De la ora 11.00, delegația letoniană va avea convorbiri cu domnul deputat Georgian Pop, președintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, cu domnul deputat Mihăiță Calimente, președintele Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SIE, precum și cu membri ai celor două comisii (sala de ședințe a Comisiei SRI, nivel PM, corp B2).
Vicepreședintele Camerei Deputaților, domnul deputat Miron Mitrea, va avea, în aceeași zi, începând cu ora 12.30, o întrevedere cu delegația letoniană (Cabinet vicepreședinte, corp B4, nivel 1M, cam. 49).