COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei speciale a Camerei Deputaților pentru automatizare și viitorul muncii, domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Comisia parlamentară specială pentru automatizare și viitorul muncii și-a început activitatea
Prima ședință de lucru a Comisiei speciale a Camerei Deputaților pentru automatizare și viitorul muncii s-a desfășurat marți, 14 februarie 2023, în cadrul căreia s-a ales componența Biroului și s-a aprobat regulamentul de funcționare.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Certificatele de cazier judiciar vor fi eliberate și în formă electronică
Legea pentru completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar inițiată de deputații PNL, George Tuță și Sebastian Burduja, susținută și de alți 69 de parlamentari, a fost adoptată de plen cu 250 de voturi pentru, Camera Deputaților fiind Cameră decizională.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
A fost înființată Comisia parlamentară specială pentru automatizare și viitorul muncii
Deputații au votat, cu 236 de voturi pentru, pentru constituirea Comisiei speciale a Camerei Deputaților pentru automatizare și viitorul muncii în cadrul căreia se va analiza situația internă referitoare la automatizarea muncii și impactul acesteia; se vor elabora propuneri legislative privind tranziția la economia digitală și propuneri de politici publice cu privire la viitorul muncii.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
România scapă de dosarul cu șină!
Dosarul cu șină va deveni, în curând, istorie. Astăzi a fost adoptată legea, cu 241 de voturi pentru, prin care se interzice instituțiilor publice din România să solicite dosar cu șină sau orice alt obiect de papetărie în vederea furnizării unui serviciu public.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Viitorul muncii este acum
”România Viitorului - Automatizare și viitorul Muncii” a reprezentat tema principală de discuții în cadrul evenimentului de amploare care s-a desfășurat marți, 8 noiembrie, de la ora 15.00, la Camera Deputaților, la sala ”Iuliu Maniu”.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Studenți de la șapte universități din țară contribuie la debirocratizarea României în cadrul ediției a doua a competiției studențești „România fără dosar”
Hackathonul studențesc ”România fără dosar” a dat startul ediției a doua în perioada 31 octombrie – 9 noiembrie 2022. Cele 10 echipe vor prezenta proiectele finale în fața juriului, la Parlamentul României, miercuri, 9 noiembrie începând cu ora 12.00.
|
ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
”România Viitorului - Automatizare și viitorul Muncii” este tema unei dezbateri de amploare care se organizează marți, 8 noiembrie, de la ora 15.00, la Camera Deputaților, sala ”Iuliu Maniu”.
La eveniment vor participa reprezentanți din mediul academic și industrie, ministrul Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, europarlamentarul Victor Negrescu, parlamentari, oficiali guvernamentali și alți actori relevanți în domeniu, inclusiv reprezentanți ai fundației UIPath. Moderatorul dezbaterilor va fi chestorul Camerei Deputaților, George Tuță.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Fiecare cetățean din România va avea garantat un cont, fără comisioane financiare
Deputatul PNL, George Tuță, și senatorul PSD, Radu Oprea, alături de peste alți 100 de parlamentari cosemnatari, au depus miercuri propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii incluziunii financiare.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Trebuie să ne pregătim pentru un viitor în care oamenii se folosesc de avantajele Inteligenței Artificiale
Deputatul PNL, George Tuță, a participat vineri, 21 octombrie, la dezbaterea privind cadrul strategic național pentru Inteligență Artificială, organizată la Camera Deputaților.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
15 octombrie – Ziua națională a Comerțului Electronic
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic. Marcăm 2 ani de zile de la promulgarea legii care instituie data de 15 octombrie ca Ziua Națională a comerțului electronic, care reprezintă o componentă vitală a procesului de digitalizare, dar și a procesului de dezvoltare economică a României.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Sprijin pentru IMM-urile inovative – Preț plafonat la energie
Deputatul PNL, George Tuță, a depus miercuri, 12 octombrie, un amendament la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei pentru a veni în sprijinul IMM-urilor, cu scopul clarificării unor aspecte pentru a beneficia de preț plafonat la energie.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la deputatii Simona Bucura - Oprescu (Grupul parlamentar al PSD) și George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Instituțiile publice din România nu vor mai avea dreptul de a solicita dosare cu șină
Dosarul cu șină va deveni în curând istorie. Interdicția instituțiilor publice din România de a solicita dosar cu șină sau orice alt obiect de papetărie în vederea furnizării unui serviciu public va intra în vigoare în viitorul apropiat.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnii deputați George Cristian Tuță și Sebastian Ioan Burduja (Grupul parlamentar al PNL)
Certificatele de cazier judiciar vor fi eliberate și în formă electronică
Deputații PNL, George Tuță și Sebastian Burduja, au depus o inițiativă legislativă prin care se va face un nou pas către digitalizarea administrației publice.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
“Să aduceți adevărul științific în zona de confort a nespecialiștilor!”
Deputatul PNL, George Tuță, a participat luni, 22 august, la ”Școala de vară de știință și tehnologie de la Măgurele”, care se desfășoară în perioada 20 august - 3 septembrie.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
România are datoria să îi păstreze acasă pe asistenții medicali și moașe
Deputatul George Tuță a participat marți, 19 iulie, la conferința aniversară de nivel înalt ”A look back to lead forward – Tracing new paths to excellence in nursing and midwifery” organizată cu ocazia aniversării a 20 de ani de funcționare a Ordinului Asistenților Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
În prima sesiune parlamentară a anului 2022 am făcut pași importanți pentru dezvoltarea educației financiare
Deputatul George Tuță a avut în sesiunea parlamentară februarie - iunie 2022 cinci luări de cuvânt pentru a susține adoptarea:
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Un nou pas pentru completarea educației financiare! Avem o lege pentru servicii de finanțare participativă pentru afaceri – crowdfunding
Deputatul George Tuță a votat miercuri, 29 iunie, pentru adoptarea proiectului de Lege privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2020/1503 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 octombrie 2020 privind furnizorii europeni de servicii de finanțare participativă pentru afaceri și de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1129 și a Directivei (UE) 2019/1937.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Legea internetului de mare viteză, definit ca serviciu universal, a fost promulgată
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 9 iunie, decretul pentru promulgarea Legii privind asigurarea accesului persoanelor fizice la servicii de internet în bandă largă, la punct fix, care a fost adoptat de Parlament în data de 11 mai.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
”Fiecare român va avea un cont bancar gratuit pentru servicii de bază”
Deputatul George Tuță, inițiatorul legii prin care ziua de 11 aprilie este instituită „Ziua educației financiare”, a anunțat joi, 9 iunie, în cadrul ”Forumului Educației Financiare” că va continua să dezvolte, printr-o nouă inițiativă legislativă, procesul de incluziune financiară al românilor.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Deputatul PNL de Ilfov, George Tuță, a participat și moderat dezbaterea cu tema ”Viziunea Dezvoltării Inteligente a Județului Ilfov - de la Regulament la Implementare”, organizată miercuri, 8 iunie, de Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a Camerei Deputaților în parteneriat cu CJ Ilfov.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Deputatul George Tuță a participat la o întâlnire cu oficiali americani de la Departamentul de Stat
O delegație a Departamentului de stat al SUA, condusă de consilierul principal pentru competitivitate comercială în domeniul energiei nucleare Justin Friedman, alături de o delegație a companiei americane NuScale condusă de John Hopkins, președinte și CEO, au avut miercuri, 25 mai, o întâlnire de lucru cu parlamentari români, la care a participat și deputatul PNL, George Tuță.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Educația este pilonul de bază al incluziunii financiare și digitale
Deputatul PNL George Tuță a participat miercuri, 25 mai, la dezbaterea ”Incluziune Financiară și digitală: Soluții pentru IMM-uri”, organizată de Asociația de Plăți Electronice, la Parlamentul României.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Internetul, serviciu universal în România
Legea privind asigurarea accesului persoanelor fizice la servicii de internet în bandă largă, la punct fix a fost adoptată astăzi de Senatul României, Cameră decizională, cu 83 de voturi pentru și niciun vot împotrivă.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL
Este oficial! În data de 11 aprilie vom marca „Ziua educației financiare”!
Deputații au adoptat legea prin care ziua de 11 aprilie este instituită „Ziua educației financiare”, care a fost inițiată de parlamentarul PNL George Tuță și semnată de alți 50 de parlamentari de la mai multe partide politice.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnii deputați George Cristian Tuță și Ioan Sabin Sărmaș (Grupul parlamentar al PNL)
Legea internetului de mare viteză, definit ca serviciu universal,
a fost adoptată
Legea privind asigurarea accesului persoanelor fizice la servicii de internet în bandă largă, la punct fix, a fost adoptată astăzi la Camera Deputaților, cu majoritate de voturi.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Tehnologia joacă un rol semnificativ în geopolitica mondială
Deputatul PNL George Tuță a participat la conferința despre digital și spațiu organizată de președinția franceză a Uniunii Europene, în cadrul mai multor dezbateri organizate pe dimensiunea parlamentară.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL
”Meseriile viitorului” au devenit oficiale în în nomenclatorul “Clasificarea ocupațiilor din România - COR”
Deputatul PNL George Tuță s-a implicat activ în procesul de modernizare al nomenclatorului “Clasificarea ocupațiilor din România - COR”, ca o necesitate de adaptare a pieții muncii la nevoile pe care le au antreprenorii și angajații.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la deputații Maria Gabriela Horga, Sebastian Ioan Burduja și George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Au fost adoptate noi măsuri pentru stimularea investițiilor în piața de capital românească
Deputații PNL Gabriela Horga, Sebastian Burduja și George Tuță anunță că senatorii au adoptat miercuri, 2 februarie, propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal prin care se vor stimula investițiile în piața de capital românească.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Știința de la Măgurele va aduce beneficii și profit comunităților dacă se îmbină cu inovarea
Deputatul PNL, George Tuță, a organizat miercuri, 26 ianuarie, o prezentare inedită a orașului științific Măgurele, din județul Ilfov, la care au participat membri ai corpului diplomatic, cercetători, rectori și reprezentanți ai administrației centrale, județene și locale.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Voi lucra pentru o Românie care oferă servicii financiare accesibile, iar românii să aibă abilitățile necesare pentru a le folosi
Deputatul PNL George Tuță are în lucru un proiect de lege pentru declararea zilei de 11 aprilie ca „Ziua națională a educației financiare”, cu scopul de a-i motiva pe cetățeni să se informeze pentru a dobândi abilitățile necesare pentru a folosi servicii financiare accesibile.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Autostrăzile care se vor construi în România vor avea încorporat Internet de mare viteză
Modernizarea și accesul la infrastructură performantă pentru rețelele de comunicații electronice de mare viteză se află pe lista priorităților în cadrul activității mele parlamentare.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat George-Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Legea a fost promulgată! Începând cu ianuarie 2022
instituțiile publice nu vor mai putea solicita copii după acte
Președintele României Klaus Iohannis a semnat marți, 9 noiembrie, decretul pentru promulgarea Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x 322/01.09.2021).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Este oficial! Instituțiile publice nu vor mai putea solicita copii după acte
Cu majoritate de voturi a fost adoptată astăzi, 13 octombrie, LEGEA pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnii deputați George Cristian Tuță și Ioan Sabin Sărmaș (Grupul parlamentar al PNL)
Internet pentru toată România!
Inițiativă legislativă pentru definirea internetului ca serviciu universal
Deputații George Tuță și Sabin Sărmaș au depus astăzi inițiativa legislativă prin care ”românii să aibă dreptul de a li se asigura accesul la cel puțin un serviciu funcțional de internet în bandă largă, prin intermediul unei conexiuni la punct fix”.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Încurajarea comerțului electronic, o componentă esențială
în procesul de dezvoltare a României
Dezvoltarea comerțului electronic este o necesitate de maximă urgență pentru România. Concomitent cu obligativitatea diversificării mijloacelor de plată, altele decât cash, țara noastră trebuie să imprime un ritm susținut tuturor acelor procese care îi pot accentua competitivitatea economică.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Inovarea este soluția pentru a crea o alianță între sectorul public și cel privat
Comisia Europeană a publicat European Innovation Scoreboard 2021, care este o analiză comparativă a performanței inovării în țările UE, alte țări europene și vecini regionali.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Reutilizarea datelor pentru binele public, un punct de interes pe agenda parlamentară
Evenimentul ”Data is beautiful” a fost organizat luni, 14 iunie, la Camera Deputaților, unde au participat membri ai Parlamentului și alți actori relevanți pentru subiectul datelor deschise. Dialogul a avut ca scop găsirea de soluții pentru sprijinirea instituțiilor publice odată cu implementarea Directivei europene privind publicarea datelor din sectorul public din 2019.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George-Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Consiliul Economic si Social a avizat favorabil:
Instituțiile publice nu vor mai putea solicita copii după acte
Consiliul Economic si Social a avizat favorabil, fără observații, propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Este oficial! Centrul European pentru Securitate Cibernetică
va avea sediul la București
Parlamentul European a aprobat Regulamentul privind înființarea Centrului European pentru Securitate Cibernetică, cu sediul la București, un demers inițiat de Guvernul liberal, în anul 2020.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Instituțiile publice nu vor mai putea solicita copii după acte
Deputatul PNL George Tuță a depus pe 18 mai 2021 un proiect de Lege care vizează interdicția adresată instituțiilor publice de a solicita cetățenilor acte sau copii după acte emise de autorități publice.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Preocuparea pentru Laserul de la Măgurele înseamnă preocuparea pentru cercetare
Săptămâna trecută Laserul de la Măgurele a fost exclus din consorțiul european de cercetare în privința laserelor (ELI-ERIC). Fără a intra adânc în fondul problemei, fără a diseca motivele care au dus la această decizie, e esențial să ne îndreptăm atenția către felul în care abordăm această situație.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George-Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Parlamentul României trebuie să devină un pol semnificativ de diplomație
George Tuță, chestorul Camerei Deputaților, a moderat marți, 13 aprilie, reuniunea inaugurală a programului ”Viitorul Diplomației parlamentare”, organizat de Secretariatul General al Camerei Deputaților în parteneriat cu Institutul Diplomatic Român.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George-Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Digitalizarea poate acționa ca un ajutor real pentru personalul medical
George Tuță – chestorul Camerei Deputaților – a participat joi, 8 aprilie, la evenimentul ”Asistenții medicali și moașele în avangarda schimbării”, organizat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, la Palatul Parlamentului.
Cu această ocazie, deputatul a luat cuvântul și le-a transmis mulțumiri pentru rolul crucial pe care îl au în lupta cu pandemia.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George-Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Expertiza românilor este un atu pentru
”Strategia de securitate cibernetică a UE pentru deceniul digital”
Votul PENTRU adoptarea hotărârii privitoare la necesitatea elaborării ”Strategiei de securitate cibernetică a UE pentru deceniul digital” este un pas înainte pe care l-am făcut astăzi, la Camera Deputaților, pentru a asigura o securitate energetică la proiectele de digitalizare care se vor implementa în țara noastră.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Trebuie să ne pregătim pentru meseriile viitorului
Dezbaterile pe marginea proiectului de buget pe anul 2021 trebuie să se concentreze și pe soluții pe termen lung, iar în aceste zile va trebui să reflectăm și asupra domeniilor care trebuie finanțate prioritar.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Economia Verde și Digitalizarea sunt piloni cheie în dezvoltarea României inovative
România va avea la dispoziție peste 30 miliarde de euro pentru investiții, prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, care a fost adoptat cu o largă majoritate în Parlamentul European, iar raportul urmează să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, devenind astfel literă de lege.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Investițiile inovative înseamnă o economie mai competitivă și mai puternic dezvoltată
Bugetul pentru anul 2021, pregătit de guvernul condus de prim – ministrul Florin Cîțu, se concentrează pe investițiile care urmează să fie realizate în România, fiind vorba de o sumă cu aproximativ 6 miliarde de lei mai mare în comparație cu anul 2020.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Este important ca Europa să-și păstreze vigilența pentru a opri răspândirea virusului
Deputatul PNL George Tuță a participat joi, 4 februarie, la conferința organizată în sistem videoconferință de Grupul PPE, iar principalul subiect de discuție a fost Strategia Europeană de Vaccinare.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Inovarea începe atunci când ne punem întrebările potrivite
Prima sesiune parlamentară începe cu o serie lungă de prevederi respinse, moștenite din legislatura trecută. Votul majoritar pentru respingerea acestora ne arată că, pentru a stabili direcția în care ne îndreptăm, e important să știm de unde plecăm.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Colaborarea și schimbul de idei, direcții principale pentru încurajarea inovării
Deputatul PNL, George Tuță, a deschis joi, 28 ianuarie, sesiunea de întâlniri ”Thursday Gathering #40”, organizată de Venture Café Warsaw, care a avut ca temă principală ,,Innovation Bridge: Warsaw-Bucharest”.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
România rămâne ferm anganjată în reconfirmarea statutului de cel mai predictibil și ferm aliat regional al SUA
Învestirea oficială a celui de-al 46-lea președinte american, Joe Biden, marchează începutul unui nou capitol în relațiile euro-atlantice, dar și în cele bilaterale. Cred în respectul reciproc și angajamentul comun față de democrație și valorile ce stau la baza cooperării transatlantice.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat George Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Vaccinarea înseamnă o șansă în plus pentru relansarea imediată a economiei
Economia țării noastre a fost afectată serios din cauza pandemiei de COVID 19. Însă apartenența la Uniunea Europeană a oferit României protecția de care avem nevoie pentru a ne redresa. Totodată, demararea campaniei de vaccinare în țara noastră este un semn bun, care ne oferă speranța că în viitorul apropiat vom putea să dobândim imunitate și astfel să putem relua o serie de activități care vor duce, implicit, la relansarea economiei.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat George-Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Violența nu a fost niciodată o soluție! Am încredere că incidentele din SUA nu vor altera actul democratic
Evenimentele din ultimele ore din SUA ne demonstrează, din nou, că violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție. Dialogul și respectarea regulilor democrației vor rămâne în continuare modele de bune practici. Am încredere că incidentele din SUA nu vor afecta pe termen lung democrația SUA, care a fost și este un model pentru statele din întreaga lume.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat George Cristian Tuță (Grupul parlamentar al PNL)
Virusul SARS-CoV-2 își intensifică ritmul de răspândire în lunile de iarnă și ne aflăm într-o perioadă în care identificarea unei noi tulpini, deosebit de contagioasă, a provocat haos la nivelul U.E.
|
|