 |
|
primit de la Direcția pentru relații cu organizațiile internaționale și UE
privind participarea la Forumul Politic la nivel înalt al Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă și la evenimentele asociate
(New York, 13 – 18 iulie 2019)
În perioada 9 – 18 iulie 2019, la New York, va avea loc sesiunea anuală 2019 a Forumului Politic la Nivel Înalt al Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă, sub auspiciile Consiliului Economic și Social (ECOSOC) al Națiunilor Unite.
|
La aceste lucrări vor participa din partea Camerei Deputaților doamna deputat Laura-Mihaela FULGEANU-MOAGHER (PSD), membră a Comisiei juridice, de disciplină și imunități, și domnii deputați Gheorghe-Dănuț BOGDAN (PSD), secretarul Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic a Camerei Deputaților, și Remus-Adrian BORZA (PSD), membru al aceleiași comisii.
Tema generală din acest an a acestui Forum este „Responsabilitatea cetățenilor și asigurarea incluziunii și a egalității”.
Pe agenda sesiunii din acest an se vor afla în dezbatere 6 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD): ODD 4 – Educație de calitate, ODD 8 – Muncă decentă și creștere economică, ODD 10 – Reducerea inegalităților, ODD 13 – Acțiune climatică, ODD 16 – Pace, justiție și instituții eficiente și ODD 17 – Parteneriate pentru realizarea ODD.
În marja acestei reuniuni, Uniunea Interparlamentară va organiza o serie de evenimente asociate destinate parlamentarilor privind cooperarea eficientă în sprijinul dezvoltării, autoevaluarea parlamentului în domeniul ODD-urilor, dreptul la naționalitate și apatridia și procesul decizional incluziv si eficiența instituțiilor. |
|  |