Plen
Ședința Senatului din 18 septembrie 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.115/29-09-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
28-11-2022 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 18-09-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 18 septembrie 2003

30. Dezbaterea și retrimiterea la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a proiectului Legii privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acțiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcției
 
consultă fișa PL nr. L318/2003

Domnul Nicolae Văcăroiu:

................................................

Trecem la proiectul Legii privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit, cu prilejul unor acțiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcției.

Tot Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a întocmit raport.

Doamna secretar de stat, aveți cuvântul.

Doamna Cristina Tarcea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Precum se cunoaște, persoanele care erau vizate de Legea nr. 161/2003, Legea anticorupție, aveau obligația de a declara toate bunurile primite în cadrul diferitelor acțiuni de protocol, bunuri a căror valoare depășea suma de 300 euro.

Acest proiect de lege urmărește să completeze cadrul legislativ existent și propune ca toate bunurile primite în cadrul acțiunilor de protocol să fie depuse la conducătorul instituției din care persoana ce a primit bunul face parte, în vederea evaluării acestuiaș Se reglementează un termen de depunere a acestor bunuri, termenul fiind de 30 de zile, urmând ca la nivelul fiecărei instituții să se constituie o comisie care să evalueze bunurile în cauză. Tot ceea ce se încadrează în valoarea de 300 euro urmează a fi restituit persoanei beneficiare, iar pentru ceea ce depășește valoarea de 300 euro, la sfârșitul fiecărui an, persoana care a primit bunul poate opta între a lăsa la dispoziția comisiei acest bun sau a-l achiziționa, plătind o sumă care reprezintă diferența dintre valoarea bunului și suma de 300 euro.

Este interesant de subliniat faptul că aceste bunuri pot fi valorificate prin vânzare sau pot fi donate diferitelor așezăminte de ocrotire socială.

Pentru toate aceste considerente, vă rugăm să aveți amabilitatea să adoptați proiectul în forma în care a fost propus de Guvern, cu mențiunea că suntem de acord cu cele două mici amendamente formulate de către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și care vizează posibilitatea confiscării în cazul omisiunii de declarare.

Vă mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Vă rog, domnul secretar Predescu, prezentați raportul comisiei.

Domnul Ion Predescu:

Domnule președinte, este completă și competentă prezentarea făcută proiectului de către doamna secretar de stat.

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, observând textele, a constatat că alin. 1 al art. 1 rămâne pur declarativ, dacă nu se înscrie în lege o sancțiune pentru nerespectarea dispozițiilor din acest alineat.

Drept consecință, comisia a adoptat, cu unanimitate de voturi, următorul amendament: "Nerespectarea prevederilor alin. 1 atrage confiscarea bunurilor nedeclarate și nepredate". În aceste condiții, textul are eficiență.

Comisia a mai operat o modificare la alin. 1 al art. 1, deoarece proiectul nu distingea între demnități publice și funcții publice așa cum distinge Legea nr. 161/2003 și, ca urmare a introducerii alin. 2, am mai operat o modificare și la art. 4.

Cele trei modificări operate de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, de fapt, completări, cu care Ministerul Justiției a fost și este de acord, întregesc raportul nostru, cu care vă rugăm să fiți de acord.

Legea are caracter organic.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Dezbateri generale, luări de cuvânt?

O singură întrebare am, întrucât sunt beneficiarul acestor...

În condițiile în care un președinte, un vicepreședinte primește o medalie, un album, intră pe aceeași reglementare?

Spuneți "bunurile". Dacă ați spus "bunurile", înseamnă toate.

Domnul Ion Predescu:

Așa e, medaliile nu sunt în categoria bunurilor de circuit civil.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Nu vă supărați...

Domnul Ion Predescu:

Nu ne supărăm, dar asta este...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Este tot bun, domnul Predescu... Nu dați interpretare...

Vreau un răspuns.

Deci, intră tot... Primești un album... De regulă sunt albume... Deci stau până la sfârșitul anului, le băgăm într-o cameră, după care... Cum se procedează?

Vă rog să răspundeți, doamna ministru.

Doamna Cristina Tarcea:

Deci, intenția legiuitorului care a...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

...sau pixul, creionul, stiloul...

Doamna Cristina Tarcea:

...Ca toate bunurile să fie depuse la această comisie, la conducător, care urmează ca, în baza unor experți tehnici, să le evalueze... Sigur, evaluările se vor face...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Deci acea medalie o evaluează?

Domnul Ion Predescu:

Nu, este evocativă, domnule președinte...

Doamna Cristina Tarcea:

Depinde. Dacă are o valoare deosebită... s-ar putea să depășească suma de 300 de euro...

Domnul Ion Predescu:

Și ce dacă? Și ce dacă? Nu, nu...

Doamna Cristina Tarcea:

Să se pună problema valorificării acesteia...(Discuții în sală.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da, domnul Predescu, doriți să completați?

Domnul Ion Predescu:

Domnule președinte,

Medaliile, ordinele, decorațiile sunt evocative, distincțiile... acestea nu sunt bunuri de consum.

Legea are în vedere bunurile de consum care sporesc patrimoniul persoanei. Să ne înțelegem bine. Acea comisie nu are cum să interpreteze, doamna ministru, altfel.

E vorba de bunuri din circuitul civil...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, vă rog! Să știți că e o treabă foarte... pare simplă...

Domnul Ion Predescu:

Ați ridicat, prin întrebarea dumneavoastră, o problemă delicată, dar care...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Scuzați-mă, este o lege foarte importantă.

Ideea este să mergem pe respectarea cu 300 de euro. Sigur, nu înțeleg... când primești un pix de 10 cenți... că trebuie să aștepți la sfârșitul anului...

De ce la sfârșitul anului? N-am înțeles de ce facem, dar, mă rog...

Domnul Constantinescu, aveți cuvântul.

Domnul Eugen Marius Constantinescu:

Mulțumesc, domnule președinte,

Într-adevăr, dumneavoastră ați ridicat o problemă extrem de sensibilă și, pentru clarificarea acestei chestiuni, pentru precizări suplimentare în lege, care să evite astfel de situații efectiv nedorite, eu aș propune ca legea să fie retrimisă la comisie să se facă aceste completări.

Vă mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, dacă mai sunt alte luări de cuvânt?

Doamna Cristina Tarcea:

Aș vrea să subliniez un singur lucru.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog.

Doamna Cristina Tarcea:

Sigur, au fost ample discuții pe tema acestui subiect.

S-au ridicat și în cadrul Guvernului aceste obiecțiuni.

S-a ridicat legitima întrebare: Cine apreciază, în mod obiectiv, dintre persoanele care au primit aceste bunuri, dacă se ridică la valoarea de 300 de euro sau nu se ridică la valoarea de 300 de euro?! Cum poate fi eliminat arbitrariul?

Atunci, arbitrariul, și pentru a fi la adăpost aceste persoane, de obicei, supuse criticilor, deci, a fi la adăpost de orice critică, s-a apreciat că singura persoană cu abilități legale de a aprecia valoarea reală a unui bun este numai un expert tehnic. Și atunci, pentru eliminarea oricăror dubii, oricăror suspiciuni, pentru transparență s-a optat pentru această soluție: toate bunurile vor fi depuse, expertul tehnic, departe de orice fel de bănuială îl va evalua, va restitui bunul, dacă este până în 300 de euro...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Doamna secretar de stat, în majoritatea cazurilor, banii care sunt dați expertului sunt de zece ori mai mari decât cadoul. Eu am fost cu multe delegații, au primit câte un semn de carte, pur și simplu, câte un semn de carte, dar lucrat un pic de mână.

Deci este o treabă de fond ceea ce vorbim aici.

Domnul senator Triță Făniță.

Domnul Triță Făniță:

Am lucrat în sistemul comerțului exterior timp de decenii. Acolo erau niște reguli foarte stricte, dar noi le depășim.

Ca director general, am primit de la șahinșahul Iranului, cu ocazia unei vizite, pentru niște realizări pe care ei le-au considerat deosebite, organizarea unor complexe agroindustriale, un ceas de aur Rollex. Sigur că m-am simțit obligat, când am venit acasă, să anunț, că era totuși metal prețios, și era o condiție: metalele prețioase să fie anunțate. Și mi-a fost lăsat. Dar pentru restul obiectelor pe care le primeam cu ocazia tratativelor sau pe care le primeau salariații din subordine, cu cele care erau considerate prețioase sau foarte importante, știu eu de ce natură, se făcea o notă de informare conducerii unității. Mi se par exagerate măsurile pe care le luăm.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Stimați colegi, eu vorbesc aici... Transformăm totul într-o birocrație. Eu sunt de acord cu toate declarațiile... de albume, de cărți, de semne de carte care fac 5 dolari, 10 dolari... "i se dă o atenție... Chiar le depozităm, facem și le ținem?!... Nu sunt cine știe ce multe?! Dar de ce?! Iau acest expert să-l plătesc ca să-mi spună că acest semn de carte nu face 5 dolari, face 10 dolari. Și trebuie să-l țin un an. El va analiza un an de zile...

Deci asta nu înțeleg. De ce un an?! De ce acestea care sunt albume, cărți, ce vreți dumneavoastră, album de poze, de ce nu, la trei luni de zile, vine și spune comisia: "Domnule, au o valoare de 5 dolari, 10 dolari", și atunci păstrez pe cele care sunt complexe, de peste 300 dolari, le țin un an de zile, fac expertiza, aduc din străinătate, spune valoarea și pe urmă vedem.

Doamna senator Norica Nicolai.

Doamna Norica Nicolai:

Domnule președinte, am urmărit cu foarte mare atenție, legat de întrebarea dumneavoastră, precizările atât ale comisiei, cât și ale doamnei secretar de stat.

Am înțeles foarte clar un lucru. Că și medaliile, distincțiile sunt supuse acestui proces de evaluare...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Pot să fie aurite...

Doamna Norica Nicolai:

Pot să fie chiar din aur, deci nu e problema...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dacă nu aurite...

Doamna Norica Nicolai:

Cred, domnule președinte, că, dacă am lăsa această posibilitate într-un text de lege, ar fi un gest de cumplită inamiciție diplomatică. Orice stat străin care ar decora o persoană care deține, la un moment dat, o demnitate în stat, știind că această decorație este supusă unei proceduri diplomatice, îl poate considera incorect.

Noi vă solicităm să retrimitem acest proiect de lege la comisie și să facem analiza corectă a situației, pentru că putem risca o serie de interpretări nefavorabile acestui act normativ pe care toți, sigur, îl vrem un act de onestitate, un act de corectitudine, dar nu trebuie să fie un act excesiv și, în același timp, nu trebuie să provoace interpretă ri neprincipiale și, sigur, poate, corecte din partea celor care oferă daruri. Este un gest de curtoazie diplomatică.

Tot dreptul diplomatic are o reglementare clară în materia asta.

Deci trebuie să facem aceste distincții clare cu privire la bunurile primite și noi vă solicităm, Grupul parlamentar liberal, să retrimiteți acest proiect de lege la comisie.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Bun. Domnul senator Ghiorghi Prisăcaru.

Domnul Ghiorghi Prisăcaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Eu cred că este o lege necesară.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Absolut!

Domnul Ghiorghi Prisăcaru:

În primul rând, ne va apăra pe cei care, eventual, suntem în situația de a primi, uneori, anumite atenții, anumite cadouri. Însă eu cred că trebuie să se mai lucreze la problematica gestionării acestor obiecte pentru că, dați-mi voie să mă întreb, doamna secretar de stat a spus că aceste cadouri se transmit șefului instituției. Eu vă felicit, domnule președinte, că prin ordonanță veți deveni și gestionarul unor eventuale atenții, cadouri...

Sunteți a doua persoană în stat și eu cred că dumneavoastră aveți alte atribuții decât să gestionați aceste albume, pixuri, cadouri chiar vaze sau știu eu ce mai primiți.

Eu cred că ar trebui să se lucreze, să se transmită la un compartiment de protocol și, din trei în trei luni, să se găsească modalitatea de a se decide asupra folosirii lor.

Eu cred că totuși trebuie păstrată o anumită măsură în ceea ce privește aceste lucruri.

Vă mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Bun. Eu am reținut, sper că nu merită să discutăm mai mult. Cred că măsura este absolut necesară pentru declararea cadourilor, evaluarea lor când depășesc o anumită valoare, măsura este bine venită, dar trebuie să vedem ce facem cu treburile astea... un album de poze, eu știu, o carte... ar trebui o comisie internă și să le dea omului imediat înapoi, nu să aștepte anul, iar cele care sunt de valoare să se ducă la...

Doamna Cristina Tarcea:

Dacă îmi permiteți, o mică explicație.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, doamna ministru.

Doamna Cristina Tarcea:

Deci, în primul rând, medaliile, ordinele, colanele nu pot să intre în noțiunea de bunuri primite cu ocazia unor activități de protocol...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Unde scrie, doamnă?!

Doamna Cristina Tarcea:

Pentru că nu intră în cadrul unor activități de protocol.

Activitate de protocol este atunci când te duci, știu eu, într-o excursie, cu persoana care te-a invitat... (Rumoare în sală.)... când ai participat la o masă, deci, nu...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Asta este interpretarea dumneavoastră, nu spune legea....

Doamna Cristina Tarcea:

Da, dar nu poate să intre...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimați colegi, haideți să încheiem discuțiaș S-a cerut retrimiterea la comisie. Vă rog să votați.

Domnul Ion Predescu:

Reținteți că suntem de acord, domnule președinte...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

101 voturi pentru, două voturi împotrivă și o abținere.

Haideți să nu ne facem de râs. Toate aceste legi se publică în "Monitorul Oficial". Chiar ne facem de râs în întreaga lume?! Luați legi similare care se regăsesc în Germania, în Franța, unde vreți dumneavoastră, veniți cu ele sub formă de documente...

Doamna Cristina Tarcea:

Din Germania este inspirată legea...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Foarte bine. Veniți cu documentar și vedem.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 2 decembrie 2022, 4:10
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro