Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Mircea Roșca > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Mircea Roșca (Grup PNL)
Directorul general al Societății Naționale a Sării trebuie evaluat de urgență de Ministrul Economiei

Conducerea Societății Naționale a Sării prin semnătura directorului general Alexandru Duca a decis sistarea activității turistice la Salina Slănic Prahova începând cu data de 24 noiembrie a.c., pe motiv că această societate nu se încadrează în normele legale de funcționare în ceea ce privește asigurarea condițiilor de siguranță și securitate pentru vizitatori, solicitându-se obținerea avizării din partea ISU Prahova pentru redeschiderea activității.

Această decizie este un abuz și i-am adresat Ministrului Economiei, domnului Costin Borc o întrebare parlamentară în care i-am expus cu argumente legislative că ne aflăm în fața unei decizii arbitrare, luată în necunoștință de cauză de un conducător al unei societăți naționale care încearcă să-și salveze funcția, sacrificând în schimb soarta unei saline cu tradiție din județul pe care îl reprezint în Parlament.
Faptul că instituții ale statului au în fruntea lor astfel de persoane care folosesc drept paravan pentru nepriceperea lor, hârtii și proceduri inventate doar pentru a-și justifica salariul și a-și conserva pozițiile, mă revoltă și îmi confirmă odată în plus că sistemul este bolnav și trebuie curățat de neprofesioniști.
Cum aș putea cataloga decizia de sistare a activității turistice la Salina Slănic Prahova, când ea este fundamentată, în mod eronat, pe reglementări care nu sunt aplicabile acestui obiectiv economic?
Este evident un abuz, confirmat prin adresă scrisă și de către ISU Prahova care recunoaște că nu are competență pentru intervenții în subteran, în acest caz legea stabilind explicit că intervenția pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din mediul subteran se asigură numai cu echipe specializate ale operatorilor economici care administrează sectorul respectiv, cu asistență tehnică a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, iar în cazul de față vorbim despre salvatori autorizați de către INSEMEX Petroșani- singurul institut atestat în domeniu din țara noastră.
Iată, așadar, dovada unei incompetențe crase din partea conducerii Societății Naționale a Sării care trebuie sancționată printr-o măsură urgentă dispusă de către Ministrul Economiei.
Am încredere că Ministrul Economiei, recent investit în funcție, va analiza situația creată la Salina Slănic Prahova, dar și lipsa de implicare și de asumare din partea domnului director general al SNS SA care a refuzat în mod constant să aprobe un plan de investiții de care depinde dezvoltarea Salinei din Prahova, dar în schimb decide foarte ușor măsuri arbitrare de sistare a activității cu consecințe economice negative asupra societății.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 20 mai 2024, 22:46
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro