Plen
Ședința Camerei Deputaților din 16 octombrie 2001
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
28-11-2022 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2001 > 16-10-2001 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 16 octombrie 2001

  1. Intervenții ale domnilor deputați:

 

Ședința a început la ora 8,31.

Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu și Viorel Hrebenciuc, vicepreședinți ai Camerei Deputaților, asistați de domnul Constantin Niță, secretar.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineața! Vă propun să începem.

 
Dan Dumitru Palade - referire la acțiunile intentate de actuala putere împotriva președintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor;

Domnul Palade Doru Dumitru are cuvântul.

Sperăm că, între timp, o să mai vină colegi care sunt înscriși.

 

Domnul Doru Dumitru Palade:

Domnule președinte de ședință,

Sigur, declarația spune că e făcută în plenul Camerei. Acesta e plenul Camerei... Mă întreb dacă, în regulamentul nostru, nu ar trebui să spunem ca aceste declarații să apară undeva, într-un buletin. Mă rog, dacă se spune că sunt făcute "în plenul Camerei", măcar ar trebui să vedem cum.

Declarația mea se referă la un subiect fierbinte la ordinea zilei, este vorba de acțiunile intentate de actuala putere împotriva președintelui nostru, senatorul Corneliu Vadim Tudor, privind declarațiile făcute într-o conferință de presă, acum circa o lună de zile, în legătură cu pregătirea în România a unor luptători palestinieni, din care se bănuiește că au existat sau există și luptători, care, ulterior, au fost declarați teroriști.

Declarația mea se referă la un aspect. Ca membru al Cabinetului Vcăroiu, între noiembrie 1992 și noiembrie 1996, la toate ședințele de Guvern la care am participat, și am consultat și secretarul de stat care a participat în locul meu, nu a fost difuzat nici un material și la nici o ordine de zi nu a fost pus nici un punct privind pregătirea luptătorilor palestinieni în cadrul bazelor Serviciului de Protecție și Pază. Acest lucru, dacă s-ar fi făcut, însemna că Guvernul cădea sub incidența Constituției, fiindcă o astfel de aprobare poate să o dea numai Parlamentul României.

Convingerea mea este că această activitate se desfășura și înainte de noiembrie 1992, când a fost învestit Guvernul Văcăroiu, și primul ministru, domnul președinte al Senatului acum, Nicolae Văcăroiu, nu a știut de această acțiune.

Aceasta este părerea mea, declarația clară este că nu îmi aduc aminte. Eu nu am luat cu mine arhiva Guvernului, ordine de zi sau, mă rog, alte materiale, dar îmi aduc aminte că la nici o ședință nu s-a discutat acest lucru.

Chiar dacă era o hotărâre secretă a Guvernului, există astfel de cazuri, privind securitatea națională, probleme de apărare ș.a., ele trebuiau discutate în plenul cabinetului, dar nu se publicau în Monitorul Oficial sau în alte documente. Acestea erau hotărâri secrete. Deci, nici în această direcție, nu pot spune că s-au făcut discuții. Existau, sigur, niște referi în presă, apărute târziu, în 1996, în plină campanie electorală (mi se pare, în "Academia Cațavencu"). La unele discuții purtate în afara ședințelor de Guvern, pe marginea acestui subiect, părerea mea este, din discuții, că nici ceilalți membri de Guvern și nici primul ministru nu știau de aceste acțiuni.

De fapt, aceste acțiuni de pregătire a unor trupe arabe continuau dinainte de 1989, când, în România, se pregăteau atât cadre care se instruiau privind preluarea armamentului din România – fiindcă România era un exportator important de armament în țările arabe – sau se pregăteau, pe baza unor convenții cu conducerea de atunci a țării, în care, sigur, România încasa niște sume în valută, pentru pregătirea pe diverse teme a unor militari din țările arabe.

Sigur că dacă domnul fost prim-ministru, actual președinte al Senatului, spune că a știut de aceste probleme, eu, ca fost membru al Guvernului, spun că nu am știut. Fiindcă, în momentul când se spune că "a știut", răspunderea întregului Guvern este colectivă și trebuie să dăm socoteală Parlamentului de ce Guvernul a știut și nu a informat Parlamentul țării despre acele acțiuni, care, sigur, s-au făcut și publice acum. Rămâne numai să se dovedească dacă, din cei 108 sau nu știu câți au fost luptătorii, vreunul a fost terorist sau nu.

Vreau să mai adaug un lucru. Că alte țări, ca Polonia, Cehia, nu fac un secret din a declara că, în aceste țări, au fost pregătiți luptători, militari, mă rog, similari cu aceștia, din anumite țări arabe. Și nu se mai face nici un fel de observație, că nu era momentul să se arate și că o să vină momentul, când o să se arate.

Suntem naivi dacă ne închipuim că, așa cum se duce o luptă a serviciilor speciale în prezent, fiindcă aceasta e adevărata luptă împotriva terorismului și nu desfășurări de trupe sau alte forțe militare, că România va fi ocolită de verificările pe care le face cel mai important serviciu de informații din lume, al celui mai puternic stat din lume. Și că va ocoli România, ca să nu se afle exact tot ce s-a desfășurat aici și toate acțiunile noastre, care au putut sau ar fi putut sprijini aceste rețele ale terorismului mondial. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Nicolae Păun - relatarea unor evenimente care au avut ca țintă izolarea sau segregarea cetățenilor români de etnie romă;

Dau cuvântul domnului deputat Nicolae Păun, se pregătește domnul Moisoiu.Domnul Nicolae Păun:

Domnule președinte,Stimați colegi,Vă rog să îmipermiteți ca această declarație politică să intre în contextul evenimentelor care au avut loc de curând în municipiul Piatra Neamț, respectiv Deva și Baia Mare, care au avut ca "țintă", să-i spunem așa, izolarea sau segregarea, prin hotărâri ale consiliului local al muncipiilor menționate a cetățenilor români de etnie romă.

Personal, pot spune că ceea ce s-a recepționat ca un mesaj, atât în presa locală, cât și în presa centrală (să nu mai aducem în discuție și presa internațională), a fost mesajul scurt, de tip englezesc, și anume: "Segregare și izolare!" Chiar dacă, după aceea, s-a încercat o cosmetizare a acestui mesaj sau a acestei lipse de consecvență a primarilor municipiilor respective, nu s-a reușit.

De la înalta tribună a Parlamentului României, încerc să atrag atenția întregii scene politice românești, Guvernului României, Președinției că asemenea practici sunt de tip rudimentar și arhaic și că democrația nu înseamnă segregare și izolare a unui segment al societății românești. Chiar dacă acest segment al societății românești se numește "populația romă", care văd că, de la începutul anului, fără notă de subiectivism, este tot mai mult confundată cu animalele sau cu orice alte creaturi, decât oamenii.

Pot spune că actualul Guvern, condus de Premierul Năstase, deși a avut o înțelegere prealabilă cu Partida Romilor, al cărei președinte sunt, a avut bune intenții și a dat un semnal pozitiv în plan intern și în plan extern – și nu numai semnalul a fost mulțumitor, chiar și o chestiune de practică, extraordinar de apreciată, prin Hotărârea Guvernului nr. 430, care face referire la "îmbunătățirea situației romilor și integrarea acestora în societate" –, dar atunci când am aderat la această idee, atunci când am conceput strategia pentru îmbunătățirea situației romilor, nu am regăsit niciunde "segregare" și "izolare".

Prin urmare, bag seamă că anumiți membri ai actualului partid de guvernământ, fie că fac parte din administrația locală, fie că fac parte din administrația centrală, uită, la un moment dat, cine le-a fost aliat în campania electorală și strică imaginea, nu numai a actualului Guvern și a eforturilor făcute de acesta pentru integrarea în structurile europene și euroatlantice, dar pot spune că strică imaginea României, per ansamblu.

Care sunt urmările, stimați colegi și domnule președinte? Cred că dumneavoastră le cunoașteți.

Dar eu, nu-mi este jenă să recunosc că aparțin etniei romilor și m-am născut și am crescut într-un cartier deja faimos și binecunoscut, sectorul 5, Cartierul Ferentari, vă pot spune că, în condițiile în care aceste idei, ale unor edili, vor fi puse în practică și se va accepta segregarea și izolarea comunităților de romi, vom asista, peste 10 ani, la două fenomene greu de stăpânit.

Primul este că se va forma un mediu cât se poate de prielnic pentru înflorirea cutumelor comunitare. Și legile nu își mai au loc, în aceste comunități ale romilor.

Doi. Se va crea o separare de mentalități, ireversibilă și ireconciliantă. Comunitățile de romi vor înțelege că există "noi" și "voi". Munca pe care a dus-o Partida Romilor din 1990 și până în prezent pentru a schimba mentalitatea romilor și pentru a-i face să înțeleagă că legile țării sunt pentru toți și trebuie respectate de toți, iată că este de prisos!

Nu mai aduc în calcul faptul că se poate (și spun cu semnul întrebării și între ghilimele) ca cineva, "bine intenționat", să fi pus la cale asemenea practici segregaționiste. La un moment dat, tare mi-e frică că cineva este de acord cu federalizarea!

Mai mult de atât, și vreau să închei, vreau să readuc în calcul faptul că, cu asemenea practici, nu mai sunt luate în seamă recomandările organizațiilor internaționale, respectiv Uniunea Europeană și Organizația pentru Securitate și Cooperare, recomandări care fac parte din dreptul intern român. Guvernul se contrazice singur! Una spune și alta face!

Prin urmare, domnule președinte, stimați colegi, vă rog să-mi permiteți să vă reamintesc ceea ce s-a întâmplat cu Cehia, Slovacia, Slovenia, în anii 1991-1992, cât au putut să sufere, în plan extern, pentru asemenea practici, respectiv, Bratislava sau alte zone, care au fost destinate pentru segregare.

Închei prin a vă cere dumneavoastră, întregii scene politice românești, instituțiilor statului, să nu creăm nici demoni, pe care, peste 10 ani, nu îi vom putea stăpâni. Nu avem nevoie de Brooklyn, la scară mai mică, în toată țara! Romii sunt cetățeni români, de naționalitate și etnie romă, sunt loiali acestui stat și vor drepturi și egalități, în conformitate sau în aceeași măsură cu populația majoritară. Vă mulțumesc.

 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Adrian Moisoiu - comentariu pe marginea unor fapte ce demonstrează propaganda revizionistă a ungurilor;

Are cuvântul domnul deputat Moisoiu Adrian, se pregătește domnul Codrin Ștefănescu.

Am rugămintea să concentrați intervențiile dumneavoastră, întrucât sunt foarte mulți înscriși și noi, la 9,30, închidem ședința, pentru declarații politice. Într-un sfert de oră, au vorbit doar două persoane și nu e în regulă.

 

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Revizioniștii unguri pretind că dezmembrarea Ungariei prin Tratatul de la Trianon a reprezentat o nedreptate și că Ungaria ar fi țara care a avut cel mai mult de suferit în urma acestuia. În concepția lor, "revizuirea" reprezintă anularea completă a Tratatului de la Trianon și, ca atare, reînvierea Regatului Sfântului Ștefan.

Tratatul de pace de la Trianon a încheiat o epocă plină de frământări, ce a reprezentat o piatră de hotar importantă, nu numai din punct de vedere politic, ci și din punct de vedere istoric, al Europei. El a pus capăt unui conflict istoric dintre poporul român și cel maghiar, constrângând Ungaria să se supună evoluției istoriei, având un caracter al dreptății istorice.

Propaganda revizionistă a ungurilor vizează revenirea la situația de dinainte de primul război mondial, încercând să reînvie vechea Ungarie, de la Carpați la Marea Adriatică, ceea ce ar însemna încălcarea totală a principiului autodeterminării popoarelor. De aceea, ea reprezintă nu numai un element de discordie în Europa, ci și o diversiune, din punct de vedere politic.

Conștienți că reînvierea Ungariei Mari pe cale militară nu mai este posibilă, revanșarzii au căutat și găsit alte căi, între care spiritualizarea granițelor într-o Europă unită și acordarea dreptului la autonomie colectivă minorităților. În acest scop, ea uzează de cele mai diverse mijloace, se insinuează în raporturile politice ale statelor europene, iar în perioadele electorale atinge apogeul. Ca urmare, le percepem prin învățământ, literatură, știință, minciună, injurii, întâlniri camaraderești, cărți poștale, excursii în grup, ridicare de monumente și publicații în statele succesoare, societăți culturale și, mai nou, legi, care să acționeze pe teritoriul statelor vecine, cum este această lege a statutului maghiarilor.

Începutul lunii octombrie a reprezentat o perioadă "turistică" efervescentă, în care oficialitățile maghiare la cel mai înalt nivel, ca primul ministru Viktor Orban cu soția, ministrul învățământului, ministrul justiției și alții s-au deplasat ca la ei acasă pe teritoriul României, pentru a oficia deschiderea anului universitar la universități particulare din Oradea și Miercurea Ciuc sau la comemorarea celor 13 generali pașoptiști, ucigași de români, de la Arad. Culmea tupeului și aroganței a fost invitarea la aceste festivități a ministrului român al educației și cercetării de către omologul său maghiar, cât și faptul că domnul Orban s-a plâns că organizarea a lăsat de dorit, deoarece circulația tramvaielor nu a fost întreruptă și un elicopter survola zona la o altitudine mică, ceea ce a deranjat ascultarea.

Este de-a dreptul remarcabil, însă, că domnul Orban consideră aceste incidente neglijabile și regretabile ca fiind total izolate și nu oglindesc intențiile reale ale autorităților române!

Aceste întâmplări ne fac să ne gândim la niște comparații, de genul: invitarea ta de către un vecin ca musafir în propria ta casă; tăierea unei panglici tricolore de către Cancelarul Germaniei, la Paris, în sunetele marșului nazist; comemorarea vitejilor spahii și ieniceri, căzuți la Mohacs, în 1526, de către o înaltă oficialitate turcă, in prezența omologului său maghiar.Față de acesatea, nici nu mai are relevanță faptul că duminică, 14 octombrie, în târg la Negrești, se vindeau steaguri și hărți ale Ungariei Mari, fără ca autoritățile române să reacționeze. Iar primarul municipiului Sfântu Gheorghe a interzis intrarea în școli a comisiei înființate în urma unei dispoziții a Premierului Adrian Năstase, de verificare a manualelor din care se învață, în condițiile în care vameșii au declarat că, în acest an, au intrat peste 92 de mii de manuale școlare aduse din Ungaria.Dacă mai adăugăm că economia Transilvaniei a încăput, prin căi și privatizări mai mult sa mai puțin oculte, pe mâinile urmașilor lui Attila, concluzia este clară: suntem sfidați, batjocoriți, pauperizați și maghiarizați la noi acasă! Practic, ajungem să fim străini în propria noastră țară!

De aceea, întrebăm: Când are de gând Guvernul să dea o ripostă de măsură "talibanilor hungarismului", conduși de Viktor Orban? Când i se va aduce aminte domnului Orban că nu are viză Schenghen pe teritoriul românesc și că România este totuși un stat suveran pe întregul său teritoriu?

Transilvania nu este un spațiu de complementaritate, domnilor!

Domnule președinte Iliescu, domnule prim-ministru Adrian Năstase, timpul atitudinilor ambigui s-a sfârșit! Aveți obligația să luați măsuri! Mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Codrin Ștefănescu - prezentarea efectelor prăbușirii unor centre industriale - orașul Cugir;

Are cuvântul domnul deputat Ștefănescu Codrin, se pregătește domnul Ifrim Mircea.

Insist asupra rugăminții inițiale!

Vă rog.

 

Domnul Codrin Ștefănescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Asistăm, de o perioadă de timp, la prăbușirea unor centre industriale importante, care au reprezentat vreme de zeci de ani sau, uneori, chiar mai mult puncte forte ale economiei românești. Situația creată este consecința unei neglijențe greu de înțeles din partea acelora care aveau puterea și autoritatea să intervină decisiv în momentele de maximă urgență. Și este evident că, pe lângă producția realizată, necesară uzului intern, și profitul eventual, aduse de aceste centre, ele au oferit și importante locuri de muncă oamenilor, susținând uneori, din punct de vedere economic, orașe întregi.

Acesta este cazul orașului Cugir, a cărui uzină mecanică ființează încă din anul 1799, ca unul dintre cele mai importante centre ale industriei constructoare de mașini din România. Nu este posibil, domnilor deputați, să ignorăm o problemă a cărei nerezolvare ar avea consecințe mult mai grave decât ne putem permite! Am risca să devenim obscurantiști la niște chestiuni a căror predominanță, din punct de vedere al redresării economice (chiar dacă aceasta se realizează doar parțial, în unele domenii), este vitală.

Spun aceasta, deoarece Uzina Cugir are cu ce se mândri: o veritabilă producătoare de mașini, de electrocasnice, arme de vânătoare și tehnică militară și o mare exportatoare de produse de tehnică specială. Iar dacă amintim de contractul semnat de Cugir cu celebrul Concern Daimler Chrysler, în vederea constituirii unei societăți mixte, trebuie precizat faptul că această colaborare, care a început acum 4 ani, este și o premieră în acest sens pentru Europa de Est.

Ce folos, însă, dacă, peste un an sau doi, nu mai putem vorbi de această uzină sau, mai grav, de un oraș care trăiește prin acest centru? Aceste lucru este adevărat, deoarece din cei 27 de mii de locuitori ai Cugirului peste 18 mii treceau zilnic poartae uzinei, ca angajați. În prezent, ca urmare a trei valuri masive de disponibilizări, doar 7.300 de persoane mai lucrează în această unitate. Nici cei care mai sunt salariați aici nu au siguranța zilei de mâine: în prezent, se află în șomaj tehnic 4 mii de muncitori, care, de la 1 ianuarie 2002, vor fi lipsiți de ajutorul financiar cuvenit; restul, supraviețuind cu salarii derizorii, care nu satisfac nici măcar necesitățile stringente.

Șomajul în acest oraș, mereu în creștere, a ajuns, astfel, la 60% și poate fi combătut doar cu niște investiții importante și imediate. Solicităm așadar, ca o șansă pentru salvarea orașului Cugir, încurajarea investițiilor în zonă, primul pas în acest sens fiind declararea orașului ca zonă defavorizată pentru 10 ani. Aceasta înseamnă scutirea de la plata taxelor vamale și a t.v.a.-ului pentru mașini, utilaje, instalații, echipamente, mijloace de transport, precum și finanțări de la ministerul de resort, capabile să redreseze atât uzina, ca centru de maximă importanță în cadrul industriei în domeniu, cât și situația locuitorilor orașului, ce este astăzi disperată. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Mircea Ifrim - sublinierea necesității ca Executivul să-și aplece atenția asupra marilor probleme ale țării;

Invit la microfon pe domnul Ifrim Mircea, se pregătește domnul Meșca Sever.

 

Domnul Mircea Ifrim:

Stimate domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Aș dori să atrag atenția asupra unei probleme de principiu. Rolul Parlamentului este de a controla Executivul asupra aplicării legilor și de a veghea la aplicarea lor. Neaplicarea deliberată a legii duce la false probleme, abătând atenția opiniei publice de la realele probleme ale țării.

Mi-aș permite să dau câteva exemple de false probleme: emiterea unor ordonanțe de urgență în domeniul legilor organice – a stat zile întregi cap de afiș în ziare ordonanța de urgență privind acreditarea unor facultăți; ordonanțe prin care se anulează hotărâri judecătorești, deși puterile în stat, conform Constituției, sunt separate – o hotărâre a curții de apel trebuie respectată; în sfârșit, se culminează cu culpabilizarea senatorului Corneliu Vadim Tudor pentru declarații politice – aceste declarații, în fond, sunt o reluare a unor elemente apărute în presă și își au justificarea în a cere unele clarificări, cu atât mai mult cu cât pregătirea, atât a echipelor antitero, cât și a echipelor tero, este aceeași și, deci, este firesc să se ceară clarificări. Cu atât mai mult apare surprinzător, întrucât art. 70 din Constituția țării stipulează foarte clar că senatorii și deputații nu pot fi trași la răspundere pentru opiniile politice exprimate.

Toate aceste lucruri țin cap de afiș, abătând atenția de la probleme reale care se pun.

Aș atrage atenția asupra unor probleme ale sănătății poporului și m-aș referi la modul în care se face privatizarea și ajung să se creeze anumite monopoluri. Trebuie să vă informz, de pildă, că prin faptul că Sicomedul deținea monopolul la producerea nitroglicerinei, iar, la ora actuală, din motive pe care nu le discutăm, pentru că sunt complexe, nu mai produce nitroglicerina, am ajuns să importăm acest produs, Nitromid, din Ungaria; Nitroretard, din Grecia, și Nitromag, din Germania.

Deosebirea etse una singură: Nitroglicerina costa 6 mii de lei 20 de tablete, aceste produse costă peste 60 de mii de lei. Dacă referim acest preț la venitul unui pensionar, ne vom da seama ce implicații are.

În acest moment, deci, în care se produc asemenea lucruri, și aș atrage atenția asupra pericolului privatizării Institutului Cantacuzino, care trebuie să devină institut de cercetare și dezvoltare, institut strategic, întrucât produce serurile și vaccinurile și, dacă, mâine, ne vom afla în situația de care vă spuneam, cu Nitroglicerina, în care un monopol privat va produce vaccinul și va cere sume exorbitante și întârzieri în momentul apariției unor epidemii (și ne-am confruntat în ultimii 5 ani cu 12 asemenea situații), lucrurile vor fi deosebit de grave.

Mi-aș permite să subliniez necesitatea ca Parlamentul să-și exercite controlul asupra Executivului, să-și exercite funcția sa, întrucât reprezintă instituția democrației, și să își aplece atenția asupra marilor probleme, oprind asemenea false probleme, care nu fac decât să ne deconcentreze de la ceea ce stă în fața țării. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Sever Meșca - comentariu: la cât se rezumă relațiile PRM-PNL;

Îl invit la microfon pe domnul Sever Meșca, se pregătește domnul deputat Baban.

 

Domnul Sever Meșca:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor colegi,

Într-un timp politic dominat de lucruri surprinzătoare, presa reușește să ne mai surprindă, totuși, din când în când. Un astfel de moment l-au înregistrat de curând și colegii mei din Partidul România Mare și eu însumi, când am aflat de anunțul Partidului Național Liberal, conform căruia acesta: "Întrerupe orice legătură cu Partidul România Mare și cu liderul acestuia".

Anunțul a fost făcut de ceea ce se presupune a fi "cea mai autorizată voce" a numitului partid, președintele său, domnul Valeriu Stoica. Desigur că anunțul cu pricina a produs, din primul moment al difuzării sale, o oarecare îngrijorare în rândul membrilor noștri, care s-au întrebat ce vor mai face pe viitor fără o astfel de legătură...

Trecut momentul șocului, ne-am dat cu toții seama că îngrijorarea nu se justifică, întrucât relațiile de partid între Partidul România Mare și Partidul Național Liberal nu existau și asta cam de multișor, adică, din totdeauna. De la înființarea noastră ne-am aflat pe poziții opuse: fie că a fost vorba de situația politică internă, de soluții economice, de problematica socială ș.a.m.d.

Criticile pe care le-am adus noi Partidului Național Liberal în chestiuni mai generale, de principii, de moralitate, dar și mai concrete, de gestiune financiară sau de conducere a justiției, nu erau de natură să ne facă simpatici rămuricii liberale ascunse sub sigla istorică a PNL, ceea ce a făcut ca PNL să îmbrățișeze cu tărie ideea că noi am fi "extremiști" și, pe cale de consecință, să solicite de mai multe ori scoaterea noastră în afara legii.

Nici mai mult nici mai puțin, deși chestiunea era cam neconstituțională și fără susținere în fapte! Pentru că, în afara aversiunii acuzatului față de acuzator, nimic nu putea justifica înverșunarea liberală.

Ieșiți șifonați după alegerile din 2000, făcându-și numeroase cruci că nu au împărtășit soarta colegilor țărăniști (pe care și ei i-au ajutat să nu intre în Parlament), liberalii domnului Stoica au nevoie să se afle în treabă, periodic. Ei au nevoie să rămână în conștiința electoratului și încearcă tot felul de stratageme care merg de la încercarea de a anula vocea unui sfert din electoratul României, până la încercarea de a sfătui celălalt mare partid al țării (în afara P.R.M.), am numit Partidul Social Democrat (fost P.D.S.R.). De fapt, domnul Stoica nici măcar nu consiliază P.S.D., domnia sa "cere" acestui partid să rupă orice legătură cu Partidul România Mare. Din fericire, de la înălțimea partidului de guvernământ, nu se vede prea bine minusculul partid al domnului Stoica, iar de auzit, nici atât. Iar dacă P.S.D. are sarcina guvernării, o sarcină grea și plină de răspunderi, Partidul Național Liberal nu are decât grija de a mai aduna câteva resturi politice, de a mai moșteni câțiva veleitari faliți, de a mai lipi cu prenadez câteva cioburi disperate de experiențe eșuate.

Prea mic pentru a mai fi necesar cuiva, partidul domnului Stoica dorește să rupă legăturile cu partidul nostru. Prea bine. Dragoste cu sila nu se poate. E greu de crezut însă că oamenii cinstiți și civilizați pe care partidele noastre le au în cele două camere vor refuza să se mai salute sau să schimbe cele câteva vorbe de conveniență cu care s-au obișnuit, de câte ori se întâlnesc pe culoarele Parlamentului, într-o sală de spectacol sau în teritoriu. Pentru că la atât s-au rezumat și până acum contactele noastre. În ceea ce mă privește, eu voi continua să-i salut pe colegii mei liberali, să le dau mâna, lăsându-i pe ei să nu-mi răspundă sau să mă lase cu mâna întinsă. Iar dacă vom mai avea informații privind malversații financiare P.N.L.-iste, sau încercări de manipulare a justiției, sau alte fapte ilegale, vom continua să ne purtăm așa cum este normal – aducându-ne aminte că încă mai există un P.N.L. și colegul nostru domnul Stoica.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc.

 
Ștefan Baban - intervenție intitulată Miros de faliment;

Invit la microfon pe domnul Baban Ștefan, se pregătește domnul Sandache Cristian.

 

Domnul Ștefan Baban:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Miros de faliment. Fiecare plătitor de impozite își va întoarce pe dos buzunarele pentru a participa, în viitorul apropiat, la efortul colectiv de stingere a datoriilor uriașe aruncate în cârca statului de firmele ce s-au împrumutat în străinătate. Nerambursate la scadență, sumele garantate aiurea de Guvern s-au adunat continuu în evidențele finanțelor, deși au alimentat într-o proporție covârșitoare doar găurile negre ale economiei.

Mecanismul prin care 8 miliarde de dolari au intrat în mașina de tocat bani a întreprinderilor flămânde, ce n-au mai reușit să găsească atât de ușor pe piața internă credite neperformante pentru plata angajaților, a funcționat ireproșabil din 1990 încoace.

Dincolo de cifrele exprimate în dolari cu o coadă de nouă zerouri, ceea ce s-a întâmplat în economie în ultimii doi ani arată inconștiența cu care gestionarii finanțelor țării din toate zonele politice au altoit la buzunarul public, atât de generos cu amicii de guvernare, o sumedenie de societăți comerciale fără sevă, doar din dorința de a prelungi termenul unei scadențe nemiloase a falimentului.

Deși situația dezastruoasă a datoriei publice externe garantate de stat era cunoscută la cele mai înalte niveluri, Guvernul a continuat să-și pună obrazul pentru o mulțime de agenți economici, așa că statul este bun de plată pentru 7 din cele 8 miliarde de dolari împrumutați de societățile comerciale, iar situația este aproape disperată.

Chiar și în cazul în care finanțele refuză orice obligație de garantare a creditelor în următorii 5 ani, achitând treptat debitele către creditorii externi, există posibilitatea diminuării infime a riscului de a intra în colaps economic.

În acest timp, restanțele trebuie achitate la timp, până la ultimul cent, indiferent de posibilitățile firmei creditate sau de modul în care au fost irosiți banii. Astfel, dacă un singur dolar lipsește la scadență, România poate fi declarată în incapacitate de plată și de aici până în prăpastie nu mai este decât un singur pas.

În numele unei politici sociale păguboase și a prieteniilor politice care au încălecat an de an bugetul de stat, miliarde de dolari au trecut granița fără a aduce în țară nimic și, paradoxal, păstrarea datornicilor pentru care s-au acordat garanții este acum cea mai bună soluție. Șicanarea, declararea falimentului sau lichidarea acestora aduce la scadență împrumutul garantat, iar statul român ar fi obligat să plătească dintrodată sume imense pe care sigur nu le poate suporta.

În momentul de față, deși sunt alimentate cu bani publici, motoarele economiei lucrează mai mult pentru străinătate. Efortul finanțării întregului proces a fost trecut, însă, pe furiș de la întreprinderi în spinarea oamenilor simpli. Deși vina de a fi contribuabili este acum taxată mult prea dur, nimeni nu țipă, iar guvernanții păstrează tăcerea totală.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc.

 
Cristian Sandache - semnalarea situației critice a orașului Hârlău;

Are cuvântul domnul deputat Sandache Cristian, se pregătește domnul Puiu Hașotti.

 

Domnul Cristian Sandache:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Ca deputat P.S.D. de Iași am posibilitatea să iau în mod nemijlocit contact cu o serie de realități triste, descurajante de cele mai multe ori. Nu mă îndoiesc că aceeași experiență o trăiesc și ceilalți colegi deputați, indiferent de partidul politic căruia îi aparțin fiecare dintre dânșii în circumscripțiile lor electorale. Având, așadar, un birou parlamentar și în orașul Hârlău, mă deplasez duminical acolo, prilej de a constata marea sărăcie a celor mai mulți locuitori. Cam 50% dintre aceștia se află în șomaj, iar numărul tinerilor scade continuu, în principal datorită dorinței acestora de a pleca mai curând dintr-o comunitate unde simt că nu mai au aproape nici o perspectivă, veritabil târg "unde nu se întâmplă nimic", ca să-l parafrazăm pe Sadoveanu.

În ciuda ambiției și a energiei manifestate de primarul orașului Hârlău, inginerul Gheorghe Costache, în ciuda eforturilor pe care conducerea P.S.D. Iași le depune vizavi de ridicarea standardului socio-economic al acestei localități, finalizarea lucrărilor vizând conducta de gaz metan în zonă întârzie datorită vechii și eternei probleme a fondurilor. Ce s-a putut aduna este insuficient, iar vistieria statului este săracă. Solicit, totuși, pe această cale readucerea în observație și a acestei localități care poate deveni, în condițiile închiderilor succesive ale și așa puținelor unități existente în zonă, un nucleu al tensiunilor sociale. Moldovenii sunt adesea neverosimil de blânzi și răbdători, însă atunci când disperarea sărăciei și a dezamăgirii explodează, rațiunea face un pas înapoi.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc foarte mult.

 
Puiu Hașotti - analiza manierei formale în care se realizează politica externă a României;

Are cuvântul domnul deputat Hașotti Puiu, se pregătește domnul Mocioi Ion.

 

Domnul Puiu Hașotti:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

Politica externă a unei țări este o chestiune de interes național, în care puterea și opoziția trebuie să colaboreze. Iată un truism recunoscut de toți, dar care este aplicat cel mult dintr-o manieră formală de partidul de guvernământ.

Dar, cum ne-am obișnuit cu vocația și cu instinctele totalitare ale P.S.D., remarca de mai sus este mai puțin supărătoare în comparație cu o altă realitate. România duce o politică externă haotică, aleatorie și, mai nou, nervoasă. Astfel, România a reușit "performanța" de a avea relații încordate cu unii vecini: Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, relații înghețate cu Ucraina și Rusia și abia în curs de normalizare cu Iugoslavia.

O fi din nou eterna conspirație, cum arăta și președintele Iliescu? Conspirația bulgaro-maghiaro-moldoveană cumva? De fapt, este conspirația inabilității și incompetenței P.S.D. care a confiscat și politica externă și imaginea României în detrimentul intereselor tuturor.

Culmea este că cel mai puțin vinovat de proasta desfășurare a politicii externe este însuși ministrul de externe. Iată încă un paradox al actualei guvernări. În doar două luni România, prin primul-ministru, care este un fel de știe tot și face tot a reușit, practic, să izoleze România în zonă. Cum? În goana după imagine, a căzut într-un soi de narcisism politic. Cine l-a împins să declare, fără consultări și agremente oficiale cu cealaltă parte, că România și Bulgaria urmează a face tandem cu procesele de aderare la NATO și Uniunea Europeană. Bulgaria a reacționat fie și din simple rațiuni de strategie. De ce primul-ministru a preferat reacțiile pe care le-a avut la Legea statutului maghiarilor abia după ce a fost votată de Parlamentul de la Budapesta și nu a angajat negocieri înainte, de vreme ce se știa că inițiativa respectivă exista încă de la începutul anului? Nu era, oare, mai indicat ca doamna ministru Andronescu să se fi dus la inaugurarea Universității Sapienția și acolo să fi exprimat oficial protestul și obiecțiunile Guvernului nostru la acțiunile cu adevărat nepotrivite ale Budapestei?

În sfârșit, la declarațiile și demersurile antiromânești ale celor mai înalți oficiali din Republica Moldova, ar fi trebuit în prealabil Ministerul Afacerilor Externe și poate chiar primul-ministru să reacționeze cel puțin după minime consultări și lămuriri?

Relațiile României cu Republica Moldova sunt prioritare, dar și sensibile, mai ales în actuala conjunctură politică a Moldovei. Domnul Adrian Năstase anunță întâi presa că și-a anulat vizita în Moldova, nu însă și pe omonimul său de la Chișinău, care a făcut-o abia după o săptămână, ieri. Astea da relații frățești!

Să ne așteptăm ca domnul Adrian Năstase să se certe și cu Marea Neagră? Motive ar avea: nu este suficient de albastră pentru a se asorta cu situația României. Cu Ucraina relațiile nu evoluează deloc, iar o întâlnire la cel mai înalt nivel cu Serbia a avut loc abia săptămâna trecută, adică la un an după căderea lui Miloșevici, în ciuda faptului că avem interese economice și politice prioritare în ambele țări.

Cu Rusia nu s-a avansat deloc în vederea semnării tratatului. Trecuta putere a avut față de Rusia idiosincrazii prostești. Actuala putere și mai ales președintele Ion Iliescu se tem cumva să nu fie acuzați de simpatii sau de nostalgii studențești față de Rusia? În 2001 nu ar mai fi cazul, nu neapărat pentru că opinia publică ar fi uitat anumite lucruri. Nu mai trebuie să aveți rețineri, domnilor, chiar dacă nimic nu se uită. Ba chiar ați demonstrat că se poate!

Guvernul și Președinția au reacționat aproape corect față de atactul terorist de la 11 septembrie. De ce aproape corect? Pentru că acțiunea dumneavoastră a fost într-o poziție prea stridentă față de cea avută cu ocazia crizei din Kosovo. Dar, oricum, mai bine să fim mai pro NATO decât Statele Unite și mai anti NATO decât Serbia lui Miloșevici. Dar, vă mai spun încă o dată, domnilor, nimic nu se uită, nici noi și nici alte țări!

Întorcându-ne la relațiile cu vecinii: crede, oare, primul-ministru că este mai bărbat dacă se ceartă cu vecinii, că este mai bărbat dacă face declarații la limita isteriei bine cumpănite? Domnul prim-ministru știe foarte bine că politica externă se face și cu delicatețe și cu discreție, atribute ce știam că nu-i sunt chiar străine domnului Adrian Năstase.

Cine face politica externă a României? Suprinzător, în primul rând primul-ministru, apoi președintele țării și, în sfârșit, ministrul afacerilor externe. Timp de aproape un an am avut mari emoții și am fost foarte frământați de numeroase întrebări, până când, în sfârșit, domnul Mircea Geoană ne-a anunțat că și-a părăsit statutul de independent și a devenit dependent, adică membru P.S.D. Să nu o uităm cumva și pe doamna ministru Hildegard Carola Puwak, căreia, până una alta, i-aș recomanda doar să nu mai fie atât de încrâncenată.

Apropo de integrarea europeană, cine se face răspunzător? Simplu: primul-ministru, președintele României, Ministerul Integrării Europene, Departamentul Integrării din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și cei 27 de secretari de stat, câte unul la fiecare minister responsabil cu integrarea. Și dacă în procesul de integrarea europeană vor fi succese, cine va fi vinovat? Toți, adică nimeni.

Trebuie să recunoaștem că domnul ministru Mircea Geoană a făcut o figură destul de bună în calitate de președinte OSCE care, în treacăt fie spus, nu a gestionat foarte bine criza din Macedonia. Credem că domnul Mircea Geoană este, înainte de toate, ministrul de externe al României și apoi președinte OSCE. Ca să nu mai spun că domnia sa nu a gestionat foarte bine această relație care lasă și un siaj diplomatic în spatele ei, președinte OSCE – ministru de externe.

Ce a făcut actuala putere în domeniul diplomației bilaterale? Practic, nimic. Iar în cadrul diplomației parlamentare chiar nimic.

Ar fi multe de spus pe aceste teme, multe exemple de dat.

Tot la capitolul "erori în politica externă a României" adăugăm numirea unor ambasadori nepotriviți, fie pentru că au prea puțin credit politic sau chiar deloc, fie că n-au experiență diplomatică, dar clientela politică a P.S.D. trebuie satisfăcută, chiar cu riscul de a numi diplomați prăfuiți care au învățat meșteșugul politicii externe în anii ’50 la Moscova.

Ar fi încă multe de spus, dar închei cu ceea ce am început: politica externă este o chestiune de interes național, iar dumneavoastră, actuala putere, vă dovediți și aici incapacitatea. Vorbirea meșteșugită pe care mai toți o aveți nu înseamnă politică externă, pentru că "buna parte din vorbirea meșteșugită constă în a ști cum să minți" – Erasmus din Rotterdam, dacă n-ați știut.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Ion Mocioi - pledoarie în sensul revizuirii politicii economice a județului Gorj;

Invit la microfon pe domnul Mocioi Ion, urmează doamna deputat Mona Muscă. Insist asupa concentrării intervențiilor. Mai sunt încă trei colegi care trebuie să-și prezinte declarații.

 

Domnul Ion Mocioi:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Ca deputat de Gorj doresc să iau atitudine față de politica economică dusă de statul român în județul Gorj. Prin aceasta Gorjul, preponderent județ al mineritului și energeticii românești, riscă să devină a doua Vale a Jiului cu toate consecințele sociale. Într-o vizită recentă, președintele țării a dat prețioasa indicație ca mineritul în acest județ să ajungă spre un declin total pe la anul 2004.

Astfel de orientare strategică a creat cel puțin nedumerire în rândurile conjudețenilor mei care, dimpotrivă, doresc extinderea mineritului care trebuie să le asigure continuarea vieții pe aceste meleaguri, conform și cu orientările europene stabilite în 1995 într-o întrunire desfășurată tocmai în Islanda, care trasau ca în Europa, mineritul să continue să se dezvolte și să se folosească din plin cărbunele energetic.

Județul care avea peste 50.000 de mineri are, în urma măsurilor luate până acum, circa 20.000 de mineri. Măsura de a scădea numărul lor cu 7%, dată de Guvern în acest an a fost respinsă de gorjeni și nu se aplică, dar se aplică în surdină o altă măsură internă a ministerului de resort, după care se înlătură, în continuare, 400 de mineri.

Astfel de orientări economice date de președinte privind județul Gorj sunt primite cu repulsie de către gorjeni. De aceea, observăm că nici proiectul de buget pe 2002 nu aduce o îmbunătățire. Cerem, deci, în numele gorjenilor, revizuirea unei astfel de prevederi economice de ducere spre declin a mineritului în județul Gorj și, dimpotrivă, să se ia măsuri pentru dezvoltarea acestuia.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Monica Octavia Muscă - despre confiscarea ROMPRES de către Putere;

O invit pe doamna deputat Mona Muscă; se pregătește domnul deputat Moraru.

 

Doamna Monica Octavia Muscă:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Este vorba despre confiscarea Rompres de către putere.

Politica puterii de acaparare și subordonare a mijloacelor de informare în masă nu mai este un secret pentru nimeni. Am atras atenția în nenumărate rânduri asupra hărțuirii de către putere a mijloacelor de informare în masă în România, hărțuire care se desfășoară pe trei căi: politică, legislativă și financiară.

Am atras atenția cu privire la presiunea constantă care se exercită asupra mass-media în România și cu privire la consecințele negative pe care le va avea aceasta pentru libertatea de exprimare și independența presei, condiții sine qua non ale oricărei democrații.

Am atras atenția, de asemenea, asupra pericolului pe care-l reprezintă orice ingerință a politicului în activitatea instituțiilor de presă, fie că este vorba de cea scrisă, fie de cea audiovizuală.

Dintre căile concrete de presiune aș aminti, în acest context, doar votul negativ, care nu poate fi decât un vot politic, dat în Comisia de cultură, arte și mijloace de informare în masă asupra rapoartelor de activitate ale Consiliului Național al Audiovizualului, Societății Române de Radio și de Televiziune, deși parametrii erau superiori celor din anii precedenți.

Evoluția raportului dintre putere și mass-media în ultima perioadă mă îndreptățește să afirm, dacă se mai îndoia cineva de acest lucru, că nu este vorba nici de cazuri excepționale, nici de coincidențe, ci de o politică expresă dusă de actuala putere, de acaparare și subordonare a mijloacelor de informare în masă.

Ultimul și cel mai grav act de subordonare a presei de către partidul de guvernământ este cazul Rompres, și anume confiscarea Rompres, de data aceasta legiferată de către putere.

Ce se întâmplă? Încă de anul trecut am inițiat un proiect de lege privind organizarea și funcționarea Rompres, menit să asigure două principii de bază: independență editorială și autonomia instituțională a Rompres.

Prin conținutul său proiectul de lege este expresia principiilor democratice, iar faptul că a fost conceput în legislatura trecută, când liberalii se aflau la putere, demonstrează că nu este o acțiune cu caracter politic.

Proiectul de lege a fost redepus în legislatura prezentă, pe 7 mai 2001 și propune scoaterea Rompres din subordinea Ministerului Informațiilor Publice și intrarea acestei agenții sub control parlamentar.

De asemenea, prin această inițiativă legislativă se încearcă găsirea unor surse alternative de finanțare pentru ca Rompres să nu mai depindă numai de sumele alocate de la bugetul de stat.

Ministrul informațiilor publice însă și majoritatea P.S.D. din Comisia de cultură se opun din toate puterile proiectului de lege inițiat de liberali, se opun forțelor libertății și independenței presei, se opun democrației.

Care sunt resorturile acestei opoziții? În primul rând, începând din ianuarie 2001, printr-o hotărâre de Guvern, Rompres a intrat în subordinea nou înființatului Minister al informațiilor publice. Din septembrie 2001, organizarea și funcționarea Rompres în subordinea Ministerului informațiilor publice este reglementată de o hotărâre de Guvern nr.886/2001, aflată în contradicție flagrantă cu principiile democratice, cu reglementările internaționale și cu Constituția României. Această hotărâre, practic, legiferează subordonarea politică, administrativă și financiară a Agenției Naționale de Presă și confiscarea ei de către putere. Astfel, directorul general al Rompres devine secretar de stat în Ministerul Informațiilor Publice, adică subordonat direct ministrului într-o ierarhie politică, iar jurnaliștii de la Rompres devin funcționari publici.

"Atribuțiile compartimentelor, sarcinile concrete ale personalului, precum și circuitul intern al documentelor se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare care se aprobă prin ordin al ministrului informațiilor publice" – art. 8 din Hotărârea de Guvern.

Articolul 3 spune și mai grav: "Difuzarea gratuită a unor fluxuri de informații va fi aprobată de ministrul informațiilor publice pe baza unei propuneri scrise inițiată de directorul general al Agenției Naționale de Presă Rompres".

În același timp, directorul general își pierde calitatea de ordonator principal de credite, devenind ordonator secundar, adică aflat din punct de vedere financiar la discreția ministrului informațiilor publice.

Toate acestea nu înseamnă altceva decât subordonarea administrativă, financiară și, deci, politică a unei agenții de presă care ar trebui să fie independentă de jure și de facto.

Cu alte cuvinte noi, toți cetățenii României, prin taxele și impozitele care ajung la bugetul de stat finanțăm o instituția națională, publică de știri, pentru a fi informați corect. Ministrul informațiilor publice transformă, însă, jurnaliștii de la Rompres în funcționari publici și Agenția de presă într-o agenție de știri a unui minister, a unui Guvern, respectiv a unui partid P.S.D.

Adică, noi plătim din buzunar o agenție de presă pentru a fi folosită de un ministru, de un Guvern, respectiv de un partid P.S.D., în scop propriu.

Această hotărâre de Guvern încalcă mai multe drepturi și libertăți fundamentale și principii democratice, printre care se numără libertatea de exprimare, de informare și independența presei, consfințite de Declarația universală a drepturilor omului, de declarația cu privire la libertatea de exprimare și informare a Consiliului Europei din 29 aprilie 1982, precum și de Constituția României. Încalcă, de asemenea, reglementările internaționale în materie, cum ar fi Recomandarea 10/1996 a Consiliului Europei privind garantarea independenței organismelor de presă din domeniul audiovizualului, dar și al presei scrise, după cum se precizează în memorandumul explicativ. În acesta se prevede ca în actele normative care se referă la organisme de presă să se stipuleze clar: "Independența lor editorială și autonomia instituțională în domenii printre care se numără și editarea și prezentarea programelor de știri, managementul resurselor financiare sau pregătirea și executarea bugetului".

Constituția României, la art. 20 din legea fundamentală precizează: "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale".

Principiile democratice ale accesului liber la informație și independența presei sunt călcate în picioare. Rolul de câine de pază public al presei este anulat. În toate țările democratice, agențiile naționale de presă sunt sub control parlamentar sau sub formă de acționariat. Precizez că în Elveția statul nu are voie să aibă nici măcar o acțiune la o agenție de presă.

Credibilitatea unei instituții publice ca Agenția de presă Rompres este redusă la zero. Cine mai crede în obiectivitatea unei instituții subordonate administrativ, financiar și politic unui ministru, unui guvern, unui partid?

Mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc.

 
Constantin Florentin Moraru - despre învățământul superior românesc;

Dau cuvântul domnului Moraru Constantin Florentin. Se pregătește domnul Sonea Ioan.

 

Domnul Constantin Florentin Moraru:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Voi face o declarație politică privind învățământul românesc.

La 1 octombrie, peste o jumătate de milion de tineri aflați în impostaza de studenți au ascultat discursurile oficialităților și promisiunile inerente la început de an universitar.

La începutul anului universitar 2001 găsim în România tot ceea ce nu găsim într-o Europă civilizată. Un învățământ academic ce funcționează după legea tejghelei, un sistem politic educațional incoerent, zguduit de probleme financiare complexe și incompatibil cu cel european. Aceasta fiindcă România este țara unde funcționează peste 100 de universități particulare și de stat, create doar cu scopul de a băga bani în buzunarele întreprinzătorilor de piață universitară, cu false competențe, ce încalcă legislația muncii.

În România există la ora actuală 42 de universități de stat și 84 de universități particulare, dar este la fel de adevărat că în România zilelor noastre sunt prea mulți absolvenți, față de prea puținele locuri de muncă și aceasta nu din pricina universităților, ci a contraperformanțelor realizate în sectorul economic.

Faptul că nu sunt prea mulți absolvenți la modul absolut este reliefat de exodul permanent al celor cu studii superioare în afara granițelor și aceasta în ciuda interesului național pe care îl reprezintă învățământul în viziunea tuturor guvernărilor post decembriste.

Constituția garantează dreptul la educație. A fi student înseamnă pentru cei care dispun de bani o simplă formalitate de a se putea înmatricula la o facultate, având singura obligație de a fi promovat examenul de bacalaureat.

După admitere, singura preocupare o reprezintă obținerea unei diplome, indiferent de domeniu, dat fiind faptul că oricum piața muncii din România nu oferă un loc de muncă conform cu specializarea absolvită.Categoria studenților deștepți, muncitori, dar săraci lipiți este pe care cale de dispariție și când spun aceasta, mă refer la faptul că nivelul de instruire preponderent în gospodăriile de țărani 56% este primar și gimnazial. Absolvenții din învățământul liceal sau profesional reprezintă 25,2%, în timp ce absolvenții de studii postliceale sau superioare sunt mai puțini de 1%.

Dacă un copil nevoiaș de țăran, de șomer sau de intelectual este admis – și trebuie subliniat că aceștia merg doar la stat și dacă se poate pe locuri plătite de la buget, în timpul facultății este imperios necesar să-și găsească o slujbă pentru a-și achita tot felul de dări, deși în principiu el urmează un învățământ superior susținut financiar de stat.

Recentele măsuri luate de Guvern privind retragerea autorizației de funcționare provizorie a 14 universități particulare, ca și ordonanța privind acreditarea altora 8 sunt elemente definitorii pentru lipsa de coerență și substanță în care se zbate învățământul superior din România.

Din considerente umanitare față de studenți, Guvernul ar admite transferul de la universitățile desființate la cele acreditate, astfel încât în România ar putea funcționa 64 de universități acreditate: 8 particulare și 56 de stat.

Astfel, Ministerul Educației și Cercetării promovează în disprețul legilor o ordonanță de urgență ce aduce pe firmamentul învățământului românesc două tipuri de învățământ superior cu statut clar diferit: acreditate și autorizate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc.

 
Ioan Sonea - atenționare în ceea ce privește situația gravă cu care se confruntă sistemul sanitar;

Dau cuvântul domnului Sonea Ioan, se pregătește Tunaru Raj.

 

Domnul Ioan Sonea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Numeroase semnale indică situația gravă cu care se confruntă sistemul sanitar. Nu intenționez să insist asupra obligațiilor care derivă din art.33 din Constituție privind obligativitatea statului de a garanta un cadru optim pentru sănătatea publică. Vreau să insist însă asupra a trei chestiuni:

1) Blocajul financiar din acest domeniu are consecințe asupra dotării cu materiale specifice, medicamente, tehnică medicală, alimente, ca să nu mai vorbim de întreținere și personal.

În pragul iernii, datoriile acumulate de unitățile spitalicești din județul Bistrița-Năsăud, și probabil că și în altele este la fel, conduc la imposibilitatea aprovizionării cu combustibili, cu produse agro-alimentare de toamnă. Sistemul birocratic și greoi impus prin legi fără conținut, practic, îngreuiază relația cu ofertanții. Se refuză la această dată livrarea de combustibili pe datorie.

Există probleme majore în asigurarea cu mijloace de transport. Multe din mașinile cu care sunt dotate unitățile la această dată au depășit cei zece ani sau cei 2300 de kilometri, dar nu pot fi scoase din uz, pentru că nu există posibilitatea de a fi înlocuite.

2) Alt aspect este cel al modului cum se face distribuirea sumelor, în special cele alocate de la Casa de Asigurări Sociale de Sănătate. Deși se revine asupra contractelor din șase în șase luni, pentru fiecare lună a anului în curs este repartizată o sumă echivalentă cu cea corespunzătoare a lunii anului trecut, ca și când cineva poate prevedea sau planifica evoluția stării de sănătate din România. Deci pentru luna octombrie 2001 se prevede suma echivalentă cu cea din octombrie 2000, chiar dacă numărul de bolnavi se dublează. Depășirea a peste 6% pentru paturi de spital nu mai este deci asigurată cu bani. Pleacă bolnavii sau se diminuează calitatea actului medical la nivelul sumei.

Pe de altă parte, asigurarea nu este revalorificată în mod real. Un bolnav care are nevoie de o tomografie, de exemplu, este trimis de secția care nu are aparat la o clinică privată, deci cu plată, dar nu mai are posibilitatea să recupereze suma plătită, pentru că nu există contract realizat cu policlinica privată.

Sigur că este de văzut cum încheie și cu cine încheie Casa de Asigurări contracte pentru a veni în întâmpinarea tuturor celor asigurați.

3) Ultima problemă și veche de altfel este asigurarea unităților medicale din mediul rural cu specialiști, cu medici. Se produce un dezechilibru față de marile orașe unde se supraaglomerează spitalele, se încarcă statele și așa mai departe. Cred că este cazul să se găsească o formă prin care să se stimuleze cadrele medicale, să se stabilească și la țară, pentru a se realiza mult mai echitabil rezolvarea problemelor de sănătate publică între diferitele medii socio-umane.

Am spus aceste lucruri pentru că, iată, este aproape un an de când suntem într-o nouă Putere, ne conduce un alt partid, și nu s-a reușit până la această dată o onorare pe deplin a promisiunilor făcute. Se impune, deci, de urgență, un tratament pentru domeniul sanitar până nu este prea târziu. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Da, mulțumesc și eu.

 
Raj-Alexandru Tunaru - un semnal de alarmă despre situația tensionată din Valea Jiului;

Domnul Raj Tunaru, și ultimul vorbitor Corneliu Ciontu.

 

Domnul Raj-Alexandru Tunaru:

Prin declarația politică de astăzi, și observați că spun mereu "declarație politică", să nu mi se ridice și mie imunitatea parlamentară cumva, trag un semnal de alarmă și vă anunț, stimați colegi, domnule ministru al industriilor, domnule ministru de interne și domnule prim-ministru, despre situația tensionată din Valea Jiului.

Doamnelor și domnilor deputați,

Oare trebuia neapărat să se întâmple un tragic accident la mina Vulcan, ca să înceapă o analiză a vieții din Valea Jiului? Era nevoie de 14 morți pentru ca Guvernul să-și îndrepte atenția și spre acești oameni sărmani și necăjiți care trăiesc la limita existenței? Și ce s-a întâmplat cu această analiză? S-au schimbat câțiva funcționari, s-au "rotit" alții, cum se spunea înainte de ’89, s-a numit un domn general care nu are nici o legătură cu managementul sau cu mineritul.

Din necunoștință de cauză sau din exces de zel, domnul general s-a gândit să-i caracterizeze pe toți colaboratorii și toți asociații care fac afaceri cu CNH-ul "hoți" și "firme căpușe" și a blocat plata către toate firmele la care CNH-ul are datorii, inclusiv la firmele de asigurare și pază, inclusiv la unitățile ce asigură unitățile miniere, inclusiv către primării, către firmele din turism etc.

Vă asigur, domnule prim-ministru, că nici una dintre firmele enumerate mai sus nu sunt firme căpușe, parazite, și că domnul general i-a amestecat pe toți, tensionând și mai mult viața din Valea Jiului, care este din nou un butoi de pulbere gata să explodeze. De aceea, vă sugerez să luați urgent măsurile de precauție și să analizați la rece și pragmatic aceste cauze, pentru detensionarea în cel mai scurt timp a lor.

De asemenea, vă rog să analizați cu atenție cauzele care au condus la starea jalnică, la problemele din Valea Jiului cu care ne confruntăm în fiecare zi.

Pentru ce au fost plătiți ani buni de zile și cu salarii mari unii funcționari, unii polițiști, unii procurori, unii domni din SRI etc., dacă nu și-au făcut datoria la timp să anunțe când trebuia aceste probleme?

Ținând cont că timpul este foarte scurt, am o rugăminte la domnul vicepreședinte. Mă opresc la această declarație, continuând marți, deoarece este lungă și foarte importantă, și nu aș vrea s-o citesc în pripă, să nu o spun cum trebuie. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu, domnule Raj Tunaru.

 
Corneliu Ciontu - apel la maturitate și reconciliere în exercitarea unei democrații reale.

(De la tribună:)

Stimați colegi,

Una din marile virtuți ale democrației este facultatea acesteia de a concentra lupta politică într-un orizont temporal restrâns - campania electorală. Odată ce aceasta ia sfârșit, logica democratică impune câștigătorilor să uite până la următoarea campanie electorală competiția politică și să se transforme în gestionari imparțiali ai administrației statale, în interesul tuturor cetățenilor, indiferent de votul lor. Iar datoria menită Opoziției o cunoaștem cu toții: ținerea sub control a celor veniți la Putere și criticarea pașilor greșiți făcuți în actul de guvernare. Acesta este, de altfel, și sensul pluralismului politic, deci al democrației reale. Respectarea acestei virtuți a democrației explică în bună măsură succesul Occidentului, iar lipsa ei în fragilul spațiu democratic românesc explică eșecul nostru de până acum. Am înțeles cu claritate acest lucru în mandatul trecut, când o coaliție fragmentată nu a avut timp să conducă țara din pricina unor absurde și nesfârșite lupte politice, și am crezut că vom fi scutiți de același jalnic peisaj, în actualul mandat, al Partidului Social Democrat. Dar ne-am înșelat.

Cu trei ani înainte de termenul său legal, pentru PSD, PNL și UDMR, campania electorală a început. Este o campanie aparte care nu-și propune consultarea electoratului, ci, în ultimă instanță, debusolarea acestuia.

Scopul neobișnuitei campanii este strict delimitat: îndiguirea politică și electorală a Partidului România Mare și a președintelui acestuia, senatorul Corneliu Vadim Tudor.

Motivul de suprafață al acestei inexplicabile acțiuni este pueril și ușor ridicol: faptul că, în calitate de lider al principalului partid de Opoziție, domnul Corneliu Vadim Tudor și-a făcut datoria de a critica Puterea, ceea ce în originala democrație românească, ca în orice totalitarism, este de neacceptat. Motivul de adâncime este însă altul și, în ultimă instanță, îl ghicim cu toții: Corneliu Vadim Tudor este unul dintre favoriții viitoarelor alegeri prezidențiale. Nimeni nu poate nega asta. Cu fiecare zi care trece, guvernarea social-democrată arată mai imobilă, mai lipsită de soluții, mai incapabilă să pună în practică abundentele sale promisiuni electorale. Asta înseamnă de fapt că fiecare zi apropie noi și noi simpatizanți de PRM și de Corneliu Vadim Tudor.

Partidul România Mare a arătat în nenumărate rânduri că refuză să gândească în termenii unei lupte politice oarbe, accentuând necesitatea cooperării și oferind și sprijinul actualului partid de guernământ. În zadar însă. Social-democrații au optat pentru o luptă lipsită de eleganță și de sens, lansând un adevărat război mediatic împotriva PRM și a președintelui său, Corneliu Vadim Tudor.

O campanie electorală a fost declanșată. În cadrul acesteia, scopul scuză mijloacele.

Este binecunoscută capacitatea lui Corneliu Vadim Tudor de a cuceri ușor prieteni pentru România în afara țării. Printr-o cunoaștere admirabilă a culturilor și civilizațiilor lumii, el spulberă oriunde în lume imaginea falsă pe care unii i-au cultivat-o. Soluția a fost simplă: senatorului Corneliu Vadim Tudor i-a fost refuzat dreptul de a reprezenta România într-o delegație senatorială. Iată un mod neelegant de a face politică, prin lovituri sub centură, nedemne de niște oameni politici maturi.

O campanie electorală a fost declanșată. Deși este îndreptată exlusiv împotriva noastră, deși nu respectă nici o regulă a jocului, ei bine, paradoxal, numai noi, reprezentanții Partidului România Mare, avem de câștigat din ea.

Se încearcă dizlocarea parlamentarilor noștri. Dacă unii vor pleca, avem garanția că niște căutători de funcții au plecat spre partidul căutătorilor de funcții și, din asta, numai noi avem de câștigat.

Se încearcă crearea unor divizări în cadrul partidului nostru, dar aceasta s-a tot încercat de un deceniu încoace și rezultatul este cunoscut: suntem cel mai coerent și unitar partid al țării. Nu numai că nu vom ceda psihic, dar ne vom proba și sedimenta unitatea și, din asta, numai noi vom avea de câștigat.

Se încearcă împrăștierea electoratului PRM. Dar adversarii noștri trebuiau să învețe că, în campania electorală, un partid lovit sub centură câștigă masiv electorat. Cu cât suntem mai nedreptățiți, cu atât lumea devine mai solidară cu noi. Întrebați în particular un sociolog capabil să rostească adevărul, și veți afla care este în prezent procentul real al Partidului România Mare.

În final, domnilor, aș dori să fac un apel la bun-simț și rațiune. Campania electorală a început prea devreme. Deși este îndreptată împotriva Partidului România Mare, ea nu poate avea decât un singur câștigător: Partidul România Mare.

Dacă social-democrații continuă să se ocupe de intrigi, în loc să gestioneze statul, România va avea o pseudoguvernare timp de trei ani.

Dacă această campanie absurdă continuă, clasa politică se va compromite definitiv în ochii românilor.

Dacă nu oprim războiul politic, vom pierde un nou start istoric. Poate ultimul.

Primiți apelul meu la maturitate și reconciliere. Haideți să încercăm măcar odată să guvernăm cu adevărat și să facem cu adevărat Opoziție.

Nu compromiteți democrația în România, care și așa este foarte firavă.

Vă mulțumesc.

 

Prima parte a ședinței noastre s-a încheiat.

 
   

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 2 decembrie 2022, 20:04
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro