Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 septembrie 2000

		Şedinţa a început la ora 8,40. Lucrările au fost conduse de domnii Vasile Lupu şi Andrei-Ioan Chiliman, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Corneliu Ciontu şi Vasile Miclăuş, secretari.
		Domnul Vasile Lupu: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Începem programul nostru de intervenţii, invitând pe domnul Vitcu Mihai, P.D.S.R. Este prezent? Este. Se pregăteşte domnul Ştefan Baban, P.R.M. Este.
		Domnul Mihai Vitcu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Intervenţia mea se intitulează: "Drama învăţământului românesc în pragul mileniului III". Într-o zi mohorâtă de vineri a acestui început de septembrie porneau neîncrezători spre şcoală, sub privirile triste ale părinţilor şi bunicilor, sute de mii de copii. Alături de ei păşeau cu acelaşi "entuziasm" educatori, învăţători şi profesori. Pe toţi îi aştepta şcoala, o şcoală mizeră, lăsată în voia soartei de cei care trâmbiţează până la surzenie succesul reformei. Printre ei, marele filosof în viaţă, Andrei Marga, cel care, ce visează noaptea povesteşte ziua, cum că paharul reformei a trecut de jumătate şi nu mai este mult – spunem noi – până când, revărsându-se, numărul analfabeţilor va depăşi numărul ştiutorilor de carte. Vorbind de fel de fel de rute ale învăţământului românesc, începutul anului şcolar l-a găsit pe domnul Marga pe ruta Gorjului, în timp ce preşedintele Constantinescu, scârbit de atâta bine, a luat calea Banatului şi puţin a lipsit să nu treacă în Iugoslavia, să le povestească copiilor de acolo despre grija liderului regional pentru viitorul luminos al Statelor Unite ale Europei. Peste tot au fost întâmpinaţi de zâmbete schimonosite de durere, de durerea unei naţii ce nu-şi găseşte liniştea firească într-un domeniu ce în mod firesc şi normal ar fi trebuit să domine inteligenţa, acţiunea, progresul, reforma, dacă vreţi, dar o reformă eficientă, înţeleasă şi suportată atât de elevi, cât şi de profesori. Despre ce reformă poate fi vorba în învăţământul românesc, când de trei ani şi ceva încoace, asistăm la o bâlbâială generală, la fel de fel de măsuri publicate în zeci de buletine informative ale Ministerului Educaţiei Naţionale, măsuri care majoritatea încalcă în mod flagrant Legea învăţământului, Statutul personalului didactic, legi organice sau legi ordinare ale ţării. Despre ce reformă poate fi vorba când n-a exista examen important în această perioadă, care să nu fie contestat într-o formă sau alta pentru viciile de formă sau de conţinut? Atât examenele de capacitate, cât şi examenele de bacalaureat, precum şi sistemul de admitere în licee şi facultăţi n-au darul de a promova valoarea şi competiţia. Competiţia şcolară reprezintă un nonsens pentru actuala coaliţie guvernamentală. Despre ce reformă poate fi vorba când mii de oameni au fost eliminaţi din sistemul de învăţământ, profesorii devenind oameni de serviciu în şcoli, iar oamenii de serviciu devenind şomeri? Despre ce reformă poate fi vorba când sute şi mii de copii abandonează şcoala, datorită condiţiilor materiale precare. Ridicolul situaţiei este acordarea aşa-ziselor burse sociale, care se ridică la "colosala" sumă de 50.000 lei, în timp ce un elev intern are nevoie de minima sumă ce depăşeşte cu mult milionul de lei pe lună? Totul este croit pentru a se crea haosul general, în care cei şmecheri să domine gloata neştiutoare de carte. Ceea ce este mai trist este faptul că pe fondul acestui haos atotcuprinzător s-a generalizat aproape fenomenul corupţiei şi al hoţiei, pornindu-se de la Ministerul Educaţiei Naţionale, continuându-se la inspectoratele şcolare şi ajungându-se chiar la nivelul unităţilor şcolare. Sunt suficiente doar două exemple care nici până astăzi nu sunt elucidate, deşi s-au tras destule semnale de alarmă. Ordonanţa nr. 10 din 1997, despre care am vorbit de foarte multe ori, care a vânturat banul public ce trebuia să ajungă la amărâţii şcolilor, precum şi banii destinaţi manualelor şcolare alternative. În ambele cazuri este vorba de sute de miliarde de lei, iar cei ce au menirea de a face lumină sunt preocupaţi de fel de fel de anchete cu trimiteri electorale. Din această cauză s-a ajuns la mila publică pentru supravieţuirea şcolii. Trăim cu speranţa că nu mai este cât a fost. Şcoala va intra în normalitate, reforma şcolară va continua, ţinându-se cont de tradiţia şi realităţile din învăţământul românesc. Aceşti ani de cumplită ignoranţă, la nivelul managementului şcolar, vor rămâne ca o amintire tristă, cu sechele, însă, pentru câteva generaţii ce au avut neşansa de a trăi această dramă a şcolii româneşti, aflată pe mâna câtorva specialişti ai Epocii Constantinescu. Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc.
		Are cuvântul domnul Ştefan Baban, se pregăteşte domnul Lădariu Lazăr. Este? Da.
		Domnul Ştefan Baban: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, "Incompetenţa managerială cu ştaif" Ne întrebăm adesea de ce lucrurile merg prost în ţara aceasta şi de ce, cu toate că nu suntem condiţionaţi de restricţii, nu reuşim să ne rederesăm şi să facem ce trebuie pentru a constitui o societate performantă. Dincolo de întârzierile în realizarea unei legislaţii coerente, dincolo de plictiseala totală şi lehamitea manifestată de o întreagă societate, este clar că în multe domenii ale vieţii sociale avem de tras consecinţele unui management defectuos. Un management care nu este în stare să rezolve nici o ecuaţie simplă a organizării unei activităţi umane, pe baza logicii elementare. Dimpotrivă, fiecare problemă, fie este ignorată, fie este complicată prin soluţii abracadabrante. Un exemplu elocvent în acest sens, de incompetenţă managerială, l-a constituit în acest an aşa numita admitere în liceu. Imaginea terifiantă a părinţilor şi copiilor aflaţi într-o goană nebunească prin oraş, în speranţa obţinerii unor informaţii cât mai proaspete despre şansele unui candidat de a intra într-un liceu sau altul, a şocat pe toţi cetăţenii ţării. Oamenii care şi-au rupt de la gură pentru a-şi pregăti copiii au trebuit să plătească milioane de lei pe taxiuri şi telefoane, să consume nervi şi să suporte umilinţe din partea sistemului de învăţământ. În disperarea generală s-au consumat chiar scene de coşmar în care părinţilor le-au cedat nervii, au devenit agresivi şi puţin a lipsit ca evenimentele să nu capete un caracter sângeros. Despre ce fel de drepturi ale omului se poate vorbi într-o astfel de societate în care cetăţeanul de rând este batjocorit de o instituţie a statului, întreţinută din banii contribuabililor? Poate că ceea ce s-a întâmplat la această etapă de educaţie naţională ar fi fost trecut neobservat dacă efectele organizării acestei acţiuni nu ar fi putut fi previzibile de la bun început. Firesc ar fi fost ca, după terminarea coşmarului, conducerea Ministerului Educaţiei Naţionale să iasă la rampă, să-şi pună cenuşă în cap, să-şi ceară scuze pentru disfuncţiile create şi să arate cum gândesc ei să rezove în viitor lucrurile. În orice ţară normală ministrul învăţământului ar fi trebuit să-şi depună demisia. Numai în România demisia nu se depune pe considerente profesionale, ci din cauza unor orgolii, ambiţii şi a algoritmului politic. Să mai adăugăm doar trista constatare că admiterea la liceu reprezintă prima treaptă pe scara umilinţelor, falsificărilor, mituirilor şi iresponsabilităţilor profesionale. Urmează examenul de bacalaureat, care poate fi cumpărat în mărci, dolari sau alte valute şi mai puţin în cunoştinţe temeinice. Apoi examenul de admitere în facultate, care urmează aceeaşi cale, deja bătătorită, de achiziţionare a titlului de student. Să nu cădem, însă, în extrema cealaltă şi să considerăm că toţi care au promovat un examen de capacitate sau au fost admişi în facultate şi le-au cumpărat. Dar cum poţi promova cinstea, onoarea, inteligenţa şi corectitudinea într-o societate în care forţa banului primează faţă de muncă şi aptitudini? Ne mai mirăm că la terminarea studiilor o altă cauză a părăsirii ţării de către tineri o reprezintă promovarea celor mai puţin pregătiţi, dar cu susţinere financiară, tupeu şi aroganţă, în detrimentul specialiştilor, a persoanelor care nu fac compromisuri şi care pierd material imens. Prea multe exemple de proastă organizare, începând de la subiectele de examen greşite sau incomplete şi terminând cu aranjarea examenelor, ne-a oferit în ultimul timp acest minister pentru ca primul-ministru să nu declanşeze o anchetă severă privind capacitatea managerială a acestei importante instituţii publice, de activitatea căreia se leagă înfăptuirea unor puncte importante din strategia pe termen mediu a României. Ar fi trist dacă lucrurile ar rămâne aşa, dacă nu s-ar trage învăţăminte şi nu s-ar stabili răspunderile. Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc.
		Domnul Lazăr Lădariu, se pregăteşte domnul Gheorghe Ana.
		Domnul Lazăr Lădariu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, "Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd naţiunea mea fericită pentru care, după puteri, am lucrat până acum". Sunt cuvintele de început ale Testamentului simbolic numit "Ultima mea dorinţă" al muncitului şi neastâmpăratului rege al munţilor, Avram Iancu, de la a cărui moarte s-au împlinit 128 de ani. Ca de fiecare dată, ne-am adunat la Ţebea pentru a cinsti osteneală şi numele craiului munţilor, cel care a pus pumnul în pieptul furtunii. Într-un recviem transilvan ne-au chemat şi duminica trecută cu tânguit prelung toate clopotele preapătimitului Ardeal spre mormântul de sub gorunul gârbovit de la Ţebea, unde îşi duce somnul lin şi blând cel născut din puterile interioare ale unei naţiuni. De fiecare dată când îi cinstim osteneala şi numele slăvit, gorunul lui Horea îşi adună toate sevele dăinuirii cu chemarea: "Azi cu bucurie, românilor veniţi!/ Pe Iancu în câmpie cu toţi să-l însoţiţi!". Cel care în Revoluţia de la 1848 venea ca un uragan să cureţe aerul, cu nimb de erou al neamului, semeţ scrutat în viforele timpului, cel care a pus pumnul în pieptul furtunii ştia mai bine decât toţi că dacă există un Dumnezeu al popoarelor, izbânditor poate fi doar cel cu arma legii în luptă. Nepătatul în viaţă, cancelist la tabla regească din Târgu Mureş, apoi comandant de oaste în cetatea Apusenilor, la doar 24 de ani, cel considerat ca un nou Decebal sfidând împăratul, ştia că doar talpa ţării, de strajă la aceste porţi ale răsăritului, poate înălţa mai presus binele de rău. Stejarul neplecat al Cetăţii Apusenilor s-a stins pe prispa unui gospodar în nevoi, sărac şi bolnav, aşa cum ni-l reprezintă ultima şi cumplita lui fotografie, comparabilă prin destin doar cu cea a geniului spiritualităţii româneşti, Mihai Eminescu, răvăşit şi ars de gândul naţiei sale, cu ochii spre Zarand, singura avere găsită asupră-i fiind doar o basma, poate a unei femei cândva iubite, fluierul din cireş şi jalba mototolită către împăratul dezamăgirilor românilor ardeleni. Ca de fiecare dată, cinstindu-i osteneala şi numele slăvit, septembrie ne cheamă cu dangăt de clopot tânguitor spre Ţebea, loc al destinului transilvan şi al istoriei învolburate, pentru a cinsti numele celui aşezat cu eroii neamului, la masa eternei memorii. Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc.
		Domnul Gheorghe Ana. Urmează domnul Buga Florea.
		Domnul Gheorghe Ana (Dâmboviţa): Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Armata a fost una din instituţiile cele mai apreciate, uneori chiar venerate de marea majoritate a cetăţenilor ţării, datorită comportamentului corect, ferm, intransigent şi nu în ultimul rând al spiritului de sacrificiu demonstrat nu de puţine ori de militari, de la soldat la general. Din păcate, în ultimii 4 ani, armata trece printr-o profundă criză morală, datorită comportamentului incalificabil al unor militari cu stele mari pe epoleţi şi care mai au pretenţia să li se dea şi onorul când pătrund într-o unitate militară. Reforma militară de care vorbim de câţiva ani, pentru integrarea în NATO, nu poate să reuşească dacă nu se începe cu o reformă morală, de esenţă, şi abia după aceea cu una de structură. Dar reforma morală nu se poate demara cu o conducere incapabilă să taie răul de la rădăcină, care nu-şi urmăreşte decât propriile interese. Scandalul "Case pentru generali", care a umplut paginile ziarelor centrale, demonstrează care sunt adevăratele cauze ale haosului din armată şi de ce armata română trece în ultimii ani prin cea mai neagră criză. Cum este posibil ca în timp ce peste 20.000 de cadre militare, ofiţeri şi subofiţeri, aşteaptă o locuinţă, zeci de ofiţeri superiori să cumpere ilegal şi să vândă apartamente de serviciu, proprietatea Ministerului Apărării Naţionale. Am citit cu stupefacţie comunicatul Ministerului Apărării Naţionale. El este superficial, nu răspunde problemelor de fond ale acestui caz. Unde sunt măsurile administrative luate de domnul ministru Frunzăverde? Eu cred că înainte de a se pronunţa Parchetul General, cei care au beneficiat de locuinţele respective trebuie să fie primii pe listele disponibilizaţilor, respectându-se regula nescrisă: cine greşeşte, plăteşte! Folosind termenul de COR din Programul de restructurare al armatei, sugerez, domnilor generali şi colonei, să iasă în decor, pentru că nu merită să fie salutaţi şi să li se execute ordinele, dar fără casele dobândite ilegal. Armata română trebuie să fie curăţată de toate uscăturile. Numai aşa vom avea o adevărată armată, disciplinată, instruită, dotată şi devotată cauzei naţionale. Domnilor care încă mai conduceţi destinele acestei ţări, nu uitaţi, a venit toamna, şi nu orice toamnă, a trecut vremea frunzelor verzi, ele se usucă şi cad, trebuie măturate. Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc.
		A vorbit domnul Buga? Domnul Buga vorbeşte acum. Dar domnul Gheorghe Ana nu este prezent?!
		Domnul Gheorghe Ana (Dâmboviţa): Eu sunt.
		Domnul Vasile Lupu: Sunteţi doi, deci? Da, mai este un Gheorghe Ana. Aşa, de Dâmboviţa. Eu îl cunosc pe celălalt mai bine. Ori eu n-am prea fost atent de aici, ori cealaltă variantă. Aveţi cuvântul, domnule coleg.
		Domnul Florea Buga: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Viaţa politică românească într-un fel se vede şi se interpretează din interiorul acestei clădiri, acestei instituţii şi cu totul altfel se vede din rândul masei de alegători. Ei au alte criterii de apreciere. Astfel, alegătoriii din mediul sătesc au ca problemă prioritară pentru acest an salvarea agriculturii, atât cât este posibil, de la efectele dezastruoase ale secetei. Ei solicită ajutor în maşini agricole, seminţe de calitate, îngrăşăminte chimice şi cei 500 de lei la Kg de grâu, pe care Ministerul Agriculturii i-a promis, dar nu i-a dat nici până acum, deşi suntem la începutul lunii septembrie. Practic, ţăranii şi-au pierdut şi ultimul grăunte de speranţă în autorităţile locale şi centrale, în partidele politice, pentru că sunt total dezamăgiţi. Dacă mergeţi în târguri şi oboare şi staţi de vorbă acolo cu oamenii, vă garantez că veţi lua pulsul politic al ţării, prin preţul dublului de porumb, care a ajuns deja la 100.000 lei, iar până în iarnă se va ridica la 150.000 lei. Care este programul Guvernului României în această mare şi grea problemă, când ţăranii îşi vând sau îşi taie vitele din lipsă de furaje? Eu nu sunt un alarmist sau un panicard! Atrag, însă, atenţia cu un ceas mai devreme, să nu uităm că 6,5 milioane de electori sunt pensionari, şi mulţi dintre ei nu mai au bani nici pentru pâine. Bătrânii ne întreabă: când vor prim pensiile acelea decente, promise de atâta amar de vreme?! Pot afirma de la această tribună că totul este o minciună, cum o minciună a fost toată această guvernare dirijată de la Cotroceni! Guvernul, domnul prim-ministru Mugur Isărescu, le-a oferit în schimb o linie telefonică fierbinte pentru a-şi spune păsul. Ei, şi? Cu ce li s-a îmbunătăţit viaţa? Cu nimic. În schimb, apropierea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale a dus la apariţia unui şir întreg de tandemuri cu alţi candidaţi sau mai bine zis cu alţi actori, pe care electoratul îi vede cu alţi ochi şi la alte dimensiuni. Nici o undă de regret pentru ieşirea domnului Emil Constantinescu de pe câmpul de luptă electoral. Eu nu-i întreb pe ei de ce nu regretă retragerea domniei sale, pentru că nu sunt analist politic, dar foştii susţinători ai preşedintelui, cei care în 200 de zile trebuiau să schimbe soarta României, sunt etichetaţi de populaţie ca demagogi, şi oamenii se feresc de ei ca de ciumaţi sau ca de leproşi. Nu-i nimic mai grav pe lumea acesta decât să-ţi pierzi onoarea, demnitatea şi încrederea în forţele proprii. Domnul Emil Constantinescu a reuşit această performanţă, demnă de "Cartea recordurilor". Electoratul este pur şi simplu îngrozit de spirala preţurilor. Tot mai mulţi oameni cer să fie debranşaţi de la căldură şi electricitate, multe localităţi n-au mai primit apă caldă de 3 – 4 luni. Aveţi curajul, domnilor colegi din arcul guvernamental, să începeţi campania electorală pe un asemenea teren minat, gata să sară în aer? În disperare, sunt multe partide politice care se contopesc, fuzionează, sunt absorbite sau absorb, unele încheie protocoale, chiar dacă sunt în agonie, altele nici acum nu ştiu dacă sunt de dreapta, de stânga sau de centru şi caută aliaţi, fac promisiuni, dar nimeni nu-i mai ia în serios. Lipsa de popularitate în rândul maselor a multor partide şi lideri politici îi face să propună candidaţi independenţi, în speranţa că vor obţine ceva voturi în toamnă, în timp ce populaţia aflată într-o situaţie disperată este ţinută în frâu de către forţele de ordine ale căror efective sunt în continuă creştere. Problema se pune acum nu încotro ne îndreptăm, pentru că acest lucru este clar, ci cum se poate ieşi din acest marasm economic, fără să se producă seisme social-politice, cu consecinţe deosebit de grave, pe care liderul Partidului România Mare, domnul Corneliu Vadim Tudor, nu le doreşte. Lumea este disperată. În locul salvării situaţiei se fac convenţii, tandemuri, aranjamente electorale care nu ajută la nimic. Totul este acum să oprim inflaţia, cursa aceasta demenţială a preţurilor, să asigurăm pâinea şi căldura pentru la iarnă milioanelor de bătrâni şi copii, să putem parcurge anul şcolar în condiţii mai bune şi să nu mai facem atâta tam-tam electoral. Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc.
		Urmează domnul Baciu Mihai, U.S.D.-P.D., se pregăteşte domnul Stănescu Alexandru, P.D.S.R.
		Domnul Mihai Baciu: Domnule preşedinte, Onoraţi colegi, La intervale de timp nu prea mari, institute specializate realizează sondaje privind prestigiul şi respectul de care se bucură în România instituţiile fundamentale ale statului. Una din instituţiile care "se bucură" de un prestigiu scăzut, de un respect foarte modest, este Guvernul, iar unul din ministerele care contribuie, poate, cel mai mult la imaginea negativă a Guvernului în ochii populaţiei este cel al Justiţiei, în frunte cu domnul Valeriu Stoica. Un atentat la prestigiul Ministerului Justiţiei, şi aşa scăzut, s-a desfăşurat, după părerea mea, săptămâna trecută. El are şi o parte hilară, dar în fondul lui este trist, pentru că ilustrează semnificativ haosul şi incoerenţa care domnesc la Ministerul Justiţiei. Dar mai întâi, pe scurt, faptele: pe 27 iulie a.c. Cabinetul Ministrului Valeriu Stoica trimite domnului Ion Diaconescu, preşedintele Camerei Deputaţilor, o scrisoare prin care solicită punerea sub urmărire penală a fostului ministru al transporturilor, actualul primar general al Capitalei, domnul Traian Băsescu. Faptul ajunge la cunoştinţa presei pe data de 6 septembrie, care îl aduce, la rândul ei, a doua zi la cunoştinţa opiniei publice. Din comentariile presei, deşi diverse, se degajă o mirare unanimă faţă de o asemenea acţiune insolită a Ministrului Justiţiei. Voi explica mai jos în ce constă caracterul insolit al acestei acţiuni. Pe 7 septembrie, domnul Valeriu Stoica se disculpă, aruncând vina asupra secretarului de stat Gheorghe Mocuţa, care ar fi trimis scrisoarea fără să-l consulte şi chiar în perioada în care domnul ministru era în concediu. Pe 8 septembrie, domnul Stoica declară că retrage solicitarea punerii sub urmărire penală a domnului Băsescu, motivând că o asemenea acţiune este susceptibilă, în această perioadă, de a fi interpretată drept manevră electorală, după care domnia sa generalizează cu avânt, spunând că nici solicitările de ridicare a imunităţii parlamentare a unor senatori şi deputaţi, suspectaţi în afacerea Jimbolia, nu sunt acum bine venite, din acelaşi motiv. În sfârşit, după ce-şi exprimase regretul pentru greşeala domnului secretar de stat Gheorghe Mocuţa, domnul ministru al justiţiei declară, în final, textual: "Astfel, domnul secretar de stat Mocuţa a procedat corect, deoarece ne aflăm în faţa unei plângeri greşit îndreptate". În ce constă, onoraţi colegi, caracterul insolit al acţiunii ministrului justiţiei şi, de asemenea, să încercăm să înţelegem logica întru totul particulară a gândirii domnului ministru Stoica. Mai întâi, Ministerul Justiţiei a solicitat punerea sub urmărire penală a domnului Traian Băsescu, ca fost ministru, la plângerea unui funcţionar, la Ministerul Transporturilor, eliberat din funcţie pentru incompetenţă şi luare de mită. Este adevărat că acest funcţionar a câştigat în justiţie dreptul de a fi repus în funcţie, dar funcţia nu mai exista. Dar noi ne întrebăm şi vă întreb şi pe dumneavoastră: de ce domnul Valeriu Stoica nu solicită punera sub urmărire penală şi a altor foşti miniştri la adresa cărora, slavă Domnului, există o mulţime de plângeri. Apoi, urmărirea penală a miniştrilor şi a foştilor miniştri se poate declanşa după procedura Legii nr. 115/1999, aşa-numita Lege a răspunderii ministeriale. Or, eliberarea din funcţie a acelui funcţionar este mult anterioară apariţiei legii. Poate această lege, spre deosebire de toate celelalte, să acţioneze retroactiv? Dar domnul Stoica spune că scrisoarea plecată de la cabinetul şi în numele său a fost elaborată şi trimisă de domnul Mocuţa fără ştirea sa. Dacă luăm de bună această afirmaţie ne putem, atunci, întreba: cine conduce Ministerul Justiţiei? Oricine din acest minister poate cere punerea sub urmărire penală sau ridicarea imunităţii miniştrilor, senatorilor şi deputaţilor? Dacă este aşa, nu m-ar mira ca şi un portar cu studii superioare – avem astăzi şi aşa ceva – de la Ministerul Justiţiei să trimită într-o zi asemenea solicitări Camerei Deputaţilor, Senatului şi Preşedinţiei României. Şi atunci, de ce să ne mai mirăm că românii au o încredere foarte scăzută în Justiţie? Dar eu sunt gata să-l cred pe domnul Stoica că n-a ştiut de scrisoare, pentru că domnul ministru toată vara a alergat gâfâind după aliaţi politici, în toate cele patru puncte cardinale, indiferent de trecutul, doctrina şi principiile celor la uşa cărora se prezenta cu căciula în mână. Când să se mai ocupe de Ministerul Justiţiei? Prestaţia domnului Stoica la Ministerul Justiţiei m-a convins definitiv că acest minister n-ar trebui să aparţină vreunui partid. Să mergem mai departe. Domnul Stoica declară că retrage solicitarea punerii sub urmărire penală a domnului Traian Băsescu, pentru a nu fi interpretată ca manevră electorală. De unde atâta grijă pentru moralitatea campaniei electorale, de la un om politic cunoscut pentru agresivitatea sa? Şi, în al doilea rând, eu n-am auzit ca în timpul campaniei electorale legile ţării să nu mai funcţioneze, pentru că aplicarea lor ar putea fi interpretată drept manevră electorală. Altul este adevărul! O dată cu această retragere el poate justifica şi retragerea solicitării Parchetului General de ridicare a imunităţii parlamentare a unor senatori şi deputaţi implicaţi în afacerea Jimbolia, solicitare făcută pe baza unor dosare complete şi a unei proceduri absolut legale. Este, de fapt, un ajutor pe care vrea să-l dea unor viitori parteneri de guvernare sau pe care vrea să-i convingă să-l accepte ca partener. În sfârşit, ştiu că există aşa-numita logică juridică, de fapt, o ramură a logicii naturale sau a logicii numită formală, care capătă un caracter specific în alcătuirea enunţurilor şi raţionamentelor de tip juridic. Dar eu nu ştiu în care logică să situez enunţul domnului Stoica, enunţul următor: "Domnul secretar de stat Mocuţa a procedat corect, deoarece ne aflăm în faţa unei plângeri greşit îndreptate". Se pare că ne aflăm, aşadar, în faţa unei logici proprii doar domnului ministru al justiţiei, logică după care conduce şi ministerul, face şi politică, respectă şi înţelegerile şi conferă şi acel prestigiu aproape nul de care se bucură justiţia română în ochii cetăţenilor acestei ţări. Şi vreau să mai adaug ceva, o chestiune care nu are legătură cu această primă declaraţie. Intenţionam să fac o declaraţie şi în legătură cu asasinatul de la Iaşi. Cunoaşteţi problema, cunoaşteţi rezultatele, cunoaşteţi de acum şi dedesubturile, nu chiar în întregimea lor. Vreau să felicit de aici, de la tribuna Parlamentului, Poliţia şi Parchetul din Iaşi pentru profesionalismul şi rapiditatea cu care au rezolvat cazul şi sper din tot sufletul ca şi ministerul domnului Stoica, în continuarea rezolvării acestui caz, să dea dovadă de aceeaşi rapiditate, în loc să trimită scrisori hazoase, scrisori hilare Parlamentului. Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc.
		Urmează domnul Stănescu Alexandru, care este prezent. Se pregăteşte domnul Ciontu Corneliu.
		Domnul Alexandru Octavi Stănescu: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Aş vrea să trag un semnal de alarmă, prin intervenţia mea, privind transformarea şi relansarea industriei de apărare, o strategie sau interes? Ceea ce stăpâneşte minţile celor care fac din tranziţie un paliativ al ieşirii din modul de producţie asiatic sunt modelele organice de operare. Paradoxal, în atitudinea acestor oameni este că, în calitatea lor de fiinţe vii, se adresează semenilor cu argumentele unor structuri de sorginte minerală, în care predomină schematic piramidele, cristalele, pătratele şi cerculeţele. În încercarea de a-şi confirma propriile viziuni într-o realitate care se încăpăţânează să reacţioneze după alte reguli, disfuncţionalii tranziţiei comit cele mai abracadabrante interpretări ale normelor, legilor şi bunului-simţ. Ceea ce este important numai pentru ei este să păstreze controlul asupra oricărei schimbări, cu preţul mistificării până la simulacru a tuturor conceptelor fundamentale economice sau strategice. În pofida uzurii materiale la care a fost constrânsă, industria de apărare dispune încă de capitalul uman necesar ieşirii din cercul vicios care i-a fost impus în ultimii 4 ani. Profesionişti, vârstnici sau mai puţin vârstnici, identificaţi cu uşurinţă după roadele lor, pot răspunde cu succes exigenţelor unui program autoritar, eliberat de ingerinţele atotştiutorilor de profesie, încremeniţi în structuri revolute. În acest scop, nu se pot face concesii, interesul naţional, legile economiei şi aspiraţiile multor oameni nu pot depinde la nesfârşit de rapacitatea, infantilismul sau sminteala celor care nu vor să dea din mână o jucărie scumpă. Schema aşa-zis "redusă" a competenţelor implicate în ultimii 4 ani constituie un exemplu clasic de pluralizare a centrilor nervoşi, atrofierea sistemului industrial, disoluţia autorităţii, dizolvarea răspunderii. Un exemplu: de această industrie de apărare se ocupă Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, preşedintele, Parlamentul, Guvernul, 4 ministere, o comisie coordonatoare, FPS-ul, un oficiu coordonator, 32 de agenţi privaţi pentru 35 de întreprinderi producătoare! Şi pentru ca aşa-zisa "reformă" să capete baze şi mai solide, anul 1997 aduce modificarea RAFIL-ului în ROMARM, o infracţiune elementară la legile marketingului, inventându-se 24 de noi AGA-mani, 42 de membri ai consiliilor de administraţie şi 30 de directori executivi, cu costuri de 20 de miliarde anual! Iar efectul deosebit de pozitiv al acestor scheme organizatorice duce la reducerea cu peste 25% a cifrei de afaceri! Voi enunţa două principii ordonatoare ce vizează sectorul industriei de apărare. Ajustările structurale aplicabile sistemului industriei de apărare nu produc aceleaşi consecinţe negative pe termen scurt şi mediu ca în cadrul altor ramuri ale industriei, iar poziţia statului faţă de sistemul de apărare este unanim acceptată în toată lumea (vezi rezoluţia Conferinţei de la Ljubljana, din 1995). Este inexplicabil cum produse şi tehnologii occidentale, oferite în pluriforme asociative şi destinate pieţelor estice au fost tergiversate sau respinse, ele reprezentând perspective sustenabile pe termen lung şi nu comisioane pe termen scurt. În perspectiva creşterii gradului de deschidere a economiei în contextul geo-politic actual, procesul de conversie a industriei de apărare este supus unor puternice constrângeri şi influenţe. Din imprudenţă sau în absenţa suportului cultural, se pot lua decizii cu consecinţe imprevizibile sau ireversibile. Conceptul german de "transformare" referitor la industria militară, opus oarecum celui de "restructurare", în absenţa unor structuri economice determinabile, ne poate scuti de clivaje ideologice. De aceea, se impun măsuri organizatorice în sucursale şi filiale, clarificări ale rolului statului în respectarea principiilor ordonatoare, definirea patrimoniului cercetării, o coerenţă riguroasă în legislaţie, vizând reorganizarea industriei de apărare, tranzacţiile în offset, structura unui potenţial de holding, zonele speciale de conversie a industriei. Transformarea în societăţi pe acţiuni, crearea altora noi, corespunzător nucleelor de capital, formarea corectă a preţurilor vor stimula cu certitudine investiţiile, apariţia capitalului străin. Din punct de vedere tehnologic se impun: inventarierea, evaluarea şi protejarea proprietăţii industriale din sectorul de apărare. susţinerea guvernamentală a programelor naţionale – alternativă, recuperarea şi valorificarea tuturor proiectelor de transfer de tehnologie, eludate prin indiferenţă, incompetenţă şi indolenţă a administraţiilor ultimilor ani. Susţinerea comercială vizează clarificarea aspectelor legate de numele, marca şi sigla utilizate de producătorii autohtoni, amplasarea corectă a statului în calitatea sa de partener strategic al industriei de apărare, un procent stabil de achiziţii publice, reevaluarea investiţiilor, politica prestărilor de servicii dedicate şi dezvoltarea colaborării tehnico-economice în zonele libere, susţinerea Programului "Produse româneşti pentru români". Cea mai recentă inovaţie o reprezintă "capacităţile paralele", decizia privind utilitatea şi eficienţa investiţiilor trebuie lipsită de implicaţii emoţionale ale părţilor interesate, necesitând o analiză responsabilă, ancorată în interesul naţional. Exprimarea modernă a politicii de personal, în sensul capitalului uman şi a indicatorului economic, corespund, utilizat de toate corporaţiile lumii civilizate, unui adevărat imperativ. Funcţia determinată a industriei de apărare şi participarea la asigurarea componentei politice şi strategice a reacţiei la orice fel de agresiune, amplasamentul geografic, vectorii principali ai ameninţării, în general, neschimbaţi, obiectivele programului de înzestrare al Ministerului Apărării Naţionale în perspectiva integrării euro-atlantice presupun participarea activă a industriei şi nu expectativa prelungită a producătorilor, în aşteptarea unui punct de vedere al iniţiaţilor insuficient conturaţi. Una din posibilele grave erori în procesul decizional de redimensionare şi relansare a industriei de apărare poate fi şi ignorarea acestei declaraţii politice. Vă sugerez, domnule Isărescu, să meditaţi asupra acestui mesaj, apelând şi la o învăţătură antică: "Numai persoana care este dispusă să cedeze din monopolul său asupra adevărului poate să beneficieze şi de adevărul deţinut de alţii." Mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Stimaţi colegi, mai sunt 8 deputaţi care aşteaptă să ia cuvântul şi vă rog să concentraţi intervenţiile dumneavoastră, pentru a-i cuprinde pe cât mai mulţi.
		Urmează domnul Corneliu Ciontu, se pregăteşte domnul Kerekes Karoly.
		Domnul Corneliu Ciontu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Pentru orice persoană dotată cu un dram de cultură constituţională, s-ar părea că prefecţii sunt reprezentanţii pe plan local ai Guvernului. Mai mult, pentru orice persoană dotată măcar cu un dram de bun-simţ, s-ar părea că, precum orice cetăţean, cu atât mai mult un prefect este obligat să se supună hotărârilor puterii judecătoreşti. Nu în ultimul rînd, pentru orice persoană dotată măcar cu un dram de responsabilitate, s-ar părea că un prefect ar trebui, în mod firesc, să promoveze istoria şi civilizaţia ţării sale, nu să o pună în umbră şi să o ascundă. Cred că asupra acestor trei puncte putem cădea toţi de acord, indiferent de culoarea politică pe care o purtăm. Dar, chiar dacă toţi cădem de acord asupra valorii de adevăr a acestor trei puncte, se pare că, de bună seamă, ne înşelăm. Asta încearcă să ne demonstreze domnul Bogdan Cerghizan, prefectul judeţului Cluj. După cum ştiţi, în chiar zona centrală a oraşului Cluj-Napoca au fost despcoperite vestigii arheologice romane. Dincolo de valoarea pur istorică a acestor vestigii, este indubitabilă conotaţia lor simbolică, acestea sporind într-o măsură covârşitoare prestigiul cultural şi turistic al oraşului ridicat cândva de Marc Aureliu la rangul privilegiat de colonie, probă a prezenţei romane masive în Transilvania şi a importanţei bătrînei Napoca. În mod firesc, Guvernul României a iniţiat un program de punere în valoare a acestor vestigii arheologice. Ei bine, acest program a fost oprit printr-un ordin emis de prefectul judeţului Cluj, Bogdan Cerghizan, care, aparent, contrazice decizia Guvernului pe care ar trebui să-l reprezinte. Vestigiile ar trebui să fie conservate prin acoperire. Prefectul se justifică, explicînd cum că el nu face decât să urmeze un ordin al Guvernului, respectiv al Ministerului Culturii şi al Comisiei Naţionale de Arheologie. Pe de altă parte, acesta investeşte în mod legitim banii contribuabilului în săpături arheologice, pentru ca, apoi, să folosească alţi bani pentru a acoperi aceste săpături, cu promisiunea că în perioada 2001-2004 ele vor fi reluate, pentru ca, eventual, din cine ştie ce alt ordin, să fie din nou acoperite. Dacă, într-adevăr, Guvernul României este vinovat de această harababură în care se calcă singur pe picioare, să remarcăm modul în care acesta înţelege să trateze, pe de o parte, patrimoniul naţional, pe de alta, banii contribuabilului. A săpa de două ori în acelaşi loc – asta cu riscuri evidente pentru bunăstarea vestigiilor – iată o performanţă care exprimă gradul de competenţă şi de eficienţă a actualului Executiv! Ne amintim astfel de modul în care este tratată Coloana Infinitului, victimă a aceloraşi decizii contradictorii şi lipsite de sens. Lucrurile nu se termină însă aici, pentru că ordinul prefectului Cerghizan a fost atacat în contencios administrativ de către primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Gheorghe Funar, instanţa suspendând ordinul prefectului, deoarece, în mod evident, acesta îşi încalcă prerogativele. Domnul Cerghizan nu poate fi însă oprit de detalii precum respectul legii, drept pentru care emite din nou acelaşi ordin, care este din nou suspendat, pentru ca – ghiciţi? – să fie iarăşi emis de domnul prefect, hotărât să ascundă cu orice preţ sub pământ probele parcă ruşionase ori impudice ale latinităţii noastre. În plus, prefectul Clujului a dispus, prin acelaşi act, ridicarea însemnului de pe locul unde urmează a se înălţa replica Columnei lui Traian, deşi această decizie îi depăşeşte în mod vădit competenţele, fiind o încălcare a autonomiei municipale. Motivaţia actelor domnului Cerghizan şi ale Guvernului României rămâne extrem de obscură. Căci, dincolo de temeiul străveziu al conservării prin îngropare, pare a se ascunde de-a dreptul spaima de a face din Cluj unul dintre puţinele oraşe mari ale Europei, care, precum Roma însăşi, se bucură în chiar inima sa de un veritabil complex arheologic roman. Poate că, în ultimă instanţă, nu ne-am aştepta ca domnul prefect al Clujului să înţeleagă întru totul importanţa acestui privilegiu; ne surprinde însă faptul că domnia sa acţionează împotriva acestuia, pentru a-l anula. În încheiere, sugerez Guvernului României să tempereze şi să aducă la raţiune şi legalitate acţiunea domnului Cerghizan. Şi pentru că ştiu că actualii guvernanţi sunt insensibili şi chiar jenaţi de apelul la patriotism, le voi aminti faptul că romanitatea este pilonul principal al civilizaţiei europene şi că preţuirea unui tezaur al Imperiului Roman nu este un simptom al fudamentalismului, ci, dimpotrivă, al europenismului. Europa ne va primi dacă ne vom proba identitatea europeană. Prefectului Clujului o ascunde însă sub pămînt. Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc.
		Domnul Kerekes Karoly urmează şi se pregăteşte domnul Vataman Dorin.
		Domnul Kerekes Karoly: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Din prima pagină a ziarului "România liberă", apărut în 7 septembrie a.c., am putut afla că pensia record în România este de 108.915.875 de lei. La prima citire, această ştire mi s-a părut falsă, dar ea nu a fost infirmată nici după intervenţia mea la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Acest lucru se întâmplă când cuantumul pensiei medii pentru vechime integrală din sistemul asigurărilor sociale de stat este în jur de 1 milion de lei, pensia minimă pentru vechime integrală este de 743 de mii de lei, iar pensia minimă în agricultură este în jur de 55 de mii de lei. Creşterea uluitoare a inegalităţilor în materie de pensionare a devenit o problemă socială extrem de acută, care, din păcate, nu este tratată cu atenţia cuvenită de ministerul de resort, deşi un grup de deputaţi din Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor a oferit soluţii pentru rezolvarea problemei. În aceste condiţii, sunt nevoit să cred că menţinerea modului inechitabil de calcul al pensiilor serveşte interese de grup. Numai aşa se poate explica faptul că se tot amână rezovarea problemei până la intrarea în vigoare, în anul viitor, a legii noi a pensiilor, însă trebuie să semnalez din timp că aşteptarea soluţiilor de la noua lege a pensiilor este o iluzie. Ea nu va putea elimina discrepanţele create de actuala reglementare. În susţinerea acestei afirmaţii invoc articolul de lege care prevede că: "În cazul în care în urma recalculării pensiilor în plată, prin noul mod de calcul, rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât pensia cuvenită potrivit legislaţiei anterioare, se păstrează cuantumul avantajos." Este evident că, în aceste condiţii, se vor păstra pensiile mari, de ordinul zecilor de milioane de lei, care vor provoca în continuare nemulţumiri, tensiuni. În opinia mea, marea greşeală a tuturor guvernelor post-revoluţionare constă în faptul că ele nu au fost preocupate de stabilirea corectă a ratei de înlocuire a pensiilor, adică, a procentajului din salariul avut înainte de pensionare. Acest mecanism de reglare este indispensabil în cazul pensiilor de asigurări sociale de stat. Lipsa acestei intervenţii de reglaj a condus la situaţia, neîntâlnită nicăieri în lume, că unele categorii de pensioari au o pensie mai mare decât salariul avut înainte de pensionare. Aceste greşeli persistă în continuare, iar criza ministerială nu îmi inspiră încrederea că problemele sesizate vor fi rezolvate în curând. Vă mulţumesc pentru atenţie.
		Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc.
		Urmează domnul Vataman Dorin, se pregăteşte domnul Bejinariu Petru.
		Domnul Dorin Vataman: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Sâmbătă, 2 septembrie, în cadrul manifestărilor prilejuite de "Anul Eminescu", capitala Bucovinei – Cernăuţiul, locul devenirii ca poet al tânărului Eminescu, a fost gazda unor manifestări emoţionante. După codrul copilăriei, Bucovina a umplut sufletul poetului venit la Cernăuţi să-şi adape setea de cunoaştere. Şi, slavă Domnului, a găsit aici modele demne de urmat printre dascălii săi, oameni animaţi de idealurile Revoluţiei de la 1848, admiratori sau dedicaţi total naţiei române, exemplu Ernest Rudolf Neubauer, Aron Pumnul ş.a. Până la această dată, manifestările "Anului Eminescu" şi care s-au desfăşurat la Cernăuţi în organizarea administraţiei de aici şi a Societăţii culturale "Mihai Eminescu" au fost cel puţin neinspirate, frizând uneori kitsch-ul. Despre cea prilejuită de aniversarea naşterii poetului, pe 15 ianuarie, am făcut o declaraţie politică la momentul potrivit. Însă, pe 2 septembrie, putem spune că a venit şi rândul Cernăuţiului să găzduiască o manifestare cu adevărat memorabilă. Aceasta s-a petrecut în sala de o frumuseţe deosebită a Teatrului naţional, fost "Vasile Alecsandri", acolo unde, spuneam cu altă ocazie, că, din 1944, nu s-a mai jucat o piesă românească. Manifestările au început cu înmânarea Medaliei comemorative "Mihai Eminescu" de către domnul Ion Caramitru, ministrul culturii al României, împreună cu domnul Floricel Marinescu, consilier al Preşedintelui României, unor personalităţi nord-bucovinene, care s-au remarcat prin contribuţii la studierea şi popularizarea operei eminesciene. A urmat Festivalul de poezie: "Pururea tânăr, învăşurat în manta-mi", când distinşi poeţi, trăitori de o parte sau de alta a sârmei ghimpate, au recitat din creaţia lor. Dar cel mai important moment al zilei a fost spectacolul susţinut de actorii Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan şi Valeria Seciu, care au reuşit să ridice sala în picioare, recitând magistral din opera Luceafărului poeziei româneşti. Manifestarea s-a constituit într-o frumoasă încercare de a aduce acasă, în Bucovina, pe cel al cărui geniu pluteşte în aerul acestei fără seamăn provincii româneşti. Umplerea sufletelor tinerilor români de aici cu geniul lui Eminescu se constituie în certitudinea dăinuirii veşnice pe aceste meleaguri a neamului românesc! Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Urmează domnul Bejinariu Petru, se pregăteşte domnul Ţurlea Petre.
		Domnul Petru Bejinariu: Vă mulţumesc. Intitulez intervenţia mea, domnule preşedinte: "Politica cedărilor, renunţărilor şi umilinţelor în numele sacrificiului istoric." Cele mai grave greşeli săvârşite în politica externă a României de către coaliţia CDR-PD-UDMR, rămân, şi pentru istorie: ratificarea Tratatului politic de bază dintre România şi Ucraina, prin care au fost cedate, fără nici un motiv istoric, juridic sau moral, străvechi teritorii româneşti, respectiv, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei, şi parafarea Tratatului privilegiat de prietenie şi colaborare dintre România şi Republica Moldova. Sigur că festivalul de poezie de la Cernăuţi a fost frumos şi s-au ridicat participanţii în picioare, dar altele sunt problemele românilor de aici. Participând duminică, 10 septembrie a.c., la Ediţia a XI-a a Sărbătorii "Limba noastră cea română", alături de frumuseţea şi înălţimea limbii noastre, de ziua ei, la Cernăuţi, am constatat noi grave realităţi care apasă asupra populaţiei băştinaşe româneşti, transformată în timp "minoritară" la ea acasă: şcoala fără manuale şi cu recomandarea ca o zi pe săptămână toate disciplinele să se predea în limba ucraineană; universitate de stat ca instituţie monoculturală; perfecţionarea profesorilor de limba română în limba ucraineană; fără Palatul culturii, veche proprietate a comunităţii româneşti, fără Muzeul "Aron Pumnul " şi fără biblioteci româneşti; fără denumiri româneşti pentru străzi, instituţii şi localităţi; cu refuzul autorităţilor ucrainene pentru înălţarea monumentului lui Ştefan cel Mare la Codrii Cosminului şi cu ascunderea statuii lui Mihai Eminescu între baruri şi dughene, dau măsura neaplicării celor 13 alineate din art. 13 al Tratatului româno-ucrainean, deci, dau măsura şi ritmul deznaţionalizării românilor de aici. Recent, în ziua de 30 august, pe la orele 17, redactorii publicaţiei "Lumea svit" s-au trezit cu o macara şi lucrători pe ea, care au smuls tricolorul de la locul său de pe clădire, sediul ziarului, unicul steag românesc de la Cernăuţi, ridicat acolo în baza prevederilor Constituţiei Ucrainei. Iată ce a spus un bătrân român din Ostriţa, martor la acest grav gest antiromânesc: "Am fost martor când ni s-au luat părinţii, limba şi numele, ne-au luat pământul, ne-au ars şi jefuit bisericile, ne-au aruncat morţii din morminte, ne-au luat inscripţia de pe catedrală, acum, unii doresc să ne lovească şi în demnitatea noastră naţională". Sunt, deci, argumente pentru a socoti că actuala putere a comis, fără să-i ceară cineva, în afară de statul ucrainean, un grav atentat la integritatea teritorială a ţării şi la unitatea poporului român. Societăţile şi fundaţiile culturale, inclusiv la Simpozionul "Anul 1940 în destinul Bucovinei", organizat de Societatea pentru cultura şi literatura română în Bucovina, la 20 august, în Bucureşti, cer tot mai insistent renegocierea Tratatului româno-ucrainean şi apreciem că demersul a devenit şi legitim şi actual. Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc.
		Urmează domnul Ţurlea Petre, se pregăteşte domnul Gheorghe Andrei, PNŢCD.
		Domnul Petre Ţurlea: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Vreau să vă spun, domnilor colegi, şi insist asupra acestui lucru, că vorbesc astăzi în calitate strictă de istoric şi mă simt obligat să fac acest lucru. Acum 2 zile, s-a petrecut un nou atentat la istoria naţională. Prefectul de Cluj, reprezentant al PNŢCD, a încercat să execute o hotărâre a Ministerului Culturii, condus tot de către un reprezentant al PNŢCD, privind acoperirea cu pământ a vestigiilor arheologice din centrul municipiului Cluj-Napoca. Prefectul ţărănist a susţinut că totul este legal şi are drept scop protejarea vestigiilor arheologice. Este o dublă minciună! În realitate, actul era ilegal, încălcând o recentă hotărâre judecătorească şi duce la distrugerea urmelor arheologice. În iunie 1994, au început acele săpături la Cluj-Napoca. Imediat, atunci, UDMR-ul a protestat, ajungând chiar la proteste violente de stradă. În Camera Deputaţilor, la acest microfon, deputatul UDMR de atunci, Sinko Ştefan, a spus că primarul de Cluj, Gheorghe Funar, vrea să distrugă cultura maghiară. Principalul susţinător de atunci al UDMR-ului în Camera Deputaţilor a fost deputatul Tudor Dunca, tot reprezentant al PNŢCD. Revizioniştii maghiari au reuşit să coopteze şi o parte din presa occidentală de partea lor atunci şi a apărut un articol violent împotriva României, în "Washington Post" din 5 iulie 1994. În aceste condiţii, Ministerul Culturii de atunci înfiinţează o comisie formată din cei mai reprezentanţi oameni de cultură şi arheologi, în special, din ţara noastră, care, la 20 iulie 1994 hotărăşte: "Investigaţia arheologică este oportună şi comisia dă aviz favorabil lucrărilor, cu menţiunea că în orice sit arheologic cercetarea complexă şi interdisciplinară, inclusiv cea arheologică, este nu numai legitimă, ci şi obligatorie". UDMR a dat în judecată primăria, procesul s-a desfăşurat la Ploieşti – Dosarul 4.173/1994, fiind câştigat de primărie şi de muzeu, în şedinţa din 17 ianuarie 1995. Am fost chiar la acest proces. După alegerile din 1996, săpăturile au continuat şi s-au făcut nişte descoperiri cu totul senzaţionale. Prezentându-le, ziarul "Adevărul" din 28 iulie 1997 consemna: "Cea mai importantă descoperire din Napoca!", iar "Jurnalul naţional" din 1 august 1997 titra: "Descoperiri arheologice remarcabile la Cluj-Napoca." Noul director al muzeului, domnul Ioan Piso, afirma că: "Descoperirile sunt încă un argument pentru continuarea săpăturilor." Acum, toate aceste dovezi ale istoriei românilor se doresc a fi distruse de către reprezentanţii PNŢCD, motivul fiind, evident, dorinţa de a-şi atrage bunăvoinţa UDMR-ului pentru viitoarele alegeri. Închei, domnule preşedinte şi doamnelor şi domnilor colegi, cu un citat dintr-un document pe care eu l-am descoperit într-o arhivă românească şi pe care sunt convins că foarte puţini oameni din ţara aceasta îl ştiu. La 11 septembrie 1940, ora 22,30, Radio Budapesta transmitea un comunicat, din care citez: "Din Cluj au dispărut Piaţa Unirii, strada I.G. Duca, inscripţia "Matei Corvin" de pe statuie, fiind înlocuite cu denumiri maghiare. De acum – spunea Radio Budapesta – pe caldarâmul oraşului răsună bocancul honvezilor, copitele cailor maghiari, tancurile şi trupele maghiare, care vor veghea la reînvierea oraşului de altădată". Prin ceea ce se face astăzi la Cluj-Napoca se încearcă să se ajungă din nou la un moment ca acela din 1940, când tancurile şi trupele maghiare mărşăluiau pe teritoriul Transilvaniei centrale. Atentând la istoria naţională, domnilor ţărănişti, meritaţi întregul dispreţ al românilor! Mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Stimaţi colegi, a vorbit domnul Petre Ţurlea, urmează domnul Gheorghe Andrei, PNŢCD, se pregăteşte domnul Coriolan Dan Simetru, PNL. Este prezent? Este.
		Domnul Gheorghe Andrei: Domnilor deputaţi, Domnule preşedinte, Într-un discurs electoral ţinut la Călăraşi, domnul Petre Roman ne spune: "Drumul pe care vom merge din 2001 până în 2004 nu mai poate fi cel de acum!". Sigur, se pune întrebarea dacă drumul pe care deja a mers, acum, nu este drumul Guvernului din care face parte? PD ştie, însă, să meargă la guvernare pe două drumuri: un drum al avantajelor la guvernare şi un drum al lepădării de responsabilităţi la primul cântat al cocoşului care anunţă apropierea alegerilor. Cum se apropie alegerile, domnul Petre Roman vrea să fie altul, echipat mereu cu un discurs venit din opoziţie sau ca şi cum ar veni în ţară după un lung voiaj de 4 ani, mirat mereu de neîmplinirile guvernării, de sărăcirea populaţiei şi, de ce nu, de vai, săraca ţărişoară. Cum se apropie alegerile, PD-ul năpârleşte, lepădându-se de blana cu care a umblat la guvernare, uitând că năravul se află la vedere! Cei mai mulţi ştim că PD-ul a fost mereu un partid crăcănat, cu un picior la guvernare şi cu unul în opoziţie, practicând insistent şi la vedere ipocritica politică a duplicităţii. De asemenea, se afirmă, tot în acest discurs, că "batem pasul pe loc". Or, cine a bătut pasul pe loc la legile retrocedării, ale privatizării, ale agriculturii, cine a pus piedică celor două guvernări? Sigur că am putea vorbi de o piedică făcută cu piciorul drept lui Victor Ciorbea şi una cu piciorul stâng lui Radu Vasile, trezit acum în PD. Citez, de asemenea, o altă afirmaţie: "Administraţia a funcţionat incorect şi cu greşeli." Dar s-a uitat de faptul că în administraţia locală au fost destui primari, viceprimari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, prefecţi ai PD-ului. Judeţe întregi au fost administrate de oameni ai PD-ului! Numai la Constanţa, în fosta legislatură, primarul a fost PD, preşedintele consiliului judeţean PD şi o droaie din consilieri, tot din PD. Prin urmare, nota pe care o dă domnul Petre Roman este aceea pe care a susţinut-o la Călăraşi. De asemenea, se mai vorbeşte că interesele partizane au fost satisfăcute în timp ce interesul general nu. Ce frumos sună această frază! Dar oare interesele generale au fost cele ale afacerilor pe care le-a patronat PD-ul? Pierderea flotei a fost interes general? Domnia sa afirmă că primul lucru pe care îl va face ca preşedinte va fi ca legea să funcţioneze, abuzuri să nu mai fie, legea este aceeaşi pentru toţi, să întronăm legea şi dreptatea. Oare nu cumva a făcut parte din guverne care au detronat legea? Cum va întrona legea în rândul clientelei sale politice? PD-ul nu a pus mai presus interesele partidului său, ale clientelei sale decât ale partenerilor de guvernare? Dacă ne gândim, aşa cum am amintit, la cele două crize, la blocarea multor legi, vreau să afirm că ori de câte ori, domnule Petre Roman, vă puneţi masca, vă şi demascaţi, pentru că, oricum, nu mai puteţi acum decât aţi fi putut în 1990. Un alt lucru foarte reprobabil s-a petrecut cu ocazia "Zilei României" la Expo 2000 de la Hanovra, transformată într-o minicampanie electorală internaţională. Acolo trebuia reprezentată România, şi nu noul preşedinte al României, încă neales. Cum şi-a permis dirijorul Marin Petrache Pechea să îndemne pe cei prezenţi să aplaude pe noul preşedinte al României, încă neales? Iată cum domnul Petre Roman, în loc să reprezinte România, s-a prezentat pe sine într-un scurt moment electoral. Îi stătea în demnitatea sa de ministru de externe al României, şi nu de ministru ale PD-ului, să schiţeze măcar o observaţie sau chiar să atragă atenţia asupra turnurii electorale pe care o capătă evenimentul. Un mare om de stat ar fi fost cuprins de o jenă dacă nu morală măcar intelectuală. Mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Stimaţi colegi, Am depăşit cu mult timpul. Vă rog să concentraţi intervenţiile.
		Are cuvântul în continuare domnul Coriolan Dan Simedru. Urmează domnul Pâslaru Dumitru şi domnul Ştefănoiu Luca. Poftiţi.
		Domnul Dan Coriolan Simedru: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Subiectul pe care vreau să-l abordez astăzi este un subiect de actualitate – alegerile. Şi pentru că de obiecei noi, românii, nu prea avem obiceiul de a analiza trecutul pentru a corija în viitor, vreau să atrag atenţia asupra unui pericol care se poate repeta, şi anume voturile nule, în procent nefiresc de mare care au fost la alegerile locale: 12%. Cauza principală a voturilor nule se datorează în primul rând complexităţii buletinelor de vot, 44 de pagini, cât un caiet studenţesc, de exemplu în municipiul Bucureşti, şi aproape la fel de voluminoase şi în judeţe, însumând nu mai puţin de 82 de partide politice plus candidaţi independenţi. Această derută electorală se datorează puzderiei şi partide participante la scrutin şi semnelor electorale asemănătoare cu ale partidelor puternice. Din cele 82 de partide care au participat la alegerile locale, doar 34 au obţinut peste 10 mii de voturi la nivel naţional şi doar 25 de partide au obţinut mandate de consilier – cel mai puţin două mandate. Se poate trage uşor concluzia că restul de 48 de partide au derutat mult electoratul, determinând acest nefiresc porcent de 12% voturi nule, din care marea majoritate au fost buletine fără ştampilă, pentru că alegătorul s-a rătăcit căutând partidul preferat în stufosul buletin de vot. Pentru ca aceste anomalii să nu se mai repete şi la alegerile generale, cer Guvernului corectarea de urgenţă a Legii partidelor politice prin ordonanţă de urgenţă, în sensul că după o verificare riguroasă, aşa-zisele partide politice care nu au obţinut măcar un mandat de consilier judeţean şi au un număr de voturi mai mic, la nivel naţional, de 10 de voturi să fie dizolvate. Este de neadmis ca un partid să nu fie votat măcar de membrii săi, acei minim 10 mii de membri din cele minim 15 judeţe. Astfel, partide ca Partidul Renaşterii Judeţelor Abuziv Desfiinţate, Partidul Foştilor Necomunişti, Partidul pentru Patrie şi altele intoxică alegătorul nedumerit în faţa unui buletin de vot nefiresc de voluminos. Chiar dacă ar exista voci critice la acest mod de rezolvare a problemei, susţin că este singura posibilitate ca viaţa politică românească să fie curăţată de amatorişti şi putreziciuni. Asigur Guvernul că simplificarea buletinelor de vot prin participarea la scrutin a partidelor care au putut convinge măcar numărul minim de membri să-i voteze va reduce considerabil procentajul voturilor nule. Pentru ca aceste defecţiuni să poată fi corijate, consider că Biroul Electoral Central ar trebui să aibe o activitate permanentă şi să participe activ, prin observaţii şi analize înaintate Executivului şi Legislativului, la perfecţionarea legislaţiei cu privire la alegeri. Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Stimaţi colegi, Îmi veţi îngădui să fac şi eu o scurtă declaraţie, după care vor continua declaraţiile politice, sub preşedinţia domnului vicepreşedinte Chiliman. Eu urmează să primesc o delegaţie străină. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Joi ne-am reculas aici, în aula Parlamentului României, în memoria liderului sindical Virgil Săhleanu. Am recunoscut în personalitatea sa lupta sindicală firească şi necesară într-un stat democratic. Am condamnat violenţa împinsă până la crimă, într-o societate care face atâtea eforturi pentru a intra în normalitate. Dar, dacă de democraţie şi normalitate vorbim, atunci trebuie să condamnăm deopotrivă declaraţiile unor lideri sindicali şi politicieni care au întrecut măsura, exploatând electoral la maximum evenimentul tragic, incitând sindicaliştii derutaţi la ură, la lozinci extremiste, toate vizând PNŢCD şi instituţiile statului. Aşa s-a strigat în faţa Prefecturii Iaşi: "Criminalii!", "Asasinii!", după ce parlamentarii şi liderii sindicali la care m-am referit s-au grăbit să califice uciderea lui Virgil Săhleanu crimă politică. Pe ce bază? Toate organele de control competente ale statului au constatat legalitatea contractului de privatizare a Societăţii "TEPRO". Rezilierea acestui contract nu era posibilă prin denunţarea unilaterală de către FPS, câtă vreme nu expiraseră termenele îndeplinirii condiţiilor stipulate în contract, şi primul termen era de 31 august 2000, până când investitorul ceh trebuia să facă investiţia angajată prin contract. Am ţinut să aduc acest subiect în discuţie pentru că duminică, 27 august, cu patru zile înainte de împlinirea termenului menţionat, am participat la o întâlnire, pe care personal am pregătit-o între preşedintele FPS, Radu Sârbu, şi o delegaţie sindicală de la "TEPRO" Iaşi, condusă de regretatul Virgil Săhleanu. Atunci, analizând cu luciditate gestionarea Societăţii "TEPRO" şi posibilităţile legale de reziliere a contractului, FPS şi sindicatul din "TEPRO" Iaşi, organizat în PAS, au convenit să se situeze pe aceeaşi poziţie procesuală în litigiile care se află pe rolul instanţelor, acestea fiind uşor de dovedit. Dacă liderii sindicali şi politicienii care s-au grăbit să califice asasinatul de la Iaşi crimă politică au fost stăpâniţi şi de simţul dreptăţii şi adevărului, pentru a proba discernământ şi responsabilitate, aşteptăm să-şi retragă public acuzaţiile şi să-şi recunoască păcatul. Dacă ţin să continue aceste manifestări, căutând implicaţii politice în această crimă abominabilă, atunci îi invităm să verifice orientarea şi apartenenţa politică a celor care au pregătit privatizarea din interiorul societăţii şi a celor care au gestionat-o, ca membri în Consiliul de administraţie, împingând-o spre faliment. Pot să vă asigur că PNŢCD-ul nu are nici un reprezentant acolo, nici un simpatizant, dar câţiva din cei care au aruncat acuzaţii iresponsabile au. În aşteptarea retractării declaraţiilor incitatoare la dezordine şi violenţă, susţinem orice demers care să contribuie la sancţionarea cea mai severă a ilegalităţilor comise în ceea ce presa a numit "Afacerea TEPRO". Vă mulţumesc.
		Stimaţi colegi, Are în continuare cuvântul domnul Pâslaru Dumitru. Urmează domnul Ştefănoiu Luca şi domnul Simiti Vida Ioan.
		Domnul Dumitru Pâslaru: Domnilor şi doamnelor, Eforturile Partidului Democraţiei Sociale din România de a constitui un pol social-democrat în vederea grăbirii procesului de sintetizare a orientărilor clasice şi în spectrul politic românesc au stârnit reacţii nu atât în tabăra creştin-democrată sau liberală, ci, paradoxal, în chiar cea de stânga. Declaraţia mai veche a unor lideri ai Partidului Democrat, după care "Uniunea Social Democrată este o alianţă moartă" nu a şocat pe nimeni. De la început a fost limpede că avem de-a face cu o căsătorie de convenienţă în care democraţii vizau zestrea miresei, iar PSDR câteva locuri în Parlament, oricum mai puţine decât dacă ar fi mers cu Convenţia Democrată, învingătoare în 1996. După ce pasiunile şi ambiţiile au fost satisfăcute, asociaţia s-a destrămat şi fiecare partid s-a orientat spre alte formule – tovarăşii de drum s-au despărţit. Iată însă că acum, în faţa proiectului temeinic şi cinstit de fuziune a Partidului Social Democrat cu Partidul Democraţiei Sociale, în vederea constituirii unui puternic partid social-democrat, aflat sigur la guvernare, şi deci cu şanse duble de acces în Internaţionala socialistă, aflăm că Partidul Democrat este vehement împotrivă. Că neadmitrea până acum a PDSR în forumul socialiştilor o datorăm lobiului negativ al camarazilor noştri de idealuri între solidaritate şi internaţionalism nu avem nici o îndoială. Domnul vicepreşedinte PD, Bogdan Niculescu-Duvăz, însuşi se angajează să fie consecvent: "Atâta timp cât PDSR nu va dovedi că este social-democrat modern în viziunea Internaţionalei, atâta timp cât va avea ca acum un discurs populist, noi nu vom fi de acord.", şi adaugă: "Nu poţi băga un buldog prin gaura făcută de un şoricel.". Domnul vicepreşedinte, vânător iscusit, uită că pe aceeaşi gaură de şoricel s-a strecurat şi şobolanul PD-ist, obţinând din exterior legitimitatea şi credibilitatea care îi lipseau în interior, tocmai din cauza populismului şi duplicităţii definitorii şi infamante. Atingerea valorilor Internaţionalei o aduce chiar PD-ul, încă asociat acum la o guvernare de dreapta, care a promovat restituţionismul şi polarizarea, a desfiinţat categoriile productive şi a instaurat inechitatea socială gravă. Partidul Democrat a adus atingere valorilor Internaţionalei, deoarece a desfăşurat o reformă împotriva oamenilor, aruncând peste jumătate din populaţie în mizeria cea mai neagră şi slăbind solidaritatea socială a naţiunii noastre. Partidul Democrat agită idealuri umaniste de echitate şi solidaritate în campaniile electorale, dar practica guvernării a făcut de fiecare dată proba individualismului şi liberalismului rapace, după principiul binecunoscut "Câştigi cu stânga şi guvernezi cu dreapta". Despărţindu-se de Partidul Social Democrat, democraţii nu uită să mai profite încă o dată. Chiar ieri, portofoliul ministrului demisionar Smaranda Dobrescu a fost revendicat de Partidul Democat, pe motiv că este totuşi urmaşul defunctului USD. Continuând sfaturile vânătoreşti, domnul vicepreşedinte PD ne spune că Partidul Democraţiei Sociale trebuie să schimbe nu numai sigla, ci şi lenjeria. De acord, dar nu putem schimba aliaţii, politicile, principiile, cum procedează Partidul Democrat, ca pe şosete. Probabil că partidul lui Petre Roman doreşte acest minister ca să înceapă odată politica aceea de reformă şi protecţie socială cu faţa spre cetăţean, pe care însă vrea să o pună în operă abia după alegeri. Aici este Rodos, aici sări. De ce este nevoie de altă guvernare PD? Pentru a accede la ministere pe care deja le deţineţi? Este foarte ciudat că, deşi colegele şi colegii de partid ne asigură, conform sloganului că "El poate!", Petre Roman poate abia după 27 noiembrie, deşi toată lumea strigă "Acum!". Lucrările şedinţei au fost conduse în continuare de domnul vicepreşedinte Andrei Ioan Chiliman, asistat de domnii Vasile Miclăuş şi Corneliu Ciontu, secretari.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Domnul deputat Luca Ştefănoiu. Şi mai este pe listă înregistrat domnul deputat Ioan Vida Simiti.
		Domnul Luca Ştefănoiu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Grupul parlamentar al Partidului România Mare din Camera Deputaţilor nu este de acord cu Hotărârea Guvernului nr.240 care stabileşte, printre altele, preţuri maximale la metale, act normativ care încalcă libera concurenţă şi principiile economiei de piaţă. Această ordonanţă a mai fost revizuită în 1998 în detrimentul întreprinderilor româneşti. Constatăm că Guvernul României, ca emanaţie a unei coaliţii de partide ce se pretind a fi campionii liberalismului şi economiei de piaţă libere, practică un adevărat centralism care ajută clientela politică. În fapt, cu ajutorul Hotărârii de Guvern nr.240, firma indiană "Allen Dill", care a cumpărat Combinatul de cupru "PHEONIX" din Baia Mare, cumpără concentrate de cupru de la Compania Deva şi le revinde în Iugoslavia, la combinatul de cupru din localitate Bor. Din jocul facturilor şi al preţului maximal, care este cu 25% mai mic decât preţul de pe piaţa internaţională, noii patroni de la "PHEONIX" Baia Mare obţin profituri uriaşe în dauna statului român şi a companiei din Deva. Menţionez că încă de anul trecut Partidul România Mare a luat atitudine împotriva vânzării cu numai 111.000 de dolari în favoarea indienilor de la "Allen Dill" a Combinatului de cupru "PHEONIX" Baia Mare, singurul combinat de cupru şi singura rafinărie de aur din ţară, noii patroni oprind practic orice activitate la "PHEONIX" Baia Mare şi obţinând profituri mari numai prin revânzarea concentraţiilor de cupru. Omul cheie în această afacere este liderul sindical Ralf Colţea, care a instrumentat întreaga inginerie financiară. Concret, compania de profil din Deva nu poate vinde concentratul de cupru la un preţ mai mare decât cel stabilit de Hotărârea de Guvern nr.240, preţ mai mic cu 25% decât cel internaţional. Mai mult decât atât, producţia de concentrate de cupru este masiv subvenţionată de la bugetul statului. Respectiva subvenţie, în cazul exportului, nu se reîntoarce la stat, cum ar fi normal, ci măreşte profiturile firmei care face exportul, în speţă ale indienilor de la "PHEONIX" Baia Mare. Din surse sigure de la Ministerul Industriilor, se încearcă prin diferite metode să se generalizeze această acţiune şi la alte companii de profil din ţară, un lucru extraordinar de păgubitor pentru statul român. Pentru toate aceste motive, Grupul parlamentar al Partidului România Mare din Camera Deputaţilor cere Guvernului să anuleze Hotărârea de Guvern nr.240 şi să lase liber jocul cererii şi al ofertei pe piaţa românească. Vă mulţumesc.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Da, vă mulţumesc.
		Domnul deputat Ioan Vida Simiti care, dacă nu mă înşel, este ultimul pe această listă a intervenţiilor. Aveţi cuvântul.
		Domnul Simiti Ioan Vida: Domnule preşedinte, Domnilor colegi, După 1989 şi cu precădere în ultimii 4 ani de guvernare, refacerea sistemului proprietăţii private a fost pentru Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat o problemă prioritară. Interesul cu care noi am tratat chestiunea proprietăţii nu a avut nici pe departe calitatea unui moft şi nici nu a fost motivat de presupuse afinităţi moşiereşti, aşa cum au vrut să sugereze anumite forţe politice din România, marcate profund de conceptul luptei de clasă sau de reminiscenţele unui discurs ideologic tipic perioadei comuniste. La o privire mai atentă şi necondiţionată de sechelele ideologice retrograde, se va putea observa că opţiunea PNŢCD în privinţa regimului proprietăţii este fundamentată în mod incontestabil pe considerente de ordin economic şi moral, opţiune susţinută prin toate mijloacele politice posibile, în condiţiile în care statul român are datoria să restituie bunurile confiscate abuziv în deceniile de teroare comunistă, acolo unde ele există, sau să plătească daune, acolo unde nu se mai pot realiza restituirile. În fapt, configuraţia oricărui sistem economic este determinată în chip esenţial tocmai de forma şi de statutul proprietăţii. Nu se va investi suficient în România, şi în orice caz nu în conformitate cu aşteptările noastre, atâta timp cât statul nu garantează proprietatea, ci doar o ocroteşte, potrivit Constituţiei care, mai devreme sau mai târziu, va trebui amendată. Prin urmare, dacă nu dorim o tranziţie eternă de la economia socialistă la cea capitalistă, este nevoie de un transfer accelerat al proprietăţii agrare, industriale sau imobiliare din domeniul statului în cel privat. Acesta este obiectivul pe care PNŢCD l-a urmărit cu consecvenţă în ultimii 4 ani şi care, dacă suntem capabili de o minimă decenţă politică, putem fi de acord că este indisolubil legat de ideea şi voinţa oricărei reforme economice din România. Recomandarea PDSR-ului şi a "ceapistului" Triţă Făniţă de a ne ocupa de reforma economică şi a neglija reforma proprietăţii este nu numai o încercare ridicolă de a ridica o casă fără fundaţie, dar mi se pare şi o mostră de exces demagogic sau chiar de rea intenţie. În orice caz, asemenea reflexe mentale au expus, ca să mă refer numai la ultimii 4 ani, reforma sistemului de proprietate din România la tergiversări inacceptabile şi care se vor răsfrânge negativ asupra evoluţiei societăţii româneşti, în general, cât şi asupra cetăţeanului român, în particular. Toate aceste probleme sunt determinate, după cum am mai arătat, de o atitutine de tip proletar, specifică anilor ’50, şi care îşi găseşte astăzi exponenţi importanţi în anumite forţe politice ale Opoziţiei, mai mult sau mai puţin democrate, şi chiar ale Coaliţiei de guvernământ. Vom vedea dacă pentru aceste întârzieri cei vinovaţi se vor dovedi capabili să-şi asume responsabilitatea. În ceea ce mă priveşte, eu am cele mai serioase îndoieli. Din păcate, obstacolele aşezate în faţa unei restructurări rapide a sistemului de proprietate din România nu s-au limitat numai în cadrul legislativ, ele au fost propagate pe reţeaua anumitor filiaţii ideologice spre instituţiile administrative şi juridice locale care, profitând de incoerenţele, s-ar crede premeditate, sau chiar de vidul legislativ existent, au lucrat în multe situaţii împotriva interesului cetăţeanului şi ale proprietarului, în general. La acest nivel, după opinia mea, funcţionează două tipuri de mecanisme care obstrucţionează un transfer eficient al proprietăţii de stat către sectorul privat, pe de o parte din cauza predispoziţiei la corupţie, observabilă atât în actul administrativ, cât şi cel juridic. Pot fi constatate decizii sau, după caz, sentinţe care frizează bunul simţ sau care neglijează până la bruma de legislaţie din domeniu existent în România. Dintr-un alt punct de vedere, dificultăţile pe care le întâmpină procesul reaşezării sistemului de proprietate sunt cauzate de blocajele mentale şi ideologice uneori intersate, pe care le putem remarca în importante segmente ale administraţiei locale, urbane sau rurale, care au aparţinut şi aparţin cu precădere Opoziţiei. Iată de ce, stimaţi colegi din Opoziţie, înainte de a vă gândi la fotoliile viitoarei Puteri, consider că ar fi nimerit să demonstraţi în afara oricărui discurs de ordin formal că sunteţi susţinăorii proprietăţii private capitaliste, cel puţin în aceeaşi măsură cu care aţi susţinut proprietatea de tip socialist. O asemenea schimbare în abordarea problematicii proprietăţii ar putea fi etalată în perioada imediat următoare, când legislaţia proprietăţii va trebui în mod obligatoriu definitivată şi în primul rând aplicată. În schimb, aserţiunile ostile la adresa efortului de reaşezare a sistemului de proprietate nu vor face altceva decât să ridice serioase semne de întrebare asupra voinţei şi putinţei anumitor forţe politice din România, extrem de bine cotate în ultimele sondaje de opinie, pe direcţia continuării proiectului integrării europene şi a dezvoltării economiei capitaliste. Vă mulţumesc pentru atenţie.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Da. Vă mulţumesc şi eu.
		Cu aceasta, s-a încheiat prima parte a programului de astăzi, cea destinată diverselor intervenţii ale deputaţilor. Vă anunţ că, din totalul celor 343 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 275, 68 fiind absenţi. Din aceştia, 13 participă la alte activităţi, şi anume 9 sunt membri ai Guvernului şi 4 sunt în deplasare în străinătate. Deci, cvorumul prevăzut de art.128 din Regulamentul nostru este întrunit. Cvorumul de lucru, de 172 minus 13, astăzi este de 159.
		Conform ordinii de zi aprobate ieri, vom începe cu proiectul de Lege privind egalitatea şanselor la accesul în învăţământul superior. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, şi respectiv din partea iniţiatorului, vă rog să vă ocupaţi locurile. Doresc să ştiu dacă dintre iniţiatori se află vreunul în sală şi dacă au fost convocaţi. Deci, întreb Secretariatul tehnic dacă au fost convocaţi pentru astăzi, la ora 10,00, iniţiatorii acestui proiect de lege? Marea majoritate văd că sunt colegi senatori. Au fost convocaţi? Bun, dacă n-avem iniţiatori, oricum, numai cu comisia nu putem să lucrăm. Iniţiatorul nu este Ministerul Educaţiei Naţionale, ci sunt nişte senatori. Ministerul Educaţiei Naţionale poate să participe ca invitat, evident, să-şi spună cuvântul, dar trebuie să fie prezenţi obligatoriu iniţiatorii, să îşi susţină acest proiect. În lipsa lor, este inechitabil să fie dezbătut proiectul de lege. Apar ca iniţiatori: doamna deputat Andronescu, domnul deputat Napoleon Antonescu, domnul deputat Ana Gheorghe (Hunedoara), domnul deputat Cotrutz, domnul deputat Cândea, domnul deputat Vâlceanu, domnul deputat Marineci, domnul deputat Secară, domnul deputat Drecin, domnul deputat Alexandru Albu de la P.D.S.R., domnul deputat Leonard Cazan. Rugămintea mea este ca, dintre iniţiatori, să vină să ia loc în bancă, dintre cei citiţi, unul, doi, ca să susţină proiectul de lege. Altminteri nu-l putem dezbate. Deci, din partea iniţiatorilor, domnul deputat Gheorghe Ana (Hunedoara). Ceilalţi, sunt câţiva în sală şi nu este nici o problemă. La ora actuală, condiţiile procedurale s-au întrunit. Din partea iniţiatorilor, îi dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Ana. Fac menţiunea că acest proiect de lege a fost dezbătut la Senat şi că la Camera Deputaţilor există un raport care aduce o serie de îmbunătăţiri textului şi de fapt aici vom urmări dezbaterea numai de pe raport, pentru că afectează cam toate articolele. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Gheorghe Ana (HD): Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Un număr de 21 de senatori şi un număr de 18 colegi deputaţi am iniţiat un proiect de Lege privind egalitatea şanselor la accesul în învăţământul superior. Obiectul acestei iniţiative legislative are, în esenţă, în vedere, faptul că din cadrul unui însemnat număr de familii cu venituri modeste, nu pot accede la învăţământul superior şi, deci, să-şi continue studiile tineri de certă valoare, care, după ce şi-ar încheia studiile superioare, ar deveni specialişti şi participanţi la îmbogăţirea patrimoniului ştiinţei naţionale. Am plecat de la constatarea că numărul actual al burselor sociale de studiu, acordate de Ministerul Educaţiei Naţionale, este total insuficient, şi, de aici, proiectul de lege pe care l-am supus dezbaterii Parlamentului. Reiterez ceea ce şi distinsul preşedinte de şedinţă a spus, el deja a trecut prin Senat şi se dezbate astăzi în Camera noastră. Deci, acest proiect de lege urmăreşte crearea unor mecanisme financiare care să permită sprijinirea materială a studenţilor, pe toată durata de şcolarizare. În acest sens, atât instituţiile de învăţământ superior, cât şi alte persoane juridice, să poată acorda burse sociale, iar în conformitate cu art. 10 din acest proiect de lege, băncile să poată, la rându-le, acorda credite rambursabile pentru studenţii cu venituri materiale mici. Cu amendamentele pe care Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport vi le-a prezentat în raportul său domniilor voastre, vă invităm să participaţi la dezbateri, să fiţi de acord cu această iniţiativă, care vine să întregească aria măsurilor pe care înţelegem să le luăm în vederea sprijinirii dezvoltării învăţământului în România. Vă mulţumesc.
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Din parte comisiei doreşte să ia cuvântul domnul preşedinte Anghel Stanciu. Aveţi cuvântul.
		Domnul Anghel Stanciu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aşa cum se observă şi din raportul comisiei, comisia a acordat aviz favorabil, ţinând seama şi de avizul Comisiei pentru buget, finanţe, bănci, respectiv, al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. În consecinţă, se are în vedere acordarea unor burse sociale, posibile, din fondurile extrabugetare, în principal extrabugetare ale instituţiilor de învăţământ. Totodată, sursele proprii ale instituţiei pot servi, în funcţie de ceea ce stabilesc organele alese, respectiv Senatul şi Consiliile profesorale, să acorde, de la caz la caz, în funcţie de specializări, de profiluri şi de solicitări aceste burse. Noi credem că întregeşte complexul de măsuri prevăzute şi în Legea învăţământului, pe lângă bursele sociale acordate de stat, iată că se creează premisele ca şi instituţia să poată să acorde, din sursele proprii sau din alte venituri extrabugetare, aceste burse. Deci, este, dacă doriţi, o chestiune complementară, lucru care întăreşte autonomia universitară şi în plan financiar, în speţă, pe segmentul burse. Ca urmare, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport vă adresează rugămintea să votăm acest proiect de lege în varianta care a ieşit de la comisie. Vă mulţumim anticipat.
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul pentru dezbaterile generale? Nu. Trecem la dezbaterea propunerii legislative. Vom lucra numai pe raportul comisiei, cum am zis anterior. La nr. crt. 1, titlul legii. Este vorba de propunerile comisiei. Dacă faţă de aceste propuneri, sunt intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Adoptat în unanimitate. Articolul 1, în forma propusă de comisie. Dacă sunt intervenţii? Din partea ministerului, vă rog, poftiţi la microfon. Pentru stenogramă, prezentaţi-vă cu titlul complet, în aşa fel încât să rămână înregistrat.
		Domnul Adrian Miroiu: Sunt Adrian Miroiu, secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Noi avem în faţă raportul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor, raport care diferă de proiectul de lege care a fost aprobat în Senat. Vreau să spun dintru început că Ministerul Educaţiei Naţionale nu a fost de acord cu acest proiect de lege, în forma în care a fost adoptat de către Senat. Motivele noastre sunt următoarele: deşi se pleacă de la o problemă reală, anume aceea că în învăţământul superior trebuie să asigurăm o mai mare egalitate de şanse pentru tinerii care provin din medii defavorizate, din familii cu venituri scăzute, acest proiect, propriu-zis nu aduce măsurile pe care le considerăm că ar fi de dorit. Acelaşi lucru se menţine şi în forma în care a fost modificat de către Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor. Propriu-zis, proiectul acesta spune un singur lucru: în afară de bursele pe care le cunoaştem şi care sunt cuprinse în Legea învăţământului, se instituie ceea ce se cheamă "burse sociale de studiu", burse care pot fi acordate din fondurile extrabugetare ale instituţiilor de învăţământ superior. Ceea ce vreau să spun este următorul lucru: în prezent, instituţiile de învăţământ superior pot să-şi constituie astfel de burse, astfel de fonduri şi acordă burse de acest tip studenţilor, şi, de asemenea, acordă şi alte forme de sprijin pentru studenţi. Cunoaştem că există studenţi care sunt înscrişi pe locuri care nu sunt subvenţionate de la buget, iar unele instituţii de învăţământ superior acoperă din fondurile lor extrabugetare cheltuielile pentru finanţarea de bază pentru studenţii care sunt înscrişi pe locuri care nu sunt subvenţionate de la buget. Sigur, repet, intenţia este lăudabilă, însă consider că ea nu aduce, propriu-zis, nimic nou. Nu este cazul să avem un act normativ de puterea unei legi pentru a institui aceste lucruri. Sunt suficiente acte cu o putere mai redusă, nici măcar Hotărâri de Guvern, ci Ordin al ministrului Educaţiei Naţionale, prin care să se reglementeze acest lucru. De altfel, vreau să spun că, încă din anul trecut, au fost promovate Ordine ale ministrului Educaţiei Naţionale, prin care se autorizează universităţile să acorde astfel de sprijin pentru studenţi. Aceasta este o observaţie cu caracter general. Noi avem şi observaţii cu caracter particular, care se referă la unele articole, dar acestea nu cred că este cazul să fie menţionate acum. Vă mulţumesc.
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Bun. Vă întreb, la art. 1, dacă aveţi vreun amendament propus sau v-aţi gândit la vreo intervenţie?
		Domnul Adrian Miroiu: Nu. Deci, ce vreau să spun? În forma în care este art. 1, noi nu putem să avem nimic împotrivă. Voiam doar să menţionez chestiunea generală a nevoii reglementării la nivel de lege a acestei probleme.
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Bun. Aceasta este o chestiune de altă natură, pe care iniţiatorii au considerat-o că este altminteri. A trecut prin Senat. Noi avem un proces legislativ care este prevăzut de Constituţie. În momentul de faţă suntem în acest proces. Nu se poate reveni asupra lui. Singura noastră soluţie este ca să scoatem o lege care să aibă un conţinut cât mai corect şi care să poată să fie aplicată în folosul celor pentru care este făcută. Deci, în nici un caz, nu se mai pune acum problema revenirii asupra procesului legislativ. La art. 1 îi dau cuvântul...
		Domnul Adrian Miroiu: Nu avem nici o obiecţie la forma în care este art. 1.
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Deci, nu aveţi. Îi dau cuvântul domnului deputat Anghel Stanciu, pentru o precizare. Aveţi cuvântul.
		Domnul Anghel Stanciu: Domnule preşedinte, În ceea ce priveşte necesitatea legii şi aşa mai departe...
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: O secundă, vă rog... Am rugămintea ca persoanele care nu sunt deputaţi să nu mai pătrundă în incinta acestei săli. Rog ca personalul care este, prin natura serviciului, angajat să ţină ordinea la intrarea în sală, să nu mai permită intrarea în sală a persoanelor care nu sunt deputaţi sau senatori. Vă mulţumesc. Aveţi cuvântul.
		Domnul Anghel Stanciu: Deci, dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte, înainte de pct. 1, vreau să fac o precizare: ministerul a avut delegat la comisie, când s-a dezbătut acest proiect de lege, şi şi-a spus punctul de vedere acolo, punct de vedere care a coincis cu cel al comisiei, adică a fost de acord. A doua: există în practica acestui minister o chestiune foarte interesantă, ca pe text de lege dânşii să dea ordine de aplicare a textului de lege. Este o altă faţetă a democraţiei originale româneşti. Probabil că se va opri acest sistem. Prin urmare, exact cum aţi precizat dumneavoastră, intrăm pe text de lege şi, la art. 1, textul pe care comisia l-a propus este cel înscris la a doua coloană: "Lege privind egalitatea şanselor de a urma studii în învăţământul superior prin acordarea burselor sociale de studiu". Este o modificare a textului iniţial. Vă rugăm să o supuneţi votului.
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Deci, revin. Dacă mai sunt alte intervenţii la nr. crt. 2 din raport, referitor la art. 1? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? (În acest moment, un domn deputat din Grupul parlamentar al P.N.Ţ.C.D. vociferează că, deşi a ţinut mâna ridicată mult timp, nu i s-a dat cuvântul). Da. Îmi pare foarte rău... Eu am doi secretari de şedinţă care trebuie să-mi atragă atenţia. Nu eu trebuie să fiu cel care intervin şi vă rog frumos, faceţi un semn, nu? Eu nu pot să vă dau cuvântul, dacă nu mi se spune că doriţi cuvântul. Deci, suntem în procesul de votare. Voturi împotrivă? Cine votează împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Două abţineri. Adoptat. Intervenţii la art. 2, nr. crt. 3 din raport? Domnule deputat Dejeu, Aveţi cuvântul.
		Domnul Gavril Dejeu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia, după părerea mea, pe bună dreptate a înlăturat din conţinutul proiectului de lege varianta alocării de sume din bugetul de stat în vederea constituirii acestor burse sociale, fiindcă, pe bună dreptate, bugetul de stat este afectat pentru bursele, în general, pe care universităţile sau instituţiile de învăţământ superior le pot acorda. Dar, în art. 2, se menţin două surse de alimentare a acestei acţiuni şi anume: "sponsorizările, veniturile proprii şi alte surse extrabugetare", care nu sunt menţionate, deşi în proiectul de lege era vorba şi de "donaţii". Evident că, şi donaţiile intră în noţiunea de "alte surse". Mă refer la argumentaţia făcută de reprezentantul Ministerului Învăţământului. Cine va depune diligenţe şi eforturi pentru ca aceste surse, cel puţin din sfera donaţiilor şi a sponsorizărilor, să vină să alimenteze fondul? Este evident că universităţile, instituţiile de învăţământ superior. Altcineva nu poate. Cine va depune eforturi pentru ca, eventual, persoane fizice să sponsorizeze? La fel. Au Senatele universitare, la ora actuală, în virtutea principiului autonomiei, căderea şi competenţa de a se ocupa de aceste probleme şi de a stabili, în cadrul fondurilor disponibile, aceste burse sociale? Au. Probabil că această reglementară legală este mai detaliată decât reglementările pe care le avem la ora actuală. În principiu, mult pe mult nu strică, dar la nivelul principiilor de legiferare, atunci când avem dispoziţii, cum arăta reprezentantul Ministerului Învăţământului, care permit realizarea şi satisfacerea dezideratului pe care-l urmărim în acest proiect, din punct de vedere al fenomenului legiferării în România, este păgubos ca să suprapunem dispoziţii şi reglementări care se suprapun. De aceea, socot că, dacă, totuşi, aşa cum a spus domnul preşedinte, suntem în situaţia de a promova proiectul, şi nici nu avem altă cale, socot că acest art. 2 din raport ar putea să fie supus discuţiei cu Ministerul Învăţământului, şi eu aş cere chiar părerea Ministerului Învăţământului dacă, în constituirea acestui fond, nu există posibilitatea unei entităţi, a unui cuantum stabil şi asigurator, fiindcă sursele extrabugetarre enumerate aici sunt absolut aleatorii şi dacă, prin urmare, din fondul de burse pe care instituţiile de învăţământ superior le au, nu există posibilitatea defalcării, o dată cu adoptarea acestui proiect de lege care vine să instituţionalizeze, de această dată prin lege, această formă de sprijinire a învăţământului superior, dacă nu există posibilitatea defalcării unui cuantum pentru a porni măcar de la o sursă sigură de alimentare a fondurilor necesare, fiindcă tot ce vedem aici: sponsorizări, venituri proprii ale instituţiei, donaţii şi alte surse extrabugetare nu spun, practic şi concret, nimic decât în sfera unei eventualităţi de realizare. Şi aş dori să ştiu din partea Ministerului Învăţământului, dacă nu există posibilitatea ca, alături de aceste surse, o dată cu instituţionalizarea acestei forme de sprijin, să nu fie alocată o cotă cât de mică din bugetul de stat pentru a asigura instituţiile de învăţământ superior că, cel puţin o cotă minimală de resurse financiare, există pentru această instituţie pe care noi, acum, vrem s-o instituim prin lege.
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Da. Vă mulţumesc. Îi dau cuvântul domnului deputat Petrescu. Aveţi cuvântul.
		Domnul Virgil Petrescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Această lege care a fost dezbătută în cadrul comisiei şi adusă la o formă acceptabilă de cei din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, tocmai de la această idee a plecat. Fondul de burse, transmis prin bugetul de stat a fost asigurător în proporţie de 20 şi 45%, în 1997 a fost 45,4% comparativ cu numărul studenţilor, mai târziu au crescut bursele şi a scăzut numărul studenţilor care au beneficiat, în momentul de faţă 100.000 studenţi de la stat beneficiază de burse. Era această problemă, de a crea posibilitatea ca acele universităţi care dispun de surse extrabugetare, de venituri proprii, donaţii, sponsorizări, precum şi contracte de cercetare şi altele să poată constitui suplimentar acest fond de burse. Repet: este un fond suplimentar. Deci, nici nu se pune problema să afectăm bugetul de stat, pentru că acela oricum există şi este constituit şi transmis universităţilor în funcţie de un anumit criteriu..., de mai multe criterii, de fapt, între care şi numărul de studenţi. Bineînţeles, nu numai acest lucru. Deci, acel fond există, se transmite universităţilor, cuantumul bursei este stabilit de către Senatul universitar. Ceea ce am făcut noi la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport este ca să existe, să dăm posibilitatea universităţilor ca peste acest fond să constituie un altul, dacă doriţi, de rezervă, de garanţie a unor burse sociale de sprijin de studiu. Prin urmare, nici nu se pune problema de principiu, ca bani de la bugetul de stat să intre în acest fond, pentru că intră în celălalt. Deci cred că s-a lămurit care a fost intenţia comisiei la punctul 2. De altfel, prezenţa Ministerului Educaţiei Naţionale a fost permanentă, în cadrul discutării acestui proiect de lege.
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Da, vă mulţumesc. Apare ca evident că dorinţa iniţiatorilor a fost să nu se afecteze bugetul de stat şi alocaţiile de la bugetul de stat. Dacă mai sunt alte intervenţii la nr.crt.3? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate, adoptat. Nr.crt.4 din raport. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Adoptat în unanimitate. Nr.crt.5 din raport. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Nr.crt.6 din raport. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Nr.crt.7 din raport. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Poftim? Am ajuns la nr.crt.7. Dacă aveţi ...(Îi răspunde domnului deputat Acsinte Gaspar, care şi-a exprimat dorinţa de a lua cuvântul.) Deci nr.crt.7. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Este o intervenţie la nr.crt.6 din raport...
		Domnul Acsinte Gaspar: La nr.crt.6, la alin.2, tocmai am discutat cu membrii comisiei şi consider că se impune să se facă o precizare, pentru a nu se crea dificultăţi în aplicarea legii, în sensul că alin.2 al art.4 să fie reformulat în felul următor: "Bursa socială de studiu poate fi cumulată cu oricare altă formă de bursă de stat, cu excepţia bursei de ajutor social acordată semestrial". Pentru că, de pildă, am un elev care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.4 alin.1, în sensul că veniturile în familie sunt foarte reduse, dar acest elev poate să fie eminent şi să poată să obţină, pentru notele pe care le are, bursă de merit, bursă specială. Şi atunci, să trecem în text, acolo, că se poate cumula bursa socială cu celelalte forme, cu excepţia bursei de ajutor social.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Da. Comisia înţeleg că este de acord cu această formulare, iniţiatorii şi ministerul de acord. Deci, pentru alin.2, textul în forma în care a fost citit de domnul deputat Acsinte Gaspar. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.4, în forma comisiei, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La nr.crt.8 din raport, referitor la art.6, avem o intervenţie din partea ministerului. Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat. Rog comisia să fie atentă, rog şi iniţiatorii.
		Domnul Adrian Miroiu: Intervenţia priveşte o precizare şi propun ca formularea să fie următoarea: "Menţinerea bursei sociale de studii e condiţionată de îndeplinirea standardului impus de Senatul universitar" - şi acum se adaugă "pentru îndeplinirea obligaţiilor de studiu ale studenţilor" şi textul curge în continuare.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Iniţiatorul? De acord. Comisia? De acord. Deci art.6, cu completarea propusă de minister, la nr.crt.8 din raport. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Adoptat în unanimitate. Nr.crt.9 din raport. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Nr.crt.10 din raport. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La nr.crt.11 din raport, dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Adoptat în unanimitate. Onoraţi colegi, Este o lege organică, v-o supun spre aprobare prin vot deschis cu mâna ridicată. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? O abţinere. Deci cu un vot împotrivă şi o abţinere, în condiţiile cvorumului pe care l-am citit la începutul şedinţei, a fost adoptată ca lege organică, acest proiect de lege.
		Continuăm cu proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind înfiinţarea şi funcţionarea de Centre Culturale, semnat la Constanţa la 18 aprilie 1996. Rog, reprezentanţii ministerului, să poftească în banca miniştrilor. Rog, din partea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, dacă e vreun membru al comisiei aici, rog să poftească. Deci Comisia pentru cultură rog să-şi ocupe locul, reprezentanţii comisiei! Rog comisia să poftească aici şi rog Secretariatul tehnic să invite comisiile care trebuie să fie prezente în sală. Chiar nu e nimeni de la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă în sală?! Voci din sală: Sunt la comisie!
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Nu au ce să caute la comisie acum, trebuie să stea în sală! Vă rog să-i convocaţi şi pe cei de la celelalte comisii care urmează: Comisia pentru buget, finanţe, respectiv de la Comisia pentru politică externă. Chiar nu e nimeni de la Comisia pentru cultură? Domnule deputat Badea, bine că aţi venit, ca să putem începe. Deci proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia pentru înfiinţarea şi funcţionarea de Centre Culturale, semnat la Constanţa la 18 aprilie 1996. Iniţiatorul? Deci, din partea Ministerului de Externe, aveţi cuvântul.
		Domnul Mihai Dobre: Domnule preşedinte, Domnilor deputaţi, Sunt Mihai Dobre, director general pentru afaceri strategice şi globale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, am fost delegat de ministrul afacerilor externe să prezint acest proiect de lege. Este vorba de Acordul privind înfiinţarea şi funcţionarea de Centre Culturale între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia, semnat la 18 aprilie 1996 la Constanţa. Acordul asigură cadrul juridic necesar pentru crearea centrelor culturale ale României la Ankara şi la Istanbul şi a centrelor culturale ale Republicii Turcia la Bucureşti şi la Constanţa. Acest acord a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii sale automate pe noi perioade de câte 5 ani. Partea turcă l-a ratificat deja. În conformitate cu prevederile art.16 din Acord, acesta va intra în vigoare în momentul notificării reciproce de către părţi a îndeplinirii cerinţelor stabilite prin legislaţia internă. Vă mulţumesc.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Din partea comisiei sesizate în fond, îi dau cuvântul domnului deputat Badea.
		Domnul Ioan Alexandru Badea: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Comisia pentru cultură, care a fost sesizată în fond cu acest acord, a avizat în unanimitate supunerea spre dezbatere a acordului, în forma care a fost înaintată de Ministerul de Externe. Precizăm că Acordul a fost deja avizat în Senat. Deci rugăm plenul să treacă la discutarea şi aprobarea acestui proiect care este, fără discuţie, aşa cum s-a arătat şi în Expunerea de motive, util, pentru dezvoltarea colaborării în plan cultural şi nu numai, ambelor părţi. Vă mulţumesc.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Onoraţi colegi, Înainte să trecem mai departe, vă aduc la cunoştinţă că, într-una din loji, se află o delegaţie olandeză condusă de domnul senator Huib Eversdijk care este membru şi în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi consul onorific general al României în Olanda. (Aplauze) Să le urăm bun venit şi un bun sejur în ţara noastră. Cu aceasta, trecem la dezbaterile generale. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul, din partea grupurilor? Nu.
		Domnul Marţian Dan (din sală): Am o întrebare!
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Aveţi o întrebare? Îi dau cuvântul domnului deputat Dan. Vă rog, domnule deputat.
		Domnul Marţian Dan: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sigur că, ţinând seama de relaţiile în diferite planuri dintre România şi Turcia, Acordul care este supus atenţiei noastre merită, evident, să fie ratificat. Sunt lucruri importante, şi reglementarea lor pe baza unor negocieri dintre cele două ţări este binevenită şi trebuie susţinută. Am, însă, o mare nedumerire. Acest acord a fost semnat la 18 aprilie 1996, deci au trecut mai bine de 4 ani de când el a fost semnat. Se prevede că, dacă nici una dintre ţări nu denunţă, nu declanşează procedura de denunţare a lui, de renunţare la acest acord, după 5 ani el prelungeşte în mod automat pentru încă 5 ani. Întrebarea pe care vreau eu s-o pun, şi care nu este o întrebare nouă, ci este una care are tangenţă cu modul în care lucrează Ministerul de Externe şi cu modul în care sunt gestionate problemele cu diferite ţări, este următoarea: de ce au trebuit să treacă 4 ani, până când acest acord ajunge în Parlament şi se cere ratificarea lui? Mie mi se pare că acest mod de a lucra şi de a trata lucrurile, această atitudine birocratică, formală, această rugină a indiferenţei sunt de rău augur şi trebuie odată, la Ministerul de Externe, să înceteze astfel de atitudini, dar, în orice caz, vreau răspuns de ce se supune atât de târziu ratificării.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Da. Este o întrebare pe care, evident, mi-am pus-o şi eu, când am văzut din 1996, de când a fost semnat. Aveţi cuvântul, domnule reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe, pentru a răspunde. E adevărat că la Senat a fost trecut pe 19 iunie 2000. Deci întrebarea oricum rămâne valabilă. Aveţi cuvântul.
		Domnul Mihai Dobre: O să încerc să răspund întrebării ridicate de domnul deputat Dan. Acordul a trecut prin procedura internă de avizare. Datorită unor obiecţii ridicate de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor, a fost necesară, la un moment dat, modificarea lui. La acest moment el se găseşte în conformitate cu obiecţiile formulate. E adevărat, însă, întârzierea de 4 ani este destul de greu scuzabilă. Mulţumesc.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Dacă nu mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare, o să trecem la dezbaterea propunerii legislative. Vom începe cu titlul. Dacă sunt intervenţii? Nu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Adoptat în unanimitate. Articolul unic al legii. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă supun spre aprobare legea, în ansamblul ei, ca lege ordinară, prin vot deschis cu mâna ridicată. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Adoptată în unanimitate. Vă mulţumesc.
		Continuăm cu proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.62/2000 privind ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul RO9904 pentru restructurarea întreprinderilor şi reconversie profesională (RICOP), semnat la Bucureşti la 30 decembrie 1999. Comisia pentru buget, finanţe, bănci. Vă rog. Este un proiect aflat în procedură de urgenţă. Rog Biroul comisiei să propună timpii de dezbatere.
		Domnul Neculai Grigoraş: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este o ordonanţă relativ scurtă şi cred că sunt suficiente 15 minute pe total şi 3 minute la fiecare articol. Vă mulţumesc.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Vă mulţumesc. Vă supun spre aprobare cei doi timpi propuşi de Biroul comisiei. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Potrivit art.105 din regulamentul nostru, vom trece la dezbaterea acestei ordonanţe de urgenţă şi vom începe cu textul ordonanţei. La titlul ordonanţei, intervenţii. Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Intervenţii la articolul unic al ordonanţei. Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Ordonanţa, în ansamblul ei. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Trecem pe textul legii pentru aprobare a ordonanţei şi vom începe cu titlul legii. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul unic al legii. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Adoptat în unanimitate. Vă supun spre aprobare legea în ansamblul ei, ca lege ordinară, prin vot deschis cu mâna ridicată. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Adoptată cu unanimitatea celor prezenţi.
		Următorul punct pe ordinea de zi e proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.73/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului European din România. Comisia pentru politică externă, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere, având în vedere că suntem în procedură de urgenţă.
		Domnul Victor Boştinaru: Cred că putem propune maximum 2 minute de fiecare articol, dacă sunt probleme, şi 10 minute cu totul.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Bun. Deci 10 minute şi 2 minute, propunerile preşedintelui Comisiei pentru politică externă, care a fost sesizată în fond. Vă supun timpii spre aprobare. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Adoptaţi în unanimitate. Potrivit art.105 din regulamentul nostru, vom trece la dezbaterea acestui proiect de lege. Conform obişnuinţei pe care o avem, începem cu textul ordonanţei. Titlul ordonanţei. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.I al ordonanţei. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.II al ordonanţei. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Ordonanţa, în ansamblul ei? Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Trecem la textul legii. Vom începe cu titlul legii. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul unic al legii. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă supun spre aprobare legea, în ansamblul ei, ca lege ordinară, prin vot deschis cu mâna ridicată. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Adoptată cu unanimitate. Cu aceasta, având în vedere că este ora 11, rog grupurile parlamentare să facă un efort să îi aducă în sală pe colegi. Conform programului şi ordinii de zi adoptate, de la ora 11, vom avea dezbaterea proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, care are un caracter organic şi unde nota pe care o am spune că se lucrează pe raportul comisiei. Rog Comisia sesizată, respectiv Comisia pentru Regulament, să-şi ocupe locul. Rog iniţiatorii să-şi ocupe locurile în banca iniţiatorilor. Dar unde sunt iniţiatorii?
		Deci, până când vine iniţiatorul, pentru ca să nu pierdem timpul, pentru că este delegaţia aceasta străină şi probabil că va mai întârzia un minut sau două, vă propun să trecem la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului Naţional de Solidaritate. Întreb dacă de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială este cineva din Birou. Domnule deputat, am rugămintea, fiind în procedură de urgenţă, să propuneţi timpii de dezbatere, ca să putem trece la dezbaterea acestei ordonanţe de urgenţă. Aveţi cuvântul, domnule deputat Stanca.
		Domnul Teodor Stanca: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Pentru Ordonanţa de urgenţă nr.118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului Naţional de Solidaritate, propun per ansamblu 20 de minute, cu o intervenţie de 2 minute. Mulţumesc.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Aţi propus cei doi timpi. Vi-i supun spre aprobare. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Adoptaţi în unanimitate. Conform prevederilor art.105, trecem la dezbaterea proiectului de lege. O să începem, însă, cu textul ordonanţei, şi anume titlul ordonanţei. Titlul ordonanţei. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.1. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.2. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.3. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.4. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.5. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.6. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.7. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.8. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.9. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.10. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.11. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.12. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.13. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.14. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Ordonanţa în ansamblul ei. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Trecem pe textul legii. Titlul legii. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul unic al legii. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă supun spre aprobare legea în ansamblul ei, ca lege organică, prin vot deschis cu mâna ridicată. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Adoptată în unanimitate.
		Mai este încă o ordonanţă de urgenţă: proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.5/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea fondului naţional de solidaritate. Îl rog pe domnul deputat Stanca, din partea Biroului comisiei, să propună timpii. Aveţi cuvântul.
		Domnul Teodor Stanca: Mulţumesc. Pentru această ordonanţă de modificare şi completare a ordonanţei care tocmai am aprobat-o, propun 10 minute cu 2 minute pe intervenţie. Mulţumesc.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Vă supun spre aprobare timpii propuşi de Biroul comisiei. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Adoptaţi în unanimitate. Conform prevederilor art.105, trecen la dezbaterea proiectului de lege. O să începem însă cu textul ordonanţei. Titlul ordonanţei. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul unic al ordonanţei. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Ordonanţa în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Trecem pe textul legii. Titlul legii. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul unic al legii. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă supun spre aprobare legea în ansamblul ei, ca lege organică, prin vot deschis cu mâna ridicată. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Adoptată cu unanimitatea voturilor.
		Având în vedere că s-a întors iniţiatorul proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei în sală, vă propun ca să îşi ocupe locul pe banca iniţiatorilor. Condiţiile procedurale sunt cele corecte Rog liderii de grupuri să asigure cvorumul permanent în sală. Îi dau cuvântul iniţiatorului.
		Domnul Vasile Lupu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de Hotărâre privind modificarea art.176 din Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost înregistrat din iniţiativa celui care vă vorbeşte. Comisia pentru Regulament a sintetizat amendamentele propuse la acest text şi a întocmit raportul. Sunt gata să susţin varianta pe care a adoptat-o Comisia pentru Regulament, dar nu înainte de a vă aminti că Senatul României a operat această modificare că în Europa, dacă mai sunt două-trei ţări care păstrează majoritatea calificată de două treimi pentru procedura în discuţie, că acum în ultima lună de activitate parlamentară din această legislatură se impune a spulbera suspiciunea că în viitorul Parlament al României vor fi deputaţi sau senatori doar pentru a căuta protecţia în textele atât de mult discutate. În perspectivă, poate vom reuşi să abrogăm art.69 din Constituţie, reglementând protecţia parlamentarilor în cazul săvârşirii unor fapte penale sau contravenţionale, însă cred că primul pas necesar este modificarea art.176. În speranţa că votul dumneavoastră va fi în acord cu declaraţiile făcute în media, vă rog, domnule preşedinte, să trecem la dezbateri şi, având în vedere programul încărcat al ordinii de zi de astăzi, propun să limităm la 3 minute fiecare intervenţie pe acest text. Dacă nu vom cădea de acord asupra modificării textului voi reveni ca să propun, în numele PNŢCD, votul nominal.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Bun. Oricum, plenul va decide asupra acestor propuneri. Eu o să-i dau cuvântul în continuare Comisiei pentru Regulament, domnului deputat Radu Ghidău, preşedintele acestei comisii pentru a-şi spune punctul de vedere al comisiei.
		Domnul Radu Ghidău: Punctul de vedere al comisiei l-am exprimat şi data trecută. Vreau să vă spun că noi susţinem în continuare raportul pe care l-am înaintat. Este şi normal acest lucru. De asemenea, doresc să vă spun că aş dori ca dezbaterile să se desfăşoare într-o atmosferă normală, în sensul să nu se încerce – şi de data aceasta – blocarea dezbaterilor prin luări de cuvânt repetate şi sper ca colegii noştri să înţeleagă acest lucru, că această modificare pe care o vom aduce ridicării imunităţii parlamentare se înscrie pe linia reformelor parlamentare care ar fi trebuit adoptate de mult mai mult timp. În orice caz, îmi exprim părerea de rău că nu a intrat în dezbaterea plenului întreg Regulamentul Camerei Deputaţilor şi, în acest sens, doresc să vă spun că munca pe care noi am prestat-o pe parcursul unui an pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor a fost extrem de serioasă, dar, din păcate, constat că nu s-a ajuns la un rezultat concret. Vă mulţumesc şi în continuare susţin propunerea cu 3 minute ca timp de dezbatere pentru fiecare vorbitor şi o singură dată să ia cuvântul o persoană. Vă mulţumesc.
		Domnul Acsinte Gaspar (din bancă): Discutăm Regulamentul sau ce discutăm?
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Onoraţi colegi, Este o dezbatere extrem de importantă, este vorba de Regulamentul Camerei Deputaţilor. Ca atare, vom găsi, prin înţelegerea plenului, cele mai bune soluţii pentru dezbaterea serioasă a acestei iniţiative. Eu, ce pot să vă spun, că am ajuns la partea dezbaterilor generale şi, din partea grupurilor parlamentare, doresc să ştiu dacă doreşte cineva să ia cuvântul, deci, din partea grupurilor parlamentare, la dezbaterile generale. Domnul deputat Acsinte Gaspar din partea Grupului parlamentar al PDSR. Aveţi cuvântul. Dacă din partea celorlalte grupuri parlamentare doreşte să ia cineva cuvântul? Domnul deputat Titu Gheorghiof din partea Grupului PNL o să urmeze. Aveţi cuvântul.
		Domnul Acsinte Gaspar: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, V-aş readuce în memorie că problema pe care o discutăm astăzi la insistenţele domnului vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Vasile Lupu, a fost discutată, cel puţin de trei ori. A fost discutată o dată cu prilejul dezbaterii şi adoptării Constituţiei. A fost discutată a doua oară atunci când, fiecare dintre cele două Camere şi a aprobat Regulamentul propriu de activitate. Şi, în fine, a treia oară, problema imunităţii parlamentare a făcut obiectul dezbaterilor la Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor. Sigur că putem observa foarte uşor că, prin Constituţie, se face o excepţie de la dreptul comun, în sensul că aceasta a conferit un statut aparte parlamentarilor pentru a le da posibilitatea să-şi desfăşoare activitatea fără să fie influenţaţi sau stânjeniţi de riscul unor eventuale trimiteri în judecata penală sau contravenţională, arestări, reţineri sau percheziţii pornite din spirit de şicană, fie de diferite autorităţi publice, fie de unii funcţionari particulari. Constituţia nu a urmărit să le acorde parlamentarilor un avantaj persoanl, ci să asigure Parlamentului condiţii optime de funcţionare. Inviolabilitatea devine caducă în cazul în care Camera din care face parte deputatul sau senatorul aprobă ca acesta să fie trimis în judecată penală sau contravenţională, arestat, reţinut sau percheziţionat. Încuviinţând una din aceste măsuri, Camera respectivă nu se pronunţă asupra vinovăţiei deputaţilor sau a senatorilor. De îndată ce mandatul deputatului sau al senatorului a încetat, regulile de drept comun redevin pe deplin aplicabile. Fiind o excepţie de la dreptul comun, inviolabilitatea parlamentară este de strictă interpretare. În fine, pentru că m-am referit în prima parte la Constituţie, să arăt că ceea ce protejează Constituţia este mandatul deputatului sau al senatorului, iar nu persoana acestora. Din acelaşi motiv, din moment ce o persoană a pierdut calitatea de deputat sau senator, ea va pierde şi beneficiul procedurii excepţionale prevăzută de art.691 al Constituţiei şi, prin urmare, pentru o faptă săvârşită în cursul exercitării mandatului parlamentar va fi urmărit penal sau contravenţional şi judecat odată ce acest mandat a încetat, conform procedurii de drept comun. Vă spuneam că problema imunităţii a fost discutată şi dezbătută în ambele Camere cu prilejul discutării Regulamentelor proprii. În legislatura 1992-96, când actuala Putere se afla în Opoziţie, punctul de vedere care a fost exprimat categoric şi în Cameră şi în Senat a fost acelaşi. Am să-mi permit să citesc din stenograma de la Senat, unde senatorul Frunda Gheorghe, un ilustru jurist, declara următoarele: "Discuţiile care se poartă pe marginea imunităţii parlamentare au condus la ideea că ridicarea imunităţii să se voteze cu o majoritate de două treimi". Argumentul principal în favoarea majorităţii de două treimi a fost că, dacă s-ar accepta ideea unei majorităţi absolute, adică jumătate plus unu din numărul total al membrilor Camerei respective, oricare membru al Opoziţiei, care nu este în coaliţia guvernamentală sau majoritatea parlamentară, riscă ca această imunitate să-i poată fi ridicată. "Mai simplificat, spunea senatorul Frunda, înseamnă că fiecare membru al Opoziţiei sau un membru mai puţin simpatic al coaliţiei guvernamentale poate fi pus sub urmărire penală printr-o decizie de majoritate simplă". În continuare, senatorul Frunda spunea: "Sunt primul, dacă îmi permiteţi, care doreşte ca imunitatea parlamentară să fie restrânsă la opiniile politice, dar la fel de hotărât sunt când spun că toţi parlamentarii trebuie să fie apăraţi împotriva tuturor posibilităţilor, chiar şi teoretice, de urmărire abuzivă de punere sub urmărire penală. Vă repet, sunt primul care sunt pentru suspendarea sau ridicarea imunităţii parlamentare a oricărui parlamentar care comite o infracţiune. Sunt primul care nu doresc ca nici unul dintre noi să aibă o protecţie mai mare decât cetăţeanul de rând, dar, în aceeaşi măsură, doresc stabilitatea acestui Parlament. Iată de ce mă opun amendamentului de a scădea acea majoritate de două treimi la o majoritate simplă. Este un pericol concret pentru o stabilitate politică". Continui pe mai departe din citatul senatorului Frunda: "Doresc ca această imunitate să poată fi ridicată şi în viitor doar cu o majoritate de două treimi, indiferent de opţiunile politice pe care le avem, indiferent de faptul că suntem în majoritate parlamentară sau în opoziţie. Cred eu că toţi avem maturitatea politică necesară ca atunci când în situaţii excepţionale, limitative se impune ridicarea imunităţii parlamentare a unui senator sau deputat, să avem curajul să o facem". Am încheiat citatul din stenograma şi cuvântul pe care l-a rostit cu acel prilej senatorul Frunda. Iar, reluând partea finală, la Camera Deputaţilor s-a dovedit că atunci când a existat credinţa că, într-adevăr, trebuie ridicată imunitatea parlamentară, acest lucru s-a dovedit din plin prin ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului Gabriel Bivolaru, prin cele două treimi prevăzute de Regulament. Tema cu privire la majoritatea de două treimi necesară pentru ridicarea imunităţii parlamentare a mai fost reluată şi de senatorul Nicolae Manolescu care a susţinut din plin argumentele pe care le-a adus domnul senator Frunda. Întrebarea care se pune acum este ce va hotărî Camera în acest moment. Este o problemă care se pune în discuţie într-un moment politic, într-un moment care este legat de campania electorală, iar procedura care se instituie prin acest proiect nu este de natură să rezolve, aşa cum ar crede unii, imediat o problemă de acest fel. Sigur că noi am declarat cu diverse prilejuri că nu ne opunem la această reducere a numărului de voturi necesar pentru ridicarea imunităţii. Am cerut ca aceste dezbateri să aibă loc în condiţiile regulamentare, am cerut ca, într-adevăr, lucrurile să fie privite cu responsabilitate din partea fiecărui grup parlamentar, iar votul care se va exprima să fie, într-adevăr, un vot argumentat în favoarea uneia sau alteia dintre soluţii, în favoarea menţinerii acestui cvorum de două treimi, în favoarea reducerii sau eventual în favoarea reducerii cu o aplicare însă din sesiunea următoare. Sunt probleme asupra cărora cred că şi celelalte grupuri parlamentare îşi vor expune punctul de vedere şi după dezbaterile care vor avea loc pe marginea hotărârii, sigur că votul va fi cel care va decide soluţia de urmat în această materie. Vă mulţumesc.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnul deputat Titu Gheorghiof şi rog celelalte grupuri să-şi desemneze eventualii intervenienţi. Aveţi cuvântul.
		Domnul Titu-Nicolae Gheorghiof: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Dezbaterea cu privire la modificarea art.176 din Regulamentul Camerei Deputaţilor va continua cred eu şi după ce noi ne vom pronunţa printr-un vot asupra acestei modificări. Aceste comentarii care s-au făcut şi care se vor face asupra protecţiei constituţionale şi regulamentare a mandatului de deputat şi în special a instituţiei imunităţii parlamentare, pe care am dori să vi le prezentăm, va continua, credem noi, nu numai în acest mandat şi nu numai în această legislatură, ci şi în cele care vor urma. În toate sistemele parlamentare democratice, deputaţii se bucură de independenţă faţă de structuri statale şi îşi exercită, pe durata mandatului, prerogativele autorităţii publice, ceea ce justifică măsuri de protecţie stabilite de Constituţie şi de regulamentele parlamentare, însă rolul măsurii de protecţie este de a garanta deputaţilor o deplină libertate de acţiune în exercitarea mandatului cu care au fost învestiţi şi, în acelaşi timp, de a-i feri de ipoteticele ingerinţe şi intimidări din partea oricui, din partea puterii executive, din partea puterii judecătoreşti şi chiar din partea partidelor politice care i-au propus candidaţi, ori altor organisme guvernamentale. În consens cu această concepţie, art.69 din Constituţia României reglementează imunitatea parlamentară care, ca instituţie tradiţională a dreptului parlamentar, se prezintă sub două forme, după cum bine ştim: o lipsă a răspunderii juridice pentru voturile date şi pentru opinia politică exprimată de parlamentar în exercitarea mandatului şi inviolabilitatea membrilor Parlamentului. În art.69, Constituţia se referă de fapt la inviolabilitatea parlamentară, iar în art.70 la răspunderea juridică a deputaţilor. Imunitatea parlamentară reglementată de art.69 din Constituţie şi dezvoltată de regulamente este o garanţie a noastră, a deputaţilor, că vom fi la adăpost de orice încercare a puterii executive sau judecătoreşti de a intimida, de a ne sancţiona pentru modul în care ne exercităm prerogativele. Practic, imunitatea parlamentară acoperă întreaga activitate desfăşurată de deputaţi în exercitarea mandatului. În fapt, este o reală inviolabilitate a acestora. Potrivit art.69 din Constituţie: "Deputatul sau senatorul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat sau trimis în judecată, penală ori contravenţională, fără încuviinţarea Camerei din care face parte, după ascultarea sa. Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme". În actuala formulare, art.176 alin.5 din Regulament, Camera Deputaţilor hotărăşte prin vot secret asupra cererii cu majoritate de două treimi din numărul deputaţilor. În ceea ce priveşte încuviinţarea Camerelor, cerută de art.69 alin.1 din Constituţie, acesta are exclusiv un conţinut politic. Este de notat că trebuie să ne orientăm şi să vedem asupra acestui fapt. Însăşi Constituţia deci, reglementând, se referă la conţinutul politic al acestui articol. Dezbaterile din Camere în legătură cu înfiinţarea cererii de reţinere, arestare, percheziţionare sau privind posibilitatea trimiterii deputatului în judecată penală sau contravenţională nu au conţinut jurisdicţional, numai Curtea Supremă de Justiţie, căreia îi revine competenţa de judecată, va stabili vinovăţia sau nevinovăţia celui în cauză. Astfel, cum este configurat în Constituţie şi în regulamente, imunitatea parlamentară putem spune că are următoarele caractere. Imunitatea se referă la orice faptă penală sau contravenţională comisă de un parlamentar pentru care legea prevede procedura trimiterii în judecată. Imunitatea parlamentară este temporară şi ia naştere la momentul eliberării certificatului constatator al alegerii. Imunitatea nu se referă la acţiunile civile, deputatul putând fi urmărit în justiţie ca orice cetăţean. Imunitatea nu poate fi ridicată decât de Cameră. Infracţiunea flagrantă, în schimb, modifică regimul imunităţii. Şi ultimul caracter, imunitatea nu înlătură răspunderea penală sau contravenţională a parlamentarului, ci prorogă momentul declanşării procedurii. Deci, ca atare, imunitatea parlamentară de care beneficiază un deputat este circumscrisă duratei exercitării mandatului său. Este clar pentru oricine că imunitatea parlamentară nu constituie un privilegiu contrar principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci este un imperativ al statutului parlamentarului şi al principiului potrivit căruia parlamentarii sunt în serviciul celui care l-a ales, care este deţinătorul suveranităţii naţionale. O democraţie pluralistă nu poate exista fără asigurarea independenţei demnităţii naţionale. Acesta este şi motivul pentru care imunitatea parlamentară are un caracter imperativ. Ea nu este un drept subiectiv al parlamentarului la care acesta ar putea renunţa. În ceea ce priveşte proiectul de hotărâre privind modificarea art.176 din Regulamentul Camerei, aş dori să facem următoarele comentarii. Instituţia imunităţii parlamentare este extrem de delicată şi trebuie, prin modul ei de reglementare, să stabilească un echilibru între protecţia justificată a mandatului de deputat împotriva oricărei intimidări a acestuia de către oricine şi între pavăza "ilegitimă" aşezată în faţa unui deputat care ar comite fapte penale sau contravenţionale, ceea ce ar echivala cu un adevărat regim de impunitate a sa. Aşa cum este prevăzut, proiectul de hotărâre pe care-l dezbatem vizează, în opinia noastră, urgentarea discutării în comisia de specialitate a cererii de reţinere, arestare, percheziţionare şi trimitere în judecată penală sau contravenţională a unui membru al Camerei, urgentarea exprimării votului în Cameră şi reducerea numărului de voturi pentru aprobarea cererii de două treimi din numărul membrilor Camerei Deputaţilor la majoritate. În privinţa urgentării examinării de comisie a cererii şi respectiv aprobării sale în plenul Camerei, termene prevăzute în proiectul de hotărâre sunt bine venite. Cât priveşte ultimul punct, reducerea numărului de voturi, Grupul Naţional Liberal din Camera Deputaţilor este de acord cu această reducere, dar atragem atenţia atât celor de la Guvern, cât şi celor din Opoziţie, în curând vom intra în campania electorală şi este de aşteptat că vor fi formulate numeroase atacuri împotriva unor parlamentari, unele din ele vizând aplicarea chiar a art.176. Ar fi de dorit să ferim campania electorală de noi tensiuni politice. În fond, putem dezbate problema imunităţii aici, conştienţi că ea înseamnă numai imunitate cât priveşte votul şi opţiunile noastre politice. Vă mulţumim.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat-Civic Ecologist, domnul deputat Gavril Dejeu.
		Domnul Gavril Dejeu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, N-am de gând să fac o prelegere pe marginea instituţiei imunităţii parlamentare. Doresc să mă refer direct la text şi doresc să aduc argumente în favoarea propunerii pe care o discutăm astăzi din partea iniţiatorului. Aşa cum s-a subliniat deja, parlamentarul trebuie să fie pus la adăpost de şicanele care pot interveni în câmpul politic, în general, şi, din păcate, în câmpul politic românesc după 89, în special, care i se pot adresa în exerciţiul mandatului său, fiindcă mandatul nu provine de la Putere, mandatul provine de la naţiune, dacă vreţi, suverană, şi el trebuieşte să poată fi exercitat în limite decente, în limite corecte, pentru ca parlamentarul să-şi facă datoria. Există însă un revers al medaliei. Este, oare, parlamentarul, prin aceasta, scutit de obligaţia de a respecta legile ţării? Sigur că răspunsul va fi imediat din partea tuturor "nu" şi el este obligat, împreună cu întreg poporul, să respecte legile ţării. Şi, atunci, unde există bariera de protecţie a parlamentarului în raport cu celălalt cetăţean obişnuit? Există în prevederea aceasta constituţională, bine precizată, potrivit căreia mai înainte de a interveni organul de justiţie, care este chemat în general să stabilească vinovăţii, culpabilităţi şi responsabilităţi, să intervină organul politic pentru a cenzura accesul la justiţie. Fiindcă ideea aceasta de imunitate parlamentară este o cenzurare la accesul la justiţie. Binevoiţi a vedea că, potrivit textului, nu se poate accede la justiţie de către un parlamentar decât dacă trece prin aprobarea Camerelor. Şi aprobarea este o fine de neprimire, dacă vreţi. Oricât de vinovat ar fi un parlamentar, dacă Camera nu-i dă girul, el nu poate ajunge în etajul justiţiei. Pe această temă, în ultimii 10 ani şi în ultimii ani cu deosebire, în opinia publică, în mijloacele de informare şi în general în părerea care s-a format despre atitudinea, activitatea şi poziţia parlamentarilor, a existat o multitudine de luări de atitudine şi de poziţii, din nefericire, foarte multe dintre ele, marea majoritate dintre ele, cu conotaţie negativă. Şi se spune că prin regulamentul de funcţionare, Camerele şi-au luat măsuri de asigurare de aşa manieră încât parlamentarul, oricât ar fi de vinovat la încălcarea legii, să nu poată ajunge în justiţie. Şi cunoaşteţi foarte bine şi dumneavoastră şi cred că sunteţi de acord cu mine, enormul bagaj de argumentări şi de aluzii care se fac în presă şi în discuţiile dintre cetăţeni pe această temă: că suntem o castă privilegiată, că noi înşine ne-am creat acest turn din care nu suntem expugnabili. Că, prin urmare, în calitate de legislatori, am adoptat o prevedere legală pentru a ne prezerva cu orice preţ poziţia noastră chiar şi la încălcarea legii. Această imagine distructivă în ce priveşte poziţia şi atitudinea parlamentarului faţă de omul de rând şi faţă de societatea românească eu cred că trebuia de multă vreme să încercăm s-o înlăturăm şi să ne îmbunătăţim această imagine. A făcut această treabă Senatul în urmă cu doi ani de zile. Fiindc㠖 şi voi veni acum la argumentare – nu este aici vorba, după părerea mea, de a se plasa argumentarea între Opoziţie şi Putere. Fiindcă nu Opoziţia sau Puterea sunt cele care în final stabilesc vinovăţia. Este vorba aici într-adevăr de o chestiune politică. Şi, dacă vrem, într-adevăr, să ne menţinem în continuare la nota politică a problemei, puntem să stabilim şi o majoritate de trei pătrimi în regulamentul nostru. Dar să recunoaştem că este vorba de o acţiune politică de prezervare şi de protecţie a noastră în mod absolut favorizator. Şi dacă recunoaştem acest lucru, ne putem prezenta cu o astfel de gândire în faţa opiniei publice. În momentul, însă, în care limităm argumentarea noastră şi o deplasăm de pe câmpul politic pe câmpul real al protecţiei parlamentarului, atunci nu mai are ce căuta argumentul dintre Putere şi Opoziţie, fiindcă nu noi vom stabili vinovăţia. Noi nu facem decât să dăm girul accesului la justiţie. Însă, prin majoritatea de două treimi, cel puţin aşa cum funcţionează Parlamentul României de 10 ani încoace sau de 5-6 ani încoace, ideea aceasta a imunităţii parlamentare devine un subiect şi o instituţie tabu. Niciodată probabil nu se va reuşi întrunirea unei majorităţi de două treimi, afară de cazuri absolut excepţionale, pentru a trece bariera de la politic la juridic. Şi, dacă vrem să ne menţinem în continuare în sfera acestor privilegii atât de condamnate de opinia publică, putem s-o facem. Dacă vrem, însă, să deschidem calea justiţiei şi să dăm posibilitatea justiţiei să constate şi în cazul parlamentarilor cine, când, cum şi în ce împrejurări încalcă legea, atunci trebuie să reducem această majoritate. Fiindcă numai majoritatea aceasta absolută de jumătate plus unu devine funcţională. Restul majorităţii, de două treimi sau mai mult, este o piedică, este o barieră de netrecut. Este, stimaţi colegi, o chestiune de imagine, dacă vreţi, a grupurilor noastre parlamentare, a partidelor care compun Parlamentul. Este chestiune de voinţă politică, dacă vrem ca o astfel de instituţie atât de importantă, fie şi pe ultimele sute de metri, să prindă viaţă. S-a spus aici, la un moment dat, hai să adoptăm instituţia numai pentru Parlamentul viitor. Nu există nici un fel de argument în acest sens. În ultima zi de activitate a acestui Parlament, dacă am discuta, nu se poate face discriminare între un Parlament şi altul viitor. Nu există absolut nici un fel de raţiune pentru aşa ceva. Ne temem, ne temem că, cumva, pentru perioada electorală din toamnă, anumiţi parlamentari ai noştri vor fi luaţi în discuţie? E posibil. Şi de o parte, şi de cealaltă. Nu trebuie să fie o temere aceasta, pentru că este bine, după părerea mea, este necesar, după părerea mea, ca lucrurile să se limpezească. Prea ne bălăcim de 10 ani de zile în a nu stabili anume vinovăţii şi anume coordonate de comportament moral şi social în România. Şi o facem, din păcate, şi în plan parlamentar. Este un prilej acum pentru Camera Deputaţilor să urmeze, după părerea mea, exemplul Senatului şi să reducă baremul sau stacheta acestei majorităţi de la două treimi la jumătate plus unu, aşa cum se propune în iniţiativa domnului deputat Lupu. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, nu numai că are iniţiativa acestei idei, nu numai că are oamenii care în comisie susţin, în Comisia de regulament susţin acest demers, dar grupul va vota cu multă răspundere în favoarea acceptării acestei modificări. Vă mulţumesc.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Din partea Grupului parlamentar UDMR, domnul deputat Ervin Székely.
		Domnul Székely Ervin-Zoltán: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cred că instituţia imunităţii parlamentare trebuie să o discutăm totdeauna în contextul social în care există şi politic, care există în ţara respectivă şi nu putem extrapola situaţia politică existentă de nivelul parlamentarismului din România atunci când discutăm aceste probleme. Atunci când legiuitorul a stabilit această majoritate de două treimi, lupta politică din România s-a desfăşurat nu numai în interiorul acestei clădiri, nu numai pe paginile ziarelor, sau în diferite forumuri politice, dar şi pe stradă şi nu totdeauna cu mijloace paşnice. Existau grupuri de interese care erau ameninţate chiar în existenţa lor de schimarea de regim şi atunci legiuitorului i s-a părut justificat să acorde o protecţie parlamentarilor împotriva oricăror abuzuri prin care puteau să fie limitate libertăţile constituţionale, libertatea de a exprima liber opiniile politice de la tribuna Parlamentului. De aceea, perioada care a fost invocată de domnul Acsinte Gaspar era caracterizată de o asemenea stare şi cred că a fost justificată intervenţia domnului senator Frunda în apărarea majorităţii de două treimi. Între timp, însă, şi în România s-au schimbat foarte multe lucruri. Au apărut instituţii care să garanteze libertatea de expresie, au apărut instituţii şi s-au consolidat instituţii democratice, cum sunt: Avocatul Poporului, Curtea Constituţională, s-a realizat independenţa judecătorilor. Deci, există alte garanţii care să protejeze libertatea de expresie a deputaţilor şi această formă de protecţie excesivă nu-şi mai are justificare. Cu toate acestea, credem că a discuta problema imunităţii parlamentare cu două luni sau două luni şi jumătate înainte de alegerile generale, este şi un prilej de a face campanie electorală, de a transforma această problemă, după părerea mea pur juridică şi politică, în subiect de dezbatere electorală. Nu cred că ar trebui să apelăm la astfel de mijloace în lupta politică şi nu cred că ar trebui să aruncăm această problemă în lupta electorală, pentru că ştim că opinia publică este deosebit de ostilă menţinerii acestui prag de două treimi. De aceea, ca să nu mai vin încă o dată la microfon, eu propun, în numele Grupului parlamentar UDMR, ca votul să fie secret, pentru că este în interesul nostru ca să rezolvăm această problemă, dar fără ca să putem exploata acest subiect în stil propagandistic şi cred că apropierea alegerilor nu ar trebui să influenţeze decizia noastră. Vă mulţumesc.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Domnul deputat Dumitru Bălăeţ, Grupul parlamentar PRM.
		Domnul Dumitru Bălăeţ: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi deputaţi, Exprim de la această tribună opiniile mele personale şi bineînţeles ale grupului parlamentar din care fac parte – Grupul PRM. Părerea noastră este că problema ridicării imunităţii parlamentare trebuie s-o judecăm în context eliberat de ceea ce s-a întâmplat la Senat cu această modificare. A trecut destul timp pentru ca să devenim lucizi cu toţii şi să vedem că acea modificare la care unii colegi ai noştri au făcut trimitere la această tribună s-a făcut vizând clar ridicarea imunităţii unei persoane, a unui om, pe care-l ştim că a ridicat probleme, dar a ridicat probleme de ordin politic, probleme pe care le cunoaştem cu toţii în legătură cu anumite situaţii care nu sunt prea bine aşezate cu legea în România. De aceea, eu v-aş propune să judecăm independent de cele întâmplate la Senat, ridicarea imunităţii, în raport cu datele obiective pe care le prezintă cele trei soluţii posibile. Imunitatea parlamentară poate fi ridicată conform reglementărilor actuale, adică cu votul majorităţii de două treimi şi care nouă ni se pare nu numai acceptabilă, dar şi logică şi posibilă această soluţie; ridicarea imunităţii prin votul de jumătate plus unu, dar se poate realiza, dacă umblăm la această chestiune, şi prin propunerea unei minorităţi de o treime. De ce nu am putea recurge şi la o asemenea soluţie? Noi ne pronunţăm pentru stabilitatea reglementării actuale în continuare, pentru că noi credem că este vorba de o experienţă care depăşeşte Parlamentul actual al României. Vine dintr-o experienţă parlamentară mult mai veche şi universală şi care vizează tocmai apărarea democraţiei. Parlamentarul, deputatul este trimis în Parlament de către electorat. El reprezintă nu numai electoratul unui partid sau altul, ci reprezintă, în general, după ce a fost ales, electoratul din zona în care a fost ales şi, într-un plan mai general, electoratul naţional. De aceea, noi credem că este vorba de o reglementare justă a imunităţi parlamentare în felul acesta. Noi credem că aici, în Parlament, posibilitatea de a aduce argumente pro şi contra este principala noastră datorie de a ne demonstra justeţea şi adevărul, de a ne convinge unii pe alţii asupra dreptăţii sau nedreptăţii fiecăruia dintre noi. Nu există deputat, mai ales că votul se realizează în mod secret, care să nu se gândească la vinovăţia celui căruia i se propune ridicarea imunităţii parlamentare. Din păcate, adeseori, lucrul acesta nu vizează faptele ca atare, penale, care se pot produce, să spunem, într-o activitate sau alta, ci declaraţiile politice incomode, ca în cazul ridicării imunităţii parlamentare a domnului senator Corneliu Vadim Tudor. De aceea, credem că noi va trebui să menţinem această reglementare, pentru că cei de la Putere şi cei din Opoziţie sunt în primul rând deputaţi, sunt reprezentanţi ai poporului. Ei trebuie să gândească asupra propunerii care se face, care vine din partea organelor judiciare şi care trebuie judecată în Parlament conform reglementărilor actuale. Problema reglementării prin votul de jumătate plus unu. Eu aş vrea să atrag atenţia colegilor care susţin acest tip de reglementare, această propunere, şi cer modificarea dispoziţiilor articolelor care prevăd imunitatea în cadrul Regulamentului Camerei Deputaţilor. Fără îndoială că această jumătate plus unu se poate obţine mai uşor, dar – şi aici atrag atenţia domnului Dejeu şi celorlalţi colegi care au făcut propunerea – aici există posibilitatea ca Puterea să dicteze astfel de reglementare. Se realizează mai uşor, dar obţinerea unei jumătăţi plus unu de voturi este şi periculoasă, pentru că, într-adevăr, poate transforma această reglementare într-o vendetă politică. Pentru că există un deputat sau un senator cu gura mai mare şi spune lucruri mai dure cu privire la o situaţie sau alta, hai să-i ridicăm imunitatea parlamentară. Da, dar trebuie argumente pentru această chestiune care să depăşească pur şi simplu această majoritate simplă şi să convingă majoritatea aceea absolută de două treimi. Asta mi se pare mie foarte important. Deci, domnilor, să lăsăm această propunere de a intimida pe cei care vor să-şi exercite dreptul de a-şi spune cuvântul. Nu este normal ca viaţa unui senator sau deputat să fie urmărită cu procese atât de multe pe care le ştim noi în legătură cu o personalitate care-şi spune cuvântul răspicat în Parlamentul actual al României. Mai atrag atenţia că această reglementare de jumătate plus unu, pe care o propun unii colegi, se poate întoarce chiar împotriva Puterii actuale, de unde ne vine această propunere. Trebuie să avem în vedere că Puterea se poate schimba. Ceea ce este astăzi la putere poate să devină mâine în opoziţie. Ce va face Puterea viitoare? Va beneficia de această reglementare pentru a se răzbuna pe nişte deputaţi sau senatori care au intrat în opoziţie, şi nu mai dispun de această majoritate plus unu. Situaţia este foarte gravă şi nişte propuneri care se vehiculează acum în legătură cu ridicarea unor imunităţi ale unor senatori şi deputaţi mi se pare că trebuie să le vedem cu argumente decise care să convingă pur şi simplu majoritatea absolută a uneia sau alteia dintre Camere. Altfel, vom ajunge la vendetă politică şi lucrul acesta trebuie evitat în Parlamentul nostru. Domnilor, dacă vreţi să propuneţi această reglementare de jumătate plus unu, să ştiţi că se poate propune şi este tot atât de logică, şi propunerea de a se ridica imunitatea parlamentară prin o treime simplă, ceea ce este şi mai grav din punctul de vedere al democraţiei, al unităţii Parlamentului şi al prevederilor constituţionale. Noi milităm pentru păstrarea actualei reglementări. Mi se pare că ea a fost o pavăză corectă, în ciuda unor opinii publice dirijate împotriva ei. Ceea ce s-a vehiculat în presă în legătură cu situaţia actuală a ridicării imunităţii parlamentare mi se pare o opinie publică dirijată, cum se întâmplă de foarte multe ori, şi în alte ocazii, o diversiune ca atare, pentru a intimida dreptul Parlamentului de a-şi reglementa propria sa existenţă şi funcţionare. Deci, mergem şi vom vota pentru păstrarea votului majorităţii de două treimi în problema ridicării imunităţii parlamentare. Vă mulţumesc.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Da. Din partea Grupului parlamentar PD? Din partea Grupului parlamentar PUNR? Înţeleg că nu ia nimeni cuvântul. Îi dau cuvântul domnului preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.
		Domnul Acsinte Gaspar (din sală): Dar nu are nici o calitate! În ce calitate îi daţi cuvântul?
		Domnul Emil Teodor Popescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Eu nu discut lucrurile din punct de vedere politic. Eu vreau respectuos să fiţi de acord să discutăm lucrurile şi în plan juridic şi numai juridic. Această Constituţie are un text foarte important. Mă adresez îndeosebi acelor colegi care sunt împotriva modificării, pentru că cei care sunt pentru modificare, n-are rost să facem dialog cu dumnealor. Acest art.16 din Constituţie este aşa-zisul amendament Ninosu. Potrivit acestui amendament, nimeni nu este mai presus de lege. Dacă suntem în situaţia ca o anumită protecţie acordată anumitor persoane, nu neapărat parlamentari, este organizată în aşa fel încât ea constituie un impediment absolut pentru a fi tras la răspundere pentru fapte, nu pentru opinii, atunci dumneavoastră veţi reacţiona. Parlamentul va spune: asta nu e bine. Şi vom modifica. Dacă însă este vorba de aceleaşi fapte şi le comite un parlamentar, indiferent de culoarea politică, atunci dumneavoastră spuneţi: nu, când este vorba de parlamentar, trebuie să asigurăm o protecţie mai importantă, mai energică. Şi eu spun că aşa este. De aceea şi există textul. Toată discuţiunea este dacă totuşi instituţia funcţionează. Domniile voastre doriţi şi aspiraţi – şi este normal să fie aşa – la o rocadă a puterii şi veţi ajunge la putere, probabil, şi dacă veţi ajunge la putere veţi fi învinuiţi în continuare de faptul că sunteţi consecvenţi pe 2/3, ca şi cum, până la urmă, vreţi cu orice preţ, cu obstinaţie, să nu fie cineva tras la răspundere. Dacă s-ar merge pe o treime, atunci într-adevăr soluţia ar fi dezechilibrată pentru bunul motiv că s-ar putea obţine cu uşurinţă o treime. Dacă se merge pe 50 plus unu, noi credem – şi la comisie s-a discutat mult şi de aceea am şi luat cuvântul – că este o soluţie echilibrată, care exclude abuzurile. Dacă rămâne 2/3, soluţia este din nou dezechilibrată, dar încarcă art.16 din Constituţie. Dumneavoastră vă plac anumite texte atunci când doriţi, dar nu vă plac altele. Dumneavoastră însă sunteţi confruntaţi cu faptul că, dacă o faptă se comite în România de către un parlamentar, coana Leana de la coada vacii află peste 3 luni, sau niciodată. Dar fapta se află imediat prin mass-media, în câteva minute, la Paris sau la Washington. Nu ştiu cum veţi gândi dumneavoastră această chestiune. Sunteţi liberi să votaţi cum doriţi. Eu cred că ar trebui să aveţi totuşi acel self-control şi să vă întrebaţi dacă nu ar fi mai bine să apăraţi proprietatea prin fapte, nu prin vorbe, şi să-l apărăm pe parlamentar nu prin vorbe, ci prin fapte. Care este rostul acestei ridicări sau neridicări de imunitate? Este tocmai acela care se discută aici, de care se tot fereşte domnul coleg care a vorbit înainte, şi anume, de a verifica să nu fie o şicană. Pentru că, într-adevăr, un ales al poporului nu trebuie să fie supus unei judecăţi nedrepte, sau pentru o faptă care nu există, pentru ceva născocit. Eu cu asta sunt de acord cu domniile voastre. Dar, tot în această Constituţie, care a fost adoptată ştiţi de către cine şi în ce condiţii şi pe care noi o respectăm, votul acesta de 50 plus unu este prevalent de cele mai multe ori când este vorba de legi, sau când este vorba de alte manifestări ale Parlamentului. În ele aveţi încredere. De data asta, nu aveţi încredere? În 50 plus unu? Permiteţi-mi să vă spun că din punct de vedere politic ar fi foarte bine dacă nu se va modifica 2/3, pentru că se va vedea cine se opune la tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Şi, de aceea, eu cred că ar fi bine să fie chiar un vot nominal, dar pe faţă, ca să se vadă cine se opune. Dacă noi am propune zero sau nu ştiu cât, 3 voturi sau o treime, ar fi, într-adevăr, ridicol şi ar fi într-adevăr o insecuritate pentru parlamentari, dar domniile voastre aveţi oameni capabili şi jurişti care pot să-şi dea seama de asta foarte bine. Dacă vreţi să râmînem pe 2, pe 3, foarte bine rămânem pe 2, pe 3, dar atunci instituţia aceasta a ridicării imunităţii nu funcţionează şi deci înseamnă că, într-adevăr, în practică aţi gândit textul dinainte ca niciodată un parlamentar să nu poată să fie trimis în judecată. Deci este mai presus de lege. Iată, deci că Parlamentul însuşi sau fiecare din el e mai presus de lege. Dacă asta vreţi, asta votaţi!
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Da. Vă mulţumesc. Onoraţi colegi, Vă rog frumos să păstrăm liniştea ca să putem trece mai departe. Deci s-au făcut o serie de propuneri procedurale, domnul deputat Raduly mi-a cerut o intervenţie pe procedură. Şi-o menţine? S-au făcut mai multe propuneri procedurale, prima dintre ele a fost făcută, deci procedură, de domnul deputat Nicolae Popa. Da, procedură, vă rog.
		Domnul Nicolae Popa: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Sigur că eu iau cuvântul aici pe procedură.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: O să vă rog să vă referiţi la procedura pe care doriţi s-o contestaţi sau s-o propuneţi.
		Domnul Nicolae Popa: Înainte trebuie să fac un preambul ca să explic colegilor mei despre ce este vorba şi aş vrea să-i pun o întrebare domnului deputat Lupu, de procedură. Dacă consideră că domnia-sa prin această modificare a art.176 din Regulamentul Camerei Deputaţilor se realizează înnoirea clasei politice sau reforma clasei politice pentru că ...
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Domnule deputat, grupurile parlamentare, legal constituite, au dreptul de a lua cuvântul şi de a participa la dezbateri. Vă rog frumos să interveniţi pe procedură.
		Domnul Nicolae Popa: Solicit votul cu bile pentru această modificare a art.176 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Da. Am înţeles. S-au făcut mai multe propuneri. Prima dintre ele a fost că a durat la intervenţie... Vă rog foarte mult să fiţi atenţi... Prima dintre ele a fost ca durata intervenţiilor la nivelul fiecărui paragraf, din partea celor care vor lua cuvântul, să fie de 3 minute. A fost făcută propunerea de iniţiator şi de preşedintele comisiei pentru regulament. Deci, să fie o singură intervenţie, nu mai multe, deci o persoană să nu intervină de mai multe ori şi să fie 3 minute. Eu nu pot altceva, deci pe un anumit punct, pe un anumit subiect o singură intervenţie de 3 minute. Sigur, e o cerere care s-a făcut, eu, procedural, v-o supun spre aprobare, trece bine, nu trece, iar bine. Vă supun spre aprobare această propunere de limitare a timpului intervenţiilor pe o anumită chestiune la 3 minute şi, evident, o singură intervenţie. Voturi pentru? Vă rog să număraţi. 48 este insuficient pentru a trece. Există pentru asta instituţia liderului de grup. Deci, liderul de grup, sunteţi vicelider la PNŢ? Domnule deputat Petrescu, aveţi cuvântul.
		Domnul Virgil Petrescu: Pentru votarea articolului cerem vot nominal.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Da. Este o altă chestiune, am înţeles acest lucru...
		Domnul Virgil Petrescu: Deci este vot nominal, nu vot cu bile.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Am înţeles. Doriţi vot nominal. O să vedem când ajungem acolo, la vot final, o să supunem spre aprobare toate propunerile care se fac. Propunerea de a se limita timpul la 3 minute nu a trecut. Ca atare, vom începe să dezbatem hotărârea. Titlul hotărârii, dacă sunt intervenţii. Domnule deputat Gaspar, aveţi cuvântul.
		Domnul Acsinte Gaspar: Domnule preşedinte, În primul rând, precizaţi, sau chiar Comisia specială de redactare, pe ce material discutăm, pentru că există un material depus în ianuarie 1999 şi după aceea există un raport înregistrat cu nr.160/R din data de 8 iunie 2000. Deci pe ce material discutăm ca să putem să ştim unde intervenim şi să facem amendamentele.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: O să rog comisia să facă precizarea asta, după părerea mea, trebuie lucrat pe ultimul raport.
		Domnul Acsinte Gaspar: Domnule preşedinte, raportul nu înseamnă proiectul de hotărâre. Pentru că în raport s-au făcut amendamente la unele texte, trebuie să am proiectul de hotărâre ca să văd titlul, să văd cum debutează, eu la asta mă refer. Proiectul de hotărâre este datat în 1 februarie 1999, iar raportul, repet cea ce am spus în urmă cu câteva secunde, poartă data de 8 iunie 2000. Deci mergem pe proiectul de hotărâre...
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Există un proiect de hotărâre pe care l-a făcut iniţiatorul. Proiectul de hotărâre al iniţiatorului care este ataşat propunerii iniţiatorului şi expunerii de motive, este textul de bază. Raportul amendează anumite părţi din acest proiect de hotărâre.
		Domnul Acsinte Gaspar: Asta am spus şi eu, domnule preşedinte.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Deci, în momentul de faţă, noi lucrăm pe proiectul de hotărâre şi cu amendamentele din raportul acesta cu nr.160/R. Eu aşa cred că este logic.
		Domnul Acsinte Gaspar: Proiectul de hotărâre este cel din februarie 1999, da?
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Da. Nu a apărut altul, eu nu am altul aici, nu poate să fie decât acesta. Dacă aveţi vreo intervenţie la titlul acestui proiect ...
		Domnul Acsinte Gaspar: Domnule preşedinte, Propun ca titlul să fie reformulat, pentru că este total impropriu prin raportare la normele de tehnică legislativă. Nu se modifică regulamentul în ansamblul său , se modifică un singur articol. Şi, ca atare, se propune ca titlul hotărârii să sune aşa: "Hotărâre pentru modificarea art.176 din Regulamentul Camerei Deputaţilor." Iniţiatorul de acord? Da. Comisia de acord? Vă supun spre aprobare titlul în această formulare. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate.
		Domnul Acsinte Gaspar: La art. unic pentru că la preambulul art.unic...
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: La preambului art.unic, dacă aveţi observaţii?
		Domnul Acsinte Gaspar: Da. La art. unic la preambul trebuie acum să-l corelăm cu titlul şi să spunem următorul lucru: "Art.176 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost republicat în Monitorul Oficial al României, partea I nr.53, din 14 martie 1996 se modifică şi se completează, având următorul cuprins", cu aceeaşi raţiune.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Iniţiatorul, de acord? Comisia, de acord. Preambulul. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? Nu sunt. A fost adoptat. Mai departe, trecem la textul propus. Aici intrăm pe raportul comisiei. Şi cred că cel mai bun lucru este să mergem pe alineate, pentru că sunt prevederi diferite la alineate. Primul alineat, comisia propune să rămână aşa cum a fost propus, adică nemodificat de iniţiator, adică nemodificat faţă de textul iniţiatorului. Dacă sunt intervenţii aici? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? A fost adoptat cu un vot împotrivă. Alin.2, textul comisiei. Aveţi cuvântul, domnule deputat Acsinte Gaspar.
		Domnul Acsinte Gaspar: Domnule preşedinte, La alin.2, fraza a doua, se spune aşa: "Săvârşirea sau descoperirea ulterioară a unor fapte penale determină introducerea unei noi cereri de reţinere, arestare, percheziţie". Dacă săvârşirea poate să fie, sigur, ulterioară, descoperirea se referă la fapte noi care la data când s-a făcut prima cerere nu au fost cunoscute şi, ca atare, se impune ca textul să fie completat în felul următor: "Săvârşirea sau descoperirea ulterioară a unor noi fapte penale..." şi mai trebuie adăugat şi "contravenţionale", pentru că trimiterea se face în judecată penală sau contravenţională. Deci e vorba de descoperirea ulterioară a unor noi fapte penale şi se mai adaugă şi contravenţionale.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Iniţiatorul de acord? Comisia de acord. Vă supun spre aprobare alin.2: "Săvârşirea sau descoperirea ulterioară..." şi pe urmă urmează propunerea pe care aţi făcut-o dumneavoastră. Vă rog citiţi încă o dată.
		Domnul Acsinte Gaspar: Fraza a doua la alin.2 ar urma să aibă următorul conţinut: "Săvârşirea sau descoperirea ulterioară a unor noi fapte penale sau contravenţionale determină introducerea unei noi cereri de reţinere, arestare, percheziţie sau de trimitere în judecată penală ori contravenţională".
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Textul este agreat de iniţiator şi de comisie. Ca atare, vă supun spre aprobare prima frază de la alin.2 în formula iniţiator-comisie. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. A doua frază, formularea propusă de domnul deputat Acsinte Gaspar şi agreată. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Alin. 2, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Continuăm cu alin.3. Dacă sunt intervenţii? Domnul deputat Acsinte Gaspar.
		Domnul Acsinte Gaspar: Domnule preşedinte, Este vorba de fraza a doua de la alin.3, care sună în felul următor: "Hotărârea comisiei se adoptă în cel mult 30 de zile". Este incertă chestiunea şi trebuie spus "30 de zile de la sesizare", din acel moment curge termenul de 30 de zile în care Comisia juridică trebuie să adopte hotărârea.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Iniţiatorul, de acord? Comisia, de acord? Prima frază de la alin.3 fără modificări. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. A doua frază de la alin.3 cu completarea propusă de domnul deputat Acsinte Gaspar şi convenită. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Alin.3, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Alin.4. Domnul deputat Acsinte Gaspar.
		Domnul Acsinte Gaspar: Domnule preşedinte, Eu aş propune ca înainte de alin.4 să se introducă un alineat în care să se precizeze că prin cererea pe care o formulează ministrul Justiţiei să se precizeze în mod foarte clar ce solicită. Solicită: reţinerea, arestarea, percheziţia sau trimiterea în judecată. Credem că nu se poate ca prin aceeaşi cerere să fie supuse plenului spre aprobare cumulativ toate cele 4 situaţii. Cererea trebuie să fie, din acest punct de vedere, bine determinată în obiectul ei şi, ca atare, aş propune ca să se introducă acest alineat cu precizarea: "Cererea pe care ministrul Justiţiei o adresează preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru ridicarea... va cuprinde în mod expres menţiune cu privire la solicitare, reţinere, arestare, percheziţie sau trimitere în judecată".
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Da. Deci domnul deputat Acsinte Gaspar propune introducerea unui alineat nou. Pentru această precizare, dau cuvântul iniţiatorului, domnului deputat Vasile Lupu. Aveţi cuvântul.
		Domnul Vasile Lupu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Dacă am găsi rezonabile amendamentele propuse până acum de domnul deputat Gaspar, ultimul amendament este cel puţin ridicol. Deci a-l obliga pe ministrul Justiţiei să precizeze dacă este vorba de reţinere, cercetare etc. ar însemna ca pentru fiecare acţiune procesuală, precizată în Constituţie, să luăm procedura de la capăt, şi, într-un mandat de 4 ani abia să reuşim să trecem să parcurgem toate aceste faze. Eu cred, dimpotrivă, că ar trebui să precizăm, dacă nu este clar, că cererea ministrului Justiţiei înseamnă cumulativ toate acele faze prevăzute de Constituţie. Altfel, intrăm într-o încurcătură mai mare decât suntem acum în reglementarea actuală.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Sunt o mulţime de intervenţii aici, o să-i dau cuvântul... cred că şi comisiei o să dau cuvântul la sfârşit. O să dau întâi cuvântul celorlalţi. Domnul deputat Leonăchescu, domnul deputat Gavril Dejeu, domnul deputat Tudor, domnul deputat Mitrea... Procedura are prioritate.
		Domnul Miron-Tudor Mitrea: Am o chestiune de procedură, domnule preşedinte de şedinţă.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Domnul deputat Mitrea, aveţi cuvântul.
		Domnul Miron-Tudor Mitrea: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am o intervenţie scurtă de procedură. Rugăminte la domnul vicepreşedinte Vasile Lupu că atunci când faci afirmaţii referitor la propunerea unor colegi să folosească nişte cuvinte care nu pot jigni pe cel care a făcut. Nu "este ridicol", poate "fi nepotrivit", poate "fi combătut", folosirea unui asemenea mod de adresare către domnul deputat Gaspar, eu nu sunt de acord şi am protestat în acest moment împotriva acestui mod de lucru. Vă mulţumesc.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Domnul deputat Leonăchescu.
		Domnul Nicolae Leonăchescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Cererea de ridicare a imunităţii parlamentare nu înseamnă şi lucrul judecat, nu înseamnă hotărâre judecătorească. Până când se va da hotărârea judecătorească se bucură şi deputatul respectiv sau parlamentarul respectiv de prezumţia de nevinovăţie. Ceea ce propune domnul Acsinte Gaspar este corect, fiindcă faza a doua presupune depăşirea primei faze. Faza a treia presupune depăşirea fazei a doua. Or, nu se ştie ce va hotărî judecata. Deci, dânsul are dreptate. Daţi-mi voie să aprob şi să susţin propunerea făcută.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Domnul deputat Gavril Dejeu şi se pregăteşte domnul deputat Tudor Marcu. Vă rog, pe rând.
		Domnul Gavril Dejeu: Cu tot respectul, dar propunerea pe care o face domnul deputat Gaspar poate însemna o piedică şi mai mare decât cele existente la ora actuală în promovarea acestei liberalizări a imunităţii parlamentare. Se cunoaşte foarte bine că o cercetare penală îşi are anumite faze. De pildă, percheziţia, care este trecută în textul constituţional, este aproape primul pas pe care organele de cercetare îl fac în ideea de a descoperi o infracţiune. Percheziţia domiciliară, percheziţia corporală etc. Dacă ar urma să acceptăm punctul de vedere al domnului deputat Gaspar, atunci ar însemna că pentru a ajunge la trimiterea în judecată a unui deputat sau senator, dar acum vorbim de deputaţi, ar trebui să adoptăm o hotărâre de ridicare a imunităţii parlamentare pentru a încuviinţa o percheziţie domiciliară şi după ce percheziţia este încuviinţată să urmăm din nou procedura la cererea organului de judecată în vederea reţinerii. Reţinerea, ştiţi foarte bine că este un act de procedură, care este la îndemâna organului de poliţie, care poate fi luat pe un interval de 24 de ore, nu mai mult, şi pentru care acum se spune şi pentru acest gest, pentru acest act este nevoie să reluăm încă o dată întreaga procedură de ridicare a imunităţii parlamentare. Urmează apoi, în continuare, arestarea. O a treia fază de ridicare a imunităţii parlamentare, deci o a treia procedură şi, în sfârşit, trimiterea în judecată. Câte proceduri de ridicare a imunităţii parlamentare doriţi să adopte Parlamentul pentru un parlamentar? Soluţia este imposibilă. Dacă vrem, prin urmare, ca să dăm viaţă acestei instituţii a imunităţii parlamentare, ea nu se poate referi decât în bloc la cele 4 situaţii prevăzute de Constituţie şi nu la fiecare dintre ele în parte. De aceea, cu tot respectul pentru domnul Gaspar, socot că propunerea nu poate fi acceptată.
		Domnul Andrei Ioan Chiliman: Domnul deputat Marcu Tudor.
		Domnul Marcu Tudor: Vă rog să vă iertaţi, nu aş fi intervenit dacă nu cumva am fost şi sunt convins că se fac nişte erori în vorbă, să nu zic în judecată, tocmai de către oamenii care au studii mai mari decât mine în drept şi care, printr-un comportament de parlamentar, au determinat o proastă înţelegere a ridicării imunităţii parlamentare în Camera Deputaţilor. Despre ce este vorba? Dacă acum 2 ani, deputatului Gabriel Bivolaru, eu vă spun din culisele Parlamentului, se căzuse de acord să i se ridice imunitatea, pentru că era o povară pentru PDSR. Erau toţi aproape de acord. Dacă nu venea domnul ministru al internelor, Dejeu, şi făcea o afirmaţie absolut negândită, să spună să fie ridicat, arestat, trimis, judecat şi nu mai ştiu cum. Atunci s-a ridicat părul în capul parlamentarilor şi au zis: stai, domnule, păi e altul scopul! Nu e cercetarea corectă a dosarului, ci scopul este să fie arestat. Acest domn Dejeu, acum vine şi spune iarăşi nişte lucruri care mă fac să cred că nu le judecă bine, din moment ce n-a judecat bine nici atunci, pentru că urmarea intervenţiei domniei sale de atunci a fost că nu s-a mai ridicat imunitatea deputatului Bivolaru decât ulterior, şi s-a ridicat într-adevăr atunci când au fost întrunite toate argumentele necesare. Acesta este un lucru care mă face să fiu foarte receptiv la cei care greşesc foarte adesea, tocmai în domeniul lor de activitate, cum este această procedură judecătorească, în care eu nu sunt, decât în cel mai bun caz, martor. Şi cu toate astea eu înţeleg lucrurile pare-se mai bine decât mulţi dintre domniile lor. Iată, de exemplu, domnul deputat Vasile Lupu spune că este neapărat necesar să rămână aşa cum e, dar tocmai textul contrazice, pentru că dacă era nevoie să fie reţinut, arestat, percheziţionat, trimis în judecată, nu era cuvântul "sau", era "şi". Deci tocmai iniţiatorul îl contrazice pe domnul Vasile Lupu. Cu alte cuvinte, revin şi spun, ca să fie clar întâi că i se ridică imunitatea parlamentarului şi după aceea vine votul Parlamentului şi spune prin vot că este reţinut sau arestat, sau percheziţionat, sau trimis în judecată. Nu-mi spune mie asta ministrul Justiţiei, ci Parlamentul, conform art.69 din Constituţie care spune că: "Deputatul sau senatorul nu poate fi reţinut, sau arestat, percheziţionat sau trimis în judecată fără încuviinţarea Camerei". Deci încuviinţarea vine ca al doilea vot. Ca atare, are dreptate domnul Gaspar că ele trebuie disjuncte şi făcute separat. Şi, între altele, fie spus, chiar nu merită un parlamentar efortul unui ministru de justiţie, care uneori este foarte interesat, cum a fost domnul Stoica anterior, să i se ridice imunitatea din interese pur particulare unui senator, chiar nu poate să beneficieze de un efort suplimentar făcut de ministrul justiţiei, care se subordonează Parlamentului, deci şi lui, parlamentarului, şi să facă toată procedura corect şi legal şi nu aşa cum se propune aici printr-o fuşereală? Pentru că această fuşereală va cauza doar celor care în viitor Parlament vor fi în Opoziţie. Şi să vă spun ultima frază să nu vă plictisesc. Eu, parlamentar, probabil viitor, dacă vreau să vă răzbun acum pe, probabil, viitorul parlamentar Stoica, aşa cum a făcut-o domnia-sa cu parlamentarul Corneliu Vadim Tudor îi iniţiez 200 de procese cum a iniţiat data trecută în teritoriu pentru că, pur şi simplu, o afirmaţie de a dânsului a fost jignitoare. Aceste 200 de procese domnia-sa nu le mai poate opri cu nimic. Nu trebuie aduse prea multe argumente, procedura judecătorească poate merge. În fiecare judeţ câte unul două procese şi am omorât un parlamentar care nu mai poate veni nici măcar să vadă uşa Parlamentului, pentru că în fiecare zi face de 3-4 ori anticameră pe la judecătorii. De aceea, vă spun că merită efortul atât al ministrului justiţiei, cât şi al Parlamentului, mai ales în modalitatea de vot şi numărul necesar votului, pentru că acel parlamentar să fie protejat în Parlament. Eu nu vorbesc de viitori hoţi sau mafioţi, că sunt şi acum. După cum vedeţi, nici unul nu s-a pus nici în stânga, nici în dreapta în discuţie. Eu vorbesc de declaraţiile politice care pot constitui sursa unor ridicări ale imunităţii parlamentare. Şi între noi, ultimul cuvânt, fie vorba, atunci când cineva se dovedeşte mafiot, fiţi siguri că nici un partid nu-l susţine şi vă asigur încă odată, în foarte bună cunoştinţă de cauză, că dacă domnul ministru nu ieşea absolut gratuit aici, să ridice părul măciucă în capul oamenilor cu afirmaţiile pe care le-a făcut, de ministru al justiţiei, ca să aresteze la uşă un coleg de-al nostru, înainte să intre în judecată, acel om, Bivolaru, nu ştiu cât este de vinovat, el i-a ridicat imunitatea imediat, pentru că fiecare partid vrea să scape de oamenii care sunt povară în rândul lor. Însă e vorba nu de ăştia, că de ăştia vor scăpa uşor parlamentarii şi cu 50% şi cu 70%. E vorba de cei care pot fi reduşi la tăcere de incomozi prin ridicarea imunităţii numai cu 51%. Această ridicare va fi o piatră de moară pentru toţi cei care astăzi au făcut nişte lucruri mai puţin ortodoxe, să spun numai aşa, vis-a-vis de cei din actuala opoziţie. Vă mulţumesc.
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Domnul deputat Adrian Vilău.
		Domnul Ioan-Adrian Vilău: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Vin în faţa dumneavoastră pentru a prezenta câteva argumente în favoarea amendamentului propus de domnul deputat Gaspar Acsinte. În primul rând, cred că ar trebui să nu plecăm de la ideea preconcepută că în această aulă ne împărţim, din punctul de vedere al acestei probleme, în mai multe tabere. În al doilea rând, trebuie să plecăm de la faptul că dacă Constituţia face această diferenţiere între diferite faze, nu este deloc ridicol ca noi să luăm în discuţie această problemă. În al treilea rând, este inadmisibil pentru oamenii obişnuiţi, pentru justiţiabilii care nu ajung în Parlament ca să fie arestaţi, reţinuţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată fără o cercetare prealabilă suficient de temeinică. Ne-am umplut de ridicol sau justiţia română s-a umplut de ridicol în urmă cu câteva luni de zile, când a arestat una dintre persoanele cu mare influenţă în zona economică, directorul de la PETROM, ca peste câteva săptămâni să fie pus în libertate, cu scuzele de rigoare. Tocmai pentru că acel dosar de arestare s-a făcut pe vorbe, pe coperţi goale care în interior nu aveau nici un fel de conţinut. Cu atât mai mult, de câţiva ani de zile, am intrat în această capcană a presei în care foarte uşor şi adesea justiţia se spăla pe mâini spunând că nu poate să facă absolut nimic, pentru că nu i se ridică imunitatea parlamentară. Fals! N-a împiedicat nimeni Parchetul General să cheme la audieri, n-a împiedicat nimeni Parchetul General să invite la discuţii pe toţi cei care sunt incriminaţi. Această imunitate nu operează de loc în zona de cercetare penală. În momentul în care se vine în faţa Parlamentului pentru a se cere ridicarea imunităţii pentru unul dintre cele patru lucruri prevăzute de Constituţie, trebuie să avem o discuţie foarte clară, nu ca în alte situaţii, când a venit un dosar gol, doar cu o simplă cerere, fără nici un fel de argument, fără nici un fel de probaţiune. Dacă nu facem în acest fel, ajungem din nou în situaţia de dinainte de 1989, când prima oară se aresta omul, după aceea-i completau dosarul. Or, eu cred că nimeni nu-l împiedică acum pe ministrul justiţiei sau pe procurorul care anchetează cazul să vadă pentru ce trebuie să-i fie ridicat imunitatea parlamentară. Nu trebuie să plecăm de la prezumţia de vinovăţie şi să spunem că dacă s-a ordonat percheziţia, automat este vinovată persoana respectivă. Aşa cum cred că domnul deputat Dejeu nu a înţeles corect următorul lucru: nu este vorba că se merge gradual pe cerere, prima oară pentru percheziţie, după aceea, pentru reţinere, după aceea, pentru arestare. Nimeni nu-l împiedică pe ministrul justiţiei să ceară dintr-un început, dacă dosarul este temeinic argumentat, direct trimiterea în judecată. Nu este obligatoriu să treacă prin purgatoriul reţinerii, să spunem, arestării şi aşa mai departe. Această chestiune nu este un lucru care se referă doar la Parlamentul României. Aceasta este o chestiune care trebuie să privească responsabilizarea justiţiei în general. De foarte multe ori presa şi opinia publică sunt pornite pe ideea că i-au arestat. Da! I-au arestat, că e uşor de arestat, dar după aceea, în instanţă, dosarul n-a ţinut pentru că a fost prost întocmit, s-a plecat de la prejudecăţi, şi nu de la argumente în fond. Vă mulţumesc.
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Dacă mai sunt alte intervenţii. Nu sunt. Îi dau cuvântul iniţiatorului. Da. Domnul deputat Leon Pop. Aveţi cuvântul, după care o să dăm cuvântul iniţiatorului şi comisiei să-şi spună punctul de vedere.
		Domnul Leon Petru Pop: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am ajuns să dezbatem această importantă chestiune a ridicării imunităţii parlamentare, acum, la sfârşit de mandat, dar, având în vedere importanţa ei, mai bine mai târziu decât niciodată. Cred că foarte mulţi dintre noi am scăpat din vedere o chestiune importantă, şi anume aceea că imunitatea parlamentară, sub cele două forme ale sale, de fond şi de procedură, apără în primul rând o instituţie, o instituţie vitală pentru democraţia românească, şi anume Parlamentul şi în mod concret mandatul de parlamentar. Am făcut mereu trimitere că-l apără pe parlamentar şi că, vezi Doamne, în aceste condiţii, acordăm parlamentarului o ocrotire specială, care-l scoate de sub incidenţa art.16 din Constituţie, care spune că "Nimeni nu este mai presus de lege". Nu este aşa! Încă o dată spun: apără mandantul de parlamentar, prestigiul Parlamentului, şi nu pe parlamentarul în cauză. Acum, aici, se pune problema dacă pentru cele patru acte stabilite de Constituţie, Ministerul Justiţiei trebuie să facă o singură sesizare prin care să solicite grosso modo să se permită reţinerea, arestarea, percheziţionarea şi apoi trimiterea în judecată sau pentru fiecare act din cele patru enumerate, ministrul justiţieisă facă sesizări separate. Situaţia este mai complicată decât credem noi. Dacă totuşi principiul calităţii şi celerităţii actului de justiţie vrem să triumfe, şi noi asta vrem, că de asta vorbim mereu, de ani de zile, eu cred că este bine şi este util pentru ocrotirea mandatului de parlamentar să se ceară aprobarea pentru toate cele patru acte, urmând ca plenul să hotărască dacă o dă pentru toate patru sau numai pentru unul. Pentru că mă pun în postura unui procuror care obţine aprobarea de reţinere, reţinerea are termenul pe care-l are stabilit în mod imperativ şi obligatoriu de Codul de procedură penală şi constat că în realitate se conturează o infracţiune de o gravitate deosebită, care presupune imediata arestare a individului pe care eu deja l-am în reţinere. Ce fac în această situaţie? Sunt obligat să-l pun de urgenţă în libertate. Nu se poate aşa ceva! Deci, sunt obligat să-l pun în libertate, şi dacă tipul este abil şi versat şi cu relaţiile pe care le are, poimâine ne salută de pe Coasta de Azur, iar noi fluierăm a pagubă. Voci din sală: Dacă el este nevinovat?
		Domnul Leon Petru Pop: Bine, dar v-am spus, dacă se conturează o infracţiune gravă, eu, ca procuror, după epuizarea perioadei de reţinere constat că se conturează o infracţiune foarte, foarte gravă, şi sunt obligat să-l arestez pentru bunul mers al actului de justiţie. Îi dau drumul şi-l caut după aia în toată ţara. Deci, eu zic că este judicios în interesul Parlamentului şi al parlamentarului ca ministrul de justiţie să solicite aprobarea pentru toate cele patru acte odată, urmând ca plenul Camerei, care este suveran, să decidă. Mulţumesc.
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Da. Vă mulţumesc. Îi dau cuvântul domnului Acsinte Gaspar. Domnilor colegi, doamnelor, o să vă rog să încercăm să depăşim acest moment ca să ajungem la o clarificare şi de la clarificare, la vot. Domnul deputat Acsinte Gaspar.
		Domnul Acsinte Gaspar: Domnule preşedinte, În primul rând, vreau să reamintesc că în practica parlamentară au mai fost formulate cereri de ridicare şi am să vă dau cazul deputatului Bud, atunci când ministrul justiţiei a scris clar în cerere: "Să se încuviinţeze trimiterea în judecată". Într-o discuţie pe care noi am avut-o la Grupul parlamentar cu ministrul justiţiei, legată de cererea privind cazul Bivolaru, dânsul a fost de acord că se poate cere Camerei numai pentru una dintre fazele ridicării imunităţii parlamentare. Deci, nu văd de ce nu s-ar putea de la început să se formuleze obiectul clar al cererii. Pe de altă parte, înainte de a se cere ridicarea imunităţii parlamentare, dumneavoastră ştiţi că organul de urmărire penală, Parchetul, face o serie de acte preparatorii. Se fac audieri, se fac... Şi după aceea sesizează pe ministrul justiţiei care, în raport de dosarul întocmit de către organul de cercetare penală, apreciază dacă este cazul să ceară sau nu ridicarea imunităţii pentru a se porni urmărirea penală. Deci, la Parlament nu se vine cu o simplă cerere scrisă de ministrul justiţiei, vă rog să se ridice, în baza art.69 din Constituţie, imunitatea parlamentară a deputatului cutare. În spatele acestei cereri se găseşte un dosar şi cred că cei de la Comisia juridică, când au examinat asemenea cereri, au avut şi dosarele din partea organului de urmărire penală. Iată de ce, domnule preşedinte, eu cred că amendamentul pe care l-am propus, şi susţinerile şi argumentele care au fost invocate în sprijinul lui de către ceilalţi colegi, poate fi supus votului, dacă consideraţi că nu mai este cazul să se mai poarte discuţii pe marginea lui.
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Îi dau cuvântul iniţiatorului, domnul vicepreşedinte Vasile Lupu.
		Domnul Vasile Lupu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În primul rând, această încuviinţare dată de Cameră, de Camera Deputaţilor, în cazul nostru, este privită ca o pronunţare pe fond, judiciară, de către unii din colegii noştri. N-o putem privi aşa. Este încuviinţarea dată, ca parlamentarul să se apropie puţin mai mult de condiţia cetăţeanului pe care-l reprezintă în Parlament, dacă vorbim de egalităţi constituţionale. Apoi, instituţia parlamentară este o instituţie unitară. Retrag cuvântul dacă a deranjat atât de mult. Dar cum vă puteţi închipui dumneavoastră că pentru măsura arestării de 24 de ore se poate derula o procedură care durează 3-4 luni în Parlamentul României. Şi citiţi fazele. Deci, cererea de reţinere, arestare, percheziţie sau de trimitere în judecată penală ori contravenţională se adresează Preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintele o trece prin Biroul permanent, o trimite la Comisia juridică, Comisia juridică întocmeşte raportul, o aduce spre dezbatere în plen şi aşa mai departe. Şi apoi, enumerarea acestor faze procesuale în Constituţie ne reaminteşte, dacă mai era nevoie, de gradualitatea procesului penal. Măsura reţinerii sau percheziţia pot impune arestarea imediată. L-ai reţinut pentru conducere în stare de ebrietate a unui vehicul, dar descoperi că a săvârşit o crimă. Şi atunci, vii iarăşi cu altă cerere. Cum per a contrarium poţi să-l reţii sau poţi să faci o percheziţie, vorbesc prin prisma organului judiciar, şi poţi să descoperi că este nevinovat. Şi să nu mai ai nevoie de celelalte măsuri procesuale. Dar a separa aceste faze şi a trata aici, în Parlamentul României, imunitatea parlamentară distinct, ca o imunitate în ce priveşte posibilitatea de reţinere, o alta pentru arestare, o alta pentru percheziţionare, o alta pentru trimitere în judecată, mie mi se pare în mod vădit, n-o spun pentru nejurişti, o spun pentru jurişti, tendinţa de a complica şi mai mult această procedură şi a o face inaplicabilă. Şi avem experienţa aceasta. Este normal ca parlamentarul să rămână sub protecţia imunităţii parlamentare ani de zile, vorbim aici de protecţia pentru opiniile exprimate sau voturile date. Această protecţie există prin reglementarea constituţională din art.70, foarte clar. Sigur că uneori nu ştii cum să califici, când senatorul Vadim Tudor anunţă pe un post de televiziune că a descoperit o vilă în proprietatea lui Vasile Lupu undeva în judeţul Braşov, am încercat şi eu să calific afirmaţia. Este o opinie exprimată, este o calomnie, este o laudă sau un delir.
		Domnul Anghel Stanciu (din sală): Este un anunţ publicitar.
		Domnul Vasile Lupu: Dar, revin, când este vorba de săvârşirea unor fapte penale concrete, încuviinţarea să poată fi dată în cel mai scurt timp şi o dată dată această încuviinţare, o dată ce s-a pronunţat Camera, organele judiciare să aibă toată libertatea de acţiune. În logica reglementării, într-o interpretare logică a textului, nici procurorul general, nici ministrul justiţiei şi nici chiar plenul Camerei Deputaţilor sau plenul uneia din cele două Camere, în marea înţelepciune, nu poate prevedea toate actele doveditoare sau toate faptele probatorii ce pot apărea în cursul acestor măsuri procesuale. De aceea, eu propun să lăsăm textul aşa cum este în Constituţie, cum este în regulament, şi să nu încercăm... şi vă spun, unicat, în reglementările constituţionale, după cunoştinţa mea, poate domnul deputat Gaspar, ale cărui cunoştinţe sunt indiscutabile în materie, poate domnul deputat Gaspar are în dreptul comparat alte exemple, dar eu nu am întâlnit această răstălmăcire a imunităţii parlamentare divizată pentru reţinere, pentru percheziţionare, pentru invitare la Parchet şi aşa mai departe. Domnule preşedinte, Cred că, potrivit programului, va trebui să continuăm dezbaterea după pauză, dar fac un apel la liderii de grupuri parlamentare să informeze onorabilii deputaţi despre posibilul vot în această după-amiază pe un text atât de controversat.
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Vreau să vă spun că n-am dat pauză. Şi pauza o dau eu, în momentul în care se face ora respectivă. Deci, îi dau cuvântul preşedintelui comisiei acum. Rugămintea mea este să nu vă grăbiţi să părăsiţi sala, că mai sunt încă 6 minute, mai putem şi vota.
		Domnul Radu Ghidău: Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Am ascultat cu atenţie toate argumentele aduse în dezbatere. Singura remarcă pe care o am de făcut este să se citească cu atenţie alin.2 de la art.176 care spune: "Cererea de reţinere, arestare, percheziţie sau privind posibilitatea trimiterii în judecată penală sau contravenţională..." şi aşa mai departe. Deci, eu cred că nu mai este cazul să existe o asemenea precizare sau noul alineat pe care-l doreşte domnul deputat Gaspar. De aceea, nu suntem pentru susţinerea acestui nou amendament. Vă mulţumesc.
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Domnul preşedinte al comisiei spune că există această precizare făcută la alin.2 al acestui articol şi mie mi se pare că este destul de precis acolo, cu virgule, cu "sau" referitor la "cererea de reţinere, arestare sau percheziţie sau de trimitere...". Şi mie mi se pare că este destul de precis textul acolo. Vă supun spre aprobare... Domnule deputat Acsinte Gaspar, vă menţineţi amendamentul sau nu? Având în vedere existenţa la alin.2 a acestor precizări, alineat care a fost votat.
		Domnul Acsinte Gaspar: Domnule preşedinte, Abia acum constat că dânşii adaugă la Constituţie cererea de reţinere, arestare, percheziţionare sau privind posibilitatea trimiterii în judecată. De unde apare chestiunea aceasta? Că în Constituţie textul este foarte clar: "Nici un deputat nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat sau trimis în judecată." Ce-i aia cu "posibilitatea trimiterii în judecată"?
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Textul vechi este ăsta, iar textul propus... Aveţi cuvântul, domule deputat. Este vorba de textul existent. E un text care nu a fost modificat.
		Domnul Acsinte Gaspar: Domnule preşedinte, La textul pe care-l propun dânşii, să se mai adauge următoarea sintagmă: "Cererea de reţinere, arestare, percheziţie sau privind posibilitatea trimiterii în judecată penală ori contravenţională, după caz, se adresează preşedintelui Camerei Deputaţilor de către ministrul justiţiei." Şi atunci, renunţ la amendamentul respectiv.
		Domnul Emil-Teodor Popescu: Asta adaugă la Constituţie. Ce înseamnă judecată?
		Domnul Acsinte Gaspar: Păi la Constituţie v-am spus eu că se adaugă, că se spune "posibilitatea trimiterii".
		Domnul Andrei-Ioan Chiliman: Alineatul a fost votat şi este forma veche a regulamentului. Onoraţi colegi, În regulamentul pe care-l avem cu toţii, la art.176, al doilea alineat, spune clar: "Cererea de reţinere, arestare, percheziţie sau privind posibilitatea trimiterii în judecată penală ori contravenţională se adresează preşedintelui Camerei de către ministrul justiţiei." Textul care l-am votat noi sună aşa: "Cererea de reţinere, arestare, percheziţie sau de trimitere în judecată penală ori contravenţională se adresează preşedintelui Camerei de către ministrul justiţiei." Noi am votat textul ăsta. Eu am întrebat dacă vă menţineţi amendamentul pentru alineatul nou. În cazul acesta, eu o să las comisia să mediteze, împreună cu iniţiatorul, până la ora 14,00, când continuăm lucrările din punctul ăsta, deci, de la amendament. Dacă dânşii hotărăsc că este bine să se revină pe textul alineatului 2 şi să se introducă o serie de prevederi acolo, bine, dacă nu, o să avem de votat asupra alineatului nou.
		După pauză
		Domnul Vasile Lupu: Domnul vicepreşedinte Chiliman este blocat în altă activitate şi mi-a transmis conducerea şedinţei. Invit secretarii la prezidiu şi liderii grupurilor parlamentare sunt rugaţi să adune deputaţii în sală. Un apel nominal, vă rog. Mai facem o economie la bugetul Camerei.
		Domnul Vasile Miclăuş: Achimescu Victor Ştefan absent Aferăriţei Constantin absent Afrăsinei Viorica absentă Albu Alexandru prezent Albu Gheorghe prezent Alecu Aurelian Paul absent Ana Gheorghe (DB) prezent Ana Gheorghe (HD) prezent Andrei Gheorghe absent Andronescu Ecaterina absentă Antal István absent Antonescu George Crin Laurenţiu absent Antonescu Niculae Napoleon absent Argeşeanu Valentin prezent Arghezi Mitzura Domnica absentă Ariton Gheorghe prezent Asztalos Ferenc absent Avramescu Constantin Gheorghe prezent Baban Ştefan prezent Babiaş Iohan Peter prezent Babiuc Victor absent Baciu Mihai absent Badea Alexandru Ioan prezent Bara Radu Liviu absent Bárányi Francisc absent Barbaresso Emanoil Dan prezent Barbăroşie Victor absent Barde Tănase absent Bartoş Daniela absentă Băbălău Constantin prezent Bălăeţ Dumitru absent Becsek Garda Dezideriu Coloman absent Bejinariu Petru prezent Berceanu Radu Mircea absent Berci Vasile absent Berciu Ion absent Biriş Anamaria Mihaela absentă Birtalan Ákos absent Bivolaru Gabriel absent Bivolaru Ioan prezent Boda Iosif absent Böndi Gyöngyike prezentă Boştinaru Victor prezent Bot Octavian absent Botescu Ion absent Bran Vasile prezent Brezniceanu Alexandru prezent Bud Nicolae absent Buga Florea prezent Bujor Liviu absent Burlacu Viorel prezent Buruiană Aprodu Daniela absentă Buzatu Dumitru prezent Calimente Mihăiţă prezent Cazacu Vasile Mircea prezent Cazan Gheorghe Romeo Leonard prezent Cândea Vasile prezent Ceauşescu Gheorghe Dan Nicolae absent Chichişan Miron absent Chiliman Andrei Ioan prezent Chiriac Mihai prezent Chiriţă Dorin prezent Ciontu Corneliu prezent Ciumara Mircea absent Cîrstoiu Ion prezent Cojocaru Radu Spiridon absent Constantinescu Dan absent Corâci Ioan Cezar absent Corniţă Ion prezent Cosma Liviu Ovidiu absent Coşea Dumitru Gheorghe Mircea absent Cotrutz Constantin Eremia absent Cristea Gabriela prezentă Cristea Gheorghe absent Cristea Marin prezent Cunescu Sergiu absent Dan Marţian prezent Dan Matei Agathon absent Darie Simion prezent Dărămuş Nicolae Octavian absent Dănilă Vasile prezent Decuseară Jean absent Dejeu Gavril prezent Diaconescu Ion prezent Dimitriu Sorin Petre absent Dârstaru Dorin absent Dobre Traian prezent Dobrescu Smaranda absentă Dorian Dorel absent Dorin Mihai prezent Dragoş Iuliu Liviu absent Dragu George absent Drăgănescu Ovidiu Virgil absent Drecin Mihai Dorin prezent Drumen Constantin absent Dugulescu Petru prezent Dumitraşcu Laurenţiu absent Dumitrean Bazil prezent Dumitrescu (Bălan) Marilena absentă Dumitrescu Paul Adrian absent Dumitriu (Hunea) Carmen absentă Elek Barna Matei absent Enache Marian absent Enescu Ion absent Fenoghen Sevastian prezent Filipescu Ileana prezentă Furo Iuliu Ioan prezent Galic Lia Andreia prezentă Gaspar Acsinte prezent Gavra Ioan absent Gavrilaş Teodor absent Gazi Gherasim prezent Georgescu Florin absent Gheciu Radu Sever Cristian prezent Gheorghe Valeriu prezent Gheorghiof Titu Nicolae prezent Gheorghiu Adrian prezent Gheorghiu Mihai prezent Gherasim Ion Andrei prezent Ghidău Radu prezent Ghiga Vasile prezent Giurescu Ion absent Glăvan Ştefan prezent Godja Petru prezent Grădinaru Nicolae prezent Grigoraş Neculai prezent Grigoriu Mihai absent Groza Nicolae prezent Gvozdenovici Slavomir absent Haşotti Puiu prezent Hilote Eugen Gheorghe prezent Hlinschi Mihai prezent Honcescu Ion prezent Hrebenciuc Viorel absent Iacob Elena prezentă Ianculescu Marian prezent Ifrim Dumitru absent Igna Ioan absent Ignat Ştefan prezent Iliescu Valentin Adrian prezent Ionescu Alexandru absent Ionescu Anton absent Ionescu Bogdan absent Ionescu Constantin absent Ionescu-Galbeni-Niculae-Vasile Constantin prezent Ionescu Gheorghe prezent Ionescu Marina absentă Ionescu Nicolae absent Ioniţă Mihail Gabriel prezent Ioniţă Nicu prezent Iorga Leonida Lari prezentă Iorgulescu Adrian absent Irimescu Haralambie prezent Ivănescu Paula Maria prezentă Jurcan Dorel prezent Jurcă Teodor prezent Kakasi Alexandru prezent Kelemen Atila Bela Ladislau prezent Kerekes Károly absent Kónya Hamar Alexandru prezent Kovacs Carol Emil absent Kovács Csaba Tiberiu absent Lazia Ion absent Lădariu Lazăr prezent Lăpuşan Alexandru prezent Leca Mihai absent Leonăchescu Nicolae prezent Lepşa Sorin Victor absent Lixăndroiu Viorel absent Lupu Vasile prezent Macarie Sergiu prezent Manole Odisei absent Manolescu Oana absentă Marin Gheorghe prezent Marineci Ionel absent Marinescu Ioan Sorin prezent Márton Árpád Francisc absent Matei Lucian Ion absent Matei Vasile prezent Mátis Eugen absent Mândroviceanu Vasile prezent Mânea Radu prezent Mera Alexandru Liviu prezent Meşca Sever absent Miclăuş Vasile prezent Micle Ulpiu Radu Sabin prezent Mihăilescu Petru Şerban absent Mihu Victor Traian prezent Miloş Aurel prezent Mitrea Miron-Tudor prezent Mogoş Ion absent Moiceanu Constantin prezent Moldovan Petre absent Moldoveanu Eugenia prezentă Morariu Teodor Gheorghe prezent Moroianu Geamăn Adrian Tudor absent Moucha Romulus Ion prezent Munteanu Ion absent Mureşan Ioan absent Muru Grigore absent Musca Monica Octavia absentă Nagy Ştefan prezent Naidin Petre prezent Nanu Romeo absent Năstase Adrian prezent Neacşu Ilie prezent Neagu Romulus absent Neagu Victor absent Negoiţă Gheorghe Liviu absent Negrău Mircea absent Nica Dan absent Nichita Dan Gabriel absent Nicolae Jianu prezent Nicolaiciuc Vichentie absent Nicolescu Mihai prezent Nicolicea Eugen prezent Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae prezent Nistor Vasile absent Noica Nicolae absent Oană Gheorghe absent Oltean Ioan prezent Onaca Dorel Constantin absent Opriş Constantin Remus prezent Osman Fedbi absent Palade Dan absent Pambuccian Varujan absent Paneş Iosif absent Panteliuc Vasile prezent Pantiş Sorin absent Papuc Aurel Constantin absent Partal Petre absent Paşcu Ioan Mircea absent Pavel Lavinia prezentă Pavel Vasile absent Pavelescu Claudiu Costel absent Păcurariu Iuliu absent Păunescu Costel prezent Pârgaru Ion absent Pâslaru Dumitru absent Pecsi Francisc prezent Pereş Alexandru absent Petrescu Ovidiu Cameliu prezent Petrescu Silviu prezent Petrescu Virgil absent Petreu Liviu absent Pintea Ioan prezent Piţigoi Barbu absent Podaru Dumitru-Teodor prezent Pop Iftene prezent Pop Leon Petru prezent Pop Viorel absent Popa Aron Ioan absent Popa Daniela absentă Popa Ioan Mihai absent Popa Nicolae absent Popa Ştefan prezent Popa Virgil prezent Popescu Bejat Ştefan Marian prezent Popescu Dumitru prezent Popescu Emil Teodor absent Popescu Ioan Dan absent Popescu Irineu prezent Popescu Tăriceanu Călin Constantin absent Priceputu Laurenţiu absent Protopopescu Cornel absent Putin Emil Livius Nicolae absent Puwak Hildegard Carola absentă Radu Alexandru Dumitru prezent Radu Elena Cornelia Gabriela prezentă Ráduly Róbert Kálmán absent Raica Florica Rădiţa prezentă Raicu Romulus absent Rákoczi Ludovic absent Rădulescu Cristian absent Rădulescu-Zoner Constantin Şerban prezent Rânja Traian Neculaie prezent Remeş Decebal Traian absent Rizescu Sergiu George prezent Roman Ioan absent Roşca Ioan prezent Roşca Teodor prezent Rotaru Dumitru prezent Ruse Corneliu Constantin absent Sandu Alecu absent Sandu Dumitru prezent Sandu Ion Florentin prezent Sassu Alexandru absent Săndulescu Aureliu Emil absent Sârbu Marian prezent Secară Gheorghe prezent Serac Florian prezent Severin Adrian absent Simedru Dan Coriolan absent Sireţeanu Mihail prezent Sonea Ioan absent Spătaru Liviu absent Spiridon Didi prezent Stan Vasile absent Stanca Teodor prezent Stanciu Anghel absent Stănescu Alexandru Octavi absent Stănescu Mihai Sorin absent Stoica Valeriu absent Sturza Popovici Cornel absent Székely Ervin Zoltán prezent Szilágyi Zsolt prezent Şaganai Nusfet absent Şerban George absent Ştefănoiu Luca absent Şteolea Petru prezent Tabără Valeriu absent Tamás Sándor absent Tarna Gheorghe prezent Tăvală Tănase Pavel prezent Teculescu Constantin prezent Tokay Gheorghe absent Trifu Romeo Marius absent Tudor Marcu prezent Tudose Nicolae Florin absent Ţepelea Gabriel absent Ţocu Iulian Costel absent Ţurlea Petre absent Udrea Florian prezent Vaida Francisc Atila absent Valeca Şerban Constantin prezent Varga Attila absent Vasilescu Nicolae absent Vasilescu Valentin prezent Vataman Dorin prezent Văsioiu Horia prezent Vâlceanu Gheorghe prezent Vâlcu Mircea prezent Vetişanu Vasile absent Vida Iuliu prezent Vida Simiti Ioan prezent Videanu Adriean absent Vilău Ioan Adrian absent Vintilă Dumitru Mugurel absent Vitcu Mihai prezent Viţelar Bogdan absent Voicu Mădălin absent Weber Ernest-Otto absent Wittstock Eberhard-Wolfgang prezent
		Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc. Vă rog, la masa aceea, doar colegii care se anunţă, treceţi prezent. Stimaţi colegi, După prima privire putem continua dezbaterile. Domnul vicepreşedinte Chiliman este blocat în alte activităţi şi nici alt vicepreşedinte sau preşedintele Camerei care să conducă şedinţa...
		Domnul Florin Georgescu (din sală): E conflict de interese!
		Domnul Vasile Lupu: Care este interesul, domnule deputat Florin Georgescu? Care este interesul meu? Conflict de interse publice? Ce are cu imunitatea parlamentară? Domnul deputat Gaspar are cuvântul. O clipă, după domnul Gaspar.
		Domnul Acsinte Gaspar: Domnule preşedinte, sigur că s-a creat o situaţie mai puţin cunoscută în activitatea parlamentară, ca iniţiatorul să fie şi preşedintele de şedinţă, fiecare având o poziţie diferită. Dumneavoastră nu puteţi să coborâţi de la pupitrul de comandă de acolo, odată să vorbiţi în calitate de preşedinte, după aceea ca iniţiator să participaţi la discuţii şi la dezbateri. Ca atare, eu v-aş propune ca să întrerupem lucrările la această temă, să le amânăm pentru joi, când va fi domnul vicepreşedinte Chiliman, mergând şi pe principiul că cel care a început dezbaterea unui proiect, acela îl şi finalizează.
		Domnul Vasile Lupu: Obiecţiune întemeiată, însă noi am stabilit ca marţea să dezbatem, deci propun să o amânăm pe marţi, la orele 11,00 şi trecem la celelalte puncte de pe ordinea de zi. Domnul Şerban Rădulescu-Zoner are de făcut o declaraţie personală. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
		Domnul Constantin Şerban Rădulescu-Zoner: Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, După cum unii dintre dumneavoastră aţi aflat din presă, cel care vă vorbeşte se află pe prima listă de intelectuali români care au decis să sprijine candidatura la preşedinţia României a domnului Mugur Isărescu. (Gălăgie în sală). Am acceptat ...
		Domnul Vasile Lupu: Vă rog, linişte!
		Domnul Constantin Şerban Rădulescu-Zoner: Am acceptat să fiu trecut pe menţionata listă, pentru că astfel mi-a dictat conştiinţa. Nu mă obligaţi să ridic tonul, domnilor! Eu vreau, să ştiţi, vreau să fiu calm. Cum nu am fost niciodată partizanul duplicităţii, nu pot vorbi una şi face alta! Ca atare, în contextul ultimelor evoluţii pe scena politică, rămânând fidel doctrinei liberale, consider că este de datoria mea să vă aduc la cunoştinţă dumneavoastră şi opiniei publice că am aderat la grupul de iniţiativă al liberalilor care sprijină candidatura la preşedinţia ţării a domnului Mugur Isărescu. Cum vă este cunoscut, în fruntea acestei grupări se află domnul deputat Decebal Traian Remeş, având alături pe domnii Dan Amedeu Lăzărescu, senator şi Sorin Botez, fost deputat. Cei doi seniori menţionaţi mai înainte sunt cei care împreună cu regretatul Nicolae Enescu au reînfiinţat P.N.L. în zilele însângerate ale lui decembrie 1989, după ani grei petrecuţi ca şi mine în temniţele regimului totalitar comunist. Aceasta mi-a fost declaraţia, dar băşcălia pe care o fac unii mă obligă să mai adaug ceva: acolo este activitatea mea parlamentară luată de pe internet. Cine are un asemenea dosar, nu are decât să aibe o atitudine potrivnică mie sau pur şi simplu să facă băşcălie în Parlamentul României. Vă mulţumesc. (Aplauze).
		Domnul Vasile Lupu: Domnul deputat Haşotti.
		Domnul Puiu Haşotti: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nu ştiam că este momentul declaraţiilor politice, dar dacă tot distinsul şi ilustrul meu coleg de Parlament şi sper că încă de grup parlamentar – n-am înţeles încă foarte bine – a făcut această declaraţie, permiteţi-mi să vă reţin şi eu atenţia câteva minute. Sigur că ne aflăm într-o ţară democratică, într-o ţară liberă, fiecare...
		Domnul Vasile Lupu: Domnule deputat, doar dacă părăsiţi un grup parlamentar pentru a vă declara independent, că acesta a fost scopul declaraţiei domnului Rădulescu Zoner. Deci, declaraţia este oportună doar dacă părăsiţi grupul parlamentar sau aveţi de declarat altceva personal.
		Domnul Puiu Haşotti: Am de făcut o declaraţie tot aşa cum a făcut şi domnul Zoner, care n-a părăsit grupul parlamentar. În calitate de lider nu cunosc acest lucru. Dar, daţi-mi voie să vă spun că ilustrele nume invocate nu sunt chiar atât de morale aşa cum susţine domnul Zoner, vreau să vă spun că domnul Dan Amedeu Lăzărescu când a intrat Partidul Naţional Liberal în Guvernul Stolojan era liderul grupului şi vicepreşedintele partidului şi nu a protestat, domnul Sorin Botez a fost numit ambasador în Africa de Sud de Guvernul Stolojan, cu buna semnătură a domnului Ion Iliescu şi atunci nu a protestat şi aşa mai departe. Cât priveşte faptul că distinşii colegi fac parte din Grupul Remeş, le spun că cine se aseamănă se adună! (Aplauze ironice. Se strigă: "Bravo!")
		Domnul Vasile Lupu: Stimaţi colegi, Ne oprim aici cu declaraţiile şi trecem la ordinea de zi. Am convenit să reluăm dezbaterile asupra art. 176 din Rgulamentul Camerei Deputaţilor marţi, săptămâna viitoare, la orele 11.
		Următorul proiect este Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti", continuarea dezbaterilor. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport? Nu prea este... Era un reprezentant al ministerului... Nu mai e...
		Domnul Marian Ianculescu (din sală): Ţinem discuţiile şi fără el, aşa a rămas vorba!
		Domnul Vasile Lupu: Cu el sau fără el, dar cu comisia ce facem? Oricum, dezbaterile generale le-am încheiat. Iată, preşedintele Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a sosit, gata să susţină raportul! Iniţiatorii, vă rog să-şi ocupe locul!
		Domnul Anghel Stanciu: În primul rând, vreau să-mi cer scuze pentru cele câteva momente de întârziere ale colegilor noştri, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, cu aprobarea Biroului, este în dezbaterea, în procedură de urgenţă, a proiectului de Lege privind patrimoniul UTC şi suntem deja în cvorumul respectiv. Domnule preşedinte, Voiam să-mi permiteţi să fac, din respect faţă de distinsul nostru coleg, domnul ministru Dejeu, câteva precizări vizavi de întrebările pe care domnia sa le-a pus, invocând puncte de vedere ale distinsului academician Valeriu Cotea, preşedintele Secţiunii de agricultură şi silvicultură din Academia Română. Observaţiile pe care domnul ministru le-a citit din scrisoarea domnului academician evident că erau reale, singura chestiune este că toate acestea se refereau la proiectul de lege. Raportul Comisiei de învâţământ, care a modificat circa 80% din proiectul iniţial de lege, a răspuns tuturor problemelor pe care domnul academician Cotea le-a ridicat şi pe care domnul ministru le-a adus în atenţia noastră. Deci, ele sunt soluţionate, mai bine sau mai puţin bine, cât a fost posibil, pentru că mai binele este duşmanul binelui, în raport. Aşadar, aş ruga colegii să urmărească partea de raport şi nu partea de iniţiativă legislativă, deoarece textele sunt aproape complet schimbate în economia legii. Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Începem cu titlul legii: "Lege privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti". Comentarii? Obiecţiuni? Noastră. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Cap. I – "Dispoziţii generale". Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Art. 1, varianta raportului. Comentarii, obiecţiuni? Nu sunt. Voturi pentru? Împotrivă? Abţineri? Votat. Invit secretarii de şedinţă la prezidiu! Voci din sală: Nu sunt, au plecat!
		Domnul Marţian Dan (din sală): Înseamnă că tot ceea ce s-a votat până acum nu este valabil!
		Domnul Vasile Lupu: Art. 2 alin. 1. Comentarii, obiecţiuni? Domnul Dejeu are cuvântul.
		Domnul Gavril Dejeu: Dispoziţiile cuprinse în acest alin. 1 al art. 2 cuprind unele dintre problemele de substanţă şi importante ale raporturilor între instituţiile despre care vorbim în acest proiect. Primul lucru care este de sesizat este următorul: în concepţia textului, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice funcţionează în coordonarea a 3 instituţii – Ministerul Agriculturii, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi Agenţia Naţională de Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare. E adevărat că textul spune: "Cu obiective şi în direcţii specifice." Cu alte cuvinte, activitatea academiei noastre este ruptă pe felii, în ce priveşte această coordonare. O întrebare simplă, care se pune din capul locului: cum poate activa o academie de sine stătător, cum poate funcţiona o academie, ca o instituţie şi o persoană juridică, aşa cum cunoaştem noi, cu independenţa necesară, când este coordonată de trei factori? Poate, dacă ar fi mai mulţi factori interesaţi, ar fi mai mulţi coordonatori. Aceasta este o primă problemă. A doua problemă. Se vorbeşte aici de "coordonare", în tot textul acestui proiect de lege nu se defineşte noţiunea de "coordonare", există însă două noţiuni paralele şi în acelaşi timp interdependente: noţiunea de "coordonare" şi noţiunea de "subordonare". "A coordona" înseamnă a-ţi impune într-un fel oarecare voinţa în ce priveşte activitatea unităţii coordonate. Întrebare. Dacă e vorba de două sau mai multe instituţii care sunt complet separate, care se conduc după norme distincte şi iau decizii de sine stătătoare, cum pot să se coordoneze una pe cealaltă, dacă nu au elemente, eventual, de subordonare? Pot să coordonez pe cineva faţă de care nu am posibilitatea de a lua nici un fel de decizie? Şi-a pus cineva această întrebare în privinţa aspectelor relaţionale între cele două instituţii? Fiindcă m-am uitat la articolele mai din vale, în care se spune aşa, că Academia este o instituţie publică independentă, care se bugetează din venituri extrabugetare şi care ia hotărâri pe baza deciziilor luate de forul ei de conducere, Consiliul de administraţie al Academiei. Prin urmare, nimeni nu are a se amesteca în deciziile pe care le ia Academia! Şi, atunci, în ce fel se exprimă această noţiune de "coordonare"? Cum, dacă nu ai nici un fel de pârghie la îndemână, ca să influenţezi într-un fel oarecare activitatea ei? Iată de ce socot că această expresie de "coordonare" din cuprinsul art. 2 alin. 1 nu numai că este total nedefinită, este total neavenită, fără nici un fel de explicaţie în câmpul activităţii practice sau structurii practice a acestor instituţii. Dacă Academia ar fi subordonată (nu Ministerului Agriculturii, oricui), o instituţie subordonată o poţi coordona, în sensul că poţi lua măsuri cu privire la activitatea ei. Dar dacă nu o ai subordonată, elementul de coordonare dispare sau devine pur şi simplu superfluu. Şi ne găsim în situaţia de a redacta nişte texte de dragul de a suna bine la ureche, dar atunci când este vorba de punerea lor în practică se va vedea că ele sunt lipsite şi goale de conţinut. Iată de ce aici trebuie limpezită problema: ori vorbim de instituţii care au o funcţionalitate, o structură organizatorică şi o independenţă patrimonială şi ele funcţionează independent, ori vorbim de de instituţii care se subordonează şi atunci putem vorbi şi de coordonare. Pe două etaje se pune problema: se pune o dată problema între Academie şi ministere şi în al doilea rând între Academie şi institutele şi centrele de cercetări. Deocamdată, suntem la capitolul acesta al raporturilor dintre Academie şi ministere. Încă o dată, şi cu aceasta închei, cum se rezolvă în concepţia iniţiatorilor, această problemă a coordonării, în lipsă de subordonare?
		Domnul Vasile Lupu: Domnul deputat Ianculescu.
		Domnul Marian Ianculescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Distinsul nostru coleg, domnul deputat Dejeu, ar avea perfectă dreptate dacă în cuprinsul acestui articol ne-am fi rezumat numai la alin. 1. Răspunsul pe care îl aşteaptă dânsul se regăseşte la alin. 2, 3 şi 4. Deci, răspunde întru totul pentru ce înseamnă această "coordonare", vizavi, din partea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei; vizavi, din partea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului; vizavi de Agenţia Naţională pentru Ştiinţă şi Tehnolgoie. Repet, domnul deputat Dejeu ar avea perfectă dreptate dacă în cuprinsul acestui articol ar fi figurat numai alin. 1, dar alin. 2, 3 şi 4 dau răspunsul la întrebarea pusă de dânsul. Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Iniţiatorul, vă rog! Poftiţi, domnule Brezniceanu!
		Domnul Alexandru Brezniceanu: Domnul Ianculescu a prezentat, din punct de vedere practic şi tehnic, cum stau lucrurile cu această coordonare. Eu îmi permit, stimaţi colegi, domnule preşedinte, să vă fac doar lecturarea unui articol dintr-o hotărâre de Guvern din 1999. La art. 39, cu privire la abilitările Ministerului Agriculturii, scrie: "Coordonează activitatea de cercetare şi tehnologiile agricole, învăţământul agricol şi perfecţionarea profesională, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti", precum şi activitatea de extensie şi consultanţă pentru producători şi specialişti agricoli." Realitatea este, stimaţi colegi, că este foarte la modă, în zilele noastre, această coordonare a ministerelor faţă de institutele de cercetare care există sau care se înfiinţează. Vă mulţumesc pentru atenţie.
		Domnul Vasile Lupu: Mulţumim. Domnul deputat Popa.
		Domnul Neculai Popa: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mă văd nevoit să-i dau dreptate domnului deputat Dejeu, pentru că aici, la art. 2, ne întâlnim cu o contradicţie şi dânsul are dreptate. Noi, la articolele următoare, vorbim de o anumită independenţă a Academiei şi, de asemenea, vorbim despre autonomie financiară, deci, finanţarea tuturor activităţilor de cercetare se face din fonduri proprii extrabugetare şi, aici, venim şi spunem că funcţionează în coordonarea Ministerului Agriculturii. Deci, formularea cred că este nepotrivită şi aş veni cu o propunere, dacă vreţi să-i dăm o logică articolului respectiv: "Funcţionează în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi Agenţia Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie." Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Din partea Ministerului Agriculturii, domnul consilier Mărincuş.
		Domnul Nicolae Mărincuş: Domnule preşedinte, Domnilor deputaţi, Dacă veţi lua dicţionarul limbii române, veţi citi acolo: "Coordonare înseamnă o punere de acord a unor egali." Nu înseamnă "conducere" şi dumneavoastră probabil că, pe undeva, înţelegeţi prin "coordonare" "conducere". Sau, în situaţia noastră, este nevoie de o conducere în acest domeniu. De aceea, cuvântul "coordonare" nu spune nimic. Dacă noi vrem să alocăm nişte fonduri pentru cercetare, obligatoriu trebuie să avem unităţi subordonate, care să poată fi îndrumate şi controlate de cel care finanţează. Vă rog, citiţi Legea finanţelor, nr. 72! Deci, termenul este nepotrivit şi are consecinţa de a separa cele două activităţi: activitatea academiei şi activitatea ministerului. Sau cele două activităţi trebuie să funcţioneze în comun şi autoritatea centrală agricolă care este Ministerul Agriculturii, trebuie să-şi intre în drepturile ei. Cine, în România, conduce, face programe şi răspunde de ceea ce se întâmplă în agricultură? Autoritatea centrală, care este Ministerul Agriculturii. Deci, dacă vreţi să realizăm acum şi aci o soluţie eficientă, să avem în vedere că acest minister trebuie să intre în drepturile lui. Mai vreau să vă atrag atenţia asupra faptului că în cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice mai există, din punct de vedere al consacrării, şi Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Acest minister nu are subordonate propriile unităţi de cercetare, aşa cum sunt unităţile din agricultură, ci unităţile de cercetare sunt conduse de ministerul respectiv. De ce această discriminare? Ministerul Agriculturii nu vrea nimic altceva, decât să fim egali cu Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Or, în proiectul de lege prezentat de ASAS se face discriminare între cele două ministere. Eu socotesc că aceste ministere trebuie să lucreze şi să fie tratate la fel. Deocamdată atât.
		Domnul Vasile Lupu: Domnul Anghel Stanciu, preşedintele comisiei.
		Domnul Anghel Stanciu: Domnule preşedinte, Ce bine ar fi, dacă n-ar fi rău... Am tot respectul pentru antevorbitorii mei, dar, evident, ordinea de zi încărcată a şedinţelor face să nu putem, toţi, să analizăm pe îndelete textele de legi. De aceea, noi am pus la dispoziţie un documentar. În 1999 (suntem în 2000) Hotărârea de Guvern nr. 6/1999, care stabileşte atribuţiile Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, precizează foarte clar, la art. 2 alin. 39: "Coordonează activitatea de cercetare şi tehnologiile agricole, învăţământul agricol şi perfecţionarea profesională, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti", precum şi activitatea de extensie şi consultanţă pentru producători şi specialişti agricoli." În Anexa 4 la această hotărâre de Guvern, prin care se precizează ce atribuţii are Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, se precizează: "Unităţile care funcţionează în coordonarea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei." Între acestea, este nominalizată şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Deci, iată un termen pe care un distins jurist îl descoperă acum într-o anumită relaţie cu subordonarea şi cu o anumită nostalgie faţă de perioada subordonării necondiţionate, şi un distins consilier, care, spre surprinderea noastră, nu a citit hotărârea prin care fiinţează Ministerul Agriculturii! Acest articol nu spune decât ceea ce spune art. 2 alin. 39 din hotărârea de Guvern privind înfiinţarea Minisaterului Agriculturii. Adică, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice funcţionează în coordonarea acestuia. De aceea, domnule preşedinte, vă rog ca, în măsura în care dumneavoastră consideraţi necesar, să venim cu textele respective, cu propunerea de amendament la text. Deci, dacă cineva vrea să propună subordonare, nu e nici o problemă, se propune şi se adoptă sau nu se adoptă, dar să nu mai inventăm discuţii pe marginea unor cuvinte pe care fiecare le posedăm, în măsura în care am urmat de la grădiniţă până sus oleacă de şcoală. Aşadar, vă propun să rămână textul aşa, pentru că exprimă hotărârea de Guvern din 1999 a actualului Guvern, sau să se modifice hotărârea de Guvern, după textul pe care îl vom vota noi. Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Domnul deputat Gavril Dejeu.
		Domnul Gavril Dejeu: Domnul preşedinte Stanciu are perfectă dreptate, aşa glăsuiesc aceste hotărâri de Guvern pe care le-a invocat dumnealui, numai că în reglemetarea generală, în care se integrează şi aceste hotărâri de Guvern, Academia – pentru că deocamdată despre ea vorbim – funcţionează pe lângă Ministerul Agriculturii! Şi acest lucru rezultă nu numai din Decretul nr. 122/70, rezultă şi din Hotărârea nr. 141/92 a Guvernului, rezultă şi din Hotărârea nr. 509/93 a aceluiaşi Guvern, care arată în mod constant că Academia funcţionează "pe lângă" Ministerul Agriculturii. Şi, atunci şi în aceste condiţii, este corect să se spună că Ministerul Agriculturii "coordonează" activitatea. Pentru că având-o pe lângă, deci, în subordonare, o poate şi coordona. Dumneavoastră, însă, în acest proiect rupeţi relaţia de subordonare, menţinând însă relaţia de coordonare şi aici este toată problema!
		Domnul Vasile Lupu: Stimaţi colegi, avem aici un reprezentant al înaltului for ştiinţific, care a provocat dezbateri atât de lungi, secretarul general al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, şi îi dăm cuvântul, poate ne luminează în textul pe care avem să-l adoptăm. Aveţi cuvântul!
		Domnul Petre Adrian: Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimate domnule preşedinte, Vă rog, dacă e posibil, 2 secunde, să lămuresc problema de coordonare. Problema coordonării se găseşte în toate actele nromataive, începând din anul 1996, când a apărut prima lege a cercetării, Legea nr. 51/96, care valida-aproba, cu modificări, Ordonanţa nr. 25, şi, mai departe, cînd a apărut Legea nr. 95, care valida Ordonanţa nr. 8/95 din anul 1998, legile de bază ale cercetării ştiinţifice. Cercetarea ştiinţifică din agricultură şi din toate domeniile este coordonată pe modelul acestor legi. Ce se spune în aceste legi, eu vă citesc clar: "Ministerul Cercetării şi Tehnologiei este organul administraţiei centrale care realizează programele, organizează, finanţează activitatea de cercetare, o monitorizează şi aplică toate politicile în cercetare." Deci, stimate domnule preşedinte, Onorată Cameră, Cercetarea ştiinţifică este coordonată şi este în fond monitorizată de către Ministerul Cercetării şi Tehnologiei care este ordonatorul principal de credite. Mai departe, dacă dăm citire tuturor hotărârilor de Guvern care au ieşit pentru înfiinţarea unor noi institute de cercetare, peste tot cuvântul "subordonare" lipseşte; peste tot este "coordonare". Vă dau exemplu: referitor la Ministerul Apelor, Pădurilor şi Mediului, Hotărârea de Guvern nr.104 arată că cele trei institute de cercetare pe care le are sunt în coordonarea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, şi le dă şi în anexă, exact ca atare. Privitor la Ordonanţa nr.6 de care s-a făcut aici vorbire, la fel, în anexa nr.2 a acestei legi este trecut textual " unităţi în coordonarea Ministerului Agriculturii ", şi jos scrie " Academia şi Ştiinţe Agricole şi Silvice cu finanţare extrabugetară ". Dacă toate legile, începând din ’96, de când s-a statuat Legea cercetării prin 1995 şi Legea nr.51, fiind toate aşa, atunci de ce să trecem la o altă sintagmă? V-aş ruga să reţineţi cu tot respectul că la solicitarea Ministerului Agriculturii, când s-a discutat Hotărârea nr.42 din 1994 de modificare a Hotărârii nr.509, acolo s-a făcut menţiunea de către minister – "Academia este în coordonarea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei ". V-aş ruga să epuizăm problema coordonării şi subordonării. V-aş ruga să reţineţi acest lucru: în Legea nr.51, la art.10 în mod textual scrie: "Unităţile de cercetare – dezvoltare din domeniile agriculturii şi industriei alimentare aparţin şi sunt în subordonarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice funcţionează şi se reorganizează după prezenta lege.". Vă mulţumesc foarte mult.
		Domnul Vasile Lupu: Da, vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Îndată trecem la vot, dar dacă îmi îngăduiţi o scurtă intervenţie de aici. Din câte ştiu eu, activitatea de coordonare apare ori ca un atribut al conducerii, ori izvorâtă dintr-o specializare a organului. S-a făcut referire aici la vreo 5 - 6 acte normative deja existente – la nivel de hotărâre de Guvern. Dacă noi venim cu o reglementare primară la nivel de lege, trebuie să realizăm un cadru juridic precis al acestei academii. Eu nu văd academia subordonată Ministerului Agriculturii; nu văd care este coordonarea ce o realizează Ministerul Agriculturii faţă de activitatea academiei, încât aceste relaţii trebuie lămurite. Apoi, cred că trebuie să-i dăm un statut similar cu cel al Academiei Medicale, cu cel al cademiei de Ştiinţe Tehnice, ca să avem o reglementare sistematică, clară. Coordonarea înseamnă a asambla nişte elemente, făcându-le să funcţioneze. Domnul profesor Leonăchescu.
		Domnul Nicolae Leonăchescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Suntem marcaţi, în discuţia pe care o purtăm, de două realităţi. Prima este chiar denumirea de academie. Noi, automat, asociem unei instituţii cu acest nume un anume grad de independenţă, dar evident că nu sunt de acelaşi nivel cu, de exemplu, Academia Română, care trebuie să fie o instituţie de înalt nivel şi independentă. Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, ca şi Academia de Construcţii, ca şi alte academii, au mai mult caracterul de ştiinţe aplicate, de instituţii de cercetare în domenii vectorizate spre aplicabilitate imediată. Aceasta este o primă constatare. Nu trebuie să asociem automat gradul total de independenţă a unei academii specializate, gen institut de cercetare în construcţii, astăzi Academia de Construcţii, similară acesteia, cu gradul de independenţă al Academiei Române. O a doua realitate este că noi încercăm prin această lege să perfecţionăm sistemul de cercetare aplicată în acest domeniu. Dar discutăm în planuri paralele: unii se gândesc la patrimoniu, la toată baza materială a instituţiilor respective şi o vor de o anumită culoare, de o anumită structur㠖 pământ, algoritm etc., iar alţii ne gândim la progresul în cercetarea propriu-zisă care poate mâna înainte aceste sectoare – Ministerul Agriculturii, Protecţia Mediului, Ape etc. Haideţi să ne orientăm eforturile către problematica institutelor de cercetare şi apoi vom vedea ce facem cu baza – mai este corespunzătoare, o perfecţionăm, este supradimensionată sau subdimensionată. Dar nu numai baza materială, ne gândim şi la forţa umană, calitatea factorului de creaţie din aceste instituţii sau academii. Să luăm toţi parametrii care constituie un punct de plecare în procesul de cercetare şi dezvoltare tehnologică. De aceea, daţi-mi voie să cred, în primul rând, că locul de discuţie a temei este la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; acolo îi este rostul. Că am auzit tematici şi voci că nu această comisie trebuia să se ocupe de problematica cercetării în acest sector. Şi aici fac o parantez㠖 noi am mai avut o lege similară privind situaţia institutelor şi a cercetărilor de profil din piscicultură; se pare că tot la Ministerului Agriculturii s-a îngropat şi această lege, datorită dorinţei telurice de a stăpâni patrimoniul în primul rând. Privind procesul în sine şi rezultatul cercetării, dacă ne concentrăm efortul în acest sens legislativ, vom ajunge la nişte concluzii. În primul rând ca nu neapărat un minister să dicteze politica unei mari instituţii de cercetare, ci o structură specializată; şi am exemplul Franţei, care are un CNRS cu fel de fel de sectoare specializate, unde oamenii creează ştiinţă pentru mâine, cu aspectele aplicative. Am avut Ministerul Tehnologiei şi al Cercetării, mai avem Ministerul Învăţământului care profesează şi promovează teme de cercetare de înaltă clasă, institutele Academiei Române etc. Deci, nu este monopolul unui minister tematica, obiectul muncii acestei Academii de Ştiinţe Agricole şi Silvice, ci este obiectul mai multor ministere. Nu poate să fie adoptată imaginea piramidală, asiatică, veche, depăşită, de subordonare, ci sistemul de reţea, modern, mobil, cu legături care apar şi dispar pe proiecte, nu pe structuri încremenite în timp. Chiar dacă n-am tematică, depind de ăla! Pornind aşa, eu cred că termenul de "subordonare" nu-şi are locul într-o asemenea lege în care vizăm progresul în cercetarea ştiinţifică pe domeniu, ci o imagine gen reţea care permite creatorului să-şi dezvolte tematica fundamentală. Şi daţi-mi voie să constat că am pierdut nişte paşi câştigaţi în acest domeniu. Din ura noastră faţă de statutul de proprietate al unora am distrus progrese câştigate. Iată înmulţirea prin meristemi – ne chinuiam prin puieţi şi butăşire, dar la Institutul pomicol de la Mărăcineni s-a adoptat o tehnologie ultramodernă care aducea valută forte – înmulţirea prin meristemi. Se prăbuşeşte. Deci structura n-a funcţionat în obiectul de fond pe care îl urmăream şi îl urmărim şi în această lege. Să-i dăm deci dreptate comisiei să-şi impună punctul de vedere, să şi-l promoveze, şi daţi-mi voie mie, care nu mă pricep în acest domeniu, să fiu de acord cu propunerea comisiei.
		Domnul Vasile Lupu: Stimaţi colegi, S-ar cuveni să trecem la vot, dar secretarii spun că mai mult de 65 nu mai suntem în sală. Domnul Badea.
		Domnul Alexandru Badea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Sunt foarte sincer când îmi exprim respectul pentru cei care au luat cuvântul înainte pe această problemă până acum şi voi rămâne îndatorat chiar şi domnului preşedinte de comisie, dacă îmi va acorda atenţie, însă aş vrea să subliniez un lucru: noi luăm aici în discuţie o propunere legislativă care implică o problemă de principiu, şi anume aceea a raporturilor între cercetare, ca instituţie, dacă vreţi, a unei societăţi, şi mijloacele materiale care îi sunt necesare pentru a se dezvolta. Noi încercăm, şi cred că este normal ca într-un cadrul legislativ unitar să creăm un regim unitar în această problemă. Şi aici vă voi aminti, cu titul de exemplu, o propunere, o iniţiativă legislativă pe care foarte curând, la sfârşitul precedentei sesiuni, am votat-o cu toţii şi am găsit-o bună, şi am în vedere Legea patrimoniului cultural naţional. Există în acest domeniu o instituţie similară ca atribuţii şi ca structuri Academiei "Gheorghe Ionescu Siseşti" – este vorba de faimoasa Comisie a monumentelor istorice care, cu îngăduinţa dumneavoastră, reamintesc că a fost înfiinţată de marele Nicolae Iorga, şi care are exact în domeniul acesta al patrimoniului şi cercetării în domeniul culturii atribuţiile pe care le are în agricultură Academia de Ştiinţe Agricole. Ei bine, nimeni nu s-a gândit cumva vreun moment să treacă monumentele istorice şi culturale ale ţării noastre în proprietatea Comisiei monumentelor istorice sau să creeze condiţii de pe urma cărora această comisie să beneficieze, care, repet, este exact o comisie care se autogestionează, se autoadministrează, are statute proprii şi care funcţionează pe lângă şi în coordonarea Ministerului Culturii. Deci, acest proiect de lege ridică totuşi o chestiune de principiu care, dacă vreţi, mutatis mutandis, este similară efectului pe care l-ar produce transferarea spitalelor cu pacienţi cu tot în administraţia şi proprietatea Academiei de Ştiinţe Medicale ai cărei membri îşi dezvoltă activitatea de cercetare în clinici, în spitale şi aşa mai departe. Iată de ce cred că nu este oportun să ne pripim; poate până la urmă vom constata că, într-adevăr, proiectul acesta de lege este satisfăcător, dar important este să nu fie satisfăcător intereselor, fără îndoială de bună-credinţă, ale cercetării româneşti în domeniu, cum la fel de bine s-ar putea să fie satisfăcător sau nesatisfăcător pentru interesele la fel de bună-credinţă ale dezvoltării agriculturii din partea unei instituţii care, până una-alta, totuşi reprezintă statul român – Ministerul Agriculturii. Deci, din acest punct de vedere, cred că ar trebui revizuite din această perspectivă raporturile de principiu între cercetare şi patrimoniul care este pus la dispoziţie. Cu aceasta închei: gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă am pune la dispoziţia Academiei de Ştiinţe Medicale spitalele sau dacă, cum spuneam, vom transfera monumentele culturale ale ţării unei comisii ad libitum. Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Domnul deputat Ianculescu; procedural intervine.
		Domnul Marian Ianculescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vin cu rugămintea la domnul preşedinte de şedinţă, distinsul nostru coleg, domnul deputat Vasile Lupu, să aplice în dezbaterea legii Regulamentul. Noi am intrat în dezbaterea pe articole. Nu suntem la dezbateri generale; am trecut de etapa dezbaterilor generale. De aceea, domnule preşedinte, vă rog ca oricine vine la tribună să vină cu un amendament scris. Cine nu vine cu amendament scris, vă rog să nu-l luaţi în considerare şi să supuneţi la vot ceea ce este prezentat în raportul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Ca atare, domnule preşedinte, vă rog să aplicaţi Regulamentul întocmai. Nu suntem la dezbateri generale în momentul de faţă. Suntem la dezbaterea pe articole. Vă mulţumesc.
		Domnul Vasile Lupu: Da. Obiecţiune întemeiată. Suntem la art.2, alin.1. L-aş supune votului, dar sigur voi avea obiecţiunea cvorumului. Aşa, este timp de reflecţie până joi, când vom continua dezbaterile; avem şi şedinţa comisiilor miercuri. Suspend şedinţa. Vă doresc o după-amiază plăcută şi ne revedem joi la orele 8,30. Şedinţa s-a încheiat la ora 15,02.