1 |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților.
|
2 |
Informare privind încetarea activității doamnei deputat Oana-Marciana Özmen și a domnului deputat Andrei-Răzvan Lupu în cadrul Grupului parlamentar al USR și activarea lor ca deputați neafiliați.
|
3 |
Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (PL-x 21/2022) (îndreptarea unor erori materiale).
|
4 |
Informare privind dezafilierea doamnei deputat Oana-Marciana Özmen din cadrul Grupului parlamentar al USR și activarea sa în cadrul Grupului parlamentar al PNL.
|
5 |
Intervenția în nume personal a domnului deputat Andi-Gabriel Grosaru cu privire la amenințările primite din partea unor colegi parlamentari.
|
6 |
Apel pentru încetarea activității de racolare a primarilor de la alte partide.
|
7 |
Intervenția domnului deputat Andi-Gabriel Grosaru referitoare la unele aspecte privind reprezentarea numerică a parlamentarilor aparținând minorităților naționale în Parlamentul României, ca urmare a rezultatelor recensămintelor efectuate în anii 1992 și 2002.
|
8 |
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 74/2020 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PHCD 46/2022) (rămas pentru votul final).
|
9 |
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de Recomandare a Consiliului privind învățarea pentru durabilitatea mediului COM(2022) 11; (PHCD 47/2022) (rămas pentru votul final).
|
10 |
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Noul cadru al UE pentru mobilitatea urbană COM(2021) 811; (PHCD 48/2022) (rămas pentru votul final).
|
11 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului (PL-x 227/2022) (rămas pentru votul final).
|
12 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România (PL-x 83/2022) (rămas pentru votul final).
|
13 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 (PL-x 114/2022) (rămas pentru votul final).
|
14 |
Aprobarea prelungirii programului de lucru.
|
15 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 (Pl-x 138/2022) (rămasă pentru votul final).
|
16 |
Informare privind programul de lucru.
|
17 |
Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaților, în vederea exercitării de către deputați a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, a următoarelor legi: - Legea pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar (PL-x 60/2022; adoptată în procedură de drept comun); - Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2022 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat pentru restructurarea Societății "Complexul Energetic Oltenia"- S.A. (PL-x 173/2022; adoptată în procedură de urgență); - Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân (PL-x 291/2022; adoptată în procedură de urgență); - Legea pentru instituirea zilei de 24 iunie ca "Ziua Iei" (PL-x 426/2021; adoptată în procedură de drept comun); - Legea pentru completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 244/2022; adoptată în procedură de drept comun); - Legea pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare (PL-x 21/2022; adoptată în procedură de drept comun); - Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 113/2021 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 45/1997 privind înființarea Societății "Compania națională de transporturi aeriene române-TAROM" - S.A. (PL-x 553/2021; adoptată în procedură de urgență).
|
18 |
Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.
|
|
18.1 |
Francisc Tobă
|
|
18.2 |
George-Nicolae Simion
|
|
18.3 |
Dorel-Gheorghe Acatrinei
|
|
18.4 |
Nicolae-Miroslav Petrețchi
|