primit de la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională

În perioada 24-26 noiembrie 2014, o delegație formată din membri ai Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților a efectuat o vizită de lucru la Berlin, Germania. Delegația Comisiei pentru apărare a fost formată din domnii deputați: Ion Răducanu, vicepreședinte al comisiei, Mihăiță Calimente, membru al Comisiei pentru apărare și președinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului de Informații Externe, Mihai Weber, membru al Comisiei pentru apărare, și Ioan Benga, secretar al Comisiei pentru apărare.

În cadrul vizitei au avut loc întrevederi cu domnul Ralf Brauksiepe, secretar de stat în cadrul Ministerului Federal al Apărării, și cu membri ai Comisiei de Apărare din Bundestag-ul german. Discuțiile s-au purtat pe teme precum securitatea națională, cooperarea pe dimenisunea parlamentară și participarea în misiuni ale Uniunii Europene.