Domnul Alexandru Pereș: Vă mulțumesc, domnule președinte. Partidul Democrat a votat împotriva aprobării Ordonanței nr.101/2002, din mai multe considerente. În primul rând, îngreunăm activitatea Agenției Domeniului Statului cu încă o problemă deosebit de dificil de rezolvat, preluarea redevenței în natură presupunând și depozitarea în baze și silozuri, obiective care nu se mai află în proprietatea statului și nici a Agenției Domeniului Statului. Deci, această problemă se rezumă, probabil, cu un efort financiar deosebit de mare. Chiar dacă puteam trece peste aceste prevederi, sigur este foarte bine ca să primim, dacă nu altfel, inclusiv în natură această redevență, pentru că această redevență, conform Legii nr.268, curge spre fondul pentru dezvoltarea agriculturii românești. Curios este, însă, că în alineatele ulterioare impuse de către PSD și de către inițiator, cel care poate să dispună discreționar, aș putea să spun, de această redevență este ministrul agriculturii, printr-un simplu ordin. Deci, nu se mai respectă acele prevederi cu care eram obișnuiți și în anii trecuți. Sigur, asemenea fenomene, calamități naturale se pot produce anual, chiar de mai multe ori și Guvernul și Parlamentul este obligat să intervină pentru întrajutorarea celor care suferă datorită acestor fenomene. Aceste lucruri s-au făcut până acum, dacă nu prin lege specială, cel puțin prin hotărâre de Guvern. Faptul că în modificarea art.6 din Legea nr.268 se prevede ca prin ordin al ministrului să se stabilească zonele care au suferit de calamități și inclusiv cantitățile de cereale, nouă ni se pare că transformă această modificare și această ordonanță, îi dă un iz electoral. Iată, lucrul pentru care Partidul Democrat a votat împotriva Ordonanței nr.101/2002. Vă mulțumesc.
|