Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 septembrie 1997

	1.	Intervenţii ale domnilor deputaţi:

	Şedinţa a început la ora 8,45. Lucrările au fost conduse de domnul Vasile Lupu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul Corneliu Ciontu, secretar. *
	Domnul Vasile Lupu: Bună dimineaţa, stimaţi colegi!
	Începem programul nostru cu timpul dedicat intervenţiilor şi dăm cuvântul domnului Petre Naidin, PDSR.
	Domnul Petre Naidin: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Creator, după noiembrie 1996, al realităţii cu o putere de cumpărare subţiată, precum odinioară lupta de clasă, domnul preşedinte Emil Constantinescu, în ultima sa intervenţie, ne vorbeşte despre trecut, despre zburda precum mieii a unor escroci prăfuiţi prin dosare, trecuţi prin anchete penale pentru care numai instituţiile statului trebuiau să răspundă sau să judece. Nimeni nefiind mai presus de lege, cu corectitudine şi profesionalism, cu conducători cu tot, instituţiile trebuie să o aplice. Unu. Din păcate, nedând prea mult preţ pe ele, desconsiderându-le prin acţiuni paralele, dezamăgit de iniţiativele comisiilor anticorupţie, în numele respectării siguranţei naţionale, Emil Constantinescu aplică dânsul legea, ceea ce, înainte de 1989, numai doi sau trei o mai făceau. "S-a executat, mâine arestările vor fi efective", "cercetarea a început, de fapt, aseară", "au fost arestaţi"... Sunt situaţii în care instanţa de judecată ar putea să considere că au fost nişte operaţiuni comerciale. Sunt termenii în care domnul preşedinte îşi revigorează, să nu spun parfumează, imaginea publică. Într-un mediu în care uşor demagogia se confundă cu intenţiile curate, iar seriozitatea cu elanul politic spre putere, specific pe cadavre călcând, uşor poţi califica iniţiativa prezidenţială. Preşedintele, pe lângă, cum îi place să se creadă, garant şi realizator al reconcilierii naţionale, în primul rând, spune Constituţia, trebuie să reprezinte factorul mediator între puteri, în nici un caz anchetatorul şef în stat. Doi. Cele 3.000 de miliarde pagube aduse statului, care ar reprezenta rodul muncii, ca incorputibilul naţiunii, pe o perioadă de 7 luni, nu pot fi impresionante, nu ca sumă, ci ca surse identificate, pentru că sunt taxele, impozitele către cele două bugete, penalizările aferente, confiscările şi amenzile aplicate, pe care, oricum, organele abilitate le-ar fi atras. Sunt dincolo, de rata inflaţiei, identice cu cele din 1996. Trei. Din trecut, domnul Emil Constantinescu şterge perioada '90 şi '92, când actualii parteneri de coaliţie domneau şi pe privatizare, Petromin, Navrom, Romline, Airbus. Poate, de aceea, supărat afirmă domnul Roman că relansarea campaniei anticorupţie dovedeşte că aceasta a bătut pasul pe loc? În schimb, suntem sensibilizaţi emoţional, aducându-ne aminte numai de anii '92 - '96 şi nu se suflă un cuvânt despre SAFI şi Viorel Cataramă, negocierile posturilor de prefecţi pe 100 de milioane, casele şi terenurile din parcuri revendicate de colegii domniei sale, vânzarea societăţilor la aşa-zisul preţ al zilei, după ce le-ai trecut pe lista de lichidare, inclusiv al cotării la Bursă pentru "Solventul" Timişoara; poziţia ca apărător al FPS-ului al domnului ministru Stoica şi reflecţiile domnului Dimitriu, "justiţia nu sprijină reforma, ci îi apără pe escroci", despre sursele de finanţare ale propriei campanii electorale, despre restructurare, să nu zic lichidarea Curţii de conturi. O anticorupţie pe sărite, politizată şi posibilitatea plăcerii morbide de a se confunda cu Sfântul Gheorghe îl fac pe Valerian Stan să afirme că "până la a cădea în ridicol, nu este decât un singur pas". Patru, şi cu aceasta închei. Pentru a ne indigna, odată cu domnul preşedinte, pentru ca totul să fie serios, şi nu spectacol, îi cer să-şi precizeze poziţia faţă de Legea statutului parlamentarului, blocată la Senat. Ce ar putea fi? Desigur, dincolo de anul 2000, să se creeze incompatibilitatea între funcţia de demnitar şi cea de administrator la FPS, SIF-uri, Băncile comerciale, regii, companii naţionale, AGA, negociate împăciuitor după algoritmul ştiut şi principiul "statul suntem noi". Vă mulţumesc.
	Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumim.
	Domnul Ioan Bivolaru, PDSR. Urmează domnul Baciu Mihai de la USD(PD).
	Domnul Ioan Bivolaru: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sâmbătă, 27 septembrie, zi nefastă, prin tradiţie, la români, pentru decizii sau acţiuni temerare, Guvernul, consecvent în voinţa sa politică, probată în schimbările totale promise FMI-ului, a promovat o nouă ordonanţă de urgenţă. Ordonanţa vizează, de data aceasta, schimbarea destinaţiei sumelor obţinute de către FPS, în urma vânzării de acţiuni, de active sau alte vânzări. Alături de altă ordonanţă, prin care Guvernul revine, în forţă reformatoare, la funcţia de gestionar al economiei naţionale, preluând FPS-ul în subordine, ordonanţa actuală are menirea de a ipoteca viitorul industriilor naţionale, consfinţind stagnarea şi lichidarea, ca principale deziderate ale unei reforme originale. Anulând cota de 60% din sumele obţinute de FPS, cotă destinată diminuării blocajelor financiare, recapitalizării şi restructurării societăţilor comerciale, în scopul creşterii atractivităţii sau, măcar, menţinerii acesteia pentru a putea fi privatizate, se anulează, în fapt, atributul esenţial al FPS-ului, acela de a realiza un program coerent de restructurare, care să preceadă această privatizare prin lichidare. Se realizează, în sfârşit, mult mediatizatul morman de fiare vechi, pe care îl vom putea închide cu mult mai multă uşurinţă, într-un program vast de privatizare globală, satisfăcând, astfel, pretenţiile FMI-ului, care ştie foarte bine că, în Europa, restructurarea industriilor neperformante durează 30 până la 40 de ani. Chiar dacă noile măsuri preconizate de a dirija aceste fonduri către consum au, pentru moment, o componentă de sprijin social, este clar, şi pentru cei neavizaţi, că acest sprijin este o frână în procesul de normalizare a nivelului de trai, ceea ce demonstrează o scăpare de sub control a fenomenului. Deoarece această aberantă politică economică a Guvernului va intra în vigoare în zilele următoare, o dată cu publicarea în "Monitorul Oficial", singura noastră speranţă rămâne într-o posibilă blocare a rotativei acestui monitor pentru a nu se mai promova ordonanţe de urgenţă ale unui Guvern obedient, lipsit de verticalitate morală şi profesională, în relaţiile sale cu organismele internaţionale. Vă mulţumesc.
	Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumim.
	Are cuvântul domnul Baciu Mihai. Se pregăteşte doamna Leonida Lari Iorga.
	Domnul Mihai Baciu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Nici unul dintre noi nu poate contesta adevărul că densitatea şi viteza de derulare a evenimentelor sociale, îndeosebi politice, din ultimii 7 ani, nu au termen de comparaţie în trecutul României, fie el mai apropiat sau mai îndepărtat. Unele, cum este şi firesc, au fost mai importante, altele mai puţin importante, unele au avut consecinţe, altele au dispărut în neant, unele s-au înscris în evoluţia normală a unei ţări democratice sau care se îndreaptă spre democraţie, altele, din păcate, s-au dovedit a fi piedici, nu numai în calea democraţiei, dar au compromis, într-o măsură apreciabilă, dezvoltarea economică a ţării şi imaginea noastră în faţa lumii civilizate. Despre un asemenea eveniment, din această ultimă categorie, vreau să spun câteva cuvinte, în faţa dumneavoastră, a reprezentanţilor naţiunii României, deşi sunt cam puţini reprezentanţi, la această oră, în această sală. Recunosc că nu simt nici o bucurie făcând acest lucru şi, mai ales, amintindu-mi de acel eveniment, dar mă simt obligat s-o fac, din motive de ordin politic, dar şi moral. Motivul politic mă îndeamnă să condamn acel eveniment, pentru a nu se mai repeta, iar motivul moral mă obligă să-l condamn, în numele convingerii mele, pe care unii s-ar putea s-o considere ridicolă, că şi viaţa politică trebuie să se întemeieze pe un minim de norme şi reguli morale. Or, evenimentul respectiv a fost şi o violentare a regulilor luptei politice într-o democraţie, dar şi a oricăror norme şi reguli morale, în general. Este vorba de răsturnarea, prin forţă, acum 6 ani, a Guvernului Roman, care s-a petrecut în ziua de 29 septembrie 1991. În general, comemorările nu sunt prilej de bucurie, iar aceasta este, de-a dreptul, un prilej de tristeţe. Nu mă voi referi la oameni care, în măsură mai mare sau mai mică, au fost autorii acestui eveniment, nu mă voi referi nici la forţele ascunse sau de suprafaţă, manipulate, de altfel, care au bulversat atunci cursul normal al vieţii sociale a României, dar şi liniştea care începuse să-şi facă loc în sufletul fiecăruia dintre noi. Şi oamenii, şi faptele, în general, se cunosc astăzi, iar dacă organele abilitate să facă lumină în acest caz se mişcă greu, istoria, care nu părtineşte pe nimeni, va acorda locul cuvenit fiecăruia. Eu vreau să mă refer, în câteva cuvinte, la altceva, care mi se pare esenţial: acum, la 6 ani de la răsturnarea Guvernului Roman, o distanţă în timp suficientă pentru a privi mai detaşat şi mai obiectiv faptele de atunci, sine ira et studio, cum spun juriştii, să desprindem semnificaţiile majore ale acestui eveniment. Din păcate, toate aceste semnificaţii sunt profund negative, iar urmările faptelor de atunci le plătim şi azi. Întâi: răsturnarea Guvernului Roman a fost cea a unui guvern legitim, primul guvern rezultat din alegeri libere, după câteva decenii în care însuşi cuvântul "alegeri" îşi pierduse semnificaţia. Vă rog să observaţi că nu mă refer la calitatea Guvernului Roman şi a oamenilor săi, deci oamenii care îl alcătuiau. Presa timpului s-a aplecat suficient asupra acestui fapt. Mă feresc să formulez judecăţi de valoare ce ar putea fi contestate şi de aceea constat, rece şi obiectiv, că evenimentul din 29 septembrie 1991 a fost o lovitură de forţă împotriva unui guvern legitim. Puţine fapte sociale sunt mai grave. În al doilea rând, Guvernul Roman păşise hotărât pe calea reformei, cu toate durerile, riscurile, dar şi cu curajul şi răspunderea pe care le presupun o asemenea operă. Răsturnarea lui a însemnat stoparea reformei, în primul rând, stagnarea şi victoria unei politici economice ezitante, populiste şi confuze, ale cărei consecinţe negative le plătim azi. Organismele financiare internaţionale şi-au pierdut încrederea, creditele de care aveau atâta nevoie s-au îndreptat spre alţii, iar imaginea României, mai ales după cele văzute la televizor, a căzut la nivelul unei ţări din lumea a treia. În al treilea rând, răsturnarea unui guvern legitim, de către o categorie socială restrânsă, minţită şi manipulată, a dovedit faptul periculos că în România se pot opune artificial unele categorii sociale altora şi, prin consecinţă, un război civil poate fi provocat oricând. În sfârşit, în al patrulea rând, această răsturnare, prin forţă, a unui guvern legal a demonstrat faptul dureros că ne aflam într-o pseudodemocraţie sau, din alt punct de vedere, că forţele antidemocratice au fost mai puternice decât cele democratice. Septembrie '91 ne-a arătat că democraţia în România era o iluzie, atunci cel puţin sau în orice caz, a fost transformată, câţiva ani, într-o iluzie. Mă opresc aici. Repet, nu mi-a făcut nici o plăcere să-mi amintesc de acest eveniment, după cum nu mi-a făcut nici o plăcere să-l evoc aici, în faţa dumneavoastră. M-am simţit, totuşi, obligat s-o fac, îndrumat fiind de înţelepciunea celui care a spus că un popor care nu-şi cunoaşte şi nu-şi asumă istoria este obligat s-o repete. Aşadar, am evocat acest eveniment azi, 30 septembrie 1997, la 6 ani de la producerea lui, cu speranţa şi convingerea că asemenea evenimente nu se vor mai repeta în istoria noastră. Vă mulţumesc.
	Domnul Vasile Lupu: Stimaţi colegi, Mai sunt înscrişi la cuvânt 14 vorbitori. Dacă nu ne respectăm unii pe alţii, mergând până la limita de 3 minute, vom suspenda mai devreme acest program, mai devreme pentru cei care ocupă mai mult timp.
	Doamnă deputat Leonida Lari, aveţi cuvântul.
	Doamna Leonida Lari Iorga: Stimaţi colegi, Recent, într-o emisiune televizată, la "Antena 1", l-am auzit pe domnul preşedinte al PNŢCD, Ion Diaconescu, spunând următoarea frază: "Sunt nişte visători acei care mai cred că am putea realipi României Basarabia şi nordul Bucovinei". Această frază este edificatoare pentru politica naţională defensivă a partidului ce-l conduce, în genere a CDR. Exemplu ne serveşte Tratatul cu Ucraina şi alte lucruri legate de unioniştii din Basarabia şi Bucovina. Dar ce-i mai trist, această politică defensivă este păguboasă pentru mişcarea de eliberare naţională din aceste teritorii. Am toată compasiunea pentru românii care au stat în puşcăriile comuniste în România, dar românii basarabeni şi bucovineni nu au stat, oare, în puşcării şi câte 50 de ani? Oare grupul Ilaşcu nu stă şi acum în puşcărie? În genere, ruperea de ţară este o puşcărie continuă şi, atunci, cum poate domnul Diaconescu să numească visători, în sens de naivi, poate chiar nebuni, pe aceşti oameni care au aspirat şi aspiră la reîntregirea ţării, anii lor de detenţie chiar depăşindu-i pe ai domnului Diaconescu. Să ne întrebăm cum se întâmplă că, în aceste decenii de suferinţă, pe care le-au îndurat şi unii şi alţii în puşcării, domnul Diaconescu şi-a pierdut darul de a visa şi, o dată cu aceasta, imaginea istorică şi geografică a Ţării Româneşti, iar românii basarabeni şi bucovineni nu au pierdut nici darul de a visa şi nici imaginea României întregi. Judecata este simplă: suferinţa naşte memoria! Pesemne, suferinţa domniei sale a fost pe măsura suferinţei pe care a avut-o, şi nu pe măsura suferinţei românilor din Basarabia şi Bucovina. Şi, ca să nu vorbesc în pustiu, vă prezint numai două cazuri, căci timpul nu rabdă. Între anii 1940 - 1949, intelectualii, preoţii din Basarabia erau scoşi din case, duşi în oraşele de judeţ, mai cu seamă la Chişinău, unde erau legaţi la mâini şi la picioare, li se scoteau ochii, li se tăiau urechile, li se tăiau membrele genitale, după care erau împuşcaţi în ceafă. Sunt şi cărţi cu poze şi, mă rog, cu aceste crime. La fel, între anii '40 - '49, ţăranii mai înstăriţi erau scoşi din case, puşi în trenuri, duşi în stepele siberiene, unde, la un moment dat, trenurile se opreau, pentru câteva minute fatale, în care erau coborâţi din vagoane bărbaţii de la 16 ani în sus, împuşcaţi în văzul familiilor lor, după care trenurile porneau mai departe. Avem mulţi fraţi şi surori, prin părţile acelea, care se cred ruşi, dar, de fapt, sunt români. Asta da puşcărie, domnule Diaconescu, nu glumă! Şi după toate acestea, prin anii 1988 - '89, basarabenii şi bucovinenii au îndrăznit, încă, să mai dea nişte vlăstare, care şi-au afirmat identitatea naţională, câştigând dreptul la limbă, istorie, însemne naţionale. Poate îşi aminteşte domnul Diaconescu cum ne-a întâmpinat pe câţiva lideri ai mişcării de eliberare din Basarabia, Vieru, Dabija, eu, cu flori, membrii PNŢCD, ca după aceea să arunce în noi cu pietre, numindu-ne, prin intermediul ziarelor de aici - "Evenimentul zilei", "Tinerama", "Expres Magazin" - kaghebişti, comunişti, chiar ruşi. Aşadar, s-au câştigat toate aceste lucruri, după toate aceste suferinţe şi acum, în 1997, vine domnul Ion Diaconescu şi cutează să ne numească visători. Parcă asta ar fi o crimă, să visezi a-ţi împlini reîntregirea neamului românesc! Dar cine este acest domn Ion Diaconescu, alături de marii visători ai acestui neam, începând cu Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza, Antonescu, Mateevici, Coşbuc, Goga?! Cine este acest domn Diaconescu, alături de marii visători contemporani ai acestui neam: Grigore Vieru, Păunescu, Ion Gheorghe, Paul Anghel, Ion Lăncrănjan, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Corneliu Vadim Tudor?! Este exact ceea ce se vrea el, un nevisător! Or, de când este viaţă pe pământ, lumea a fost mişcată înapoi de nevisători, iar înainte mişcată, numai de visători. Vă mulţumesc. Din Grupul PNŢCD: Ruşine!
	Doamna Iorga Leonida Lari: Ruşine să vă fie vouă! (Aplauze în partea stângă a sălii) Din Grupul PRM: Fundamentaliştii!
	Domnul Vasile Lupu: Urmează domnul deputat Petre Ţurlea. Se pregăteşte domnul deputat Kovacs Carol Emil, de la Grupul parlamentar naţional liberal. Domnul Ţurlea este cunoscut ca aparţinând PUNR-ului. Domnule deputat, aveţi cuvântul.
	Domnul Petre Ţurlea: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, O să vă citesc o declaraţie oficială a Partidului Unităţii Naţionale Române. Episcopatul ortodox român din Transilvania a trimis Parlamentului României, pe 12 septembrie, o scrisoare cu precizarea poziţiei sale privind proiectul de Lege "Boilă - Turianu. Partidul Unităţii Naţionale Române consideră ca pe un act de obligatorie politeţe răspunsul la această scrisoare. Iată-l: "Forţele politice ale arcului guvernamental din Senat au adoptat un proiect de lege de retrocedare a unora dintre lăcaşele de cult, aflate astăzi în posesia Bisericii Ortodoxe Române, către Biserica Greco-Catolică". Hotărârea Senatului este de o gravitate deosebită, putând duce la evenimente dramatice în Transilvania. Câteva observaţii se impun. Unu: noua lege este neconstituţională, pentru că încalcă art.29 alin. 5 din Constituţie, care spune: "Cultele religioase sunt autonome faţă de stat...". Aşadar, statul nu are dreptul să se amestece în relaţiile pe care cultele le au între ele, inclusiv de natură patrimonială. De asemenea, noua lege încalcă art.29 alin. 4din Constituţie, care interzice orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă, iar sentinţa Senatului va avea, cu siguranţă, drept consecinţă imediată învrăjbirea religioasă dintre românii din Transilvania. Doi: legea adoptată de către Senat este nedemocratică, se încalcă dreptul democratic al colectivităţii de a decide, pe bază de vot, asupra soartei lăcaşelor de cult, pe care chiar aceste colectivităţi le-au construit. Trei: amestecul statului în relaţiile dintre culte este neproductiv, el mai mult încurcând. Deja între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică a intervenit o înţelegere, semnată la Balamat, în Liban, la 24 iunie 1993. În art.5 al acesteia se menţionează că rezolvarea problemelor bisericeşti în litigiu ale Bisericii catolice orientale unite se va face prin dialog cu Biserica ortodoxă. Patru: numai voinţa locuitorilor din fiecare localitate poate decide în cazul lăcaşelor de cult. Totodată, conform aceluiaşi art.29 alin. 5 din Constituţie, statul trebuie să susţină material construirea de noi biserici pentru cei care se află în minoritate. Cinci: Legea "Boilă - Turianu" poate avea consecinţe profund negative asupra stabilităţii statului naţional unitar român şi chiar a existenţei acestuia. De aceea cei care sprijină această lege nu au sentimente patriotice româneşti. Din motivele menţionate, Partidul Unităţii Naţionale Române se pronunţă cu fermitate împotriva proiectului de lege şi cheamă cele două biserici româneşti la dialog şi înţelegere. De asemenea, PUNR invită toate partidele parlamentare să-şi precizeze deschis poziţia, la tribuna Parlamentului, pentru ca poporul român să o cunoască. Încredinţăm Episcopatul ortodox din Transilvania că se poate bizui pe sprijinul Partidului Unităţii Naţionale Române. Vă mulţumesc.
	Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc.
	Are cuvântul domnul Kovacs Carol Emil şi se pregăteşte domnul Petru Bejinariu, PDSR.
	Domnul Kovacs Carol Emil: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Conform art.66 alin.1 din Constituţia României, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. Pentru respectarea Constituţiei, încercăm să avem legături cu cetăţenii, pe cât mai multe căi posibile. Una dintre acestea este dialogul lunar pe care îl purtăm cu sindicatele din fiecare judeţ, în speţă din judeţul Olt, pe care îl reprezint din partea Partidului Naţional Liberal. Din acest dialog, am cules informaţii utile pentru perfecţionarea activităţii noastre în teritoriu şi în Camera Deputaţilor. Am constatat că salariaţii sunt îngrijoraţi de greutăţile zilnice: cerinţe multe, preţuri mari şi bani din ce în ce mai puţini şi, mai ales, îngrijoraţi de ce le va aduce ziua de mâine, de nesiguranţa locului de muncă. De asemenea, am constatat că aceste îngrijorări ale salariaţilor sunt accentuate şi de o lipsă de informaţii reale în legătură cu activitatea noastră în cadrul Parlamentului, în legătură cu programul de guvernare, mai pe scurt, faţă de procesul legislativ referitor la protecţia socială, şomaj şi patronate. De exemplu, se consideră, de către liderii de sindicat, că dialogul dintre guvern şi sindicate nu trebuie să se rezume numai la mineri, categorie socială care, în judeţul Olt, nu există. Deşi în judeţul Olt nivelul şomajului este scăzut şi salariul mediu este mai ridicat decât în alte zone ale ţării, salariaţii solicită ca, pe cât posibil, şi înţelegând necesitatea şi greutăţile reformei, să fie protejaţi de neprevăzutul zilei de mâine, de un sistem coerent de legi, şi ne referim, în mod deosebit, la locurile de muncă actuale şi viitoare. Considerăm că, prin relansarea dialogului dintre sindicate - patronat - guvern, îngrijorările salariaţilor, de altfel întemeiate, pot fi atenuate. Să nu neglijăm acest dialog cu sindicatele, care va avea drept consecinţă perfecţionarea legilor referitoare la protecţia socială, şomaj şi patronat. Dacă vom neglija acest dialog, cu toate categoriile de salariaţi, de neliniştile acestora va profita actuala opoziţie, care a şi început, într-un stil nedemocratic, care îi este specific, să manipuleze şi să folosească sau să se folosească de nemulţumirile existente în a împroşca cu venin în realizările noastre. (Rumoare în partea stângă a sălii) Li se inoculează oamenilor ideea că am câştigat alegerile inducând în eroare populaţia, însoţind aceste afirmaţii de o campanie populistă în care, alături de critici nefondate, se fac şi promisiuni fără nici o bază reală. Opoziţia încearcă, în acest fel, să manipuleze sindicatele în aşa fel încât, prin prezentarea situaţiei în culori cât mai sumbre şi, mai ales, prin acuzarea noastră de rea credinţă, într-un stil exagerat, ca să poată fi şi serios, să forţeze alegerile anticipate. Suntem acuzaţi, de exemplu, până şi de erorile din vechea legislatură, doar - doar cetăţenii nu o să mai înţeleagă nimic, într-o confuzie generală. Acest lucru se întâmplă şi datorită faptului că regulile democraţiei nu sunt bine cunoscute şi înţelese de actuala opoziţie, care, atunci când era la putere, îşi mai permitea să manipuleze categorii sociale, una împotriva alteia. Acum forţează, absurd pentru situaţia actuală a ţării, eventuale alegeri anticipate, prin dezinformare şi promisiuni populiste faţă de sindicate. Consider că opoziţia nu poate da lecţii, la ora actuală, cum se guvernează ţara, având în vedere rezultatele slabe obţinute când a fost la guvernare. Avem nevoie de o opoziţie, dar de o opoziţie reală, elegantă, constructivă, cu vederi şi, mai ales, acţiuni democratice, fără patimă şi fără ură. După 7 ani de opoziţie, noi, actuala putere, putem organiza, să spun aşa, o universitate pentru studiul opoziţiei, pentru a se învăţa cum trebuie făcută opoziţie, în Parlament şi în afara lui. Vă mulţumesc foarte mult.
	Domnul Miron Tudor Mitrea (din bancă): Bravo! (Aplauze)
	Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc.
	Are cuvântul domnul deputat Petru Bejinariu. Se pregăteşte, de la PRM, domnul Leonăchescu Nicolae.
	Domnul Petru Bejinariu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Intitulez declaraţia mea "Se micşorează ţara". Cu mâhnire declar, în Camera Deputaţilor, că România a devenit şi continuă să devină mai mică în trei spaţii: geografic, lingvistic şi demografic. Unu: geografic este mai mică cu 6.000 km2, începând cu data de 26 iunie 1997, când s-a ratificat Tratatul româno-ucrainian. Nordul Bucovinei, fără nici un temei juridic, istoric sau moral, a trecut în componenţa Ucrainei. Acum, populaţia românească din aceste teritorii este supusă mai activ procesului deznaţionalizării. De exemplu: clasele paralele româneşti, bunăoară, de la şcolile din Valea Cosminului, Corovia, Molodia şi altele au fost desfiinţate şi copiii de români au rămas în jurul gardurilor şcolii. Viaţa culturală românească este mereu redusă, presa şi cartea românească, în cea mai mare parte, lipsesc, prezenţa românilor în administraţia locală, în viaţa politică şi intelectuală a scăzut alarmant. "Ucrainienii râd de noi, domnule deputat, nu ne iau în seamă, nu ne rezolvă nimic şi ne batjocoresc. Aceasta este soarta de român aici, iar unii dintre români, inclusiv din cei cu care dumneavoastră v-aţi pupat la această serbare, sunt vânduţi", îmi spunea, semnificativ, Mircea Pilat, părinte şi cadru didactic de la Valea Cosminului, la manifestarea, la admirabila manifestare "Limba noastră cea română" din septembrie 1997. Doi: România devine mai mică lingvistic cu cel puţin două judeţe, începând cu iulie 1997, când a fost dată Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii învăţământului, fără nici o urgenţă în sistem pentru modificarea Legii învăţământului, fără nici o urgenţă în sistem. Localităţi întregi cu şcoli, instituţii publice de administraţie locală, aşezăminte de cultură şi de artă trec la folosirea altei limbi. Învăţământul se va desfăşura în altă limbă. Documentele şcolare vor fi întocmite tot în altă limbă. Corespondenţa se va purta tot în aceeaşi altă limbă. Ne mai întrebăm: ce mai rămâne românesc în aceste localităţi din România? Este suficientă doar inscripţia bilingvă?! Profesorii români nu mai pot veni în aceste judeţe. Doamna profesoară Grigoraş Elena, din oraşul Siret, bunăoară, nu a fost admisă la concursul pentru catedra vacantă din judeţul Covasna în sesiunea iulie, doarece nu cunoştea limba maghiară. Profesorii de istorie, greografie pleacă. La fel şi elevii pentru care nu se pot constitui formaţii de studiu. Deci se pune baza procesului asimilării românilor aşa cum a recunoscut, în diferite forme, în mod public, domnul ministru Gavril Dejeu, domnul senator George Pruteanu şi alte personalităţi din Opoziţie. În cazul unor minorităţi care jignesc poporul român, chiar şi în limba română, care-i prezintă fals istoria, care ne pârăsc mereu la foruri internaţionale, acum şi prin scrisori de uz intern şi se supără când aflăm, care vor privilegii, şi nu drepturi egale cu românii (vezi admiterea la Facultatea de drept de la Cluj-Napoca), care se preocupă la guvernare doar de interesele etniei lor, ne întrebăm: acesta să fie, oare, modelul românesc de guvernare, pe care-l declară atât de înalt şi recent domnul prim-ministru Victor Ciorbea? Spun toate acestea acum, înainte ca ordonanţa să ajungă în Camera Deputaţilor. Trei. Scăderea populaţiei, începând din '90, poate atinge, chiar la sfârşitul acestui an, o scădere de 100 de mii de persoane, urmare a degradării economiei prin lichidări, şomaj, inflaţie, scumpiri şi scăderea nivelului de trai. În final, iată două interogaţii în spaţiul spiritualităţii româneşti: ce semnificaţii mai rămâne pentru anul 1918 şi Ziua naţională a României, de la 1 Decembrie. Şi, doi: dacă aşteptăm reântregirea ţării, sau propunem alt eveniment istoric pentru Ziua noastră naţională? Şi, cu toate aceste grave realităţi, eu gândesc în felul vorbelor lui Petru Rareş: "Vom fi iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât". Vă mulţumesc. (Aplauze)
	Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumim.
	Are cuvântul domnul Leonăchescu Nicolae de la Partidul România Mare şi se pregăteşte domnul deputat Mihai Drecin, de la PUNR.
	Domnul Nicolae Leonăchescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Onorat auditoriu, La 5 septembrie 1997 a intrat în imperiul umbrelor Maica Tereza, conducătoarea Ordinului "Misionarele carităţii" din Calcutta. Ea este de origine vlahă sau aromână şi, din această perspectivă, o revendicăm pentru patrimoniul românesc de personalităţi. Pe numele său de naştere Gongea N. Boiangiu, s-a născut la 27 august 1910, pe "străduţa vlahă" din Skopje, în cartierul vlahilor. Tatăl ei, Nicola, a fost asistent farmacist, iar mama sa, Drone, se ocupa de ţesutul pânzeturilor. A mai avut două surori şi un frate. Numele său a fost bulgarizat (Gongea Nicolova Boiangieva), sârbizat (Boiangievici), sau albanizat (Boiagi), după cum se schimbau stăpânii localităţii sale de origine. După terminarea liceului, a plecat din Skopje şi traiectoria vieţii sale trece şi prin Irlanda, unde s-a călugărit la vârsta de 18 ani, sub numele de MAICA TEREZA. De la 1 decembrie 1928, s-a stabilit în India şi aici a desfăşurat o bogată activitate misionară în slujba binelui şi a păcii. A fost prietena celor săraci şi suferinzi. Pentru întreaga sa activitate umanitară a primit multe distincţii, culminând cu Premiul Nobel pentru Pace, care i s-a înmânat la 17 octombrie 1979. Făptura ei scundă şi firavă a străbătut planeta în lung şi-n lat, militând pentru cei mulţi şi suferinzi. Paşii şau purtat-o prin Africa şi Australia, prin Asia, Europa şi America. Peste tot a împărţit speranţă, a zguduit zidul indiferenţei. De-abia la 16 august 1989 a putut să facă o vizită particulară la mormântul părinţilor săi, iar în anul 1990, Maica Tereza a venit şi în România, acolo unde cuvântul MAICĂ este la el acasă. Conştiinţă vie în acţiune şi personalitate cu puternic mesaj umanist, aromânca Maica Tereza a îmbogăţit patrimoniul spiritual românesc prin fapte nobile. Ea trebuie inclusă în viitoarea Enciclopedie Română, ca şi alţi mari vlahi, cum au fost: inventatorul Nicolae Tesla (1856-1943) din Smiljan, chimistul Mihail Pupin (1854-1935) din Idvor, fraţii Ienache (1878-1060) şi Milton (1882-1964) D. Manachia din Avdela, cele trei generaţii de bancheri Sina, Nicolae Dumba (1830-1900), cetăţean de onoare al Vienei, unde o stradă îi poartă numele etc. Amintim aici, cu o întârziere pe care o regretăm, date din viaţa şi munca acestei mari femei a neamului nostru, Maica Tereza, pentru a-i cinsti memoria. Fără ea, lumea este mai tristă şi mai rece. Ca o dovadă a recunoştinţei noastre faţă de sacrificiul său şi a respectului pe care-l purtăm faţă de luminoasa şi nobila ei figură, vă propun să păstrăm un moment de solemnă reculegere. (Se păstrează un moment de reculegere.) Vă mulţumesc.
	Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumim.
	Are cuvântul domnul Mihai Drecin, de la PUNR. Se pregăteşte doamna Hildegard Puwak, PDSR.
	Domnul Mihai Dorin Drecin: Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică se numeşte "Trădători sau patrioţi"!? În ultimele săptămâni, în câteva importante ziare din ţară, au apărut articole care, ca dascăl şi cercetător al istoriei contemporane a României, mi-au atras atenţia în mod special. Ele readuc în atenţia opiniei publice numele a două persoane mult discutate, desigur în surdină, în ultimul deceniu al dictaturii ceauşiste. Este vorba de fostul general de securitate Ion Mihai Pacepa şi exdiplomatul Răceanu. Interesant este faptul că personajele sus-amintite se încearcă a fi prezentate ca "patrioţi" care, chipurile, au trădat nu ţara lor de baştină, România, ci doar regimul ceauşist, familia dictatorului Ceauşescu şi apropiaţii ei. Cred că anumite forţe economice şi politice din ţară şi străinătate încearcă să se insinueze în conştiinţa opiniei publice româneşti şi, profitând de greutăţile materiale în continuă creştere ale omului de rând, de amalgamul ce domină viaţa politică internă, să smulgă un nou verdict juridic pentru cei doi, absolvindu-i de pedepsele iniţiale, transformându-i peste noapte din trădători în patrioţi. Ne sugerează o astfel de abordare marea putere de astăzi, am numi-o Statele Unite ale Americii, căreia cei doi, la vremea respectivă, i-au făcut mari servicii, aşa cum în anii '60, o altă mare putere, căreia îi eram încă subordonaţi, e vorba de fosta URSS, ne-a impus să nu-l pedepsim, după cum merita, pentru o faptă similară, pe generalul Şerb? Pentru a încerca o limpezire a lucrurilor şi a evita căderea, nu numai într-o simplă greşeală, ci chiar în ridicol, este bine să recurgem la memoria istoriei. În preajma bătăliilor de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, de soarta cărora depindea menţinerea nucleului de stat român liber şi independent, doi ofiţeri superiori au dezertat la inamicul german şi austro-ungar. Este vorba de coloneii Alexandru Sturdza şi Crăiniceanu. Primul, nimeni altul decât fiul fostului prim-ministru D.A. Sturdza, celălalt, fiul generalului cu acelaşi nume, care a jucat un rol important în războaiele balcanice. Având la bază şcoala şi cultura germană, considerând că pericolul rusesc era mai grav decât cel german, cei doi ofiţeri s-au hotărât să-şi încalce jurământul faţă de patrie şi rege, dezertând, cu alte cuvinte, trădând. Dacă colonelul Crăiniceanu a fost arestat, judecat şi executat de organele româneşti în drept, colonelul Sturdza a luat calea exilului german, familia repudiindu-l definitiv, amândoi intrând în Cartea istoriei naţionale ca trădători de neam şi lege. Vremurile de după al doilea război mondial, pur şi simplu inversează criteriile care departajează pe patrioţi de trădători. În câţiva ani, la sfârşitul deceniului cinci, românii care apărau democraţia interbelică sunt denunţaţi ca "trădători" de impusul regim comunist, în timp ce comuniştii internaţionalişti, propagatorii teoriilor "România - stat multinaţional" şi a "dreptului naţiunilor la autodeterminare, până la separarea de stat", sunt propulsaţi în postura inedită de "patrioţi". Doar în ultima vreme, istoricii încearcă să aşeze oamenii şi faptele anilor 1945-1989 pe făgaşul normalului, să-i prezinte în luminile pe care le merită după vorbele şi greutatea gesturilor lor. Recunosc că întreprinderea nu este uşoară. Cred, însă, că un individ care beneficiază la un moment dat de o poziţie publică şi avantaje materiale deosebite, pretându-se, mai apoi, la abandonarea, la sacrificarea intereselor naţionale pentru interese strict personale, nu poate fi etichetat decât trădător de neam. Pacepa şi Răceanu fac parte din această categorie detestabilă de individzi. Dascălii, slujitorii mass-mediei, oamenii politici trebuie să cântărească cu atenţie binele şi răul, intenţionat sau întâmplător, pe care îl facem în viaţa de zi cu zi. Aduse la cunoştinţa opiniei publice, ele devin fapte de meditaţie, subiecte de discutat, exemple de urmat sau de repudiat. Altfel riscăm ca generaţiile tinere să nu poată distinge binele de răul pe care cetăţeanul român îl poate săvârşi pentru ţară. Ţara este veşnică şi bună, regimurile politice şi slujitorii lor sunt trecători, tentaţi, nu o dată, de slăbiciuni şi virtuţi! Vă mulţumesc. (Aplauze)
	Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc. Are cuvântul doamna Hildegard Puwak. Se pregăteşte domnul Ioan Gavra.
	Doamna Carola Hildegard Puwak: Doamnelor şi domnilor parlamentari, Subiectul la care mă voi referi priveşte tot recenta Ordonanţă a Guvernului prin care se schimbă destinaţiile fondurilor încasate din privatizare. Înainte de orice argumentaţie, trebuie să declar că, prin aplicarea unei asemenea măsuri, Guvernul dovedeşte încă o dată că nu înţelege priorităţile dezvoltării ţării. Privatizarea constituie procesul esenţial, prin care în România, în absenţa altor resurse financiare consistente, se poate susţine modernizarea economiei. Este evident că un Guvern căruia interesul naţional şi profesionalismul îi sunt străine, nu putea alege decât soluţii care să anuleze orice şanse de modernizare, orientând spre consum sumele încasate din vânzarea bunurilor de capital. În acest moment, ţara este confruntată cu nenumărate dificultăţi datorate greşelilor guvernării actuale. În locul pragmatismului politic, asistăm astăzi la degringoladă, haos, clientelism, jocuri de interese, fals autoritarism, răzbunare, arivism. O întrebare se impune: are dreptul Guvernul României să dispună discreţionar de capitalul societăţilor comerciale, vânzându-l, fără limită de preţ, utilizându-l pentru consum? Rog pe domnul prim-ministru să analizeze Programul de privatizare pentru anul 1997, chiar şi acum, când mai sunt doar trei luni până la sfârşitul anului, deşi el a fost depus la Parlament în februarie, având girul noii conduceri a FPS-ului, pentru a constata cum se doreşte în prezent consolidarea proprietăţii private în România. Să fie, oare, întâmplător faptul că în acest context domnul Ciorbea a uitat deliberat să solicite instituţiei din subordinea domniei sale prezentarea Programului de privatizare pentru anul 1997 şi să-l analizeze cu seriozitatea de care un prim-ministru ar trebui să dea dovadă, atunci când este vorba de progresul ţării? Sau, poate a amânat deliberat această analiză, pentru a da răgaz colaboratorilor săi să promoveze această ordonanţă, prin care sumele încasate din privatizare se vor consuma pe destinaţii pe care coaliţia guvernamentală le stabileşte exclusiv pe criterii de interes politic, sau subordonare smerită faţă de FMI şi Banca Mondială? Există, oare, undeva, în conştiinţa guvernanţilor, o unduire de teamă că mâine România va fi mai departe de obiectivul integrării în Uniunea Europeană, decât este după 9 luni de guvernare CDR-USD-UDMR? Cum puteţi decide, prin recentele măsuri adoptate, domnule prim-ministru, anularea procesului de modernizare economică? Neavând nici o concepţie de politică economică şi îndeosebi de politică industrială, sigur că lăsaţi la latitudinea oricăror acţionari, care vor să cumpere repede şi ieftin, decizia de a face sau nu retehnologizare. De altfel, nici măcar nu vă propuneţi să le cereţi, sau să le impuneţi strategii raţionale de postprivatizare. În finalul declaraţiei mele, doresc să fac un apel către dumneavoastră, doamnelor şi domnilor parlamentari ai Puterii. Reanalizaţi, împreună cu miniştrii care vă reprezintă, dacă a împinge spre faliment majoritatea societăţilor româneşti prin măsurile adoptate în domeniul privatizării, dacă anularea oricărui sistem de protecţie a economiei naţionale prin măsurile de politică tarifară şi vamală aplicate, dacă retragerea brutală a statului din gestionarea unor sectoare vitale ale economiei, sunt măsurile de care ţara are nevoie. Răspunsul nostru este categoric "nu". Există alternative economice realiste, în folosul ţării, dătătoare de speranţă pentru viaţa cetăţenilor. Vă solicităm, domnule Preşedinte al României, să faceţi uz de prerogativele de care dispuneţi, pentru a fi oprit imediat demersul periculos al destructurării societăţii româneşti şi al anulării şanselor ei de modernizare. Vă mulţumesc.
	Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumim.
	Domnul deputat Gavra are cuvântul.
	Domnul Ioan Gavra: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, La început, aş vrea să fac o declaraţie în nume personal şi, sigur, în a doua parte o declaraţie politică, în numele grupului parlamentar, cu acelaşi subiect despre care a făcut vorbire doamna deputat Puwak mai înainte. Presa de astăzi, un cotidian, cotidianul "Naţional" publică o ştire în legătură cu bârfa publică care circulă de săptămâna trecută în legătură cu unii colegi de-i noştri. Sigur că este o bârfă publică care a circulat şi circulă la hotel, probabil că va mai circula şi despre alţi colegi. Au fost şi alţi colegi implicaţi. Chiar discutam cu un coleg mai înainte de asemenea can-canuri publice care constituie deliciul presei şi mai ales la adresa demnitarilor. Şi la adresa mea ştiţi că a fost o asemenea chestiune, dar bârfa publică este bârfă publică. Eu vreau doar atât numai, să infirm ceea ce scrie acolo. Eu nu pot să confirm o bârfă publică, pentru că bârfa publică nu poate fi confirmată. Asemenea zvonuri au existat şi vor exista în continuare despre mai mulţi dintre noi, sau despre fiecare dintre noi, întrucât, fiind persoane publice, suntem expuşi din acest punct de vedere şi constituim, sigur, un subiect predilect al presei. Îmi cer scuze în Camera Deputaţilor, public, domnului deputat Gavril Dejeu pentru ceea ce a apărut în presă. Deci nu-mi aparţine şi eu nu pot să confirm un zvon public. Doi. Este dreptul la viaţă privată al fiecărui coleg, înscris în Constituţie, al fiecărui cetăţean, şi este treaba domniei sale, a fiecăruia, să facă ceea ce doreşte. Trei. Eu sper că nu mai este Codul eticii şi echităţii, aşa-i spune, în vigoare, ca să dăm seamă cuiva despre ceea ce facem noi. Fiecare face aşa cum crede, pentru că există libertate deplină şi din acest punct de vedere. Însă eu vreau să-mi cer scuze, pentru că am fost amestecat involuntar în asemenea subiect. Ceea ce a publicat "Vip"-ul săptămâna trecută, din păcate, este o nouă diversiune, întrucât este vorba acolo despre trei colegi care probabil nu are nici unul legătură cu celălalt şi a adus prejudicii la două dintre colegele noastre, care nu sunt vinovate, din acest punct de vedere. Dar, asemenea diversiuni probabil că sunt la modă. Problema este că nu trebuie să le acordăm atenţia cuvenită, ci doar să le considerăm zvonuri obişnuite, pentru că, dacă n-am fi subiectul presei, probabil că n-am mai fi persoane publice. Deci îmi cer scuze în mod public domnului coleg deputat Gavril Dejeu, pentru că, involuntar, am fost introdus în acest subiect care nu-mi aparţine. Declaraţia politică în numele Grupului parlamentar. Acelaşi subiect doream să-l abordez şi eu în numele Grupului parlamentar, şi anume ultima ordonanţă de urgenţă a Guvernului Ciorbea. Deşi noi am insistat de la acest microfon, am insistat public ca Guvernul să revină la normalitate, adică la legalitatea necesară, care se realizează doar de către Parlamentul României, ca unică autoritate legiuitoare în această ţară, Guvernul se pare că n-a înţeles. Am încheiat vacanţa parlamentară, am intrat în sesiunea parlamentară de toamnă şi iată că, după începerea sesiunii, Guvernul emite în continuare ordonanţe de urgenţă. Acum, două sunt motivele pentru care facem o asemenea declaraţie publică. Unu: ordonanţele de urgenţă, conform Constituţiei, se emit în condiţii excepţionale. Nu există condiţii excepţionale la aceste ordonanţe care schimbă modul de distribuire a veniturilor şi sumelor încasate din privatizare, în mod fundamental, decât o singură explicaţie: nu există bani la bugetul naţional, adică la consum. Dacă în asemenea fel a înţeles Guvernul să-şi acopere acest buget, înseamnă că este foarte grav. A redistribui în asemenea proporţii total iraţionale, total antireformă şi antirestructurare ceea ce se realizează din privatizare, înseamnă că, de fapt, nu se doreşte intrarea noastră efectivă în Uniunea Europeană şi relansarea economiei naţionale. A cheltui 70 la sută din resursele care provin din privatizare pe consum - bugetul înseamnă consum, indiferent că acum s-a făcut această disociere între partea care revine la bugetul de stat, deci la bugetul centralizat, şi partea care revine la bugetele locale -, deci 70 la sută merge pe consum. Deci, golurile din buget nu trebuie acoperite cu aceste sume care rezultă din privatizare. Dacă dorim relansare, aceste sume, de fapt şi de drept trebuie să le reântoarcă în modernizări, restructurări şi în reformă reală efectivă. De aceea, în numele Grupului parlamentar cer încă o dată Guvernului României să revină la normalitate, adică la adoptarea unor legi de către Parlamentul României, ca unică autoritate legiuitoare, conform Constituţiei în România şi să mai lase la o parte situaţiile excepţionale. Una singură a fost în acest an situaţie excepţională: calamităţile naturale. Dar, pentru acea situaţie excepţională, din păcate, Guvernul României n-a emis ordonanţă de urgenţă. Măcar dacă o parte din aceşti bani, dacă ordonanţa va fi adoptată în Parlament, vor merge pentru rezolvarea acelor grave probleme ale calamităţilor naturale, totuşi, ar fi un bine pentru ţară. Vă mulţumesc.
	Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc.
	Are cuvântul domnul deputat Bara Liviu. Urmează domnul deputat Romulus Raicu, de la PUNR.
	Domnul Liviu Radu Bara: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Aşa cum ştiţi, sunt unul dintre cei care reprezintă electoratul judeţului Sălaj în Parlamentul României. Vin de pe aceste meleaguri, după ce la sfârşitul săptămânii trecute i-am întâlnit în comunele şi oraşele judeţului pe fiii acestor meleaguri atât de des frământate de istorie. Ei ne-au reamintit de eroii noştri naţionali care s-au născut pe aceste meleaguri. L-au numit pe Iuliu Maniu ca pe un sfânt care, jertfindu-se pentru popor, lăsa în urmă speranţa unor harnici administratori ai intereselor naţionale. Cei care credeau după Revoluţia din decembrie 1989 că spiritul lui Iuliu Maniu renaşte, au rămas muţi în faţa politicii duse de actuala coaliţie guvernamentală, care promovează în decizii guvernamentale interese contrare spiritului românesc, intereselor convieţuirii în pace şi linişte pe aceste meleaguri transilvane. Aceşti oameni care descind din ideologia transilvană, din cei care s-au sacrificat pentru dăinuirea neamului românesc şi care cred în jertfele româneşti ale lui Horia, Cloşca şi Crişan, ale paşoptiştilor, ale lui Avram Iancu, ale celor care au pierit în luptele pentru făurirea României Mari, se întreabă, pe bună dreptate: de ce o revoluţie situată la sfârşitul secolului 20 le aduce necazuri, frustrări, sărăcie, mizerie, decadenţă morală, desfrâu intelectual, un adevărat cortegiu de fărădelegi pe care nimeni nu poate să le oprească? Aceşti oameni, care sunt electoratul nostru, ne întreabă pe toţi, mai mult sau mai puţin retoric: de ce v-am ales? De ce vă duceţi la Bucureşti? De ce noi o ducem tot mai prost? În spatele acestor întrebări se află o multitudine de realităţi, care sfidează bunul simţ al românului şi-i îngroapă speranţele în prăpăstii din care nu mai poate ieşi. În acest sens sunt edificatoare întrebările privitoare la identificarea scopului denunţurilor anonime ale domnului Adrian Severin. Toţi cei cu care am discutat au rămas perplecşi la "fandacsia" unui ministru de externe român care pleacă în străinătate după ce a denunţat, fără nominalizări, virtuale trădări de ţară la nivelul conducerilor de partid, sau ale unor cotidiene. Mai mult. Preşedintele Emil Constantinescu, arogându-şi rolul de luptător împotriva corupţiei, împroaşcă cu noroi în instituţiile fundamentale ale statului, înnăbuşind încă o dată principiul separaţiei puterilor în stat. Doamnelor şi domnilor, Dacă acestea sunt astăzi standardele statului de drept, eu nu am decât să le spun alegătorilor din judeţul Sălaj că Iuliu Maniu a murit degeaba. Că urmaşii lui şi ai lui Corneliu Coposu au uitat de înaintaşii lor. Nimic nu ne miră în aceste condiţii că mâine vom deveni mai săraci decât azi, că mâine vom fi mai puţini decât am fost şi că renaşterea idealurilor naţionale se află în grea suferinţă. Fiind la greu, le transmit, totuşi, alegătorilor din judeţul Sălaj un mesaj optimist: judecata voastră este cea mai bună. Nu vă lăsaţi înşelaţi de minciunile care vă înconjoară. Credeţi în voi şi bazaţi-vă pe eforturile voastre. Dincolo de ele, nu există nimic. Poate, minciuni. Vă mulţumesc.
	Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc.
	Urmează domnul deputat Romulus Raicu, de la PUNR. Se pregăteşte domnul Dumitru Bălăeţ, de la PRM.
	Domnul Romulus Raicu: Domnule preşedinte, Onorat auditoriu, De-a lungul istoriei, poporul român s-a confruntat cu numeroase vicisitudini, care l-au învăţat să fie răbdător şi tolerant, românii reacţionând doar atunci când nu i-au fost respectate drepturile sale fireşti, când alţii au pus sub semnul întrebării fiinţa sa naţională. După evenimentele din decembrie 1989, se vorbeşte prea mult şi deseori nefondat despre extremismul românesc, fără a fi explicate şi cauzele care generează un asemenea fenomen. Prin structura lor, românii nu pot fi extremişti. Ei şi-au iubit întotdeauna patria, au luptat pentru apărarea ei şi au fost gazde bune pentru toţi cei care au trecut sau s-au aşezat pe pământ românesc. Românii au dat dovadă de intoleranţă numai atunci când demnitatea lor naţională le-a fost pusă în pericol, când alte forţe au atentat la ceea ce le este mai scump: statul naţional unitar. Atât în perioada interbelică, precum şi după 1989, românii au înţeles că trebuie să accepte drepturi egale pentru minorităţile naţionale. Singura minoritate care nu este mulţumită cu drepturile pe care le are este minoritatea maghiară, ea fiind cea care a întreprins o serie de demersuri la forurile europene pentru a dobândi ceea ce de fapt alte minorităţi din Europa nu au: dreptul de a se autoconduce, de a avea Guvern propriu, de a avea structuri politice paralele, de a folosi limba maternă în toate formele de învăţământ şi în toate domeniile vieţii publice. Preocupat de păstrarea României ca stat naţional unitar şi indivizibil, PUNR a avertizat în repetate rânduri Puterea asupra adevăratelor ţeluri pe care le urmăreşte UDMR. Păstrând mereu trează atenţia populaţiei româneşti asupra pericolelor ce pot ameninţa unitatea şi integritatea României, prin punerea în aplicare a proiectelor UDMR, partidul nostru a fost etichetat deseori ca partid extremist. Exagerând în mod voit unele declaraţii politice acuzatoare ale unor fruntaşi ai PUNR la adresa liderilor UDMR, unele partide politice au încercat să creeze în ochii opiniei publice imaginea unui partid naţionalist extremist, care s-ar opune drepturilor fireşti ale minorităţii maghiare. Este de neînţeles atitudinea intransigentă acuzatoare a liderilor partidelor istorice faţă de poziţiile exprimate de PUNR în acest sens şi toleranţa, indiferenţa faţă de acţiunile iredentiste ale UDMR. Noi considerăm că poziţia CDR-USD faţă de declaraţiile şi acţiunile unor lideri maghiari, până la alegerile din noiembrie '96 a fost contrară intereselor naţionale româneşti şi a avut la bază calcule de ordine electoral. Aducerea UDMR la guvernare a constituit cea mai mare sfidare, cea mai mare ofensă adusă de coaliţia CDR-USD intereselor majore ale poporului român, care s-a văzut în situaţia de a privi neputincios la repetatele cedări ale Puterii în faţa pretenţiilor exagerate ale minorităţii maghiare. Perioada care a trecut de la instalarea Cabinetului Ciorbea a dovedit că lipsa de reacţie a PNTCD, PNL şi PD faţă de cererile UDMR până la alegerile din noiembrie '96 nu a fost întâmplătoare, din moment ce actualul Guvern a admis pretenţiile formulate de UDMR, modificând prin ordonanţe de urgenţă Legea învăţământului şi Legea administraţiei publice locale. În mod firesc, după cele întâmplate până acum în viaţa politică românească ne întrebăm: unde sunt, oare, adevăraţii extremişti? În P.U.N.R., care a luat atitudine faţă de încercările U.D.M.R., de creare a unor enclave pe teritoriul României şi de federalizare a ţării, ori cei care urmăresc punerea în aplicare a unui asemenea plan? Domnilor guvernanţi, Nu uitaţi că istoria vă va judeca pentru lipsa de fermitate de care daţi dovadă în apărarea intereselor naţionale româneşti. Dacă nu aţi pierdut cu totul dragostea de ţară, strângeţi lângă dumneavoastră pe cei care sunt loiali neamului românesc. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea stângă a sălii de şedinţă).
	Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc.
	Deci, are cuvântul domnul Dumitru Bălăeţ. Se pregăteşte domnul Barbu Piţigoi.
	Domnul Dumitru Bălăeţ: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi deputaţi, Îmi pare rău că, tocmai a doua zi după căderea, acum 6 ani, a Guvernului Roman, mă văd nevoit să vorbesc despre "funie în casa spânzuratului". Prin măsurile haotice, în domeniul mineritului, Guvernul domnului Ciorbea pregăteşte, ca şi fostul Guvern Roman, printre multe alte nenorociri, şi noi mineriade. Vreau să vă atrag atenţia asupra acestora, căci ele vor fi mult mai grave şi mai periculoase decât acelea care au fost conduse de Miron Cozma. Acelea aveau, cel puţin, un conducător cu care se mai putea discuta, trata, negocia. Acestea nu vor mai avea aşa ceva. Acelea erau organizate, acestea vor fi dezorganizate. Acelea erau, cum s-ar spune, "de suprafaţă". Acestea vor fi "de subteran". Acelea au fost doar de câteva zile de groază ale Bucureştiului. Acestea vor fi nelimitate, tot ale groazei şi ale disperării. Căci, ce vor face cei peste 60.000 de mineri, scoşi anapoda din felul lor de viaţă, trudnic şi amar, din fundul pământului, din toate minele ţării? Fără îndoială că, după ce "pomana porcului", adică a economiei naţionale se va fi terminat, după ce toate cele 15-20 de salarii date de Guvern vor fi băute, însumând peste 1.500 miliarde lei, date anapoda, pe apa gârlei, din bugetul anemic al ţării, sub forma unei corupţii de stat gigantice, ce vor face cele peste 60.000 mineri, cu familiile lor cu tot? Fără îndoială, se vor scurge, în mare parte, la Bucureşti. Tot cu trenurile domnului Băsescu vor veni. Fără îndoială. Şi domnul Băsescu nu le va mai putea nici măcar opri, ocoli, păzi, cum a făcut-o alte dăţi. Minerii se vor scurge spre Bucureşti treptat, alături de alţi înfometaţi ai ţării...
	Domnul Traian Băsescu (de pe banca ministerială): Sunt aici, domnule deputat!
	Domnul Dumitru Bălăeţ: Foarte bine. Vă felicităm! ... vor invada periferiile insalubre ale Capitalei, gurile de canal, parcurile, străzile. Vor lua de guler pe orice bucureştean, mai binişor îmbrăcat, cerşind o pâine sau haina de pe el, şi când nu li se vor da, va fi vai şi amar... De aceea, feriţi-vă, în primul rând, dumneavoastră, domnilor parlamentari. Feriţi-vă să purtaţi cel puţin insignele, căci oricând veţi putea fi luaţi la întrebări, pe stradă, sau în maşinile cu însemnele Parlamentului: "Ce-aţi păzit acolo, domnilor aleşi ai poporului? De ce aţi lăsat acest Guvern al domnului Ciorbea să facă o ciorbă atât de greţoasă din industria mineritului românesc? De ce?" Iată ce întrebare grea ne aşteaptă pe toţi, domnilor deputaţi, la orice colţ de stradă, la orice colţ de mişcare pe care o vom face. Întrebare obsesivă, alături de multe alte întrebări... Şi, pentru ca aceasta să nu se producă, iar răspunsul nostru să nu fie prea târziu, vă propun, stimaţi colegi deputaţi, şi din dreapta, şi din stânga acestei săli, şi v-aş ruga să fiţi de acord şi dumneavoastră, domnule preşedinte, să chemăm aici Guvernul şi să-l întrebăm despre măsurile anaopda luate în domeniul mineritului, alături de alte multe măsuri aberante, să-i oferim drept răsplată moţiunea de cenzură şi să-l trimitem împreună cu întregul său aparat de incompetenţi şi iresponsabili să lucreze într-o mină dezafectată de ortaci.
	Domnul Vasile Lupu: Domnule deputat, Mai lăsaţi câteva minute şi următorului coleg...
	Domnul Dumitru Bălăeţ: Da, da. Îi las. Mai am numai puţin, domnule preşedinte. ... dacă nu chiar în Valea Jiului, sau în altă parte, măcar aici, mai pe aproape, la Telega, spre exemplu, unde voievozii cei buni din vechime îi trimiteau pe cei vinovaţi de proasta gospodărire a ţării. Aşa să ne ajute şi pe noi Dumnezeu, stimaţi colegi, să ne dea măcar în ceasul al doisprezecelea, mintea necesară. Sper să audă bine, această cerinţă, şi domnul preşedinte de şedinţă, cam singurul reprezentant al Puterii la această dezbatere. Mulţumesc.
	Domnul Vasile Lupu: Da. Să ne ajute Dumnezeu precum gândim, domnule deputat...
	Ultimul vorbitor, domnul deputat Barbu Piţigoi.
	Domnul Barbu Piţigoi: Stimaţi colegi, Înscăunarea dictaturii comuniste a început cu teroarea exercitată de agenţii poliţiei secrete sovietice, după metode sovietice, cu concursul acoliţilor, racolaţi din rândul unor trădători de neam şi ţară, pripăşiţi de regulă în Partidul Comunist Român, şi nu numai, din păcate. Teroarea a început prin arestarea şi decimarea intelectualităţii române, a acelora care se opuneau aservirii ţării de către cuceritori, care au adus, odată cu tancurile, şi pe cei ce urma să instaureze teroarea. Au fost arestaţi şi întemniţaţi fruntaşi ai vieţii politice, remarcabili oameni de cultură şi ştiinţă, cunoscuţi şi recunoscuţi pentru ataşamentul lor la valorile noastre naţionale, care s-au opus, sau au manifestat opoziţie faţă de asaltul comunist pentru cucerirea puterii. "Omoară paznicii, îndepărtează stăpânii şi tot ce le aparţine lor îţi va rămâne ţie" - acesta a fost conceptul Securităţii. Nu voi înşira aici nume de oameni politici, de cultură, sau oameni de ştiinţă, care au pierit în gulagul comunist din România. Aceste nume vă sunt binecunoscute dumneavoastră, ca şi întregii naţiuni. Asta a fost la început, dar odată terminate valorile umane, se putea trece la etapa următoare, aceea de distrugere a simbolurilor naţionale şi nu numai atât. Trebuia realizată înlocuirea lor cu altele, care să simbolizeze şi să preamărească faptele şi ideile stăpânilor de la Moscova şi ale slugilor lor de la Bucurşti. Au apărut statui: "Lenin", "Stalin". Au apărut societăţi culturale: "ARLUS". Casa de cultură a studenţilor se numea "Grigore Preoteasa". Se numeşte şi astăzi. Au apărut denumiri de localităţi, bulevarde sau întreprinderi care se doreau înlocuite cu ale vechilor simboluri, care aminteau de tradiţiile noastre naţionale: statuia lui "Nikos Beloianis" în locul statuii lui "Constantin Dobrescu-Argeş", str. "Gabriel Peri" în loc de "Clemanceau". Întreprinderea "Oţelul Roşu" în loc de "Ferdinand", "Vasile Roaită" în loc de "Carmen Silva", echipa de fotbal "Dinamo" în loc de "Unirea Tricolor". Din partea stângă a sălii: Acuma se maghiarizează!
	Domnul Barbu Piţigoi: A sosit momentul să restituim naţiunii române simbolurile sale naţionale. "Restitutio în integrum" presupune şi restituirea simbolurilor naţionale. Să uităm de "Griviţa Roşie", pentru că această denumire umbreşte şi pătează memoria eroilor care şi-au vărsat sângele pentru independenţa noastră de stat, la Plevna, la Smârdan şi, bineînţeles, la Griviţa, care nu era înroşită de simbolurile comuniste, ci numai de sângele vărsat de ostaşii români luptători pentru independenţă, independenţă de care n-am mai avut parte după 23 august 1944... Se preamăreşte, folosindu-se reclama sportivă şi popularitatea pe care o are sportul, în general, şi fotbalul în special, mai cu seamă, în rândurile tineretului, se foloseşte denumirea de "Dinamo", impusă odată cu instaurarea dictaturii, cu ocazia sovietizării slugarnice, impusă unei echipe de fotbal, de renume, la ora schimbării numelui, şi care era cunoscută sub denumirea patriotică, de "Unirea Tricoloră" - faima celor din Obor şi a bucureştenilor, şi unii şi alţii obligaţi să-i zică "Dinamo", şi sunt convins, foarte bucuroşi, să afle că s-a revenit la vechea sa denumire. De aceea, pledez de la această tribună, pentru revenirea la vechile noastre simboluri naţionale, create de istoria noastră, de noi înşine, şi nu impuse de cei care doreau să uităm propriul nostru trecut, pentru ca generaţiile tinere să nu afle gloria străbunilor şi să fie otrăviţi numai cu otrava doctrinară a cuceritorilor şi a slugilor lor din P.C.R., care doreau integrarea noastră în imperiul roşu şi sub aspect istoric. Vă mulţumesc. Din partea stângă a sălii de şedinţă: Care a fost concluzia, că nu am înţeles? Ce aţi vrut să sugeraţi, că tot nu am înţeles? Dar proprietăţile de la Eforie?
	Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc, domnilor colegi.