1. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 27 aprilie 2012 |
03m07s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea, dezbaterea și adoptarea moțiunii de cenzură intitulate "Opriți Guvernul șantajabil. Așa nu, niciodată !", inițiată de 116 senatori și deputați.
|
 |
2. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 23 ianuarie 2012 |
08m11s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea situației politice, economice și sociale din România.
|
 |
3. |
Ședința Camerei Deputaților din 15 noiembrie 2011 |
04m50s |
|
|
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final: |
 |
|
|
 |
Raportul Comisiei pentru învățământ referitor la reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru modificarea art.64 din Legea educației fizice și sportului nr.69/2000 (PL-x 228/2010/2011); (adoptat)
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, semnat la Washington la 13 septembrie 2011 (PL-x 614/2011). (rămas pentru votul final)
|
 |
4. |
Ședința Camerei Deputaților din 17 octombrie 2011 |
10m11s |
|
|
|
 |
|
 |
Evocarea personalității lui Ion Diaconescu, fost președinte al PNȚCD, fost președinte al Camerei Deputaților în perioada 1996-2000.
|
 |
5. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 27 septembrie 2011 |
05m30s |
|
|
|
 |
|
 |
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru.
|
 |
6. |
Ședința Camerei Deputaților din 27 septembrie 2011 |
01m01s |
|
|
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final: |
 |
|
|
 |
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.86/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței, precum și a unor facilități populației pentru plata energiei termice (PL-x 680/2010). (retrimis comisiei)
|
 |
7. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 20 septembrie 2011 |
05m23s |
|
|
|
 |
|
 |
Numirea unor consilieri de conturi ai Curții de Conturi. (discuții procedurale)
|
 |
8. |
Ședința Camerei Deputaților din 24 mai 2011 |
02m42s |
|
|
|
 |
|
 |
Declarații politice și intervenții ale deputaților: |
 |
|
|
 |
Florian Daniel Geantă - declarație politică cu tema: "Lupta cu evaziunea trebuie câștigată!";
|
 |
|
|
 |
Korodi Attila - declarație politică cu referire la Legea educației;
|
 |
|
|
 |
Samoil Vîlcu - declarație politică intitulată: "Cetățenii, beneficiari finali ai Programului național de dezvoltare a infrastructurii";
|
 |
|
|
 |
Iosif Veniamin Blaga - declarație politică intitulată "Sarmisegetuza Regia, un caz nerezolvat";
|
 |
|
|
 |
Aledin Amet - declarație politică cu titlul: "Drama și speranțele unei națiuni - națiunea tătară";
|
 |
|
|
 |
Anghel Stanciu - declarație politică privitoare la "Watergate-ul" ieșean;
|
 |
|
 |
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
|
 |
|
|
 |
Vasile Mocanu - declarație politică cu privire la "O boală care se extinde";
|
 |
9. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 16 martie 2011 |
05m21s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea propunerii de introducere pe ordinea de zi a unei declarații inițiate de Uniunea Social-Liberală. (Discuții procedurale.)
|
 |
10. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 22 decembrie 2010 |
00m51s |
|
|
|
 |
|
 |
Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2011 (Anexa 3/25 - finalul legii) (PL-x 837/2010). (rămas pentru votul final).
|
 |
11. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 27 octombrie 2010 |
03m56s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea moțiunii de cenzură "Moțiunea României majoritare, moțiune populară". (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare).
|
 |
12. |
Ședința Camerei Deputaților din 15 septembrie 2010 |
06m30s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind sistemul unitar de pensii. (PL-x 323/2010).
|
 |
13. |
Ședința Camerei Deputaților din 7 septembrie 2010 |
03m55s |
|
|
|
 |
|
 |
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru.
|
 |
14. |
Ședința Camerei Deputaților din 29 iunie 2010 |
02m15s |
|
|
|
 |
|
 |
Declarații politice și intervenții ale deputaților: |
 |
|
|
 |
Korodi Attila - propuneri pentru regândirea modului de organizare al serviciilor responsabile cu ordinea publică;
|
 |
|
|
 |
Tudor Ciuhodaru - declarație politică intitulată "Dacă finanțare nu e, sănătate nu e!";
|
 |
|
|
 |
Mircea Irimescu - declarație politică intitulată "Experiență națională";
|
 |
|
|
 |
Octavian Bot - declarație politică intitulată "România populară";
|
 |
|
 |
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
|
 |
|
|
 |
Sonia-Maria Drăghici - despre populația României în criză;
|
 |
|
|
 |
Cătălin Cherecheș - declarație politică intitulată "Ministerul Mediului îndrăgește cianura?";
|
 |
|
|
 |
Mihai Cristian Apostolache - considerații referitoare la situația mediului economic din România;
|
 |
|
|
 |
Ștefan Buciuta - declarație politică având ca temă "Participarea la Congresul Mondial al diasporei ucrainene;
|
 |
|
|
 |
Vasile Mocanu - declarație politică având ca subiect "O boală care se răspândește";
|
 |
15. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 29 iunie 2010 |
07m14s |
|
|
|
 |
|
 |
Numirea membrilor consiliilor de administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune și a președinților consiliilor de administrație și depunerea jurământului de către aceștia Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune Membri titulari: - Lăzescu Alexandru Mihai - președinte
- Mesesian Adriana Silvia
- Botez Paul Călin
- Nicolicea Nicoleta
- Jugănaru Anne-Marie Rose
- Brînzan Claudiu
- Nițulescu Cristian
- Hossu-Longin Lucia
- Sebesi Karen Attila
- Cornea Raico
- Baba Cătălin Ovidiu
- Burtea Sorin
- Bărbulescu Traian
Membri supleanți: - Pascaru Andreea Iulia
- Forfotă Monica Alina
- Catrina Ion Lucian
- Podgorean Radu
- Ciocârlie Alin Theodor
- Vasile Arhire
- Miron Nicoleta Brîndușa
- Rostás-Péter István
- Ghiță Andrea Julika
- Irimieș Cosmin Vasile
- Moldoveanu Mihaela
- Constantin Dani
- Mihalache Cornel
Consiliul de administrație al Societății Române de Radiodifuziune Membri titulari: - Demeter András István - președinte
- Tănase Doina
- Voicu Mihai
- Miculescu Ovidiu
- Fugaru Mirela Ioana
- Savu Ileana
- Olaru Nicolae Stejărel
- Bertzi Alexandru Ducu
- Florea Ana
- Rădulescu Adelina
- Țoghină Maria
- Moise Adrian Valentin
- Hossu Bogdan Iuliu
Membri supleanți: - Vigheciu Adrian Nicolae
- Pavelescu Liviu Bogdan
- Tănase Ionela
- Pospai Mircea
- Rucăreanu Ion Mircea
- Belenes Șerban
- Sima Oana Mădălina
- Ágoston Hugó
- Dobrescu Maria
- Josef Klein
- Gavril Oana Raluca
- Ciobanu Aurelia Daniela
- Dumitrescu Răzvan
|
 |
16. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 15 iunie 2010 |
08m00s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea, dezbaterea și respingerea moțiunii de cenzură "Opriți genocidul social!", inițiate de 120 de deputați și senatori (respinsă).
|
 |
17. |
Ședința Camerei Deputaților din 14 iunie 2010 |
06m56s |
|
|
|
 |
|
 |
Numirea unui judecător la Curtea Constituțională (continuarea procedurii).
|
 |
|
 |
Dezbateri procedurale pe marginea programului de lucru.
|
 |
18. |
Ședința Camerei Deputaților din 8 iunie 2010 |
03m50s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.14/2010 pentru modificarea Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe (rămas pentru votul final);
|
 |
19. |
Ședința Camerei Deputaților din 26 mai 2010 |
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art.1 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului (rămas pentru votul final);
|
 |
20. |
Ședința Camerei Deputaților din 25 mai 2010 |
00m51s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea și dezbaterea moțiunii simple inițiate de 66 deputați, "Programul național pentru agricultură și dezvoltare al Guvernului Boc: Falimentul fermierilor din România".
|
 |