Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
2016-2020 (sen.)
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Costel Șoptică > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Costel Șoptică (Grup PNL)
Adresată doamnei Ioana-Maria Petrescu, ministrul Finanțelor Publice
Adresată domnului Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget

Stimată doamnă Ministru,
Stimate domnule Ministru,

Data de 1 aprilie se anunță cu mari preschimbări în viața economică a țării, iar eu, ca parlamentar ce activez într-un colegiu preponderant rural și într-un județ – Botoșani – cu mari valențe agricole, am considerat că este de datoria mea să atrag atenția asupra implicațiilor pe care le pot avea deciziile fiscale ce v-ați propus să le luați.

Am decis să vă trimit această scrisoare deschisă ca o ultimă încercare a mea, ca membru al Partidului Național Liberal, de a sublinia cât mai pregnant repercusiunile pe care le va avea asupra fermierilor decizia Guvernului Ponta III de a introduce acciza suplimentară de 7 cenți pe litrul de carburant. Intervenția mea se referă la fiscalizarea motorinei pentru agricultură, având în vedere că singura politică comună ce se aplică la nivelul Uniunii Europene este cea referitoare tocmai la agricultură.
Din punct de vedere financiar, agicultorii români sunt net dezavantajați. Au unele dintre cele mai mici subvenții acordate de UE, iar creditele bancare sunt la dobânzi de câteva ori mai mari decât cele obținute de către fermierii din vestul continentului. A fost o luptă acerbă ca măcar motorina folosită în agricultură să beneficieze de același tratament fiscal, precum cea utilizată în alte state comunitare.
Abia în anul 2010, autoritățile au acceptat ca motorina pentru agricultură să aibă acciza scăzută, așa cum prevede Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității. Fermierii români au reclamat mereu avantajul concurențial pe care îl au agricultorii din celelalte state membre, pentru că beneficiază de o astfel de facilitate fiscală, cu mare impact asupra costurilor de producție.
Astfel, începând cu anul 2010, acciza la motorina pentru agricultură a scăzut la 21 de euro/1000 litri. Diferența dintre rata accizei standard aplicabilă potrivit Codului fiscal și rata accizei reduse reprezintă ajutor de stat sub formă de rambursare, a cărui valoare se determină în lei, pe baza cursului de schimb valutar euro-leu utilizat anual la calculul accizelor, potrivit legii.
În toamna lui 2013, a fost promovat un act normativ prin care se stabileau fondurile bugetare ce urmau să susțină subvenția la motorina pentru agricultură și condițiile în care fermierii pot beneficia de un astfel de sprijin. Rata redusă de impozitare se aplică motorinei utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare.
Guvernul Ponta din care a făcut parte și Partidul Național Liberal a stabilit valoarea sprijinului pentru motorina pentru agricultură la 1,399 lei/litru, iar cantitatea ce intră în programul de subvenționare atinge 410 milioane de litri pentru anul agricol 2013 - 2014.
Decizia de a crește acciza la carburanți cu 7 cenți pe litru ar reduce sprijinul pentru motorina destinată agriculturii cu 33 de bani, ceea ce ar diminua valoarea subvenției cu aproape 24%, ducând-o la începuturile sale, când se aloca un leu pe litru de motorină.
În aceste condiții, vă solicit ca, la elaborarea modificărilor și completărilor Codului fiscal, să țineți seama de impactul negativ pe care acciza suplimentară ar avea-o asupra întregului domeniu agricol, cu consecințe asupra productivității și competitivității produselor românești pe piața unică europeană. Toate acestea se vor reflecta și în încasările bugetare din agricultură, care vor scădea cu mult mai mult decât ar putea strânge Guvernul din aplicarea accizei suplimentare în acest domeniu.
În concluzie, vă solicit ca motorinei pentru agricultură să nu i se aplice acciza suplimentară de 7 cenți pe litru sau valoarea subvenției pentru motorina folosită în agricultură să se majoreze astfel încât să acopere costurile suplimentare generate de aplicarea accizei suplimentare.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 19 aprilie 2024, 0:04
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro