizeze cu atenție și responsabilitate piața muncii.
|
Potrivit datelor oficiale publicate de agențiile județene pentru ocupare forței de muncă la finalul lunii noiembrie 2013, rata de ocupare a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani era de 25,3%. Procentul este îngrijorător, dar consider că amenințarea este reprezentată de acele peste 74 de procente din populația tânără, care nu prestează nicio activitate, care nu generează nici un venit.
Această situație nu poate fi trecută cu vederea, este datoria noastră să tragem un semnal de alarmă cu privire la viitorul tinerilor, al societății românești. Tocmai în acest sens, am decis să demarăm procedurile necesare pentru înființarea în Parlamentul României a unei comisii permanente pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor.
Trebuie să ne unim eforturile, pentru ca în conformitate cu directivele europene privind această problemă, să identificăm și să implementăm programe care să răspundă pe două paliere, respectiv să genereze repornirea motoarelor economiei românești și să permită pregătirea profesională a tinerilor, în corelare cu piața muncii. Este foarte important să înțelegem că nu este suficient să creăm noi locuri de muncă pentru tineri. Dacă vrem performanțe trebuie să lucrăm la o strategie care să ia în considerare corelarea sistemului de învățământ, a școlii, la piața muncii.
Vă solicit astăzi sprijinul pentru înființarea unei comisii pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor, proiect prin care intenționăm să identificăm problemele reale care determină apariția șomajului, să venim cu propuneri și soluții concrete care să determine combaterea fenomenului și totodată să elaborăm și să implementăm o strategie în acest sens.
Trebuie să luptăm ca tinerii să se dezvolte cu o viziune sănătoasă, să fie angrenați în strategii și proiecte viabile. Vă reamintesc faptul că România beneficiază de 8 miliarde de euro prin Fondul Social European, respectiv schema „Garanții pentru tineri”. Trebuie să stopăm fenomenul de „migrație a creierelor”, avem tineri capabili, inteligenți și e datoria noastră să investim în ei, să ne preocupe formarea lor în România.
Ne propunem ca prin această comisie să conlucrăm cu ministerele de resort, cu ambasade, organizații guvernamentale și non-guvernamentale naționale și europene, cu asociații ale tinerilor, profesorilor și ale oamenilor de afaceri. Dacă nu ne mobilizăm urgent pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor, generația tânără este una pierdută. Trebuie să valorificăm resursele financiare de care dispunem și să atragem altele noi.
Tinerii trebuie să știe că Parlamentul României manifestă îngrijorare în ce privește viitorul lor, ei trebuie să vadă că ne implicăm activ în rezolvarea problemelor care îi afectează direct și pe termen lung. Tinerii trebuie să înțeleagă că este și datoria lor să se implice și să contribuie la construirea unor strategii.
Nu în ultimul rând, vă amintesc faptul că problema șomajului în rândul tinerilor se manifestă la nivel global, numărul tinerilor șomeri ajungând la aproape 300 de milioane, potrivit datelor furnizate de Banca Mondială. Este o problemă pe care nu o mai putem privi superficial, nu avem nevoie de strategii doar pe hârtie, trebuie să ne asumăm faptul că acel procent îngrijorător de peste 74%, format din tinerii șomeri care sunt neproductivi pentru stat și implicit pentru ei, trebuie să fie drastic diminuat în următorii cinci ani.
Vă solicit așadar sprijinul în demersurile pentru înființarea unei comisii care să pună bazele strategiei de combatere a șomajului în rândul tinerilor |
|  |