Ședințele Camerei Deputaților din 12 decembrie 2022
 | Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului
1 |
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru.
|
2 |
Dezbaterea și adoptarea Proiectului Declarației Parlamentului României privind consolidarea egalității de șanse în România.
|
|
 | Ședința Camerei Deputaților
1 |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților.
|
2 |
Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 (PL-x 661/2022) (retrimis comisiei).
|
3 |
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților (PHCD 41/2022) (rămas pentru votul final).
|
4 |
Informare privind depunerea moțiunii simple intitulate "Dosarul Schengen și responsabilitatea miniștrilor de la București. România umilită așteaptă răspunsuri", inițiată de membrii Grupului parlamentar al USR și de membrii Partidului Național Liberal Forța Dreptei.
|
5 |
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaților (PHCD 69/2022) (rămas pentru votul final).
|
6 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, precum și pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale (PL-x 476/2019) (rămas pentru votul final).
|
7 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 362/2022) (rămas pentru votul final).
|
8 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (PL-x 641/2020) (rămas pentru votul final).
|
9 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru încurajarea unui stil de viață activ și sănătos prin modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 476/2022) (rămasă pentru votul final).
|
10 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind instituirea zilei de 11 iunie ca "Ziua Victoriei Revoluției de la 1848 și a Democrației Românești" (PL-x 397/2018) (rămas pentru votul final).
|
11 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei "Delta Dunării" (PL-x 75/2022) (rămas pentru votul final).
|
12 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2021 privind modificarea și completarea art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență (PL-x 151/2021) (rămas pentru votul final).
|
13 |
Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.
|
|
13.1 |
Ringo Dămureanu
|
|
13.2 |
Ilie Toma
|
|