primită de la domnul deputat Sebastian Moise (Grupul parlamentar al PMP)
Înlocuirea programului „Prima Casă” arată că Guvernul vrea să îi fenteze pe tineri cu 2 miliarde de lei

Deputatul PMP de București Sebastian Moise critică în termeni duri decizia Guvernului Dăncilă de a înlocui programul „Prima Casă” cu un proiect propriu denumit „O casă, o familie”.


Moise acuză lipsa de transparență a Executivului. „Nu a existat niciun fel de consultare publică privind această schimbare importantă, nefiind întrebați reprezentanții constructorilor sau potențialii beneficiari.

Mai mult, nu s-a prezentat absolut niciun fel de studiu de impact în acest sens. În plus, ca întotdeauna, decizia se ia și se pune în aplicare rapid, fără a exista vreun fel de predictibilitate. Practic, toți cei care s-au apucat să construiască gândindu-se că există o legislație în vigoare sunt prinși pe picior greșit de către Guvern care le dă o lovitură în moalele capului”, a afirmat Sebastian Moise.
În opinia deputatului PMP, noul program „O casă, o familie” reduce semnificativ plaja posibililor beneficiari. În forma sa actuală, este profund discriminatoriu, la limită, chiar neconstituțional. Nicăieri în lumea reală, Teodorovici nu ar putea să explice convingător de ce o familie care are venituri de 7.000 de lei se poate înscrie în program, iar alta, cu venituri de 7.200 de lei, e prea bogată pentru o astfel de măsură catalogată drept socială.
„Schimbarea țintei programului „Prima Casă” vizează, de fapt, reducerea la maximum a garanțiilor din partea statului când vine vorba de vânzarea de apartamente sau locuințe. Practic, dezastrul fiscal – bugetar în care Guvernul PSD a băgat România face ca ei să nu mai aibă bani pentru Fondul de Garantare. Nu ar fi de mirare ca, odată cu eșecul evident al proiectului „O casă, o familie”, Executivul să anunțe că ținta a fost atinsă și nu trebuie să mai existe niciun fel de alocări bugetare pentru cofinanțare. Economia bugetară va fi de aproximativ 2 miliarde de lei anual”, a declarat Moise.
Reprezentantul PMP a atenționat și asupra faptului că noile credite care ar urma să fie garantate de stat prezintă riscuri. O persoană care are un venit de 4.500 de lei și cumpără un apartament de 70.000 de euro ajunge în situația în care nivelul de îndatorare depășește 45%. Dacă salariul este mai mic, nivelul de îndatorare crește considerabil.
„Prima Casă”, program lansat de Guvernul Emil Boc în 2009, a avut trei ținte: ajutor financiar pentru tinerii care doresc să-și achiziționeze o casă, sprijinirea sectorului construcțiilor în contextul prăbușirii sale în timpul crizei economice globale și un sprijin pentru bănci. Succesul său a fost incontestabil în atingerea tuturor celor trei obiective. Prin închiderea programului de către Guvernul Dăncilă, se pune capăt unei practici de succes pentru toți cei implicați: beneficiari, bănci, constructori.
„Fac un apel la Guvern, dar și la parlamentarii Puterii, să reconsidere înlocuirea programului „Prima Casă” cu „O casă, o familie”. E o greșeală strategică majoră care va lovi în economie și le va răpi multor tineri șansa de a avea propria locuință”, a concluzionat Sebastian Moise.