|
|
În perioada 19 - 20 februarie 2018, a avut loc Săptămâna Parlamentară Europeană, la Bruxelles, la sediul Parlamentului European. Evenimentul a reunit parlamentari din întreaga Uniune Europeană pentru a dezbate priorități economice, bugetare și sociale ale UE pentru anul în curs.
|
În cadrul Săptămânii Parlamentare Europene s-au desfășurat Conferința privind Semestrul european și Conferința interparlamentară privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța economică în Uniunea Europeană.
La aceste reuniuni au participat din partea Camerei Deputaților domnul deputat Mihăiță Găină, vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială, domnul deputat Vasile Cocoș, membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci precum și domnul deputat Ilie Dan Barna, membru al Comisiei pentru afaceri europene.
În prima zi de lucrări, dezbaterile s-au concentrat în cadrul a celor trei reuniuni de lucru, organizate de Comisiile Parlamentului European pentru muncă, pentru buget și pentru afaceri economice și monetare, domnul Vasile Cocoș având o scurta intervenție în cadrul Comisiei de Buget a Parlamentului European prin care a afirmat următoarele: “Este nevoie de o reformă majoră a structurii veniturilor UE, astfel cum a propus Grupul de experți la nivel înalt prezidat de domnul Mario Monti, în decembrie 2016. Aceste propuneri ar trebui să ducă la un cadru bugetar al UE mai stabil, durabil și mai previzibil și ar trebui să asigure transparență pentru cetățenii Europei. Este necesar să se introducă un sistem veritabil de resurse financiare proprii, care să le ridice contribuția la bugetul UE la cel puțin 50% față de contribuțiile bugetare (naționale) ale statelor membre. Prin urmare, trebuie asigurat un echilibru cantitativ între resursele proprii ale UE și contribuțiile naționale”.
În continuarea lucrărilor au avut loc dezbateri pe următoarele teme de interes pentru parlamentari: Viitorul politicii fiscale a Uniunii Europene - fiscalitatea și economia digitală, monitorizarea Panama Papers și Paradise Papers și activitatea Comisiei de anchetă a PE PANA; Uniunea bancară - realizarea unui echilibru între partajarea și reducerea riscurilor; Digitalizarea și viitorul muncii; Inegalitățile dintre statele membre; Cadrul financiar multianual post 2020 - abordarea provocărilor emergente și a noilor priorități și finanțarea acestora; Consolidarea rezistenței și stabilizării Uniunii Economice și Monetare; De la Mecanismul European de Stabilitate la Fondul European Monetar.
În încheierea Sesiunii plenare (Următorul cadru financiar multianual), domnul deputat Dan Barna a susținut o alocuțiune prin care a dorit să sublineze faptul că “Mecanismele trebuie simplificate în viitorul CFM, identificând, în același timp, noi instrumente financiare pentru a atrage fonduri suplimentare, un mijloc care să ajute la diversificarea resurselor proprii ale UE, astfel încât UE ar putea, de asemenea, să trateze efectele generate de provocările emergente, cum ar fi migrația sau securitatea, pentru următorul CFM.
Ar trebui să fim, trebuie să fim creativi în modul în care se construiește bugetul”. |
| |